Tablouri biblice (Versuri de abecedar) de Tudor Arghezi.

Cele 5 poezii din ciclul: Tablouri biblice (Versuri de abecedar) publicate în

1944 în ”revista Fundațiilor Regale” și în volum în 1963, au o tematică unitară, fiind un fel de
geneză comică a apariției omului, a păcatului originar și a izgonirii din paradis.
În poezia ”Adam și Eva” avem ”fabricarea” perechii biblice. În poezia ”Paradisul”
se reia descrierea unui trai îmbelșugat, iar poeziile ”Porunca”, ”Păcatul” și ”Pedeapsa”
urmăresc îndeaproape întâmplările biblice ale izgonirii din Rai.
Pentru Arghezi, crearea omului este un exercițiu ludic; din singurătatea cosmică a
Creatorului care își dorește în preajmă, într-un univers domestic, nelipsiții copii. Dumnezeu
apare aici asemeni unui demiurg (din lb. greacă ”demiurgos”=meșteșugar). Creația lui fiind
un fel de meșteșug, iar oamenii ar trebui creați din ”borangic, argint sau promoroacă”. Din
păcate materialele utilizate nu sunt acestea, utilizându-se un material impropriu creației (praf
și nițeluș scuipat). Reușita nu este deplină din cauza materialelor utilizate.
Calitatea materialelor este îndoielnică, iar rezultatul finit este pe măsură de aceea
primul om a ieșit greșit, având numai trăsături negative: somnolență, violență , lene, etc.
văzute ca eșecuri ale creației.
Eroarea inițială a lui Dumnezeu pare scuzabilă, dar se repară printr-o greșeală și mai
mare (facerea Evei din coasta lui Adam). În viziunea ironică a lui Arghezi această eroare
dublă amplifică drama umanității. În această secvență biblică inițială, plictiseala lui
Dumnezeu, dar și a întregului univers pare să dispară într-o armonie deplină a jocurilor
infantile. Poezia este construită pe sugestiile limbajului colocvial, obișnuit, expresiv. Cea de-
a doua secvență biblică ”Paradisul” apare ca o rememorare nostalgică a Evei după izgonirea
din Rai.
În această atmosferă de fericire totală Dumnezeu stabilește primele reguli și
interdicții. Porunca este dată ca să fie repede încălcată, Eva fiind atrasă de la început de
fructul oprit.
Prin folosirea cu efecte comice a narațiunii și a dialogului , păcatul biblic este redat
sub formă de parabolă într-un stil ludic, cele două personaje angajându-se într-un joc
prestabilit care îi va obliga în cele din urmă să plece din paradis.
În acest ciclu poetic în surprinde pe Creator în diferite ipostaze după rolurile pe care
le are (în poezia ”Adam și Eva” apare singur între stihii, dornic să-și alunge singurătatea prin
crearea perechii biblice imperfecte din cauza ”aluatului greșit”). În poezia ”Porunca”
Dumnezeu este plin de măreție, autoritar, răzbunător, dornic să corecteze defectele propriei
creații prin asprime și prin pedepse crâncene. Porunca lui Dumnezeu ca omul să nu mănânce
fructe din pomul cunoașterii îi interzice defapt să se cunoască și să cunoască universul.
”Pedeapsa” continuă ciclul celor 5 poezii transformând sancțiunea păcatului
original și momentul izgonirii din Rai. Indolența primilor locuitori ai paradisului nu este de
bun augur deoarece Dumnezeu este omniprezent , iar ochiul Său este neadormit. Naivi, copii
pornesc de la ideea ca Dumnezeu nu-i poate vedea și pedepsi deoarece au încălcat porunca
divină. Dumnezeu în postură de inchizitor, surprins în toată măreția lui, face prima anchetă de
la începutul lumii. Inocenții făptași încep să se pârască unul pe altul, niciunul nu-și asumă
responsabilitatea, căzând în minciună. Așa cum se spune din poezie Dumnezeu pedepsește
mai tare decât faptele, mincina.
Subtitlul conține principalele semnificații ale celor 5 poezii. Mai întâi pentru a
justifica registrul ludic al discursului liric este sugerată ideea că se adresează unor copii pentru
care se explică într-un limbaj adecvat întânplările biblice ale facerii omului.
”Abecedarul” este cartea de început a cunoașterii, aduce în prim-plan faptele,
momentele cele mai importante ale destinului uman; păcatul originar și izgonirea din paradis.
Părând a se adresa unor copii aflați la vârsta abecedarului, poeziile transmit învățături morale
puse sub semnul întânplărilor biblice:
1) Respectarea regulilor,
2) Respectarea bunurilor altuia;
3) Precizarea adevărului.
”Jocurile preferate ale lui Arghezi au drept obiect literele și animalele: ”Fie că se
joacă cu alfabetul sau cu măruntele animale ( în deosebi căței ) ori cu copii săi, poetul revine
prin intermediul expresiei fericite în micul paradis domestic.” criticul Nicolae Balotă.