PLUMB de George Bacovia

PREZENTAREA GENERALA A CURENTULUI

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea ca
o reactie impotriva romantismului. Are ca elemente de baza sugestia (realizata prin
corespondenta si simbol), teme precum singuratatea, angoasa, deprimarea sau
melancolia si motive predominante ca metalele rare, culorile, orasul, ploaia sau
instrumentele muzicale.

CONTEXT

Poezia “Plumb” de George Bacovia (1881-1957) deschide volumul de debut, cu acelasi nume, aparut in
1916, care a trecut aproape neobservat in epoca, mai intai pentru ca Romania se pregatea sa intre in
primul razboi mondial, apoi deoarece majoritatea poeziilor din acest volum fusesera deja publicate in
revistele vremii. Principalele volume de poezii “Plumb”, “Stante burgheze”, “Cu voi”, “Comedii de
fond” si “Scantei galbene” atesta influenta simtirii lui Edgar Poe, dar mai ales a simbolistilor
francezi, Verlaine si Baudelaire.

LIRISM

Imaginarul poetic transfigureaza realitatea concreta prin corespondenta elementelor din natura, ale
caror caracteristici rezoneaza in stari interioare lirice. Lirismul subiectiv se defineste prin marcile
lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe si pronume la persoana I singular: “stam
singur”, “am inceput”, “sa strig”, “meu”, ceea ce atesta incadrarea poeziei in categoria artelor
poetice.

STRUCTURA

Poezia este alcatuita din doua catrene, fiind prezentate doua planuri ale existentei: unul exterior
sugerat de cimitir, cavou, vesmintele funerare si unul interior sugerat de sentimentul de iubire ce-i
provoaca poetului tristetea, spleenul, angoasa, oboseala psihica, disperarea, apasarea sufleteasca,
nevroza, spaima, degradarea psihica si dezolarea.

TEMA

Tema poeziei este simbolista si exprima conditia de damnat a poetului intr-o societate inchistrata,
sufocanta, superficiala, dezinteresata de valoarea artei adevarate, imagine constituita prin
simboluri exterioare care insinueaza stari interioare depresive. Ideea profileaza starea de tristete,
oboseala psihica, solitudine ale poetului care se simte incatusat, sugrumat spiritual in aceasta lume
care-l apasa, in care sufletul este inchis definitiv, fara a avea vreo solutie de evadare.

TITLUL

Titlul poeziei este simbolul „plumb”, cuvant care are drept corespondent in natura metalul, ale carui
trasaturi specifice simbolizeaza stari sufletesti si atitudini poetice. Greutatea metalului sugereaza
apasarea sufleteasca, in timp ce monotonia vietii poetului si cenusiul existential sunt sugerate de
culoarea cenusie. Maleabiliatea metalului simbolizeaza labilitatea psihica si dezorientare, iar
sonoritatea surda a cuvantului (patru consoane si o vocala) inspira inchiderea definitiva a spatiului
existential, fara solutii de iesire, ceea ce provoaca disperare, spaima si dezorientare.

COMENTARE VERSURI

Incipitul poeziei este marcat de imperfectul verbului „dormeau”, care simbolizeaza absenta trairilor
interioare, incremenirea psihica, precum si actiunile nefinalizate ale eului liric.

Strofa intai exprima simbolic spatiul inchis, sufocant, apasator in care traieste poetul, care poate
semnifica societatea inabusitoare sau mediul dezolant, propriul suflet, propria viata sau odaia.
Oricare dintre aceste spatii interioare este sugerat de simboluri din campul semantic al elementelor
funerare – „sicriele de plumb”, „cavou”, „funerar vestmant”, „coroanele de plumb”, trimitand, ca
stare, catre iminenta mortii. Oximoronul „flori de plumb” are semnificatii simboliste: florile
constituie elementul din natura ca imagine a vietii, gingasiei, frumusetii, care, fiind „de plumb”,
corespund starilor de apasare existentiala, povara, impas sufletesc ale eului liric. Solitudinea este
simbolizata de sintagma „stam singur”, care , alaturi de celelalte simboluri, proiecteaza in simtirea
poetica pustietate sufleteasca, „era vant” - nevroza si „scartaiau” - spleenul .

Strofa a doua a poeziei ilustreaza mai ales spatiul poetic interior, prin manifestarea sentimentului
de iubire. Primul vers dezlantuie o stare emotionala intensa, verbul „dormea”, la imperfect,
sugereaza un sentiment de dragoste incremenit, tern si nefinalizat, iar epitetul „intors” semnifica
respingerea, ceea ce echivaleaza si cu moartea. O alta interpretare simbolista se refera la neputinta
rasfrangerii „amorului” asupra cuiva drag, el fiind „intors” si „de plumb”, profiland crispare psihica,
deprimare. Eul liric face eforturi sa se salveze din ipostaza de prizonier al lumii „de plumb”,
sugerand disperarea, „strig”, provocata de vietuirea intr-o solitudine morbida, „stam singur langa
mort”. Iubirea nu este inaltatoare, ci dimpotriva, rece, „era frig”, fara perspective si posibilitate de
implinire, simbolizand degenerarea psihica. Ultimul vers al poeziei suprima orice speranta, aripile, ca
simbol al zborului, al inaltarii, atarna si sunt „de plumb”, ceea ce presupune „zborul in jos”, totala
dezolare si prabusire sufleteasca a eului liric.
LIMBAJ SI EXPRESIVITATE

Expresivitatea poeziei este sustinuta de verbele aflate la imperfect, care profileaza actiuni si stari
provizorii, nefinalizate, care permanentizeaza nesiguranta, deruta existentiala, senzatia de
incremenire si confuzie psihica si nevroza: „dormeau’, „stam”, „era”, „scartaiau”, „atarnau”.

Ca elemente de compozitie, relatiile de simetrie sintactica de la inceputul versurilor – „dormeau /

dormea”, „si flori de plumb / pe flori de plumb”, sintagma „stam singur” – sunt sustinute si de
prezenta simbolului „plumb”, asezat ca rima. Aceste repetitii au rolul de a accentua sentimentele de
dispare, angoasa, dezolare ale poetului, dar si de a exprima monotonia vietii.

Tehnicile simboliste se manifesta prin corespondente muzicale, cromatice si olfactive, cu aportul

definitoriu al simbolului. Muzicalitatea poeziei este realizata prin repetarea simetrica a simbolului
„plumb”, plasat ca rima la primul si ultimul vers, sugerand apasarea sufleteasca si neputinta eului liric
de a evada din acest spatiu obositor, stresant si sufocant. Verbele auditive cu sonoritate stridenta,
enervanta sugereaza disperare, „sa strig” sau stare de nevroza, „scartaiau”. Cromatica este numai
sugerata in poezie, negrul, prin „funerar vestmant”, si cromatica vie a florilor si a coroanelor,
transformate acum in „plumb”, devine cenusie, transformand orice forma a vitalitatii intr-o forma a
mortii. Olfactivul este numai sugerat prin simbolul „mort”, dezvaluind prabusirea inevitabila si
definitiva a simtirii poetice.

Natura ca stare de spirit sugereaza, prin fenomene dezagreabile, disconfort psihic si un suflet
pustiit („era vant”) sau incremenire si raceala interioara („era frig”). Tonul elegiac al poeziei este
dat de ritmul iambic ce domina aproape intreaga poezie, alternand cu peonul si amfibrahul, masura
versului fiind de 10 silabe, iar rima incrucisata.

CONCLUZIE

In concluzie, prin poezia „Plumb”, George Bacovia ramane, asa cum spunea Ion Caraion, „bijutierul
plumbului in literatura romana”. Prin folosirea temelor si motivelor specifice, prin cromatica si
muzicalitatea interioara, poezia „Plumb” este o arta poetica simbolista si se incadreaza in curentul
literar simbolism.