Plumb

Poezia simbolista Plumb deschide volumul cu acelasi titlu, aparut in 1916, si

reprezinta o emblema a universului poetic bacovian. Motivul solitudinii
apasatorare este elemental de recurenta in volumul de debut, Plumb.

Poezia Plumb, structurata in doua catrene, face parte din volumul omonim,
pe care il si deschide, ca o sugestiva cheie de lectura, deoarece , in concentrarea
ei maxima, tipic bacoviana, incifreaza o adanca imagine thanatica, difinitorie
pentru substratul metaforic al intregii creatii (de altfel, M. Heidegger, in Originea
operei de arta, afirma ca nici una dintre creatiile poetice luate separat si nici
ansamblul lor nu spune tot. Cu toate acestea, fiecare creatie poetica in parte
vorbeste pornind de la intregul acelui unic Poem si il rosteste pe acesta de fiecare
data.).

Titlul atrage atentia nu doar ca realizare fonetica, dar si ca incarcatura

stilistica. Considerand structura sonora monosilabica a lexemului (configuratia
fonetica alaturand semnificativ vocalei u consoana lichida l, nazala m si
bilabialele p, respective b), aceasta reproduce zgomotul unui corp greu care
cade (D. Dimitriu). Metafora cheie in dimensiunea liricii bacoviene, plumbul ,
sugerand monotonie, anxietate, obsesie, incatusarea sinelui, devine nucleu
semantic in textele in care apare (plumb de iarna, iarba de plumb, poema de
plumb), orientand tensiunea semnificatiilor spre registrul tristetii, al insingurarii,
al mortii.

In Plumb viziunea este fara iesire, nemetafizica, intrucat hiperbolizeaza

starea de singuratate, obsesia deplinei izolari si presimtirea mortii, a mineralizarii,
a neantului. O marturisire a lui G. Bacovia dezvaluie semnificatiile pe care poetul
le da cuvantului plumb (intentia autorului), galbenul potentand spleen-ul: In
plumb vad culoarea galbena. Compusii lui dau precipitat galben.
Temperamentului meu ii convine aceasta culoare Sufletul ars este galben.
Galbenul este culoarea sufletului meu.
 Poezia se realizeaza ca un monolog liric al unui eu fantomatic. Lirismul
subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii: persoana intai
a verbelor- stam, am inceput, persoana intai a adjectivului posesiv (amorul)
meu.

Versul-incipit Dormeau adanc sicriele de plumb cuprinde doua simboluri

obsedante ale liricii lui G. Bacovia, sicrie si plumb ce conduc la identificarea
campului lexico-semantic al mortii, ca si verbul la imperfect cu determinare
adverbiala dormeau adanc care actualizeaza motivul somnului (moartea ca un
somn adanc). Versul aduce prima reluare a titlului plumb, cuvant plasat la final de
vers pentru a sugera inchiderea, imposibilitatea evadarii.

Strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant, in

care eul poetic se simte claustrat: un cavou, simbolizand universului interior, si in
care mediul inconjurator a capatat greutatea apasatoare a plumbului. Elementele
decorului funerar sunt: sicriele de plumb, vestmantul funerar, flori de
plumb, coroanele de plumb, artificii funerare de duzina, tipice pentru mica
burghezie de provincie. Repetarea epitetului de plumb are multiple sugestii
(cromatica, fizica-de apasare), insistand asupra existentei mohorate, anoste,
lipsita de transcendenta sau de posibilitatea inaltarii. Lumea obiectuala, in
manifestarile ei de gingasie si frumusete-florile, este marcata de impietrire.
Vantul este singurul element care sugereaza miscarea, insa produce efecte reci,
ale mortii, sugerate auditiv: Si scartaiau coroanele de plumb.

Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabre poarta sugestia

nocturnului.

Strofa a II-a debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de

disparitia/moartea afectivitatii:Dormea intors amorul meu de plumb. Cuvantul
intors constituie misterul poeziei. Este vorba, probabil, cum va spune Blaga, de
intoarcerea mortului cu fata spre apus. Eul liric isi priveste sentimentul ca un
spectator. Aripile de plumb presupun un zbor in jos, caderea surda si grea,
moartea. Incercarea de salvare este iluzorie: Si-am inceput sa-l strig.
Ambiguitatea poetica este produsa prin multiplele semnificatii pe care le poate
primi epitetul dormea intors, metafora aripile de plumb sau lexemul mort.
 Expresia spaimei de moarte, a senzatiei de vid sufletesc, a singuratatii se
realizeaza, dincolo de aglomerarea elementelor decorului funebru (viziunea lumii
ca un imens cimitir), prin doua imagini auditive: in prima strofa, verbul cu efect
imitative, strident, din versul Si scartaiau coroanele de plumb, sugereaza
dezacordul eului cu lumea, dizarmonia; in strofa a doua, strigatul sugereaza
spaima de neant a fiintei, iar verbul la persoana I singular accentueaza intoarcerea
spre planul subiectiv Si-am inceput sa-l strig.

Elementele naturii primordial frigul si vantul , produc, in poezie, disolutia

materiei si sugereaza perceptia prin senzatii tactile a vidului sufletesc.

La nivel stilistic, se remarca prezenta simbolului central plumb, asociat

metaforelor: flori de plumb, coroanele de plumb, aripi de plumb.
Ambiguitatea poetica este produsa, in strofa a doua, prin multiplele semnificatii
pe care le pot primi epitetul verbului din versul initial: Dormea intors amorul
meu de plumb (intre somn si moarte) si metafora din versul final Si-I atarnau
aripile de plumb (metafora a zborului in jos, a caderii, sau sugestie a ingerului
mortii).

Impresia de simplitate a formei si de intensitate a unei obsesii se realizeaza

prin utilizarea paralelismului sintactic, ca procedeu de constructie a textului
poetic si a repetitiilor, mai ales a simbolului plumb.

In ceea ce proveste prozodia, poezia Plumb este riguros construita,

sugerand prezenta mortii, prin inchiderea versurilor cu rima inbratisata, masura
fixa de 10 silabe, iambul alternand cu amfibrahul. Rima masculina sustine
accentuarea puternica a finalului fiecarui vers, iar repetarea aceluiasi cuvant
plumb in rima sustine gradarea obsesiei. Elementele prozodice clasice, care
produc muzicalitatea exterioara sunt valorificate pentru a conferi si o
muzicalitatea interioara, data si de repetitii, paralelism si pauze (cezura, puncte
de suspensie), care transforma peozia intr-un vaier monoton.

La nivel fonetic, cuvantul plumb cuprinde o vocala inchisa de cate doua

consoane grele, ceea ce sugereaza o inchidere a spatiului. In restul poeziei
predomina vocalele o,I,u, dand sentimentul golului existential, al absentei, al
vidului launtric. Sonoritatile lugubre sunt obtinute prin aglomerarea consoanelor
dure:b,p,m,n,s,t.

La nivel morfologic, se remarca prezenta verbelor, in marea lor majoritate

statice. Timpul imperfect desemneaza trecutul nedeterminat, permanenta unei
stari de angoasa: dormeau, stam, era, scartaiau, dormea, atarnau. Verbele statice
la imperfect sunt asezate cu precadere la inceput de vers, iar acelor verbe carora
nu le este atestata staticitatea in dictionary, li se reduce intensitatea miscarii. Cele
doua verbe, la perfect-compus am inceput si, respectiv la conjunctiv- sa strig,
sugereaza disperarea eului atunci cand constientizeaza ca intreg universal este
cuprins de atmosfera sumbra a mortii. Actul de a striga dobandeste o valoare
simbolica.

Verbul a fi, impersonal, apare in doua versuri simetrice sintactic, in

constructii care sugereaza trecerea de la planul obiectiv, era vant , la planul
subiectiv, in a doua strofa, perceptia lumii fiind realizata prin senzatii, era frig.

Versul al treilea din prima strofa se remarca prin elipsa verbului a fi cu

sens existential: Si flori de plumb si funerar vestment, conturand o imagine
impresionista, static. Adverbul adanc plasat langa verbul dormeau sugereaza
somnul vesnic, moartea. Apropierea dintre somn si moarte este clasica, atat
datorita nemiscarii pe care ambele stari o presupun, cat si faptului ca ambele
constituie o rupere de lumea reala.

La nivel sintactic, textul este alcatuit din propozitii principale,

independente, coordinate prin juxtapunere sau copulative. De asemenea, se
remarca topica inversa, cu subiectul postpus: Dormeau adanc sicriele de plumb;
Dormea intors amorul.

Textul poetic este realizat prin procedeul acumularii prin repetarea

conjunctiei copulative si realizeaza suprapunerea de imagini pentru a reda
aceeasi stare.

La nivel lexical, se remarca prezenta cuvintelor din campul semantic al

mortii: sicriu, cavou, funerar, coroana, mort. Modalitate a insistentei, dar sic ale
de reducere a numarului de lexeme din text, repetarea obsesiba acelorasi cuvinte,
inclusive in rima, are ca efect monotonia, senzatia de limitare.

In concluzie, poezia este ilustrativa pentru economia de mijloace specific

bacoviana, in privinta limbajului poetic si a registrului stilistic.

Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a

corespondentelor, zugravirea starilor sufletesti de angoasa, de spleen, poezia
Plumb se incadreaza in estetica simbolista.