Plumb de George Bacovia

,,Plumb” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui George Bacovia, pentru faptul
că în ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă
viziunea acestuia într-un mod cu totul original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea poemului în curentul literar al
simbolismului. O primă trăsătură evidentă o reprezintă folosirea simbolului (,,plumb”),
cuvânt cu multiple sensuri care conferă ambiguitate. Totodată, se remarcă sugestia, ca o
cale de exprimare a corespondențelor dintre planul exterior al naturii şi cel interior, al
sufletului uman. George Bacovia mai este recunoscut pentru dezvoltarea în cadrul operelor
sale a unor motive specific simboliste precum apăsarea sufletească, sentimentul inadaptării
ce produce izolarea, înstrăinătatea și dorința de evadare. ,,Plumb” deschide și dă titlul
volumului de debut publicat în anul 1916.
Lirismul subiectiv este evidențiat prin prezența mărcilor gramaticale ale eului liric: verbe la
persoana I („am început”, „să strig”) şi a adjectivului pronominal posesiv de persoana I
„meu”.
Titlul este alcătuit dintr-un substantiv comun, nearticulat, numind motivul central al creatiei
și având o sonoritate surdă pentru că este alcătuit din 4 consoane și 1 vocală. La un prim
nivel de interpretare, titlul exprimă un metal de culoare gri, rece, toxic, greu dar moale,
utilizat adesea la sigilarea sicrielor. La un nivel profund al semnificației, plumbul devine un
simbol ce sugerează prin greutatea sa apăsarea sufletească la care este supus omul, obligat
să trăiască într-un oraș pustiu de provincie. Culoarea sa sugerează monotonie, plictis și
spleen(stare nemotivată de melancolie). Metal moale, plumbul indică fragilitatea psihică și
fizică a ființei care nu mai are repere de supraviețuire. Se realizează corespondenţa dintre
un element al naturii şi stările sufleteşti exprimate liric. De asemenea, repetarea de 6 ori
simetric a acestui cuvânt, conferă muzicalitate textului.
Tema poeziei o reprezintă condiţia poetului în societate, o societate artificială, incapabilă
să-i înţeleagă şi să-i promoveze aspiraţiile. Eul liric resimte o stare de angoasă(starea de
neliniște) în raport cu două experienţe existenţiale: dragostea şi moartea. Motivele literare
„sicrie”, „coroane”, „cavou” contribuie la realizarea unui decor macabru, dezolant.
Laitmotivul creației este plumbul. Element de recurență(repetiție), este folosit de 6 ori, în
fiecare strofă de 3 ori, în poziție fixă. Motivele cu valoare de simbol aparțin câmpului
semantic al morții: “cimitirul, sicriele, cavoul, vântul, frigul” și configurează decorul funerar.
Acestea se asociază cu stări sufletești precum singurătatea , apropierea morții, angoasa,
tragicul existențial inadaptare, disperare și spleen.
Ca structură poezia este alcătuită din 2 catrene, imaginarul poetic configurându-se pe 2
planuri, cel al realității exterioare obiective și cel al realității interioare subiective, aflate într-
o relație de corespondență cu estetica simbolistă. Planurile se află sub semnul aceluiași
simbol, plumbul. Simetria este redată de paralelismul sintactic și tehnica simbolistă a
repetițiilor: verbul “dormeau” și “dormea”.
Strofa I surprinde un cadru închis sufocant, apăsător al „cavoului” în care eul poetic se simte
singur: „Stam singur în cavou”. Elementele decorului funerar: „sicrie de plumb”, „vestmântul
funerar”, „flori de plumb”, „coroane de plumb” alcătuiesc un spaţiu împietrit, un univers
imaginar al morţii, mineralizat, în care doar vântul provoacă scârţâitul sinistru al coroanelor
de plumb “… şi era vânt/Şi scârţâiau coroanele de plumb”. Cavoul sugerează de fapt un
univers interior, exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant în care trăieşte poetul. Acesta
poate simboliza societatea, mediul, propriul suflet, propria viaţă, destinul celui care nu
găseşte o cale de eliberare. Cuvantul „plumb”, situat simetric la sfârşitul primului şi ultimului
vers, sugerează neputinţa poetului de a evada din această lume. Cadrul temporal nu este
precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
În strofa a II-a sentimentul singurătăţii devine atât de copleşitor încât fiinţa îşi exprimă
spaima de neant prin strigăt, zadarnic strigăt însă, fără răspuns şi fără ecou, într-o lume în
care iubirea însăşi a murit "Dormea întors amorul meu de plumb". Acest prim vers
reprezintă temelia planului realităţii interioare. Între acesta şi cel al realităţii exterioare nu
există antiteză romantică, cel interior fiind configurat conform principiului corespondenţei
simboliste, ca o invariantă a lumii eronate. Personificarea "Dormea întors amorul" este
expresia absolută a îndepărtării de viaţă. Moartea acestui amor cu "aripile de plumb"
sugerează nu doar efemeritatea iubirii, ci chiar moartea mitului dragostei salvatoare.
Conştiinţa acestei pierderi sporeşte sentimentul singurătăţii, solitudinea socială şi erotică
devenind însingurarea resimţită ca îngheţ al sufletului "Stam singur lângă mort...şi era frig".
La nivel lexical, sunt prezenţi termeni din câmpul semantic al morţii: „sicriu”, „cavou”,
„funerar”, „coroane”, „mort”. Sub raport stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central
„plumb”, asociat metaforelor „flori de plumb”, „coroane de plumb”, „aripile de plumb” cu
multiple semnificaţii.
Elementele de prozodie se evidențiază printr-o construcţie riguroasă, ce presupune rimă
îmbrăţişată, măsură fixă de 10 silabe şi ritm iambic alternând cu amfibrahul. Muzicalitatea
interioară, specific simbolistă se realizează prin sonoritatea dată de consoanele puternice
ale simbolului "plumb", repetat obsesiv , de tehnica repetiţiilor, de asonanţe şi aliteraţii.
În concluzie, poezia "Plumb" de George Bacovia aparţine simbolismului, ilustrând prin
motive literare precum cavoul, vântul sau sicriele, tema eşecului existenţial, corelată cu
tema morţii. Prin muzicalitate accentuată, sugestii, simboluri, corespondenţe şi zugrăvirea
stărilor sufleteşti de angoasă şi solitudine, poezia este o capodoperă a curentului literar.
846 cuvinte