16 definiții pentru dialog

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. ♦ Spec. Convorbire
(cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ Spec.
Procedeu literar specific genului epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor.
◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui
participant la o convorbire. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). [Pr.: di-a-] – Din fr.
dialogue, lat. dialogus.

 sursa: DEX '09 (2009)

 adăugată de LauraGellner
 acțiuni

dialóg [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 57r/17 / P: di-a~ / Pl: ~uri, (înv) ~óge, ~oáge, ~ógi sm /
E: fr dialogue, lat dialogus] 1 sn Operă literară în care este reprodusă nemijlocit vorbirea (reală
sau imaginară a) mai multor persoane, personaje etc. 2 sm (Îvr) Autor de dialoguri (1). 3 sn
Convorbire care are loc (în mod real sau imaginar) între mai multe persoane, personaje etc. și
care este reprodusă ca atare. 4 sn (Spc) Conversație a personajelor dintr-o operă dramatică. 5 sn
Pasaj dintr-o operă literară în care se redă convorbirea între două personaje. 6 sn (Îs) Linie de ~
Semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire.
7 sn Alterare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, fiind executată de două voci sau
instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. 8 sn (Spc) Convorbire cu
caracter oficial care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc.

 sursa: MDA2 (2010)

 adăugată de LauraGellner
 acțiuni

DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu
caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ (P. spec.) Formă
de convorbire între două personaje, în care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o
operă literară în care se redă convorbirea dintre două personaje. ◊ Linie de dialog = semn
ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 2.
Operă literară scrisă sub formă de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.

 sursa: DEX '98 (1998)

 adăugată de RACAI
 acțiuni
DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. Însăila lungi
dialoguri între personagii din veacuri deosebite. M. I. CARAGIALE, C. 116. Tipul Ziței este
redat admirabil, mai ales în dialogul ei cu Veta. IBRĂILEANU, S. 48. ◊ Fig. Oltul începe să
stea de vorbă cu pietrele, și, în liniștea imensă care acoperă lumea, marele lor dialog se aude.
BOGZA, C. O. 133. ♦ Forma în care sînt scrise, de obicei, operele dramatice; (într-o operă
literară) pasaj în care se redă convorbirea între două sau mai multe personaje. (La sg. cu valoare
de pl.) Limbajul, dialogul, este partea esențială a acestor schițe. IBRĂILEANU, SP. CR. 237. 2.
Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). Dialogurile lui Lucian. – Pronunțat: di-a-.

 sursa: DLRLC (1955-1957)

 adăugată de LauraGellner
 acțiuni

DIALÓG s.n. 1. Conversație, convorbire între personajele unei opere dramatice; formă în care
sunt scrise operele dramatice; pasaj dintr-o operă literară care reproduce convorbirea unor
personaje. ♦ Scriere redactată sub formă de convorbire. ♦ Alternare de fraze muzicale care parcă
răspund una alteia, fiind executate de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument
cu registre diferite. 2. Convorbire, discuție între două persoane. [< fr. dialogue, it. dialogo, lat.
dialogus, gr. dialogos].

 sursa: DN (1986)
 adăugată de LauraGellner
 acțiuni

DIALÓG s. n. 1. conversație între doi vorbitori. 2. schimb de opinii între reprezentanții a două
partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate între personajele unei piese de teatru sau ale
unui film; pasaj dintr-o operă literară care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior =
replicile pe care le schimbă cu sine însuși un personaj literar. ◊ scriere redactată sub formă de
dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, executate de două voci
sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat.
dialogus)

 sursa: MDN '00 (2000)

 adăugată de raduborza
 acțiuni

DIALÓG ~uri n. 1) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală (între două persoane); discuție;
convorbire. 2) Formă de convorbire între personajele unei opere literare. [Sil. di-a-] /<fr.
dialoguer

 sursa: NODEX (2002)

 adăugată de siveco
 acțiuni

dialog n. 1. convorbire între două sau mai multe persoane: dialogul se întâlnește adesea în
fabulă și în dramă; 2. operă literară în formă de convorbire: Dialogurile lui Platon.
  sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
 adăugată de LauraGellner
 acțiuni

* dialóg n., pl. urĭ și oage (vgr. diá-logos, d. logos, cuvînt. V. cata-log). Conversațiune,
convorbire. Carte în formă de conversațiune.

 sursa: Scriban (1939)

 adăugată de blaurb.
 acțiuni

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dialóg (di-a-) s. n., pl. dialóguri

 sursa: DOOM 2 (2005)

 adăugată de raduborza
 acțiuni

dialóg s. n. (sil. di-a-), pl. dialóguri

 sursa: Ortografic (2002)

 adăugată de siveco
 acțiuni

dialog, pl. dialoguri

 sursa: MDO (1953)

 adăugată de Ladislau Strifler
 acțiuni

dialog, -loguri.

 sursa: IVO-III (1941)

 adăugată de Ladislau Strifler
 acțiuni

Dicționare relaționale
Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIALÓG s. v. discuție.

 sursa: Sinonime (2002)

 adăugată de siveco
 acțiuni

DIALOG s. conversație, convorbire, discuție, (livr.) colocviu, (pop. și fam.) sfat, vorbă, (Ban.)
turvin, (înv.) voroavă, (înv., în Transilv.) beseadă, (turcism înv.) musaferea, (fam.) parolă, șuetă.
(Un ~ prietenesc.)

 sursa: Sinonime82 (1982)

 adăugată de LauraGellner
 acțiuni

Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DIALOG (< fr. dialogue < lat. lit. dialogos; cf. gr. dialogos, vorbire cu) 1 Vorbire între două sau
mai multe persoane, modalitate literară caracteristică îndeosebi creației dramatice, folosită însă și
în creația epică, în versuri și în proză. Ex. Domnule! strigă impiegatul, înțelege odată că nouă nu
ne plătește statul aici, ca să stăm de vorbă. Avem treabă, n-avem vreme de conversație... Spune,
ce poftești? Aici n-are voie să intre nimeni fără afaceri. Ce afacere ai? Ce afacere? Da! Ce
afacere? Am dat o petițiune... Vreau să știu ce s-a făcut. Să-mi dați un număr. Nu ți s-a dat
număr, cînd ai dat petiția? Nu! De ce n-ai cerut? N-am dat-o eu... (I.L. CARAGIALE, Petițiune)
Dialogul este mijlocul prin care scriitorul dezvăluie gîndurile și sentimentele personajelor și le
angajează în acțiune. În cazul unor frămîntări lăuntrice este folosit dialogul interior, ca în nuvela
Hagi Tudose a lui B.Șt. Delavrancea. Ex. Ba sînt opt mii... Ba sînt zece? Ce fel de zece? Atunci
dincolo, sînt opt! Procedeul folosirii dialogului în exprimarea ideilor, sentimentelor etc. este
cunoscut și sub denumirea de dialogisme (fr. dialogisme). Intervențiile directe ale personajelor,
sub forma alternării replicilor, subliniază amănunte privitoare la întîmplare, punctează momente
ale acțiunii în evoluția ei, conțin aprecieri asupra faptelor înfățișate și a comportării celorlalte
personaje, creează iluzia directei desfășurări. În literatura modernă, dialogul, a cărui mare
dificultate constă în a da fiecărui interlocutor un caracter personal și viu, fără a degenera însă în
disertație, ocupă un loc bogat în creația epică scrisă (schiță, nuvelă, roman), imprimînd mai
multă vioiciune acțiunii, iar în creația dramatică apare ca o trăsătură specifică acesteia. În piesele
de teatru, cu fiecare replică el contribuie la intensificarea și creșterea conflictului spre culminație
și deznodămînt. În poezia lirică, dialogul se întîlnește foarte rar, în situații cu totul excepționale,
cînd poetul se confesează printr-o convorbire cu elemente din natură, ca în Ce te legeni sau
Revedere de M. Emineseu, ambele construite sub formă de dialog. Ex. - Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vînt, Cu crengile la pămînt. - De ce nu m-aș legăna, Dacă trece vremea mea!...
sau - Codrule, cu rîuri line, Vreme trece, vreme vine. Tu din tînăr, precum ești, Tot mereu
întinerești. - Ce mi-i vremea, cînd de veacuri Stele-mi scînteie pe lacuri, Că de-i vreme rea sau
bună, Vîntu-mi bate, frunze-mi sună. În poezia lirică populară însă, acest procedeu se întâlnește
mai des. 2 Termenul de dialog mai este folosit și în denumirea acelor opere literare filozofice,
retorice sau didactice, în care, sub forma conversației între două sau mai multe personaje, se
tratează anumite idei (Dialogurile lui Platon; Dialoguri filozofice de E. Renan; Divanul sau
gîlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul de D. Cantemir; Dialog pentru
începutul limbii române între nepot și unchi de P. Maior ș.a.).

https://dexonline.ro/definitie/dialog