Olteanu Maria, clasa a-X-a Colegiul National "Vasile Alecsandri"

Sectiunea ESEU Homo ludens

"Jocul este apt pentru a fi configurat drept unul din elementele fundamentale, eseniale ale vieii."(Johan Huizinga) Stau in cumpana intre nostalgie si ideal.Oare s-a pierdut jocul?Oare trecand de varsta credulitatii absolute,m-am afundat intr-un Univers superficial,spre un drum al pierzaniei?Categoric nu.Continuu sa joc si esenta-mi zburda,in fata unui nou inceput.Si nu ezit nicio clipa.Analizez in mutenie fizica dar interiorul imi este extaziat. Jocul,prea des asociat in mod strict,pe de o parte just,pe de cealalta nedrept,cu varsta frageda si ingenuitatea copilariei,este inca din momentul Genezei,adiacent conditiei umane,si nu numai.In natura sa cameleonica,jocul a evoluat,a patruns in laturi ale vietii care in cotidian si superficial,sunt paradoxale notiunii de joc,insa esenta sa a ramas neschimbata.Jocul este eliberare! Dar unde gasesc indrumarea unui mentor al jocului? Studiul lui Johan Huizinga("Homo ludens") evidentiaza si dezvolta ideea jocului,vazut ca o necesitate a spiritului uman,care in incrancenata sa lupta contra timp,tanjeste dupa eliberare.Principala trasatura desprinsa este cea ca jocul trebuie sa fie o actiune benevola,fara castiguri in plan material,fara un folos direct,cu rolul sa detaseze persoana in cauza de viata reala,dar care se desfasoara dupa reguli clare,intr-o ordine determinata.Roger Callois este cel care realizeaza o clasificare a jocului,mentionand doua mari tipuri de joc: Paidia,ce presupune o fantezie necontrolata,cu reguli si principii incalcate si la polul opus,Ludus,care readuce disciplina si supunerea in fata unor conventii bine precizate. Negura gandului ma apasa din nou...Inclin sa cred ca jocul face parte din instinctul uman si este doar cultivat pe alocuri,de fiecare individ.Dar poate,totul are un inceput,poate nu e un dar divin!

Ideea de joc isi are originile in timpurile ancestrale,chiar primitive.Este un fapt demonstrat ca jocul este stramosul culturii,cea din urma presupunand o societate si dupa cum autorul sus-mentionat sustine, "animalele nu l-au asteptat pe om sa le invete sa se joace".Pasind mai aproape de prezent,arta din Antichitate era privita ca o replica a jocului,arta recreand imaginea lumii prin intermediul acestuia. Cu timpul arta s-a diversificat cunoscand noi ramuri: pictura,sculptura,muzica,teatru,literatura insa chintesenta jocului si dorinta de a crea le imbina pe toate. Interesul imi sporeste,aducandu-mi aminte de jocurile inflorite din alambicarile de litere si cuvinte ale marilor Creatori,acesti supra-oameniinsarcinati cu misiuni izbavitoare. Bineinteles,o tema atat de diversa precum cea a jocului a fost preluata si in domeniul literar,motivul acesta regasindu-se atat in opera universala,cat si autohtona.Adoratorii a tot ce este remarcabil,poetii, transpun cu indrazneala notiunea vivace a jocului in contrast cu cea aparent macabra a mortii,de exemplu.Tudor Arghezi contureaza in "De-a v-ati ascuns"imaginea lugubra a mortii,frecvent nedrepte si de-a pururi inoportune intr-un limbaj simplist,ludic,menit sa explice fenomenul prin prisma viziunii unor copii('Dragii mei, o sa ma joc odata/Cu voi, de-a ceva ciudat./Nu stiu cand o sa fie asta, tata,/Dar, hotarat, o sa ne jucam odata.").Tatal explica cu dibacie ca moartea este inevitabila,un ciclu continuu care desi lasa trupul ros de negura timpului,pastreaza spiritul viu. Tonul bland,impaciuitor este insa zdrobit de ultimul vers("Arde-l-ar focul") care arata o ultima revolta in fata pieirii,apunand parca orice relevanta a jocului infantil prezentat pana la acel moment si scotand la iveala un joc perfid,al maturitatii.O alta viziune asupra mortii o prezinta si Ana Blandiana in poezia "Scherzo",descriind cu o nazuinta inalta, aproape maladiva in opinia omului comun,momentul atingerii vesniciei.("O sa ma legan in moartea mea ca-ntr-un hamac"). Rascolitoarea batranete,etapa a vietii edificatoare pentru conditia umana,cand masura,echilibrul si judecata inlocuiesc efervescenta tineretii are camuflata si ea ideea jocului,demonstrata atat de Lucian Blaga ("Batranul tace:<Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea>"-Trei fete) dar si din nou,de Ana Blandiana("Ar trebui sa ne nastem batrani/Sa venim intelepti,/Sa fim in stare de a hotari soarta noastra in lume"-Ar trebui).

Geneza este si ea cu maiestrie transpusa ideii jocului,cu precadere de catre Tudor Arghezi in poezii precum "Adam si Eva" sau intregul ciclu "Tablouri biblice".Poetul reuseste sa-L coboare pe Creator in universul pamantesc,incadrand lirica religioasa in alegoria ludica,adaptand-o cu har stilului sau inconfundabil.Apare asadar,jocul de-a creatia,unde Dumnezeu devine un mestesugar iar Adam si Eva,in stangacia lor,intruchipeaza defectele omenirii.("Sa nu te miri,ca sovaind si mici/Li se julea si nasul prin urzici") Ion Barbu reliefeaza bariera dintre bine si rau,mimand un joc al descantecului in poezia sa "Dupa melci".Copilul se foloseste de cuvinte alese,vrajite pentru a scoate din cochilie un melc in plina iarna,provocandu-i prin urmare,moartea si lasandu-se coplesit apoi de regrete tardive dar cinstite.Momentul remuscarii devine astfel,un punct zero al vietii baiatului,care este lovit de revelatie,ajungand astfel la un prag al maturitatii. Jocul ramane un mod de existenta,dincolo de valentele sale in arta,literatura.Prin intermediul acestuia,multitudinea de interpretari asupra unor subiecte care prin frecventa lor,se banalizeaza in subconstientul colectiv capata necontenit noi talcuri si dezradacineaza idei invechite ce se opun spiritelor aspirante la absolut.Albert Einstein rezuma caracterul educational al jocului,afirmand succint: "Jocul este cel mai elevat tip de cercetare",conchizand astfel,ca este un impuls firesc al fiintei care-si modeleaza in acest mod propria statuie. Si-acum totul este limpede.Jocul n-a murit.Ma bantuie,ma rascoleste,ma infierbanta si ma-ncearca dar nu ma paraseste.Ramane de-a pururi.