Tipuri de învăţare şcolară

Cuprins

I. Conceptul de invatare

II .Conditiile interne si externe ale invatarii

1. Interne
2. Externe

III. Tipuri de invatare

1 - Invatarea senzoriomotorie
2 - Invatarea prin receptare
3 - Invatarea prin descoperire
4 - Invatarea logica
5 - Invatarea mecanica
6 - Invatarea creatoare

IV. Teorii ale invatarii

1. Teoria conditionarii clasice
2. Teoria intaririi operante
3. Teoria invatarii intuitive
4. Teoria imitatiei
5. Teoria actiunii mintale (Galperin)
6. Teoria psihogenezei (Piaget)
7. Teorii umaniste (C. Rogers)
8. Teoria invatarii prin experienta (Kolb)

V . Bibliografie
I. Conceptul de invatare
Invatarea este procesul care determina o schimbare in cunoastere si comportament.
Nu orice schimbare este expresia invatarii. Numai schimbarile selective,
permanente si orientate intr-o directie determinata pot fi considerate schimbari ale
invatarii. Vor fi excluse din randul acestor schimbari cele determinate de instincte,
de maturizare, de oboseala, de actiunea unor substante (droguri). Invatarea nu este
un process exclusiv uman, el fiind prezent si in lumea animala.
Indicatorul invatarii este performanta. Performanta este expresia invatarii.
Invatarea este un proces care genereaza performanta, dar nu orice performanta este
un rezultat al invatarii si nu orice invatare va avea ca rezultat o performanta
observabila.
Invatarea nu trebuie confundata cu maturizarea, oboseala, manifestarile
instinctuale, actele innascute, dar ea nu poate totusi fi separata de acesti
factori. Invatarea este un process complex care antreneza intreaga personalitate,
zestrea genetica a acesteia, nivelul proceselor intelectuale, motivatia. Ea implica
interactiunea factorilor cognitivi si noncognitivi.
La om invatarea se realizeaza in familie, in grupurile de prieteni, la scoala.
Invatarea scolara este foarte importanta deoarece are un caracter sistematic, este
condusa de persoane specializate si se face conform unor idealuri si scopuri
educative.

II .Conditiile interne si externe ale invatarii

1. Interne – psihice (activitatea psihica: intelectul, afectivitatea, reglativitatea;
personalitatea: temperamentul, aptitudinile, caracterul) si fizice (starea de
odihna/oboseala, starea de sanatate/boala, caracteristici functionale ale
analizatorilor etc).
2. Externe – caracteristici ale mediului ambiant (temperatura, lumina, zgomot,
organizarea spatiului), familia, profesorul, aspecte ale organizarii procesului de
invatare (orar, programe, scopuri, obiective), grupul scolar, contextual social.

III. Tipuri de invatare

1. Invatarea senzoriomotorie – se refera la invatarea deprinderilor
senzoriomotorii. Deprinderea reprezinta un lant de operatii automatizate si
prescurtate prin exercitiu. Ea este intotdeauna rezultatul invatarii. Presupune
economie de efort si rapiditate deoarece operatiile sunt prescurtate prin exercitiu si
pentru ca nu se realizeaza pe deplin constient.
Deprinderile sunt situate la toate nivelurile psihicului: senzorial (deprinderi
senzoriale), deprinderi de gandire, deprinderi intelectuale (se socotit, de numarat),
deprinderi psihomotorii (de scriere, de citire), deprinderi practice (de manuire a
unor unelte si instrumente, de realizare a unor exercitii fizice).
Deprinderea poate deveni obisnuinta prin asocierea cu o trebuinta functionala (de
exemplu obisnuinta de-a ne spala pe dinti).
 Fazele procesului de insusire a deprinderilor motorii:
 Faza familiarizarii cu modelul extern. Trebuie asociata cu explicatii verbale
prin care se evidentiaza derularea operatiilor. Acum se obtin informatii asupra
actiunii, asupra obiectelor legate de ea si asupra mijloacelor cu care se va realiza
actiunea.
 Faza analitica: se diseca elementele actiunii si se studiaza fiecare element in
parte.
 Faza sintetica: se contureaza ansamblul actiunii. Acum se unifica fazele
deprinderii si se realizeaza toate fazele in inlantuirea lor fireasca.
 Faza intaririi si automatizarii actiunii respective: prin exercitiu.
Orice deprindere poate fi socotita ca un efect al invatarii. Insusirea si automatizarea
unei actiuni se face prin exercitiu.
In timpul invatarii deprinderilor pot aparea fenomene ca:
 transferul (vechea deprindere constituie un suport sau model pentru
elaborarea unei noi deprinderi)
 interferenta (deprinderea consolidata incorect devine un factor perturbator
fata de deprinderea in curs de elaborare).

2. Invatarea prin receptare: este un tip de invatare scolara in care intregul continut
i se prezinta elevului in forma lui finala.
 Etapele procesului de insusire a cunostintelor prin receptare:
 Etapa perceptiva
 Etapa intelegerii: se poate realiza daca materialul este organizat logic si cel
care invata are informatii, idei relevante la care sa raporteze materialul; in plus este
necesar ca cel care invata sa aiba intentia de-a raporta noile idei la ideile pe care le
are
 Etapa fixarii
 Etapa reactualizarii
 Etapa aprofundarii (prin exercitii).

3. Invatarea prin descoperire – este un alt tip al invatarii scolare. Materialul de

invatat nu este prezentat intr-o forma finala elevului, ci urmeaza sa fie descoperit,
ca urmare a unei activitati mintale si apoi inclus in schema sa cognitiva.
Elevul este pus in situatia de-a reorganiza datele de care dispune pentru a obtine el
insusi o noua generalizare sau o noua informatie. Invatarea prin descoperire este
implicata in formarea conceptelor, formularea generalizarilor, rezolvarea de
probleme si creativitatea.
Conditia necesara este ca situatia de invatare sa fie bine structurata si adaptata
particularitatilor de varsta ale celui care invata, cat si continutului disciplinei
stiintifice.
4. Invatarea logica: se realizeaza atuci cand achizitia finala a procesului de
invatare poate fi articulata si inclusa in structura cognitiva a subiectului, poate fi
corelata cu ceea ce subiectul stia dinainte, dandu-i acestei achizitii un sens.
Achizitia devine veriga sau componenta intr-un lant mai complex.

5. Invatarea mecanica: achizitia finala este predominant memorata, fara sa fie

articulata cu cunostintele anterioare.

6. Invatarea creatoare: se intalneste in toate situatiile care se subsumeaza strategiei

generale a rezolvarii de probleme. Ea presupune descoperirea unor solutii originale
pentru rezolvarea situatiilor problematice.

IV. Teorii ale invatarii

1. Teoria conditionarii clasice: se bazeaza pe cercetarile lui Pavlov. Invatarea se
produce prin asocierea repetata a stimulului indiferent cu cel conditionat, astfel
achizitionandu-se o reactie conditionata la stimulii care erau initial indiferenti.
Pavlov a asociat semnalul soneriei (stimul indiferent) cu hrana (stimulul
conditionat). Dupa mai multe asocieri, cainele saliva in momentul in care auzea
soneria. Deci, soneria a devenit si ea stimul conditionat. Pavlov a facut
experimentele bazandu-se pe animale. Transferul acestor informatii la oameni nu
corespunde total realitatii.
Teoria lui Pavlov a dat nastere ideii ca noi invatam multe reactii prin asociere.
Daca exista deja un raspuns la un anumit stimul, asocierea unui alt stimul primului
face ca reactia sa apara si pentru al doilea stimul. Si oamenii si animalele invata
mult prin asociere. De exemplu, la scoala, prevenirea aparitiei unor reactii
emotionale negative fata de anumite situatii se face prin asocierea acestor situatii
cu stimuli pozitivi pe care ii ofera experienta scolara.

2. Teoria intaririi operante: initiatorii ei au fost E. Thorndike si F. Skinner.

Thorndike sustine ca invatarea unei reactii se produce numai daca reactia, dupa ce
s-a produs deja, este urmata de intarire. El formuleaza "legea efectului": orice act
care produce un efect de satisfactie intr-o situatie data, tinde sa se repete intr-o alta
situatie. Daca conexiunea stimul-raspuns este urmata de succes sau satisfactie,
forta ei creste (legea efectului pozitiv); daca este urmata de insuces sau
insatisfactie, forta ei scade (legea efectului negativ). Thorndike sustine ca o mare
parte din actiunile celui care invata sunt actiuni deliberate, iar conditionarea
operanta este procesul invatarii care implica asemenea actiuni. Pentru acest autor
invatarea presupune o succesiune de incercari si erori, fixandu-se acele reactii care
conduc la succes si renuntandu-se la acelea urmate de insucces.
Skinner considera ca, pentru om, comportamentul este prin esenta sa un aliaj intre
doua seturi de influenta ale mediului, unele care-l preced (antecedentele), altele
care il urmeaza (consecintele). Dupa acest autor, conditionarea operanta implica
controlul consecintelor comportamentului. La temelia invatarii se afla tot
mecanismul intaririi, conceput ca orice modalitate care sporeste probabilitatea ca
reactia precedenta sa mai apara si in viitor. Mijloacele principale prin care se pot
controla consecintele comportamentului sunt recompensa si pedeapsa.
Recompensa sporeste randamentul invatarii, pe cand pedeapsa diminueaza sau
suprima comportamentul.

3. Teoria invatarii intuitive: este o aplicare in domeniul invatarii a

teorieiGestaltului. Potrivit acestei teorii, invatarea consta in restructurarea brusca a
campului de experiente, descoperind astfel raspunsul la o situatie problema.
Invatarea se produce printr-o intuitie sau insight, care este un fel de iluminare
intelectuala ce se produce in mod brusc.

4. Teoria imitatiei se inscrie intr-o teorie mai larga, cea a invatarii sociale, concept
introdus de Miller si Dollard. Tendinta spre imitatie este proprie fiintei umane.
Invatarea prin imitatie presupune: atentie, fixare, realizare (reproducere), motivare
sau recompensa. Modelul care prezinta atractivitate, admiratie si respect, solicita
atentie din partea celui care il percepe. Imitarea modelului presupune reprezentarea
si memorarea lui. Urmeaza in mod firesc, reproducerea modelului in
comportament. Odata transpus in comportament, va fi intarit si recompensat.

5. Teoria actiunii mintale (Galperin): explica cum iau nastere actiunile mintale.
Ele se construiesc prin interiorizarea actiunilor materiale.

6. Teoria psihogenezei (Piaget): se concentreaza asupra genezei si dezvoltarii

gandirii. Motorul dezvoltarii ontogenetice a gandirii umane il reprezinta dinamica a
doua procese: asimilarea (receptionarea datelor realitatii, initial la niste scheme
ereditare, iar apoi la niste scheme dobandite) si acomodarea (restructurarile ce se
produc in interiorul schemelor de asimilare).
7. Teorii umaniste (C. Rogers). Teoria lui Rogers are mai multe principii:
 omul are o potentialitate naturala de a invata
 invatarea cu sens este una relevanta in raport cu nevoile si scopurile elevului
 invatarea care implica o schimbare in organizarea eului intampina rezistente,
deoarece este perceputa ca o amenintare pentru individ
 cand amenintarile externe (note, etichetari) sunt minime, se invata mai usor
 testarea obiectiva a rezultatelor trebuie facuta fara lezarea imaginii de sine
 invatarea cu sens se produce mai usor atunci cand elevul face ceva si cand
participa responsabil la procesul de invatare
 cea mai buna invatare este cea conceputa din proprie initiativa
 independenta si creativitatea se manifesta atunci cand evaluarea facuta de
ceilalti trece pe plan secund
 este foarte important sa inveti cum sa inveti.

8. Teoria invatarii prin experienta (Kolb): orice experienta in care omul se

implica este un prilej de invatare.
Invatarea este deci activitatea psihica prin care se dobandesc si se sedimenteaza noi
cunostinte si comportamente, prin care se formeaza si se dezvolta personalitatea
umana.

V . Bibliografie
Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Smith, E., Bem, D.J., (2002) Introducere în psihologie,
Ed. Tehnică, Bucureşti.
Salavastru, D. (2004), Psihologia educatiei, Ed. Polirom, Iasi.