Curs 6 – Metoda convorbirii

Definitia pozitiva (ceea ce este o convorbire):

-Convorbirea este o situatie ce se desfasoara in maniera unei scheme comunicationale (E
– R) intre doua persoane (psiholog – client) cu scopul recoltarii de informatii relevante,
realizate intr-un cadru specificat prin rolurile si expectantele interlocutorului
-Ca R.I.P. (relatie interpersonala) aceasta din punct de vedere psihologic nu e nici egala si
nici simetrica
-Convorbirea e marcata de o responsabilitate circumscrisa unei concluzii evaluative in
care se defineste o problema care necesita prefigurarea unei solutionari
-Comunicarea e de fapt conditionare psihosociala de specificul T.L. (teleglement,
intalnire)
-Situatia trebuie sa fie naturala si devine mijlocul de psihodiagnoza prin formarea unei
impresii asupra personalitatii subiectului, problemelor si posibilitatilor sale; suplimentar
mai e punctul de start in conceperea unor ipoteze si prevederea unor noi proceduri de
cercetare si evaluare psihodiagnostica
-Metoda convorbirii este cea mai veche importanta si dificila metoda de psihodiagnoza
in acelasi timp este o formula conventionala in miniatura a unei situatii, a unei tatonari, a
unui experiment natural schitat, si a unor testari; subiectul furnizeaza indici ai unor
segmente comportamentale, indici de comportament non-verbal si o cale de acces catre
elemente de investigatii dificile sau imposibil de realizat in mod concret; este utilizata in
orice domeniu al psihologiei, neexistand nicio modalitate investigatorie psihodiagnostica
in afara convorbirii clinice

Definitie negativa (ceea ce nu este o convorbire)

-Convorbirea nu este interogatoriu; prin scop, inca de la inceput si prin reguli care impun
subiectului daca trebuie sa raspunda sau nu trebuie sa raspunda
-Nu este dezbatere (dezbatere de idei)
-Nu este bavardaj ce contine monolog, conversatie, flecareala

Metoda convorbirii poate fi clasificata in functie de mai multe criterii:

a). dupa metoda utilizata: - convorbire libera – se centreaza pe o tema liber aleasa: are
dezavantajul ca este greu cuantificabila, dar are are avantajul ca
permite sondaje subtile si complexe
- convorbire clinica – porneste de la convorbirea libera si se
centreaza pe o directie dorita de un psiholog: intereseaza
formele de comunicare si asa numitele aspecte denotative si
conotative – aceste aspecte sunt legate de utilizarea
conceptului; din aceasta perspectiva sunt mai multe tipuri de
convorbiri:
1 – convorbiri normative – predominant de denotare
2 – convorbiri cu elemente interogative – interogatiile sunt de
doua feluri: pentru a se obtine sensul exlicit si strategie, pentru a se asigura o dominanta
intersubiectiva
 3 – convorbiri hotaratoare – apar in momente de regresie cand
din principii se recurge la anumite reguli; acest tip de convorbire creaza asimetrie
psihosociala
4 – convorbiri imperative (ordine, comenzi, restrictii)
In fiecare tip de convorbiri apar dificultati care tin de modificari de nominalizare.
Piaget descrie o tipologie probabila care intervine in convorbiri:
1 – prima categorie vizeaza faptul ca numele intotdeauna a fost
o parte componente a lucrurilor, prin urmare si lucrurile stiu de numele lor
2 – numele nu face parte din lucruri - lucrurile nu stiu de
numele lor
3 – numele a fost dat de oameni lucrurilor – are la baza o
asertiune psihologica in sensul ca doar daca te uiti la lucruri este suficient sa le stii
numele pentru ca acesta nu se poate schimba
4 – nu e suficient sa te uiti la lucruri pentru a sti numele lor;
numele se invata si cel mai adesea se inventeaza; prin urmare, ele se pot schimba numai
daca toti sunt de acord cu aceasta schimbare; in aspectul denotativ intervin particularitati
individuale.

Orice convorbire are la baza un mesaj – are doua abordari:

- paradigmatica
- sintagmatica

Convorbirea libera – presupune diverse grade de conceptualizare. Din aceasta

situatie libera se ajunge la convorbirea dirijata (ghidata, centrata) in care psihologul isi
propune in prealabil sa atinga abiecte precise.
Exista o convorbire dinamica (asociativa, de inspiratie psihanalitica) in care
psihologul prezinta o tema sub forma de problema si il lasa pe subiect sa vorbeasca liber,
fara a-l intrerupe. Rolul acesta il are pentru ca da relatii despre comunicarile
interpersonale, cand au loc fie proiectii, fie elemente psihosociale din domeniul relatiilor
interpersonale in care cunoastem cei doi D: dezvaluirea interpersonala si descoperirea
obiectului in situatia de absenta a sa. Acesta genereaza insight-ul (clarificare) si
prabusirea defenselor narcisice ca imitare specifica. Nu exista relatii interpersonale
construite direct, nemijlocite, constiente atata timp cat mai exista elemente de narcisism.
Narcisismul este cea mai mare sursa de rezistenta psihologica.
Convorbirea reflexie sau oglinda presupune solicitarea subiectului sa formuleze
cu voce tare tot ce gandeste cand rezolva o problema. Ea evidentiaza aspecte psihologice
legate de indiferenta, neglijenta. Frustrarea apare din neglijenta, nu din privatiune,
schimbarile de viata majore (evenimente de viata personala) pot fi de mai multe feluri:
- stari de tensiune intrapsihica – conflictualitate intrapsihica sau
manifestari complexuale
- modificari de viata care plaseaza subiectul intr-un context diferit –
midifica asa-numitul continuum ce poate fi de trei feluri: rational,
emotional, obiectal – legat de satisfacerea trebuintelor

Schimbarile de viata pot fi obisnuite sau neobisnuite. Cele neobisnuite se numesc

psihotraume si sunt recunoscute printr-un exces emotional, devenind o presiune prin
context de viata si prin schimbari de viata. Un tip de psihotrauma deosebita este cea care
deriva dintr-un eveniment de viata independent si neprevazut in raport cu sensul vietii.
Aceasta genereaza stari reactive acute, pierderi neprevazute si semnificative (ele nefiind
dependente de vointa omului), jignirile. Fiecare eveniment traumatic dispune de o
perioada de incubatie. Un alt tip de psihotrauma este psihotrauma corelata anularii unui
proiect existential activ. Aceasta duce la prabusiri de idealuri. Esecul unui proiect
existential schimba registrul functional al persoanei, acesta devine o drama. Frustratia
deriva dintr-o deprivare voluntara nemeritata si ilegitima. Orice frustratie genereaza
triaclu: presiune (in primul moment), ............(in doilea moment) si depresia (al treilea
moment). Orice conflict este in esenta absurd (cel mai absurd dintre dintre conflicte este
conflictul cu tine insasi). Un conflict nu are debut, ci un conflict de nastere preexistent
relatiilor interpersonale actuale.
In cazul anamnezelor pentru recrutare, selectie si promovare de personal se
cunosc mai multe strategii:
- de investigare anamnestica structurala: cuprinde convorbiri si registrul
psihologic de baza – presupune cerinte explicite anterior formulate;
- anamneza deschisa – psihologii nu au o imagine foarte clara despre
calitatile subiectului; selectia psihologica se bazeaza pe comparatii
psihodiagnostice si niciodata nu se bazeaza pe criterii;
- investigatii de verificare in care subiectul implicit sau explicit este plasat
intr-o situatie care evidentiaza anumite caracteristici comportamentale –
asa se face deosibirea intre dezadaptatii caracteriali (nu se pot abtine sa
nu faca o infractiune atunci cand situatia o permite) si delicventii (creaza
ei o situatie propice); acestea sunt investigatii test anamnestice in situatii
de bonitate sau recrutari profesionale; acestea presupun diferite faze:
- primirea cientului
- obtinerea de informatii
- evaluarea
- adjudecare - directa
- prin corespondenta sau
echivalenta
- prin negociere

Alte tipuri de convorbiri – dupa adresativitate (vector – element caracterizat prin

directie, sens si marime; acesta priveste formularea intrebarilor, categoria de raspunsuri,
contextul si spopul) exista 3 tipuri de convorbire:
1 – convorbire directiva – elementul de directivitate se refera la directia vectoriala
care este data de tema psihologica si acele elemente care nu indica teme complexuale.
Directivitatea e in functie de succesiunea intrebarilor si conventiile privind tipurile de
raspuns
2 – convorbirea non-directiva – porneste de la client; acesta isi elaboreaza tema
discutiei, continutul discutiei, impune daca accepta sau nu sa fie intrerupt; psihologului ii
revine sarcina ascultarii si respectarii temelor clientului
3 – convorbirea semi-directiva – o trecere intre cele doua feluri de convorbiri ce
se bazeaza pe supletea acestei treceri care se fondeaza pe o lista de intrebare.
 Elemente care favoriveaza o convorbire:
- comportamentul non-verbal aprobativ al psihologului: timbrul vocal si
atitudinile congruente cu sensul non-verbal
- proximitatea (vecinatatea psihologica): depinde de contactul vizual,
postura, plasamentul; proximitatea este influentata de sexul
participantilor, ambianta convorbirii si statutul; din acest punct de vedere
convorbirea nu este niciodata negociere, dupa cum nu este nici
confesiune, spovedanie.
- rezonanta intersubiectiva: da asa-numita armonie si sincronizare
interindividuala; apare aici N.P.L. (neuroprogramare lingvistica)
- convorbirea mai este influentata de stapanirea tacerii (sunt anumite
formule de a masura si controla tensiunea)
- convorbirea mai este influentata de:
a) – imaginea corporala ce depinde de tinuta (o tinuta de
prezentare)
b) – este conditionata de factorul intalnire interpersonala in
urma caruia rezulta atractia sau respingerea in functie de
temele dominante, elemente subconstiente sau bilantul
pulsional inconstient
c) – genul interlocutorilor (F,M): influenteaza convorbirea la
nivelul contactului vizual

Dificultatile metodei convoebirii:

- transpunerile dezirabile social
- pauzele omisive sau comisive – depind de toleranta de baza a
personalitatii psihologului care se simte prin rezonanta intersubiectiva
- ragaz pentru evaluari recurente – tentatia minciunii
- tendinta anxioasa (intunericul si tacerea sunt cele mai anxiogene situatii)
- dificultati de a formula rugaminti
- intoxicarea prin vorbarie monopolizeaza convorbirea
- comportamentele artificiale – e un comportament de confuzie in privinta
expectantelor; toate expectantele tin de rolul persoanelor si de confuzia
ca psihologul da impresia ca joaca un rol strain
- reactiile strategice si care sunt legate de cerinte si dorinta subiectului de a
ne convinge de ceva anterior presupus si montat de subiect (fenomenul
simularii si disimularii in situatii aproximativ similare)

Robert Meili considera ca metoda convorbirii este cea mai grea, complicata si
greu de invatat din urmatoarele motive:
- in cadrul ei exista o informatie psihologica bilaterala
- presupune recoltarea unor marturii despre care niciodata nu se stie daca
sunt complete, deformate voluntar sau involuntar de subiect
- implica o selectie a acestor marturii
- permite sondarea directa a interiorului unei persoane si clasificarea
sensului unor trairi ale respectivei persoane
 Convorbirea poate fi:
- o convorbire standardizata, dirijata si structurata – presupune
formularea acelorasi intrebari, in aceeasi forma si aceeasi ordine tuturor
subiectilor, indiferent de particularitatile psihoindividuale
- convorbire semi-standardizata si semi-dirijata – presupune reformularea
unor intrebari in functie de client, schimbarea seccesiunii unor intrebari
si posibilitatea unor intrebari suplimentare in functie de client
- convorbirea libera, asociativa si spontana – se bazeaza pe
particularitatile situatiei, particularitati psihoindividuale si pe momentul
in care se intervine; in cadrul aceste convorbiri se situeaza metoda
psihoanalitica; in aceasta convorbire psihologul creaza conditii care
faciliteaza destainuirea spontana; aceasta depinde de structurarea grilei
de comunicare asupra formei si ordinii intrebarii; este necesar ca
psihologii sa culeaga informatii adecvate, sa anticipeze raspunsul si sa-l
motiveze comunicational.

C. Rogers recomanda sa fie aratata o consideratie pozitiva in mod neconditionat

fata de subiect pentru ca acesta sa se implice dezinvolt, iar psihologul sa aiba aprecieri
pozitive, chiar daca acestea sunt in contradictie cu modul de a fi al clientului.
Avantajul convorbirii consta in faptul ca permite dezvoltarea unor informatii
numeroase, pretioase si variate, fara a recurge la materiale speciale sau aparaturi.
Dezavantajul provine din lipsa de receptivitatea subiectului, de configuratii
improprii de ordin situational,ale subiectivitatii sale, precum si de elemente de context.
Toate informatiile din metoda convorbirii se cer verificate si completate prin alte metode
psihologice.