Plumb

  de George Bacovia

Poezia ‘Plumb’ e prima artă poetică scrisă de George Bacovia și reprezintă

debutul său în lumea literară, apărând în volumul cu același titlu din 1916.

Ca tipologie lirică poezia este o expresie a simbolismului, redând viziunea

negativă despre lume a lui Bacovia și remarcându-se prin trăsături precum simbol,
corespondența, muzicalitate, sugestie sau cultivarea incertitudinii. O primă trăsătură a
simbolismului este redata de prezența corespondențelor, aceasta fiind concepută pe
două secvențe lirice asociate celor două strofe și care se bazează pe o vizibilă simetrie.
Astfel, În prima strofă e prezentată lumea exterioară care în concepția bacoviană
îmbracă “funerar veșmânt” aducând o notă pesimistă întregului peisaj, definit ca o
sugestie a morții. Cuvinte precum sicrie, cavou sau coroane fac parte din câmpul
semantic al morții și conferă textului o notă pesimistă acestei lumi dominate de
decădere si raportate la imaginea simbolică a cavoului îi corespunde în strofa a doua o
lume interioară marcată de sentimente negative. Sufletul ființei umane pare împietrit,
ideea redată cu ajutorul metaforei “amorul meu de plumb”. Lipsa de perspectivă într-o
lume dominată de moarte își găsește loc într-o stare sufletească negativă, sufletul este
mort “și atârnă greu, lipsa speranței fiind ilustrată aici prin și “Atârnau aripile de
plumb”. O altă trăsătură a simbolismului este muzicalitatea sugerata în text atât prin
repetiția cuvântului “plumb” cat și prin rime. Prezența de șase ori în cele opt versuri
ale poeziei a cuvântului “plumb” are rolul de a accentua ideea morții, atitudinea(?)
conștientizată de vocea lirică și totodată lipsa de perspectivă sunt marcate prin
muzicalitate. Prin rime, se redă o muzică sumbră apăsătoare sugerata atât de cuvântul
“plumb” cat și de sonoritatea gravă a cuvintelor veșmânt/vânt. Nota stridentă a poeziei
este redată însă prin cealaltă rimă strig/ frig cu o acustică gravă ca un ultim strigăt de
durere al omului.

Tema operei este una simbolistă și redă ideea singurătății ființei, o singurătate
resimțită acut ca o îndepărtare de sine și lume, sugerând resentimentul morții. O idee
poetică sugestivă pentru tema operei se conturează în prima strofă a poeziei și redă
singurătatea ființei umane, văzută ca izolare față de lume. În această strofă a poeziei
este redată prin simbolul cavoului, sugestiv pentru ideea de izolare, lipsă de
perspectivă, incapacitate de evadare, toate acestea acutizand sentimentul singurătății.
În acest context poetul afirmă “stam singur în cavou” , expresia metaforică ce
definește tocmai această singurătate față de lumea exterioară. Acest sentiment este
accentuat însă, la nivel auditiv de imaginea vântului capabil să sporească anxietatea.
Poetul afirmă constatator “era vânt”, sugerând ideea unei singurătăți greu suportabile.
În strofa a doua se conturează o altă idee poetică, cea a singurătății definită ca stare de
izolare față de sine. Aici poetul constată prezența sufletului inert, ființa umană înțelege
imaginea acestei singurătăți ca formă de îndepărtare de sine. Astfel afirmă “stam
singur lângă mort”, mortul devenind o metaforă a propriului suflet, sugerat anterior și
prin epitetul “amor de plumb”. Moartea lăuntrică e asociată senzației de frig, o
senzație termică specifică pierderii sinelui “era frig”. 

Un element de structură relevant este titlul, acesta concentrează aceeași idee a

morții fiind o metaforă sugestivă. Cuvântul cheie sintetizat în titlu este și simbolul
central al textului, caracterul sau metaforic fiind redat de asocierea dintre culoarea
metalului și stările sufletești pe care le generează. Griul bacovian este o sugestie a
monotoniei, iar combustia(?) ce oferă metalului culoarea galbenă este asociată
suferinței. În acest sens, Bacovia afirmă “plumbul ars e galben, sufletul ars este
galben”. Pe de altă parte, greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească , o stare
de sufocare permanentă. La nivel fonetic, titlul poeziei este realizat din două grupuri
de consoane și o vocală închisă ce oferă la nivel sonor o muzică apăsătoare și gravă.
Un alt element sugestiv este dat de relația de simetrie și opoziție. Simetria evidențiată
prin construcția poeziei. Astfel, Poziționarea cuvântului “plumb” în aceeași poziție
sintactică atât în prima cat și în a doua strofă, conturează echilibrul compozițional al
textului accentuând relația dintre lume și sine. Mai mult, în cele două strofe ale
poeziei apar aceleași cuvinte sau structuri precum “dormea/dormea”, “flori de
plumb/flori de plumb”,  “scârțâiau/atârnau”, redând obsesia pentru echilibru și rima
specifică liricii simboliste. Relația de opoziție este vizibilă în utilizarea verbului “a
dormi” în prima strofă, la plural, sugestie a vastitatii lumii, iar în strofa a doua, la
singular, imaginea sinelui. Mai mult, în strofa a doua apar mult mai vizibil mărcile
subiectivității, în comparație cu prima strofă unde prezentarea este neutră. În strofa a
doua apar verbe la persoana întâi “am început să strig” și adjectivul pronominal
posesiv “meu”.

Poezia Plumb sintetizează viziunea pesimistă despre lume a poetului, conturând

suferința ca formă de exprimare artistică.