Semnele ortografice si de punctuaie

1. Apostroful = singurul semn exclusiv ortografic n limba literar, marcheaz: a) indicarea anilor, absena accidental a primei sau a primelor dou cifre: `918, `89 b) realiti fonetice din vorbirea familiar, neglijent, popular sau regional, n tempo rapid, ori deficiene de rostire. (De aceea e folosit mai ales n stilul beletristic n proz i n teatru pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar n poezie din motive de prozodie, permind eliminarea unei silabe : O, vin al nopii mele domn... (Eminescu) c) cderea accidental a unui sunet: alfel, numa, lu Mihai, pn la, altdat ) d) cderea accidental a mai multor sunete sau silabe: domle, neaa, poa s) 2. Cratima = semnul ortografic cu cele mai multe funcii. n unele situaii are caracter permanent (d -l, de-a dreptul, s-a dus, i-l d), iar n altele accidental (de-abia sau de abia, n-am sau nu am). Marcheaz: a) elidarea unui/ unor sunete i pronunarea mpreun a unor cuvinte (m-am dus) b) pronunarea mpreun a unor cuvinte (de-abia) Uneori, red rostirea n tempo rapid, avnd consecine la nivelul prozodiei/ exprimrii: Ne -neles rmne gndul/ Ce-i strbate cnturile... (Eminescu) 3. Virgula Ca semn ortografic, marcheaz: a) o funcie asemntoare cu a cratimei (poc, poc; cu chiu, cu vai; ncet -ncetior) b) lipsa unui verb/ predicat: Luna, o pat pe cer (Luna - o pat pe cer, Luna este o pat pe cer) Ca semn de punctuaie: a) coordonarea componentelor unei enumeraii/ enumerri: Mere, pere, prune se aflau pe mas. b) o apoziie (simpl sau dezvoltat): Mihai, fiul, a venit. Mihai, cel din scoal, a venit. c) izolarea unui vocativ: a) n poziie iniial: Ioane, vino! b) n poziie median: Vino, Ioane, chiar azi! c) n poziie final: Ce faci, Ioane? d) izolarea unei construcii incidente (care nu are legtur cu ideea textului): Ioane, i n timp ce i ziceam m-am gndit la altceva, de ce nu vii? e) delimitarea unei interjecii: Iaca, o s vin! f) n texte epice, delimitarea spuselor personajului de spusele naratorului: Tinere, zise Ion, ajut-m! g) coordonarea prin juxtapunere a unor propoziii (de acelasi fel): Plec, mnnc, alerg. Nu se folosete niciodat virgula n urmtoarele situaii: 1. ntre subiectul i predicatul propoziiei, dac nu exist o construcie incident (vezi explicaia mai sus): Bieii, pleac spre cas. 2. n construcii n care apar conjuncii: Mi-a spus, c va pleca. Vreau, s stau.

Recomandare special: A nu se folosi virgula fr discernmnt! Dac nu este sigur folosirea ei, evitai-o, uitai-o ntrun col al minii! 4) Semnul ntrebrii este folosit n propoziii interogative. n literatur poate marca interogaia retoric, punerea sub semnul incertitudinii, dorina de a primi o soluie etc. 5) Semnul exclamrii este folosit n propoziii exclamative. Poate marca: a) adresarea direct ca marc a subiectivitii b) uimirea c) imperativul d) sublinierea deciziei 6) Punctele de suspensie marcheaz o ntrerupere a discursului narativ, epic/ descriptiv/ liric/ dramatic. Poate semnifica o punere n abis, o interiorizare (trecere de la plan exterior la plan interior), melancolia, incertitudinea etc.) 7) Punctul marcheaz finalul unei comunicri (poate avea semnificaia derivat din funcia sa de a marca finalul). Valorile stilistice ale unor pri de vorbire i ale unor categorii morfosintactice. locuiuni substantivale; locuiuni adjectivale; locutiuni pronominale; locuiuni verbale. substantivul - au mare expresivitate compusele prin alturare: substantiv - adjectiv sau verb - substantiv. Adjectivul - au valoare expresiv diferite forme de superlativ absolut: construcii afective sau construcii arhaizate; construcii cu substantiv, adjective folosite adverbial; adjectivele fr grade de comparaie. pronumele - expresivitate au pronumele personale n construcii care implic participarea afectiv a vorbitorului fa de o aciune sau stare: dativul etic sau adjectiv posesiv etic; unele pronume se substantivizeaz parial sau total. Alte pronume sunt ntrebuinate cu forme arhaice sau populare. Verbul dobndete valoare expresiv prin ntrebuinarea unei categorii sau caracteristici a verbului n locul alteia: personal sau impersonal, tranzitiv sau intranzitiv i invers, reflexiv pentru pasiv, forme inverse n locul formelor directe. Sunt neobinuite n limba standard i capt expresivitate: construciile infinitivale nu-i ce vinde, nu are ce spune/face; construciile verbului a fi cu dativ exprim ideea de posesie: dor mi-e de casa noastr.

Concepte operaionale
A*

Antiteza - const n prezentarea n opoziie a unor caracteristici, personaje, idei, cu scopul de a evidenia o categorie dintre ele sau de a formula o concluzie moral din opunerea lor.=nger i demon de Mihai Eminescu. Arta poetic - este conceptul care privete ansamblul de trsturi ce definesc concepiile despre viaa i lumea unui poet, viziunile lui asupra menirii poetului i artei sale, definitorii pentru credina lui. Conceptul se poate folosi i pentru a defini mentalitatea specific a unei epoci. Ex.: Octavian Goga, definit ca "poet al ptimirii noastre", considera c menirea poetului i a poeziei este de a ilustra n creaia sa "durerile poporului prin sufletul lui (...) Am vzut n scriitor un element dinamic, un rscolitor de mase, un revoltat (...) Am vzut n scriitor un semntor de credine i un semntor de biruine", idei care se gsesc n ntreaga sa creaie liric . Autorul - este persoana care creeaz o oper literar, artistic, tiinific sau publicistic, n care acesta i exprim sentimente, stri, idei, concepii personale asupra unor probleme sau aspecte ilustrate n relaia direct cu domeniul cruia-i aparine respectiva creaie. Autorul unei opere literare se numete scriitor, acest fapt nsemnnd c el este acela care "a scris" i semneaz respectiva creaie. Exist, n cazul literaturii populare, i conceptul de "autor anonim", acesta neputnd fi identificat, aadar, fr nume, creaia nu e scris, ea circulnd pe cale oral. Ex.: autori de opere literare (Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu etc.) i autorul anonim al baladei populare "Mioria". C* Caracterizarea personajelor - nseamn totalitatea modalitilor prin care autorul i construiete eroii ce particip la ntreaga aciune a operei literare: -caracterizare direct ; caracterizare indirect - personajul se caracterizeaz prin modul de a vorbi, gesturi, comportament, mbrcminte, nfiare etc.; Comedia - este specia genului dramatic, n proz sau n versuri, care satirizeaz ntmpl ri, aspecte sociale, moravuri cu ajutorul personajelor ridicole, strnind rsul, cu scopul de a ndrepta acele stri umane i sociale, aadar avnd rol moralizator. Ca modaliti de realizare, comedia apeleaz la diferite mijloace: comicul de situaie, de caracter, de limbaj, de moravuri, de intenie, de nume etc. Ex.: Comedia "O scrisoare pierdut" de Ion Luca Caragiale. Comparaia - este o figur de stil care const n alturarea a doi termeni cu scopul de a li se evidenia n mod surprinztor i original trsturile, cu o for de sugestie ce sensibilizeaz i emoioneaz cititorul. De regul, comparaia are cuvinte specifice care leag cei doi termeni: ca, precum, pare, ca i, asemenea. Ex.: "Trecut-au anii ca nori lungi pe esuri..."; "Precum Atlas n vechime sprijinea cerul pe umeri/ Aa el sprijin lumea i vecia ntr-un numr"(M.Eminescu). Compoziia operei literare reprezint totalitatea modalitilor de expunere, a curentelor i ideilor literare i a procedeelor stilistice care se mbin armonios i artistic ntr-o oper literar, conferindu-i acesteia originalitate i valoare. Ex.: "Ciocoii vechi i noi" de N. Filimon mbin

realismul cu clasicismul i romantismul, arhaismele cu neologismele i cuvintele greceti, naraiunea cu descrierea i dialogul. Conflictul - face parte din subiectul unei opere literare i este ilustrat de o nenelegere, un diferend, o ciocnire ntre interesele sau sentimentele personajelor, care determin desfurarea aciunii. De obicei, conflictul apare n cadrul intrigii, ca moment al subiectului. Ex: "Apus de soare" - Barbu tefnescu Delavrancea - conflict exterior ntre tefan cel Mare i boieri, i conflict interior ( psihologic) ntre condiia de om i aceea de domn, care alctuiesc personalitatea lui tefan cel Mare. Corespondena - element al esteticii simboliste (vezi curentul literar simbolism). Curentul literar - micarea de idei i principii artistice ce reunete scriitorii ce ader la aceleai concepii literare fa de care se simt atrai spiritual, nscriindu-se astfel n maniera literar respectiv. De obicei, ideile estetice i literare ale unei astfel de grupri se fac publice printr-un manifest sau program literar. EX:"Introducie..." programul manifest al "Daciei literare". D* Descrierea - este un procedeu literar (mod de expunere) ce const n zugrvirea unor trsturi ale obiectelor fenomenelor sau personajelor dintr-o oper literar. Ex: "Pasteluri" de Vasile Alecsandri; descrierea casei, a interioarelor, a personajelor din "Enigma Otiliei" de G. Clinescu. Dialogul - este un procedeu literar, o modalitate de expunere, care presupune alternana de replici ntre dou sau mai multe personaje, pentru a evidenia gndurile i sentimentele personajelor, contribuind astfel la crearea ritmului i dramatismului aciunii. Dialogul este caracteristic genurilor epic i dramatic; o modalitate aparte este dialogul interior prin care autorul sondeaz strile sufleteti sau de contiin ale personajelor. Ex.: Apostol Bologa, personajul principal din romanul "Pdurea spnzurailor" de Liviu Rebreanu. Didascalii - instruciuni date de autorii dramatici actorilor, ele coninnd informaii ca: numele personajului, aciunile sale i mimica sa etc. Drama - este o specie a genului dramatic, caracterizat prin ilustrarea vieii reale ntr-un conflict complex i puternic al personajelor, cu ntmplri i situaii tragice, n care eroii au destin nefericit. Drama are o mare varietate tematic. Ex.: "Rzvan i Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu - dram istoric; "Meterul Manole" de Lucian Blaga - dram de idei. E* Enumeraia - este figura de stil care accentueaz i amplific ideea literar printr-o niruire de termeni cu acelai sens sau cu sensuri apropiate n contextul operei. Ex.: "Eram aa de obosit/ De primveri,/ de trandafiri,/ de tineree/ i de rs..."(Lucian Blaga -"Leagnul"). Epitetul - Acest trop const n reliefarea unor nsuiri deosebite ale obiectelor, fiinelor, ideilor, fenomenelor i ale strilor sufleteti. exprim un calificativ, o nsuire sau o caracteristic a unui substantiv sau verb pentru a nfia imaginea lui aa cum se reflect n simirea i fantezia autorului: -epitet simplu (ornant): "Cu trupu-nalt, cu prul cre" (G. Cobuc);

-epitet dublu, triplu: "Luna pe cer trece-aa sfnt -epitet metaforic: "i te-ai dus dulce minune" (M.Eminescu).

clar"

(M.Eminescu);

Episod narativ - aciune secundar, n ansamblul unei opere epice, un singur moment, o singur situaie desprins din naraiunea respectiv. Ex.: Episodul scldatului lui Nic din "Amintiri din copilrie" de Ion Creang sau capitolul "Nunta" din romanul "Ion" de Liviu Rebreanu. Expoziiunea - este primul moment al subiectului unei opere literare, n care autorul prezint cadrul i timpul n care se petrece aciunea, personajele care particip sau evenimentele anterioare desfurrii aciunii. Ex.: Revenirea lui Alexandru Lpuneanu n Moldova pentru a doua domnie, dup ce fusese nlturat de la tron din cauza trd rii unor boieri, care acum vor s l conving s renune, deoarece "norodul nici nu te vrea, nici nu te iubete". (Costache Negruzzi). F* Fantasticul - este o categorie estetic, n care realul se mbin cu supranaturalul, irealul i miraculosul att n succesiunea momentelor aciunii, ct i n construirea personajelor plsmuite cu fantezie i exagerare a trsturilor, cptnd astfel trsturi neobi nuite. Ex.: Mircea Eliade (fantasticul = real + ireal); Vasile Voiculescu (fantasticul = real + fabulos). Folclorul literar sau literatura popular - este totalitatea manifestrilor i creaiilor culturale ale unui popor care definesc specificul spiritual i psihologic al acelei naiuni, individualiznd -o ntre celelalte popoare ale lumii. Folclorul literar (literatura popular) se distinge prin urmtoarele trsturi ce se interconditioneaz i se determin reciproc: caracter oral, tradiional, colectiv, anonim i sincretic. Funcia emotiv a limbajului - Funcia limbajului stabilete o relaie ntre o anumit form lingvistic i situaia (contextul, poziia social ori interpersonal) n care aceasta este utilizat; funcia limbajului nsumeaz comunicarea ideilor, exprimarea atitudinilor sau a afectelor etc. Scopul limbajului fiind acela de a transmite informaii, esenial rmne funcia sa de comunicare. Stilul beletristic, incluznd tipul special de comunicare artistic, se concentreaz ndeosebi asupra emitorului (scriitorul) i asupra mesajului (opera de art) i este dominat, n consecin, de funcia poetic-estetic i de cea emotiv-expresiv ale limbajului literar. - Funcia poetic ( numit i estetic sau literar) este concentrat asupra mesajului artistic transmis de emitor i constituie funcia predominant a artei verbale. - Funcia emotiv (numit i expresiv sau interjecional), centrat asupra emi torului, are ca scop exprimarea atitudinii vorbitorului fa de coninutul enunului. Funcia poetic a limbajului - Toate variantele funcionale ale limbii sunt reductibile, n fapt, la opoziia binar ntre artistic i non-artistic, primul tip de limbaj avnd urmtoarele caracteristici: trstura conotativ (a semnificaiilor primite n contexte literare), caracter individualizat, unicitate i inovaie la nivelul expresivitii, bogie lexical (dar i o selecie operat n interiorul vocabularului artistic), sensuri multiple ale aceluiai cuvnt, contextual variabile.

Dintre cele patru stiluri funcionale ale limbii (tiinific i tehnic, juridic-administrativ, publicistic i artistic), numai ultimul, cel beletristic, se caracterizeaz prin funcia sa poetic (expresiv, sugestiv), rostul lui fiind acela de a reliefa tocmai puterea artistului de a figura proiecii imaginative noi i formulate ntr-un mod ct mai expresiv. Forma artistic este expresia unui coninut original. Funciei poetice i se subordoneaz cea cognitiv, pentru c ea realizeaz o form specific de cunoatere, numit estetic , generatoare de frumos artistic. Stilul beletristic prefer nelesurile secundare i, mai ales, pe cele figurate, care alctuiesc adevrate serii sinonimice i chiar nlnuiri semantice. G* Genul epic - are ca principala modalitate de expunere naratinea, in care prezenta autorului este inlocuita de personajele ce participa la actiunea desfasurata. De aceea, modalitatea principala de expunere a ideilor autorului este exprimarea indirecta. Ex.: "Ion" de Liviu Rebreanu. Genul liric - este subiectiv, autorul exprimandu-si direct ideile, sentimentele, starile sufletesti intr-un limbaj artistic ( metafore, simboluri etc.) si folosind, de regula, persoana I. Ex.: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga. H* Hiperbola - este figura de stil prin care se exagereaza marindu-se sau micsorandu-se trasaturile unei fiinte, ale unui lucru, fenomen sau eveniment peste limitele lor firesti, pentru a-l impresiona pe cititor. Ex.: "In parul ei de aur, rubine-nlacarate/ Si-n ochii ei s-aduna lumina sfintei mari" (M.Eminescu); "Salutam smerit si cu inima gamalie" (L.Blaga). I* Iluminismul - este miscarea culturala si ideologica (filosofica, estetica, stiintifica si literara), cunoscuta si sub numele de "Epoca Luminilor", care promoveaza ratiunea, caracterul laic si anticlerical, emanciparea maselor populare prin cultura si combate dogmele si fanatismul. Reprezentanti: Gh. Sincai, Samuil Micu, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu ("Scoala Ardeleana"). Imaginea artistica - este un produs al imaginatiei artistului prin care acesta ilustreaza viata intrun limbaj estetic abstract, putand astfel crea - in planul fanteziei - lumea din nou, cu mijloacele specifice fiecarei arte: culoarea(pictura), sunetul (muzica), cuvantul (literatura). Prin imagini artistice creatorul provoaca stari sufletesti, emotie artistica si profunzime ideatica, transmitand un mesaj artistic celor carora li se adreseaza. Ex.: In "Pasteluri", Vasile Alecsandri apeleaza la imagini auditive ("In paduri trosnesc stejarii") si imagini vizuale ("Iar zapada cristalina pe campii stralucitoare") imbinate artistic, pentru a crea un tablou impresionant al unei nopti de iarna ("Mezul iernei"). Incipitul - este formula introductiva dintr-o opera literara, avand o anumita relevanta. Interogatia retorica - este figura de stil constand in adresarea unei intrebari (sau a unei serii de intrebari) la care nu se asteapta raspuns, cu scopul de a transmite indirect cititorului opinia scriitorului. Ex.: "Fu prapastie? Genune? Fu noian intins de apa?..."(Scrisoarea l - M.Eminescu).

Intriga - este al doilea moment al subiectului unei opere epice, care marcheaza aparitia sau amplificarea conflictului, precum si innodarea firelor epice, cuprinzand si premisele deznodamantului. Inversiunea - este figura de stil prin care se schimba topica obisnuita a cuvintelor, cu scopul de a evidentia o idee, o trasatura, o insusire, un obiect etc. Ex.: "Si din a chaosului vai" - geneza Universului din haos (M. Eminescu). Invocatia (retorica) - este figura de stil care exprima o adresare, o chemare pe care poetul o face catre un personaj absent sau imaginar (invocarea muzei, a lui Dumnezeu etc), pentru o rugaminte sau un ajutor. Ex.: "In veci spre cei ramasi in urma/ Tu, Doamne, vazul meu indreapta" ("Rugaciune"-de O.Goga). M* Meditatia - este o specie a liricii filozofice in care poetul exprima profunde idei filozofice privitoare la legile tainice ce guverneaza universul, generand in sufletul poetului melancolie, tristete, nelinisti spirituale, pana la nefericire, asadar o puternica participare afectiva. Ex.: "La steaua" de Mihai Eminescu; "De ce-as fi trist..." de Tudor Arghezi. Metafora - este figura de stil care transfera sensul propriu al unui cuvant in sens figurat, asemanator obiectului respectiv, realizata ca o comparatie subinteleasa, dar careia ii lipsesc termenii specifici (ca, precum), de aceea se mai defineste ca o comparatie prescurtata. Ex.: "Luna tu, stapana a marii, pe a lumii bolta luneci" (M.Eminescu); Blaga numeste doua tipuri de metafore: metafora plasticizanta (Un zbor de lastun / Iscaleste peisajul") si metafora revelatorie ("Eu nu strivesc corola de minuni a lumii "). Modernismul - este un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista "un spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a literaturii romane cu literatura europena, cunoscut si ca "principiul sincronismului." Ideea de la care porneste E. Lovinescu este aceea ca civilizatiile mai putin dezvoltate sufera influenta binefacatoare a celor avansate, mai intai prin imitatia civilizatiei superioare (Teoria "imitatiei" emisa de francezul Gabriel Tarde), iar dupa implantare, prin stimularea crearii unui fond literar propriu. De aceea, teoria formelor fara fond emisa de Titu Maiorescu este acceptata si de Lovinescu, dar acesta considera ca formele pot sa creeze uneori si fondul. In vederea modernizarii (innoirii) literaturii romane, E. Lovinescu traseaza cateva directii noi pe care sa se inscrie operele literare: evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric, tematica operelor literare sa fie inspirata din viata citadina si nu din cea rurala, crearea romanului subiectiv si a romanului de analiza psihologica, intelectualizarea prozei si a poeziei (ilustrarea in operele literare a unor idei filosofice profunde), crearea intelectualului ca personaj al operei literare. N* Naratorul voce care face parte din economia unei opere, una dintre instantele operei literare. Naratiunea - este un procedeu literar propriu genului epic, in versuri (fabula, balada, legenda, epopeea, poemul) sau in proza (schita, nuvela, romanul, basmul, povestirea), ilustrand o actiune

in desfasurare la care participa personaje literare. In general, naratiunea este structurata pe momentele subiectului: expozitiunea, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant si deznodamantul. Ex.: Balada populara "Miorita", nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi, basmul "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga. Nuvela - este o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir epic, cu un conflict concentrat si intriga riguros construita, cu personaje putine, punand accentul pe un personaj principal, iar intamplarile si faptele sunt, de regula, verosimile. Ca intindere, nuvela se situeaza intre schita si roman. Ex.: "Moara cu noroc" de Ioan Slavici. O* Oximoron - este o figura de stil care consta in asocierea ingenioasa si surprinzatoare, in aceeasi sintagma, a doua cuvinte care exprima notiuni contradictorii. Ex.: "Suferinta, tu, dureros de dulce"("Oda (in metru antic) de M. Eminescu). P* Paralelismul - este un procedeu compozitional prin care sunt alaturate doua aspecte din realitate, doua idei ori sentimente cu efect de intensificare, constand in reluarea mai multor cuvinte in aceeasi ordine sau din constructia simetrica a doua sau mai multor propozitii, versuri ori strofe. Pastelul termenul a fost luat preluat din domeniul picturii si este echivalent cu un tablou din natura. Este una din cele mai raspandite specii lirice, o poezie descriptiva. Personificarea - este figura de stil prin care se atribuie necuvantatoarelor, lucrurilor, elementelor naturii, unor concepte abstracte, insusiri sau manifestari proprii omului. Ex.: "...buciumul suna cu jale/ Apele plang" ("Sara pe deal" - de Mihai Eminescu). Perspectiva narativa Perspectiva actoriala este prezentarea universului operei din punctul de vedere al naratorului personaj (actor). Ex. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu. Perspectiva auctoriala consta in prezentarea universului operei din punctul de vedere al naratorului. Acesta poate prezenta universul operei cu sau fara revelarea vietii interioare a personajului, deci poate avea o perceptie externa sau interna a realitatii. In naratiunea la persoana a III-a de tip auctorial, aceasta perceptie este nelimitata, este omniscienta. Poporanismul - este un curent literar aparut in literatura noastra la sfarsitul sec. al XlX-lea si inceputul sec. al XX-lea, ale carui idei sustineau inspirarea operelor literare din viata poporului, avand ca scop dezvoltarea si progresul existentei taranesti, atat din punct de vedere material, cat si cultural. Revista care promoveaza poporanismul este "Viata Romaneasca" (1 martie 1906-la Iasi), sub conducerea lui Garabet Ibraileanu, care cerea scriitorilor simpatie pentru clasa taraneasca. EX: creatia lirica a lui Octavian Goga. Povestirea - este specia genului epic, in proza, in care se relateaza fapte din punctul de vedere al unui narator, care este martor sau participant la evenimentul povestit. Povestirea este de mica intindere, relateaza un singur fapt, are personaje putine, iar interesul cititorului se concentreaza asupra situatei narate. Ex.: volumul de povestiri "Hanu Ancutei" de Mihail Sadoveanu.

Prozodia - este acel domeniu al poeticii care studiaza versificatia, mai precis cantitatea sau durata vocalelor si silabelor in diferite parti constitutive ale cuvantului, alaturi de accentuarea si neaccentuarea lor. Prozodia include metrica (masura), ritmul, rima si structura strofica. R* Realismul - este curentul cultural care impune gandirea veridica a realitatii, cu obiectivitate, fara implicarea afectiva a scriitorului in redarea intamplarilor sau conturarea personajelor. Ilustreaza intamplari si personaje tipice, realiste, creand astfel tipologii de caracter: arivistul, demagogul, avarul, intelectualul etc., intr-un stil impersonal, rece, obiectiv. EX: Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu. Refrenul - este cuvant, un vers sau o strofa care se repeta intr-o poezie pentru a accentua o anumita idee poetica sau pentru a produce un anumit efect artistic. Ex.: "Copacii albi, copacii negri/ Stau goi in parcul solitar/ Decor de doliu funerar/ Copacii albi, copacii negri" ( George Bacovia) sugereaza, prin cromatica, starea de spirit a poetului. Repetitia - consta in reluarea aceluiasi grup de sunete, sau chiar a unei sintagme intregi, ori a aceleiasi relatii gramaticale, pentru a intari o idee ori a sublinia un efect artistic. Exista repetitii simple, duale si ternare. O categorie aparte de repetitie este refrenul. Replica - in genul oratoric reprezinta un raspuns (oral sau scris), prin care se riposteaza la interventia anterioara a interlocutorului. In opera dramatica, aceasta corespunde interventiei unui personaj care da un raspuns (nu neaparat in contradictoriu) interlocutorului sau in cadrul dialogului. Prin extensie, apare si in genul liric. Exemple: Poetul: Tu esti o unda, eu sunt o zare,/ Eu sunt un tarmur, tu esti o mare,/ Tu esti o noapte, eu sunt o stea, Iubita mea// Iubita: Eu sunt o zana, tu esti un soare,/ Tu esti un flutur, eu sunt o floare,/ Eu sunt un templu, tu esti un zeu/ Iubitul meu... (M. Eminescu) Rima - omofonia (identitatea sunetelor) ultimelor silabe din doua sau mai multe versuri, incepand cu ultima vocala accentuata, reprezinta rima. Dupa pozitia in strofa, rima poate fi: monorima (a a a a); imperecheata (a a b b); incrucisata (a b a b); imbratisata (a b b a); mixta sau variata; vers alb. Ritmul - cadenta, armonia obtinuta din succesiunea simetrica si regulata, intr-un vers, a silabelor lungi si scurte sau a silabelor accentuate si neaccentuate. Unitatea ritmica este silaba. Silabele scurte si lungi, respectiv accentuate si neaccentuate, se grupeaza in picioare metrice. Dupa numarul silabelor din picioarele metrice care le compun, ritmurile pot fi: binare (trohaic, iambic); ternare (dactilic, amfibrahic, anapestic); cuaternare (peon, coriamb); cvinare (mesomacru) si senare (hipermesomacru). Romantismul - constituie o miscare artistica si literara, afirmata in primele decenii ale secolului al XIX-lea, in Europa care a fost pregatita de preromantism. Principiile estetice care au guvernat miscarea romantica sunt: 1. preponderenta cultivarii sensibilitatii, a imaginatiei si a fanteziei creatoare in defavoarea ratiunii lucide; 2. evaziunea in trecut realizata in special sub forma visului sau a somnului, intr-un decor preferential nocturn; 3. contemplarea naturii, sub forma descrierilor (in pasteluri) si a meditatiilor asupra universului; 4. interesul pentru traditii, istorie si folclor national; 5. prezentarea unor eroi exceptionali, actionand in imprejurari deosebite (conditia

artistului de geniu in lume); 6. importanta acordata sentimentelor omenesti si mai ales iubirii; 7. descoperirea infinitului spatial si temporal; 8. pretuirea libertatii de creatie la nivelul limbii literare, precum si amestecul genurilor si al speciilor literare. Patrunderea arhaismelor, regionalismelor si a constructiilor specifice limbajului oral; 9. ironia romantica Romanul - este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa ce se poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror personalitate este bine indvidualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si intamplarile ce constituie subiectul operei. Ex.: Romanul "Morometii" de Marin Preda. S* Samanatorismul - este un curent literar ce-si are programul publicat in revista "Samanatorul", aparuta la Bucuresti intre anii 1901-1910, condusa initial de Alexandru Vlahuta si George Cosbuc, apoi de Nicolae Iorga. Ideile promovate in samanatorism exprima: paseismul (intoarcere spre trecut), idilismul (infrumusetarea fortata) a satului romanesc, sentimentul dezradacinarii de sat, cu personaje dominate de instincte, asadar un interes exagerat pentru viata taranimii, pentru creatia populara, pentru trecutul glorios. EX: volumul "Balade si idile" de George Cosbuc. Satira - este specia genului liric, care utilizeaza ca mijloc de expresie ironia, virulenta, in scopul de a indrepta moravuri, aspecte negative din viata unui individ sau a unei societati. Ex.: "Satira duhului meu" de Grigore Alexandrescu. Schita - este o specie a genului epic, de dimensiuni reduse, cu actiune lineara si redusa la un singur episod caracteristic din viata unuia sau a catorva personaje, relatat intr-un stil concis. Ex.: volumul "Momente si schite" de Ion Luca Caragiale. Simbolul - este un semn concret (obiect, imagine) care reprezinta un alt obiect, o persoana, o situatie, o abstractiune, o entitate transcendenta etc. Functiile simbolului: in Evul Mediu, simbolul a fost perceput ca semn al sacrului, in miscarea preromantica Sturm und Drang - ca forta creatoare, in romantism - drept semn al inefabilului, in simbolism - ca element plurivalent. Simbolismul - este curentul literar ce a aparut in Franta ca reactie impotriva romantismului retoric sau decadent, parnasianism si naturalism. Simbolistii considera ca limbajul poetic se bazeaza pe sugestia sonora a cuvintelor si pe corespondentele secrete dintre idee si forma acustica sub care ea apare. Simbolistii au modificat versificatia, pentru ca au renuntat la rimele traditionale si au introdus versul liber. Macedonski este primul poet roman care a publicat, in 1880, creatii in versuri libere, fara rima si fara ritm. Universul simbolist s-a remarcat prin urmatoarele teme si motive lirice: motivul citadin; tema marii plecari, conceputa ca o calatorie eterna spre necunoscut; tema naturii, nu ca peisaj exterior, ci ca stare sufleteasca; motivul ploii si al toamnei; motivul instrumentelor muzicale care acompaniaza melancolia sufleteasca; motivul solitudinii fiintei. In simbolism, imaginea singuratatii isi pierde gradoarea, devenind elegiaca si intima. Efectele ei sunt melancolia si spleen-ul, un amestec de tristete, dezolare si plictiseala profunda. Simbolismul romanesc a avut doi mari reprezentanti, si anume pe Alexandru Macedonski si pe George Bacovia.

Simbolismul cromatic - exprima nuantat subiectivitatea eului poetic si este esential in opera lui George Bacovia. Sinestezia - este o varietate metaforica constand intr-un complex de senzatii transpuse literar prin imbinarea imaginilor vizuale, auditive, olfactive, tactile si gustative. Ea este un proces fundamental in lirica simbolista. Exemple: De ce-ti sunt ochii verzi?/ Culoarea wagnerienelor motive?... ((I. Minulescu); Primavara... O pictura parfumata cu vibrari de violet! (G. Bacovia) Sincronismul - este un principiu cultural, constituind punctul de plecare al curentului literar numit modernism, exprimand ideea sincronizarii literaturii romane cu literatura europeana sau, altfel spus, europenizarea literaturii romane (vezi modernismul). Sonetul - este poezia fixa, alcatuita din 14 versuri, grupate in doua catrene si doua tertine, ultimul vers fiind o concluzie a intregului continut al poeziei. El isi are originea in literatura italiana a secolui al XIV-lea, find specific poetilor Dante si Petrarca. Sonetul lui Shakespeare este alcatuit din trei catrene si doua versuri drept concluzie. Ex.: "Cand insusi glasul" de Mihai Eminescu. Specia literara - este o subdiviziune a genului literar, definita prin anumite particularitati fie tematice, fie structurale, fie stilistice, incadrandu-se astfel modalitatilor de expunere unui anumit gen literar. Speciile literare sunt in proza sau in versuri. T* Traditionalismul - este tendinta de supraevaluare a elementelor de traditie a unui popor, de ilustrare in operele literare a miturilor, motivelor, credintelor, elementelor de limbaj ale poporului. Traditionalismul nu este un curent literar care s-a constituit si manifestat intr-o anumita perioada istorica, cu directii trasate de un initiator, ci este mai mult o ilustrare a spiritului conservator al unui autor. EX: majoritatea scriitorilor romani manifesta elemente traditionaliste in operele lor. Tragedia - este o specie a genului dramatic, in proza sau in versuri, reprezentand personaje puternice angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu propriile sentimente, acest conflict solutionandu-se cu moartea eroului. Ex.: "Antigona" de Sofocle. Teoria imitatiei - teoria din perioda anilor 1840 care aducea non-valoarea literaturii prin traducerile excesive ale unor opere straine si prin stoparea crearii de opere romanesti ; s-au opus acestei teorii creatorii Daciei literare in frunte cu M. Kogalniceanu. Tragicul - este o categorie a esteticii si exprima un conflict intre personaje, al carui deznodamant ilustreaza infrangerea sau moartea eroului, pierderea unor valori umane, starnind cititorului sentimente patetice, de maretie si demnitate umana. Tragicul este o categorie estetica proprie tragediei sau dramei. Ex.: "Antigona" de Sofocle; "Razvan si Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu. U* Umanismul - este o miscare culturala, cunoscuta si sub numele de Renastere, care promoveaza dezvoltarea armonioasa a spiritului uman prin eliberarea lui de orice constrangeri, avand

urmatoarele trasaturi: ratiunea sa domine fiinta umana, increderea in libertatea si demnitatea omului si preocuparea pentru o dezvoltare multilaterala, armonia dintre om si natura, precum si respectul si intoarcerea spre valorile spirituale ale antichitatii. Altfel spus, umanismul impune intreaga capacitate de simtire si gandire a omului ca principal element in progresul culturii universale. EX: Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, iar ca personalitati ale Renasterii - Stefan cel Mare, Leonardo da Vinci. V* Verosimilul - este o categorie a esteticii si exprima un adevar posibil, o situatie/ un personaj plauzabil, demne de crezare in ceea ce priveste ancorarea sau inspirarea lor din realitate. Este un concept ce sta la baza majoritatii operelor literare care se inscriu in curentul literar numit realism. Viziunea artistica - este modalitatea de conceptie, imaginea, perceptia, pe care autorul le are asupra lumii, vietii, universului si pe care o ilustreaza artistic in opera literara. Viziunea narativa este relatia dintre personaj (el din poveste) si narator (el/eu din discurs), concretizata in trei tipuri principale: narator > personaj (viziune din spate); narator = personaj (viziune impreuna cu); narator < personaj (viziune din afara).