Sunteți pe pagina 1din 4

Plumb, de George Bacovia (comentariu literar,

rezumat literar)
Literatură

Poezia Plumb, de George Bacovia, este prima poezie publicată în volumul cu acelaşi nume,
apărut în 1916.

Imaginarul poetic
Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă prin corespondenţa elementelor din
natură, ale căror caracteristici rezonează în stări interioare lirice, viziune artistică specific
simbolistă prin funcţia expresivă şi estetică a simbolurilor, fonemelor şi culorilor. Lirismul
subiectiv se defineşte prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe şi
pronume la persoana I singular: „stam singur”, „am început”, „să strig”, „meu”, ceea ce atestă
încadrarea poeziei în categoria artelor poetice.

Structura şi compoziţia textului poetic


Poezia este alcătuită din două catrene, fiind prezente două planuri ale existenţei: unul exterior
sugerat de cimitir, cavou, veşmintele funerare şi unul interior sugerat de sentimentul de iubire
care-i provoacă poetului tristeţea, spleenul (dezgust faţă de orice), angoasa, oboseala
psihică, disperarea, apăsarea sufletească, nevroza, spaima, degradarea psihică, dezolarea.

Tema
Tema poeziei este simbolistă şi exprimă condiţia de damnat a poetului într-o societate
închistată, sufocantă, superficială, dezinteresată de valoarea artei adevărate, imagine
construită prin simboluri exterioare care insinuează stări interioare depresive. Ideea
profilează starea de tristeţe, oboseală psihică, solitudine ale poetului care se simte încătuşat,
sugrumat spiritual în această lume care-l apasă, în care sufletul este închis definitiv, fără a
avea vreo soluţie de evadare.

Semnificaţia titlului
Titlul poeziei este simbolul „plumb”, cuvânt care are drept corespondent în natură metalul,
ale cărui trăsături specifice simbolizează stări sufleteşti, atitudini poetice:

 greutatea metalului - sugerează apăsarea sufletească;


 culoarea cenuşie - rezonează cu monotonia, angoasa, cenuşiul existenţial;
 maleabilitatea metalului - simbolizează labilitate psihică, dezorientare;
 sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singura vocală) inspiră închiderea
definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire, ceea ce provoacă disperare, spaimă,
dezolare.
Incipitul
Incipitul este marcat de imperfectul verbului „dormeau”, care simbolizează absenţa trăirilor
interioare, încremenirea psihică, precum şi acţiunile nefinalizate ale eului liric, întrucât
„sicriele de plumb” sugerează imposibilitatea evadării dintr-un spaţiu asfixiant, care înăbuşă
existenţa.

Prima strofă
Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător în care trăieşte eul liric, care
poate semnifica societatea înăbuşitoare sau mediul dezolant, propriul suflet, propria viaţă,
destinul sau odaia. Oricare dintre aceste spaţii interioare este sugerat de simboluri din câmpul
semantic al elementelor funerare - „sicriele de plumb”, „cavou”, „funerar vestmânt”,
„coroanele de plumb” -, trimiţând, ca stare, către iminenţa morţii: „Dormeau adânc sicriele de
plumb / Şi flori de plumb şi funerar vestmânt / Stam singur în cavou... şi era vânt... / Şi
scârţâiau coroanele de plumb”.

George Bacovia
Oximoronul „flori de plumb” are semnificaţii simboliste: florile constituie elementul din natură
ca imagine a vieţii, gingăşiei, frumuseţii, care, fiind „de plumb”, corespund stărilor de apăsare
existenţială, povară, impas sufletesc ale eului liric. Solitudinea este exprimată sugestiv prin
sintagma „stam singur”, care, alături de celelalte simboluri, proiectează în simţirea poetică
pustietate sufletească printr-un fenomen al naturii - „era vânt”, precum şi nevroză, spleen,
prin verbul auditiv „scârţâiau”.

Strofa a doua
Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales spaţiul poetic interior, prin manifestarea
sentimentului de iubire: „Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, şi-am
început să-l strig / Stam singur lângă mort ... şi era frig ... / Şi-i atârnau afipile de plumb”.

Primul vers al strofei dezlănţuie o stare emoţională intensă, verbul „dormea”, la imperfect,
sugerează un sentiment de dragoste încremenit, tern şi nefinalizat, iar epitetul „întors”
semnifică „întoarcerea spre apus”, cum ar spune Lucian Blaga, ceea ce echivalează cu
moartea. O altă interpretare simbolistă se referă la neputinţa răsfrângerii „amorului” asupra
cuiva drag, el fiind „întors” şi „de plumb”, profilând crispare psihică, deprimare.

Eul liric face eforturi să se salveze din ipostaza de prizonier al lumii „de plumb”, sugerând
disperarea, „strig”, provocată de vieţuirea într-o solitudine morbidă, „stam singur lângă mort”,
iubirea nefiind înălţătoare, ci dimpotrivă, rece, „era frig”, fără perspective de împlinire,
simbolizând degenerarea psihică. Ultimul vers al poeziei suprimă orice speranţă, aripile, ca
simbol al zborului, al înălţării, atârnă şi sunt „de plumb”, ceea ce presupune „zborul în jos”,
totala dezolare şi prăbuşire sufletească a eului liric.

Finalul
Finalul exprimă sugestiv imposibilitatea evadării, deprimarea totală şi definitivă a eului liric,
care simte în profunzime disperarea neputinţei de a se revigora spiritual: „Şi-i atârnau aripile
de plumb”.

Limbajul şi expresivitatea textului poetic


Expresivitatea
Expresivitatea poeziei este susţinută de verbele aflate la imperfect, care profilează acţiuni şi
stări provizorii, nefinalizate, care permanentizează nesiguranţa, deruta existenţială, senzaţia
de încremenire şi confuzie psihică, nevroză: „dormeau”, „stam”, „era”, „scârţâiau”, „atârnau”.

Ca elemente de compoziţie, relaţiile de simetrie sintactică de la începutul versurilor -


„dormeau / dormea”, „şi flori de plumb / pe flori de plumb”, sintagma „stam singur”- sunt
susţinute şi de prezenţa simbolului „plumb”, aşezat ca rimă.

Tehnicile simboliste
Tehnicile simboliste se manifestă prin corespondenţe muzicale, cromatice şi olfactive, cu
aportul definitoriu al simbolului.

Muzicalitatea
Muzicalitatea poeziei este realizată prin repetarea simetrică a simbolului „plumb”, plasat ca
rimă la primul şi ultimul vers, sugerând apăsarea sufletească, neputinţa eului liric de a evada
din acest spaţiu obositor, stresant, sufocant.

Verbele auditive
Verbele auditive cu sonoritate stridentă, enervantă sugerează disperare, „să strig” sau stare
de nevroză, „scârţâiau”.

Natura ca stare de spirit


Natura ca stare de spirit sugerează, prin fenomene dezagreabile, disconfort psihic şi un suflet
pustiit, - „era vânt” - sau încremenire şi răceală interioară, „era frig”.

Cromatica
Cromatica este numai sugerată în poezie, negrul, prin „funerar vestmânt”, iar policromatica
florilor şi a coroanelor, fiind „de plumb”, devine ternă, cenuşie, anulând orice formă a vitalităţii.
Olfactivul
Olfactivul este numai sugerat prin simbolul „mort”, dezvăluind prăbuşirea inevitabilă şi
definitivă a simţirii poetice.

Prozodia
Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domină aproape întreaga poezie,
alternând cu peonul şi amfibrahul, măsura versului fiind de 10 silabe, iar rima îmbrăţişată.

Impresionat de valoarea certă a poeziilor bacoviene incluse în volumul Plumb, Alexandru


Macedonski publică în revista „Flacăra” următoarea epigramă: „Lui G. Bacovia: / Poete
scump, pe frunte porţi mândre foi de laur / Căci singur, până astăzi, din plumb făcut-ai aur”.
În concluzie, poezia lui Bacovia este, neîndoielnic, înscrisă în simbolismul european prin
atmosferă, procedee, cromatică, muzicalitate, definindu-l pe poet ca fiind „pictor în cuvinte şi
compozitor în vorbe” (Mihail Petroveanu).

S-ar putea să vă placă și