Eseu Plumb de George Bacovia

Poezia Plumb, de George Bacovia deschide volumul de debut omonim, apărut

în 1916. George Bacovia este un poet simbolist, în al cărui univers poe?c regăsim
toamne reci, parcuri pus?i, străzi mizere, abatoare, ospicii, corbi, sânge animal.
Simbolismul este curentul literar apărut în Franţa în jurul anului 1880 ca o
reacţie împotriva roman&smului retoric, a parnasianismului rigid şi a naturalismului
pozi?vist. Numele curentului e dat de poetul J. Moréas care publică în “Le Figaro”
ar?colul manifest “Le Symbolisme”.Simbolismul apare ca un curent eterogen cu mai
multe direcţii dintre care amin?m: simboliş&i, decadenţii şi instrumentaliş&i.
Ideea poe/că e melancolia, tristeţea, singurătatea poetului într-o societate
care nu-l înţelege, o societate superficială, nepu?ncioasă să aprecieze valoarea
adevaratei arte. Cuvântul-cheie al poeziei este ”plumb”, care are valoare de simbol,
repe?ție și epitet. In exprimarea ”sicriele de plumb” sugerează căderea,
imposibilitatea zborului și a salvării. Muzicalitatea este data de elementele de
prozodie ale poeziei sunt: masura de 10 silabe, rima îmbrăţişată, ritmul iambic, două
catrene. Muzicalitatea poeziei este dată de repe?ţia cuvântului ,,plumb" de şase ori
în poezie, de verbul onomatopeic ,,scârţâiau" şi de cuvintele ,,vestmânt" şi ,,vânt".
Temele poeziei sunt moartea, singurătatea, oraşul, evadarea din sine. Tema
principală a poeziei este moartea, sugerată în primul rând prin cuvântul „plumb”,
repetat simetric şi obsesiv de şase ori, respec?v singurătatea.
Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător în care trăieşte
poetul, ce poate fi societatea, mediul, propriul suflet, propria viaţă, des?nul sau
odaia. Oricare dintre aceste spaţii e sugerat de simboluri din câmpul seman?c al
obiectelor funerare: ,,sicriele de plumb", ,,cavoul", ,,funerar vestmânt", ,,coroanele
de plumb". Starea de singurătate a poetului e sugerată de sintagma ,,stam singur",
care alături de ,,era vânt" şi ,,scârţâiau" creează pus?etate sufletească, nevroză,
spleen. Repetarea simetrică a simbolului ,,plumb", plasat în rima în primul şi ul?mul
vers şi la cezura versului al doilea, sugerează apăsarea sufletească, nepu?nţa
poetului de a evada din această lume apăsătoare, obositoare, stresantă, sufocantă.
Reperele temporale nu sunt precizate, dar din atmosfera macabră intuim că este
vorba de noapte.
Strofa a doua a poeziei ilustrează spa?ul poe?c interior, prin sen?mentul de
iubire care ,,dormea întors", sugerând disperarea poetului care începe să strige.
Dragostea nu este una înălţătoare, ci dimpotrivă este rece, fără nicun fel de
perspec?ve de împlinire, sugerată de versul ,,şi-i atârnau aripile de plumb". Din nou,
cuvântul ,,plumb" se repetă la sfârşitul primului vers şi ul?mul şi la mijlocul versului al
doilea, realizând un paralelism cu prima strofă.
Titlul poeziei e simbolul ,,plumb``, un cuvânt-cheie, care apare de saşe ori în
poezie, sugerând apăsarea sufletească, monotonia, iar prin culoare, amestecul de alb
şi negru trimite la doliu. Plumbul era folosit şi în magie de către alchimiş?, care
încercau să-l transforme în aur. Se făceau şi gloante şi obiecte funerare din
plumb.Cuvântul ,,plumb`` este format din patru consoane p,l,m,b şi o singură vocală -
u, ceea ce sugerează o cădere surdă, fără ecou, închiderea spaţiului existenţial, f ără
soluţii de ieşire.
Incipitul este marcat de imperfectul verbului ,,dormeau", care sugerează o
acţiune începută în trecut care mai con?nuă în prezent. Epitetul ,,adânc” surprinde
somnul veşnic, moartea.
În concluzie, universul bacovian reprezentat în Plumb este unul al singurătăţii,
într-o lume rece şi grea ca plumbul, în care obiectele şi vegetaţia din jur îşi pierd
proprietăţile şi culorile, în care somnul este moarte, amorul întors este mort, iar
strigătul de disperare al poetului este început, dar neterminat, e un strigăt infinit pe
care nimeni nu-l poate auzi.