Delimitarea conceptului de invatare- 5 definitii ale invatarii.

Sensul larg, care atribuie fenomenului invatarii atributul de dobandire de catre fiinta vie
a experientei individuale, de comportare, sens de natura biofiziologica si unde invatarea coincide
cu mecanismul adaptarii individuale, determinand organizarea unei anumite reactii de raspuns –
adaptative;. La acest nivel invatarea mai poarta denumirea si de invatare spontana, neorganizata,
care se extinde si asupra unor structuri sociale cum ar fi: familia, grupurile de joaca etc.

In sens psihopedagogic, invatarea este perceputa ca a fi acea activitate desfasurata de

catre oameni in scopul insusirii de cunostinte si dobandirea de deprinderi in toate sectoarele vietii
psihice – cunoastere, emotivitate, vointa etc. Rezulta de aici ca invatarea este o activitate
indreptata spre scopuri de cunoastere a unor cunostinte, reguli, regulamente, legi, principii avand
din aceasta perspectiva o functionalitate informativa si un rol formativ – de formare si
transformare continua a personalitatii individului, a dimensiunilor cognitive in primul rand.

Dupa behavioristi, invatarea consta in dobandirea de noi comportamente in urma

actiunii repetate a unor stimuli asupra organismului si a formarii unor reactii, comportamente de
raspuns. Ea este, in esenta, o asimilare activa de informatii date, cunostinte, insotita de formarea
de noi deprinderi, comportamente si operatii instrumentale.

Dupa E. Hilgard, invatarea este caracterizata prin schimbarea activitatii ca rezultat al

exercitiului sau reactii la o situatie. Modificarile psihocomportamentale ca rezultat in urma
actului de invatare nu pot fi insa atribuite tendintelor reactionale innascute, starilor temporare ale
organismului (oboseala) sau maturizarii biologice. Dupa ce il citeaza pe A. N. Leontiev  care
defineste invatarea ca “procesul dobandirii de catre fiinta vie a experientei individuale de
comportare“, A. Cosmovici (1996) conchide: “Deci tot ce nu este innascut este invatat”.

In sens extensiv, invatarea reprezinta un proces de achizitie in functie de experienta,

datorita caruia anumite activitatii psihice sau conduite se formeaza  ori se modifica sub influenta
conditiilor repetitive si variabile ale mediului (R. E. Hilgard si H .G .Bower,1974).

In psihologia actuala, notiunea de invatare umana desemneaza, in  general, “achizitii de

comportament nou”, “modificari in comportamentul existent al subiectului” sau „imbunatatiri in
efectuarea actiunii, obtinute indeosebi, prin exercitii pentru adaptarea sa nuantata la mediu”
(T.A. Bogdan, 1980).

Tot in sens larg, P. Golu defineste invatarea drept acel “proces evolutiv, de esenta
informativ formativa, constand in dobandirea (receptionarea, stocarea si valorificarea interna) de
catre fiinta vie – intr-o maniera activa, explorativa proprii de viata si, pe aceasta baza, in
modificarea selectiva si sistematica a conduitei, in ameliorarea si perfectionarea ei controlata si
continua sub influenta actiunilor valabile ale mediului ambiant” (1985).