Plumb - George Bacovia Publicata in revista ieseana "Versuri" in anul 1911, sub numele de George Andoni, "Plumb" deschide

volumul de debut cu titlu omonim(1916). Afirmatia lui G.Bacovia "Plumbul ars e galben, sufletul ars e galben" realizeaza corelatia intre plumb si suflet, care exprima, in conventie simbolista, metafora singuratatii, a angoasei ca rest al existentei, anticipare a mortii. Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugereaza apasarea, greutatea sufocanta, cenusiul existential monoton, inchiderea definitiva in spatiul existential fara posibilitate de iesire. Tema o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii si artificiala. Lumea ostila, conturata de cateva pete de culoare, reprezinta proiectia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate. Structura discursului liric - cele doua catrene, urmaresc confesiunea eului liric pe doua planuri - exterior in prima strofa si interior in cea de-a doua, creind atmosfera stranie si funerara a universului bacovian. Tabloul funebru din strofa I exprima, prin sugestia imaginilor metaforice ale universului exterior, de cavou - sicrie, flori, funerar, vestmant - starea de oprimare si depresie a fiintei. Strofa a II-a, in simetrie cu prima, prin metaforele universului interior - amorul de plumb, aripile, mortul ofera sugestia aceluiasi sentiment al sfarsitului. In aceasta structura, simbolul plumbului este plurivalent. Metalul speranta al alchimistilor devine simbol al mortii si melancoliei. Sensul acestei metafore-simbol se dezvaluie atunci cand poetul invoca amorul de plumb, indicand apasarea sufleteasca, sentimentul inabusit, impresia de univers inchis, ca si cavoul in care se izoleaza. Emotia poeziei este declansata de al cincilea vers, cu care debuteaza strofa a doua :"Dormea intors amorul meu de plumb". Cuvantul intors realizeaza misterul poeziei, intrucat este vorba de intoarcerea, cum va spune Blaga, cu fata inspre apus, care inseamna moarte. In ultimul vers, aripile sunt de plumb, ele presupunand un zbor in jos, coborator, din care eroul nu se va mai putea intoarce. Cuvantul cheie, plumb este repetat atat in titlu cat si de nenumarate ori de-a lungul textului. Acesta exprima repetabilitatea aceleiasi semnificatii - obsesia sfarsitului - si prin aceasta sugereaza monotonia universului cotidian. Repetarea lui "si", a punctelor de suspensie si a liniilor de pauza fractureaza discursul si da sugestia sincopei discursului liric. Paralelismul sintactic creeaza niste structuri corespondente, care amplifica sensul metaforelor pe care le contin: sicriele/amorul, cavou/mort, vant/frig, coroanele/aripile. Desi cuvantul "plumb", prin repetare, devine cuvantul cu frecventa cea mai mare, totusi centrul de greutate al poeziei este sintagma "stam singur". Aceasta sintagma reliefeaza atmosfera generala a versurilor care sugereaza insingurarea, claustrarea intr-un anume univers, apasator, sufocant. Elegie prin tonul conferit atat de atmosfera creata cat si de tonalitatea minora, se constata o mare frecventa in textul poetic a vocalelor "a", "e", "i" care se afla in alternanta cu vocalele "o", "u" si "i". Importanta apare o alta grupare de sunete: vocalele"i", "i" si "u", vocale inchise, care sugereaza atmosfera de sufocare, de claustrare, dominanta in "Plumb". Aceeasi functie o au si rimele nazalizate "-umb", "-ant". Poezia este in acelasi timp meditatie pe tema conditiei umane supuse alienarii. Cadrul monocrom confera o atmosfera monotona, cenusiul fiind singura culoare prezenta. Culorile vii care ar fi putut sa fie oferite de flori sunt estompate prin asocierea lor cu plumbul. Poezia este o sinteza de simbolism prin cultivarea sugestiei, vagului si ambiguitatii si a muzicalitatii tipic bacoviene, zugravirea starilor sufletesti de angoasa, de spleen. a