Această pictură celebră este realizată de către Michelangelo Buonarroti în anul 1511, aflându-se în Capela Sixtina, la Vatican.
Pictura celebră îl ilustrează pe Adam și pe Dumnezeu făcând o conexiune simplă
prin atingerea firavă a degetelor lor, aceasta simbolizând modul prin care Dumnezeu a creat omul, el aflându-se pe partea raiului, pe când Adam a fost adus cu un bun scop pe pamant. Corpul lui Adam este caracterizat de perfecțiune, fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Expresia și trăsăturile sale sunt extrem de frumoase și armonioase, reflectând totodată perfecțiune spirituală a ființei umane înainte de a păcătui. Lângă coapsa lui Adam se află cornul abundenței, umplut cu frunze de stejar și ghindă, una din multele trimiteri la stejarii care apar în scenele ilustrate pe tavan, o referire la numele de familie al Papai, Iulian della Rovere. Creatorul este reprezentat ca un bărbat puternic, cu barbă albă, înconjurat de îngeri. Un lucru important este faptul că pentru prima data in arta creștină, brațul său e prezentat dezgolit, amintind de citatul biblic "Și cui i se arată brațul Domnului". Este o referire la Hristos, pe care îl prefigureaza Adam, cel care încă nu a păcătuit. In poeziile lui Tudor Arghezii ,,Tablouri Biblice”(Versuri de Abecedar) ni se prezintă conexiunea dintre Dumnezeu, Adam si Eva atunci când acesta a adus viața pe pe pământ, făcând astfel o conexiune între jocul unor copii și jocul reprezentat de facerea oamenilor pe pământ.În poezia ,,Porunca” Dumnezeu le interzice lui Adam si Eva să se atinga de poame, amenintandu-i cu pedeapsa Lui “crancena” si “dreapta” care ii astepta daca incalcau porunca Lui. În schimp poezia ,,Pedeapsa” îi intruchipează pe cei doi copii, Adam si Eva, jucându-se în timp ce ei considerau că Domnul nu îi vede, însă faptele urmau a fii pedepsite după. În concluzie, pictura ilustrează atât crearea lui Adam și a omului pe pamant, cat si conexiunea foarte strânsă a acestuia cu Dumnezeu, cel care l-a format și i-a dat viață. ”Ut pictura poesis” este traducerea în latină a sintagmei ”poezia ar trebui sa fie ca o pictură”. În opinia mea, aceasta sintagmă este una speciala intrucat astfel se poate traduce faptul ca poezia merită aceeași interpretare ca cea rezervată pentru pictura, actual mulți oameni vazand literatura ca pe o arta fără grafica, deoarece poezia clasică, dar în special cea contemporană, ne deschide porțile spre un tărâm nedescoperit, lasandu-ne imaginatia, cat si gandirea sa exploreze și să încerce lucruri noi. Astfel putem vedea într-o poezie tabloul naturii fiind poate un pastel sau putem vedea, prin eul liric, descrierea jocului unor copii bazat pe subiectul biblic, Adam și Eva reprezentând formarea pe care Dumnezeu vrea sa o aducă pe pamant. În final, pot spune ca arta are diferite ramuri, însă pe cat de importantă este pictura, pe atat de nepretuita este și literatura cu poeziile sale frumoase.