Comentariu literar- Plumb de George Bacovia

Poezia „Plumb” deschide volumul cu același titlu , apărut în anul 1916. Textul se
încadrează în simbolism prin: folosirea simbolurilor, cromatica, tehnica repetițiilor și
dramatismul trăirilor eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondența ce se stabilește
între materie (planul exterior) și sentimente (trăirile interioare ale eului liric).

Titlul poeziei este simbolul plumbului, care sugerează greutatea, apăsarea și accentuează
cromatica monotonă dată de cenușiul plumbului. Titlul se repetă de 6 ori pe parcursul celor două
strofe, lucruri care accentuează tragicul exisistențial văzut fără soluții de ieșire.

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate ostilă, astfel el apare în
ipostaza însinguratului și trăiește sentimente de disperare.

Textul este structurat în două catrene care constituie imaginarul poetic, având la bază
cuvîntul „plumb”. Cele două strofe corespund celor două planuri: realitatea exterioară,
simbolizată de cavou și realitatea interioară, trăirile eului liric și pierderea sentimentului de
iubire.

Lirismul subiectiv este redat prin mărcile lexicogramaticale ale eului liric: verbele la
persoana I: „stam” „am început” „să strig” și forma pronominală la persoana I: „meu” (amorul
meu).

Strofa întâi surprinde elementele unui cadru spațial închis în care eul poetic se simte
claustrat (captiv): un cavou care simbolizează mediul înconjurător apăsător. Elementele
decorului funerar sunt sicriele de plumb, funerar veșmânt, flori de plumb și coroane de plumb,
acestea accentuând artificialitatea planului exterior. Frumusețea florilor este anulată prin
mineralizarea lor. Repetarea structurii „de plumb” are sugestii multiple: cromatică, apăsare, lipsa
posibilității de salvare. Lumea este marcată de împietrire, vântul fiind singurul element care
sugerează mișcarea, însă produce efectele reci ale morții: „Și scârțâiau coroanele de plumb”.
 Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat de pierderea iubirii
„Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” constitiue misterul poeziei, fiind
primele semne ale înstrăinării. Eul liric își privește sentimentele ca un spectator, iar încercarea
eșuată de a-l salva sporește disperarea: „și-am început să-l strig”.

Elementele naturii sunt în poezie frigul și vântul. Starea de solitudine a eului liric este
sugerată de repetarea sintagmei „stam singur”, care alături de celelalte simboluri accentuează
senzația de pustietate.

Sentimentul dominant este de oboseală, de trecere inevitabilă spre moarte. Se remarcă

maxima concentrare a discursului poetic. Poezia exprimă, în numai cele două catrene ale ei, o
stare sufletească de o copleșitoare singurătate. Atmosfera este de o dezolare totală iar
cutremurătoarea apăsare materială este sugerată de greutatea metalului întunecat.

Poezia este structurată pe două planuri. Pe de o parte, realitatea exterioară, prezentă prin
cimitir, prin cavou; o lume ce-l determină la izolare, iar pe de altă parte, realitatea interioară care
are în vedere sentimentul iubirii a cărui invocare se face cu disperare fiind condiționat de natura
mediului. Este de fapt încercarea poetului de a evada din lumea închisă, izolată în care se zbate.

Eul liric însă nu izbutește să depășească momentul, cuvântul „întors” realizând de fapt
misterul poezii.

Cuvântul cheie al întregii poezii este „plumb” care devine metaforă - simbol care este
repetat de trei ori, număr fatidic în fiecare catren. Repetiția acestui cuvânt sugerează o atmosferă
macabră de cavou.

În acest mediu, sentimentul iubirii înseamnă „întoarcere spre apus”, cum spune poetul
Lucian Blaga, adică moartea.

„Dormea întors amorul meu de plumb,

… pe flori de plumb.”

În aceste condiții, eul liric nu se poate redresa, înălța, iar ultimul vers aduce consolarea și
resemnarea, „îi atârnau aripele de plumb” sugerând zborul în jos, o cădere surdă și grea. Între
aceste coordonate ale realitătii exterioare și interioare se desfășoară monologul tragic al eului
liric într-o atmosferă tulburătoare datorită morții(la nivel semantic), iar pe de altă parte, prin
repetiția obsesivă a cuvântului plumb, folosit ca determinant. El apare de trei ori în fiecare strofă,
în rima versurilor 1, 4 și la cezura versului 2. Cuvântul cheie repetat astfel nu sugerează
descompunerea materiei - element definitoriu pentru poezia bacoviană - ci împietrirea, presiunea
fiind prea mare, eul liric se pietrifică necondiționat.

Poezia „Plumb” este o poezie simbolistă, nu numai prin corespondente din lumea
minerală ci și prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei.

Versul este iambic în exclusivitate, iar tonul este elegiac. Prin repetiția obsedantă a
cuvântului cheie, poezia devine o elegie asemănătoare cu bocetele populare.

Structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă în afară de versul al doilea,
astfel încât versul 1 este în relație cu versul 5, 3 cu 7 și 4 cu 8.1

Ca mijloace artistice întâlnim, pe lângă simbol, metafore și personificări „Dormeau adânc

sicriile de plumb”. Remarcăm folosirea verbelor la imperfect: „dormeau”, „stau” care sugerează
acea atmosferă de dezolare, o acțiune trecută, dar neterminată, aflată încă în continuă
desfășurare.

Înstrăinarea, izolarea și solitudinea eului liric se înscriu în estetica simbolistă.

La nivel fonetic, repetarea cuvântului „plumb” accentuează muzicalitatea interioară

stridentă prin constituirea aliterațiilor, evidențiind închiderea și apăsarea spațiului exterior.2

Verbele remarcate în text sunt in cea mai mare parte la timpul imperfect. Prin folosirea
acestui timp se permanentizează starea de angoasă: „dormeau”, „stam”, „era”, „atârna”.

În concluzie, prin folosirea simbolului ca mijloc de sugestie, cromatica monotonă

susținută de culoarea plumbului, temele și motovele specifice, poezia lui George Bacovia se
încadrează în simbolism.

1
https://ro.scribd.com/doc/22869290/George-Bacovia-Plumb-Comentariu
2
https://www.academia.edu/20324732/Plumb_de_George_Bacovia_Simbolism_Comentariu_Bac