Plumb- G.

BACOVIA

Personalitate emblematică a literaturii române, G.Bacovia impune în lirica interbelică simbolismul.

Paradigmă culturală, curent- literar artistic, simbolismul se manifestă la începutul secolului al XX-lea.
Opunându-se retoricii romantice, simbolismul cultivă o lirică a sensibilității pure, marcată prin
cultivarea simbolului, sugestiei, sinesteziei și corespondențelor. Moartea, târgul provincial, natura- ca
spațiu al corespondențelor- și iubirea- ca altă față a atracției spre moarte- sunt temele preferate de
poeții simboliști. În plus, motive literare precum: singurătatea , ploaia, plânsul, nevroza, culorile și
instrumentele muzicale constituie imaginarul poetic specific curentului. Muzicalitatea interiorizată și
inovația prozodică sunt alte trăsături ale curentului.
Publicată în 1916 , în volumul„ Plumb”, poezia „ Plumb” este o sinteză a simbolismului autentic
bacovian. Constituindu-se ca o elegie simbolistă, poezia„Plumb” poate fi interpretată și ca o artă
poetică necanonică.
Poezia se înscrie în simbolism prin tema, motivele literare și mijloacele artistice care construiesc
viziunea despre lume a poetului. De simbolism amintește și prezența simbolului - cheie „ plumb”,
precum și muzicalitatea generată prin repetiția termenului„ plumb ”, devenit laitmotiv structurant al
poeziei. În acest context, supratema poeziei este moartea care se asociază cu tema condiției artistului,
prizonier al lumii de „plumb”. De aici vine viziunea de un tragism asumat cu luciditate de poetul
simbolist.
Element de structură paratextual, titlul„ Plumb” anticipează tema poeziei. În sens denotativ, titlul
desemnează un element chimic, un metal greu, de culoare cenușie. În sens conotativ ,
„ plumbul”devine un simbol al morții, al nimicului fără șansă și al viitorului fără speranță. În originala
viziune bacoviană , „ plumbul” se asociază culorii galbene , „ culoarea sufletului ars.” Astfel, „ plumbul
desemnează o stare sufletească, dobândind valoarea unei metafore sinestezice.
Compozițional, poezia e alcătuită din două catrene care compun două secvențe lirice. Construite prin
paralelism sintactic , cele două strofe compun două planuri simetrice: universul exterior și universul
interior. Între cele două planuri se stabilesc relații de simetrie și de opoziție. Repetat de șase ori,
simbolul „ plumb”constituie un liant între cele două universuri.
Incipitul reiterează motivul somnului „ adânc” sinonim cu moartea:„ Dormeau adânc sicriele de
plumb...”. Enumerația : „ flori de plumb” , funerar vesmânt”,„ coroane de plumb” desemnează un
cadru static, încremenit , aflat sub amenințarea morții. Epitetul metaforic „ de plumb ” anulează
granițele dintre viață și moarte , construind imaginea „ lumii cavou”.
În centrul acestui univers se află chiar eul liric: „ Stam singur în cavou...și era vânt..”. Motivul vântului
și sugestiile auditive induse de verbul:„ scârțâiau” completează decorul funebru.
Poezia este infuzată de un lirism subiectiv, marcat de utilizarea verbului de persoana I, singular:
„ stam”. Linia de pauză și punctele de suspensie alimentează dimensiunea subiectivă a poeziei , care
se compune ca un monolog liric/ confesiune.
A doua secvență poetică se deschide cu același motiv al somnului: „ Dormea întors amorul meu de
plumb.” Somnul „ întors cu fața spre Apus” sugerează moartea. Metafora „ amor de plumb” definește
ipostaza degradată a Erosului. Dramatismul este accentuat de motivul strigătului, care traduce
singurătatea ontologică, nevroza:„ Stam singur lângă mort ...și era frig...”. Motivul frigului amplifică
atmosfera dezolantă a sfârșitului, cu atât mai mult, cu cât metafora:„ aripe de plumb” sugerează
„ zborul invers”, prăbușirea definitivă, surdă , grea.
Artist al imaginii și al cuvântului, G. BACOVIA valorifică genial toate nivelurile expresive ale limbajului.
La nivel fonetic, se distinge sonoritatea sumbră a lexemului „plumb”, format din patru consoane și o
vocală închisă.
La nivel lexico- semantic , poezia se remarcă prin termeni precum:„ sicrie”, „ funerar”, „ cavou”,
„ mort”, care formează câmpul semantic al morții .
La nivel morfo -sintactic, verbele la imperfect:„ dormeau”, „scârțâiau”, „ dormea” creează senzația de
continuitate, permanență și repetabilitate.
La nivel stilistic, efecte deosebite sunt produse prin repetiția obsesivă a simbolului„ plumb”. În plus ,
imaginile auditive: „ scârțâiau”, „ să strig” și imaginile vizuale:„ aripe de plumb”,„ coroane de
plumb”concretizează ideea poetică.
Nivelul prozodic susține muzicalitatea interiorizată a poemului simbolist. Versul cu măsura de zece
silabe, ritm predominant iambic și rimă îmbrățișată degajă o muzicalitate inconfundabilă.
Aliaj de meditație, miraj și înfrângere, poezia „ Plumb” este o sinteză a simbolismului autentic
bacovian.