PREDAREA

CONCEPT

Prin predare se intelege transmitere de cunostinte si formare de tehnici

de "munca”.

Predarea reprezinta actiunea complexa a cadrului didactic, care

presupune:

• prezentarea unui material concret si/sau verbal: date,

informatii,evenimente, modele materiale, modele ideale etc.;
• organizarea si conducerea unor activitati in care sa se valorifice
materialul concret si verbal oferit;
• acordarea de sprijin elevilor pentru a putea observa, analiza,
compara, aplica, sintetiza, abstractiza si reflecta;
• extragerea esentialului (impreuna cu elevii) si fixarea lui in
notiuni, concepte; judecati, rationamente;
• operationalizarea cunostintelor elevilor, prin conceperea si
rezolvarea de exercitii si probleme, de sarcini si instruire
teoretice si practice, prin organizarea activitatilor de munca
independenta.

Ca formă de comunicare didactică, predarea constă într-un sistem de

operaţii de selectare, ordonare şi adecvare la nivelul de gândire al elevilor, a
unui conţinut informaţional şi de transmitere a lui, folosind anumite strategii
didactice, în scopul realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor pedagogice.
În scoala contemporană, centrată pe elev, pentru a realiza un
învăţământ formativ-educativ, predarea este în strânsă interacţiune cu
învăţarea şi evaluarea, constituind un proces unitar. Scopul predării este
obţinerea de rezultate, de schimbări comportamentale, care se realizează
prin invăţare, rezultatele depinzând şi de modul cum s-a desfăşurat
evaluarea.
Comunicarea didactică este baza pe care se desfăşoară procesul de
predare. Prin comunicarea didactică se realizează interacţiunea profesor
-elev, precum şi anumite tipuri de relaţii care influenţează procesul de
predare: relaţii de schimb informaţional, de influenţare reciprocă, de
cooperare, de preferinţă sau respingere a emiţătorului de mesaj didactic. În
acest caz, prin diferitele tipuri de feed-back are loc reglarea şi autoreglarea
procesului de predare.
Predarea este o activitate de organizare şi conducere a situaţiilor de
învăţare, realizându-se prin: precizarea obiectivelor-cadru, a obiectivelor de
referinţă, a conţinuturilor, a strategiilor şi a metodelor de învăţare.
Eficienţa predării creşte dacă elevii sunt angajaţi în elaborarea
cunoştinţelor şi dacă metodele sunt îmbunătăţite, în funcţie de informaţiile
primite prin feed-back.

1
 STILURI DE PREDARE

Ideea de „stil de predare", inclusiv de „stilistică didactică" constituie o

cucerire relativ recentă în teoria instruirii. Ea s-a impus, câştigând amploare
şi profunzime, în ultimele decenii, datorită multiplelor semnificatii teoretice şi
practice pe care stilurile prezintă. Şi anume, acestea:
• reprezintă o formă de manifestare a originalitălii în activitatea
didactică;
• au o valoare strategică, inspirând alegerea şi utilizarea preferentială
a unor strategii. In cadrul unui stil se pot pune în actiune mai multe
tipuri de strategii, ceea ce facilitează adaptarea instruirii la stilurile
cognitive dominante la elevi. Altfel, pot să apară dezarmonii de
natură să creeze dificultaţi în invatare, perturbări şi chiar unele
blocaje;
• imbogatesc, practica şcolară, introduc variatie, favorizând o
activitate mai vie, mai nuantata în clasă;
• induc comportamente variate de invaţare si cotribuie la modelarea
stilurilor de munca intelectuala la elevi;
• o utilizare preferenţiala de stiluri poate sa semnaleze schimbari
vizibile in sistemul de valori ce ghideaza activitatea cu elevii, noi
direcţii în practica şcolară capabile să angajeze în mai mare masura
gandirea şi imaginaţia, inventivitatea şi creativitatea, să faciliteze
depăşirea mai rapidă a unui eventual didacticism arid şi stereotip;
• sugerează interpretarea predării drept abilitatea profesorului de a se
comporta utilizând diferite stiluri educationale în vederea atingerii
obiectivelor.Ceea ce ar putea să însemne că stilurile devin o
necesitate în susţinerea unei prestaţii didactice de calitate şi
eficienţă;
• pot scoate la iveală şi supune verificării noi tipuri de competenţe
pedagogice ceea ce ar putea să contribuie la lărgirea bazei teoretice
a formării profesional iniţiale şi continue a personalului didactic.
În general, studiul stilurilor şi al factorilor care le generează
imbogăţeşte percepţia noastră despre procesul de invăţământ, ne ajută să
inţelegem mai bine orientările şi direcţiile noi ale dezvoltării calitative a
invăţamântului. Pornind de la stilurile aplicate se poate ajunge la aprecierea
mai justa a valorii actului de predare.
În fine, o şcoala care se pretinde a fi modemă nu îşi mai poate permite
să perpetueze stiluri anacronice, neperformante.

2
 Stilurile de predare nu se identifică, totuşi, cu stilurile de conducere ale
clasei de elevi, de relationare profesor-elevi. Sunt de retinut, aşadar, stilurile:

 academic sau discursiv (centrat pe transmitere,

comunicare)/euristic (axat pe stimularea căutării, experimentării,
cercetării, descoperirii, de participare cot la cot cu cei care
invată);
 raţional (bazat pe argumentatie ştiintifica şi evaluare sistematica,
pe deliberare logică într-o perspectivă temporară
aşteptată)/intuitiv (axat pe intuitie, imaginatie, pe cunoaşterea
de sine, emotională, pe spontaneitate, măiestrie pedagogică, cu
sentimentul prezentului);
 inovator (cu deschidere spre nou, spre inventie, creatie,
originalitate, ingeniozitate)/rutinier (rigid, cu inclinatie spre
repetitie, fără altă reflectie sau punere în chestiune, având ca
pretext experienta proprie);
 informativ/formativ (centrat pe dezvoltarea personalitătii elevilor,
făcând continut un instrument de exersare a gândirii specifice
domeniului, valorifica maximal potentialul educativ al
continutului);
 productiv (bazat pe gândire divergentă, critic, producere de
nou)/reproduc(confomist, dogmatic, de imitatie);
 profund\superficial;
 independent (cu initiativă, întreprinzător, depăşeşte dificultătile,
nu simte nevoia de ajutor)/dependent (analiza greoaie a
situatiei);
 expozitiv/socratic (cu preferintă pentru dialog);
 -descriptiv/dialectic;
 analitic/sintetic;
 -autoritar (centrat pe dirijare riguroasă)/centrat pe autonomie
(independenta conferită elevilor, pe spontaneitatea lor);
 imperativ (exigent)/indulgent (nivel scăzut de exigentă);
 -afectiv sau empatic(apropiat, cald, atitudine empatică)/distant
(rece, rezervat, autoritar);
 autocontrolat sau autocenzurat (calculat întru toate,
metodic)/spontan (impulsiv, dezorganizat);
 solitar(prefera munca de unul singur)/de echipă (lucrează în
cooperare cu colegii);
 -axat pe profesor/axat pe elev;
 elaborat/neelaborat (spontan);
 -motivant (compensatoriu, răsplăteşte eforturile, performantele,
lauda)/ nemotivant (nu stimulează curiozitatea, interesul,
pasiunea, aspiratiile);

3
  -vechi (cu inclinatie spre forme standardizate)/nou (situat în
actualitatea pedagogică, dovedeşte flexibilitate, adaptabilitate la
schimbări);
 previzibiI \imprevizibil

Mosston distinge un număr de 11 stiluri didactice frecvent utilizate,

ordonate după cum urmează :

 Stilul de comandă sau directiv, bazat pe autoritatea profesorului care

comanda succesiunea activitătilor; sau activitătile sunt impuse, în
totalitate, prin intermediul programării (a programelor-nucleu);

 Stilul practic (bazat pe o explicatie precisă, apoi pe o executie prin

imitatie din partea subiectului);

 Stilul de reciprocitate (bazat pe evaluarea reciproca, după criterii

pregătite de profesor, ca în cazul activitătii în echipă, a invatării în
perechi);

 Stilul de autocontrol (cu accent pe autonomia subiectului şi capacitătile

sale de autoevaluare);
 Stilul de incluziune (de includere a elevului în îndeplinirea unor sarcini
de niveluri diferite, el fiind acela care decide la ce nivel se poate implica);

 Stilul centrat pe descoperirea dirijată;

 Stilul centrat pe descoperirea convergentă (menit să conduca la

descoperirea solutiei unei probleme, la formularea unei concluzii prin
rationament si gândire critică);
 Stilul centrat pe activitate divergentă, ce conduce gândirea pe
traiectorii necunoscute, neobişnuite, spre solutii inedite, spre creativitate;

 Stilul bazat pe proiectarea programului individual (personal);

 Stilul initiat de cel care invată (acesta având posibilitatea sa initieze

experienţe proprii, sa le proiecteze, să le exceute şi să le evalueze);

Cea mai cunoscuta clasificare a stilurilor de predare este cea care are la
baza criteriul relatiei profesorului-manager cu clasa de elevi. Potrivit acestui
criteriu, se disting urmatoarele stiluri:

a) Stilul democratic - profesorul incurajeaza implicarea activa a

elevilor in procesul invatarii, initiativa, potentialul lor creativ;

4
 valorizeaza experienta cognitiva a elevilor, coopereaza si
conlucreaza cu elevii in organizarea situatiei de invatare; prezinta
criteriile comune de apreciere, de intarire pozitiva/negativa pe care
le respecta impreuna cu elevii; se comporta ca un membru al
grupului. Stilul democrat valorifica integral resursele corelatiei dintre
subiectul si obiectul actiunii educationale. Caracteristici: managerul
incurajeaza participarea activa a tuturor membrilor in dezbaterea
obiectivelor generale ale grupului; desfasurarea activitatilor este
rezultatul unor decizii colective; repartizarea sarcinilor este decisa
de grup, iar alegerea colaboratorilor se face in mod liber; managerul
incearca sa se comporte ca un membru obisnuit si egal cu ceilalti
membrii ai grupului. Profesorul conditioneaza folosirea posibilitatilor
de participare a elevilor, a initiativei si experientei acestora;
perspectiva si liniile de desfasurare a activitatii de predare-invatare
se definesc si decid prin cooperare si conlucrare cu elevii; aceasta
inseamna ca stilul profesorului se distinge prin faptul ca el
elaboreaza si propune mai multe variante de predare-invatare, elevii
avand posibilitatea sa aleaga; elevii au libertatea sa se asocieze cu
cine doresc pentru a rezolva anumite sarcini si probleme ale
invatarii. Profesorul prezinta criteriile comune de apreciere, de
laudare, de criticare pe care le respecta in comun cu elevii; el se
comporta, intr-un fel, ca un membru al grupului;

b) Stilul autoritar se caracterizeaza prin selectarea si

promovarea tehnicilor, a procedeelor de invatare, a modalitatilor de
lucru, a etapelor activitatii dirijata efectiv de catre profesor. El
structureaza timpul, nu incurajeaza initiativele, sanctioneaza
atitudinile si rezultatele instruirii elevilor, mentine o anumita
distanta fata de grup. Din punct de vedere pedagogic
dezechilibreaza corelatia dintre subiectul si obiectul actiunii, prin
accentuarea rolului educatorului in defavoarea celui educat, ceea ce
blocheaza canalele de conexiune inversa externa. Caracteristici:
obiectivele generale ale grupului sunt stabilite de catre profesor;
modalitatile de lucru si etapele activitatii sunt stabilite sau decise de
catre profesor, astfel incat membrii grupului nu vor cunoaste in
avans ceea ce urmeaza sa se realizeze; profesorul este cel care
decide si impune fiecaruia sarcina de realizat si colaboratorii cu care
va desfasura activitatea; profesorul personalizeaza elogiile si
criticile, dar atitudinea sa este mai degraba rece si impersonala,
decat ostila. Acest stil se caracterizeaza prin hotararea si
promovarea de catre profesor a tuturor tacticilor predarii, a
modalitatilor de lucru, a tehnicilor si etapelor activitatii care sunt
comunicate si dirijate efectiv de catre el; profesorul structureaza
timpul, initiativele nu sunt incurajate si nici admise; profesorul isi
asuma o responsabilitate foarte mare in predarea si in dirijarea

5
 mersului invatarii, il lauda ori il critica; el recompenseaza ori
sanctioneaza atitudinile si rezultatele instruirii elevilor, si se
mentine la o anumita distanta de grup.

c) Stilul permisiv sau laissez-faire releva rolul pasiv al educatorului,

indiferenta, minimalizarea fenomenelor semnificative in procesul instruirii;
accepta deciziile elevilor, comune ori individuale; nu face evaluari la adresa
comportamentelor elevilor, manifesta un nivel scazut al aspiratiilor si
exigentelor pedagogice ale predarii; lasa demersul didactic sa mearga de la
sine; favorizeaza obtinerea de rezultate slabe ale elevilor la invatatura si
manifestarea conduitelor deviante. Stilul permisiv dezechilibreaza corelatia
educator – educat prin accentuarea rolului celui educat, fapt care conduce la
blocarea canalelor de conexiune inversa interna. Stilul definit prin „laissez-
faire“ exprima un profesor care considera ca intotdeauna este suficient ce
preda, cat preda si cum preda, fiind sigur ca elevii inteleg, acordandu-le insa
ajutor la cererea lor; au un minimum de initiativa in ceea ce priveste
formularea unor sugestii.

Efectele celor trei stiluri difera: multe comportamente de invatare

mecaniciste, de tip executorii, disponibilitati spre agresivitate si rabufniri;
ofera rezultate mult mai acceptabile din punct de vedere social, dar produce
si rezultate superioare pe plan didactic. Nu este insa concludent pentru toate
situatiile. Conducerea democratica poate furniza mentalitatea de participare
voluntara, constiinta caracterului facultativ al sarcinilor invatarii; stilul
„laissez-faire“ este cel mai deficitar: nivelul scazut al aspiratiilor si
exigentelor pedagogice ale predarii, lasarea procesului didactic sa mearga
de la sine nu poate avea decat rezultate slabe in invatare si in conduita.

Un dascal bun este capabil de o mare varietate de stiluri didactice,

avand posibilitatea de a-si adapta munca sa diferitelor circumstante,
conferind predarii flexibilitate si mai multa eficienta. Atmosfera psihologica
de lucru creata de profesor constituie un factor decisiv pentru eficienta
lectiei pe care o preda. Unele cercetari s-au concentrat insa asupra
delimitarii si descrierii unor tipologii de stiluri educationale. Cateva din
aceste tipologii sunt relevante: tipul educational centrat pe elev si tipul
educational centrat pe grup; stilul autoritarist si stilul liberalist
(nondirectivist); stilul punitiv (intemeiat pe constrangere si stimulare
aversiva) si stilul nepunitiv sau afectiv (intemeiat pe „caldura” sufleteasca si
activarea resorturilor motivantionale intrinseci); stilul normativ (preocupat de
respectarea si aplicarea intocmai a normelor sociale pedagogice) si stilul
operational concret (preocupat de rezolvarea unei probleme educative in
functie de contextul situational in care este plasata); stilul interogativ
(centrat pe conversatie) si stilul expozitiv (centrat pe expunere si ascultare);
stilul nomotetic, idiografic si intermediar etc. Asupra acestei din urma
tipologii se impun cateva precizari.

6
STILURI DE ÎNVĂŢARE
”Cine se opreşte din învăţat,
fie la 15, sau 25, sau 80 de ani,
acela este un om bătrân.
Cine învaţă mereu, rămâne tânăr.”
Henri Ford
Ştiaţi că...
• datorită faptului că suntem diferiţi, modul în care învăţăm este diferit?
• elevii preferă experienţele de învăţare în care sunt activ implicaţi, astfel ei
vor obţine rezultate mai bune şi vor avea succes la şcoală?
• elevii învaţă mai repede atunci când noile achiziţii sunt utile şi practicate în
viaţa de zi cu zi, precum şi în viitor?
• elevii care îşi cunosc stilul de învăţare sunt mai angajaţi în procesul de
învăţare, au încredere în ei, se simt mai independenţi?
• ultimele cercetări asupra creierului afirmă că atunci când modalităţile de
învăţare sunt adaptate rezultatelor obţinute la analiza sau testarea stilurilor
de învăţare, elevii vor reţine cu mai puţin efort şi vor fi capabili să realizeze
creşterea performanţelor şcolare în mai puţin de două săptămâni?

1. CE ESTE STILUL DE ÎNVĂŢARE?

Aveţi probleme atunci când vreţi să învăţaţi ceva nou? Atunci trebuie
să aflaţi mai multe despre stilul de învăţare care este unic. Copiii au nevoie
să afle cum funcţionează creierul lor, pentru a achiziţiona şi procesa cât mai
eficient o nouă informaţie, ce abilităţi sunt necesare pentru a învăţa, cum
abordează un examen, cum rezolvă probleme, cum oameni diferiţi învaţă în
moduri diferite, cum pot aplica o strategie. Mai ales că, cercetările estimează
că la fiecare 5 ani avem 100% informaţii noi. Dacă această tendinţă continuă,
elevii vor beneficia de noi informaţii, cel puţin în domeniul tehnologic, la
fiecare 38 de zile. Aceasta înseamnă că ceea ce ei vor învăţa luna aceasta s-
ar putea ca luna următoarea să fie “expirat”.

Învăţarea este...
• un proces complex
• stabilirea unui parteneriat între cadre didactice şi elevi
• achiziţionarea, schimbul reciproc de informaţii, cunoştinţe, abilităţi,
atitudini
• transformarea în vederea adaptării şcolare şi sociale.

Ştiaţi că învăţarea...
1. nu este niciodată completă?
2. este individuală?
3. este un proces social?
4. poate fi distractivă?

7
 5. este activă?
6. implică beneficii şi înseamnă schimbare?

Deoarece nu suntem toţi la fel şi vedem lumea ca individualităţi,

percepţiile noastre arată:
• cum gândim,
• cum luăm decizii,
• cum definim ceea ce este mai important.
Elevii preferă să înveţe în diferite moduri: unora le place să studieze singuri,
să acţioneze în grup, altora să stea liniştiţi deoparte şi să-i observe pe alţii.
Alţii preferă să facă câte puţin din fiecare. Mulţi oameni învaţă în moduri
diferite faţă de ceilalţi în funcţie de clasă socială, educaţie, vârstă,
naţionalitate, rasă,cultură, religie.
Stilul de învăţare...
• se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm şi ne
aducem aminte ceea ce am
învăţat”.
• ne arată calea şi modalităţile în care învăţăm.
• implică faptul că indivizii procesează informaţiile în diferite moduri, care
implică latura cognitivă, elemente afective- emoţionale, psihomotorii şi
anumite caracteristici ale situaţiilor de învăţare.

2. CE STILURI DE ÎNVĂŢARE CUNOAŞTEM?

Există mai multe stiluri de învăţare. Deşi există variate clasificări ale
stilurilor de învăţare, o vom prezenta pe cea mai frecventă, întâlnită în
literatura de specialitate. Pentru informaţii suplimentare vezi bibliografia.
După modalitatea senzorială implicată sunt 3 stiluri de învăţare de
bază: vizual, auditiv, tactil-kinestezic.
Atunci când învăţăm, depindem de modalităţile senzoriale implicate în
procesarea informaţiilor. Cercetările au demonstrat că 65% din populaţie
sunt vizuali, 30%- auditivi şi numai 5%- tactil-kinestezici . Pentru stilul de
învăţare auditiv, „inputul” este valoros, pe când pentru celelalte două,
combinaţia tuturor. Fiecare persoană are un mod primar de a învăţa. Ştiaţi că
cei care au un stil de învăţare vizual îşi amintesc 75% din ceea ce citesc sau
văd? O dată ce va fi identificat acest mod, elevii împreună cu profesorii şi
părinţii acţionează pentru dezvoltarea lui.

Stilul de învăţare vizual are următoarele puncte tari:

• Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc
• Le plac prezentările şi proiectele vizuale
• Îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi
• Înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd
•
Stilul de învăţare auditiv prezintă următoarele puncte tari:

8
 • Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune
• Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici
• Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale
• Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud

Stilul de învăţare tactil-kinestezic se remarcă prin punctele tari:

• Îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat
cu mâinile şi întreg
corpul (mişcări şi atingeri)
• Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt
implicaţi activi/participarea la activităţi practice
• Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au
exersat şi le-au aplicat în practică (memorie motrică)
• Au o bună coordonare motorie

3. INSTRUMENTE DE RECUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE

Stilul de învăţare ne însoţeşte de când ne naştem. Nu este un „dat” pe viaţă.
Este o „structură flexibilă”. Nu există stil de învăţare bun sau rău. Succesul
vine cu varietatea stilurilor de învăţare. Aceasta este o abordare corectă a
învăţării. Cel mai important lucru este să conştientizăm natura stilului de
învăţare. Când abordezi stilul tău de învăţare, gândeşte-te la modul în care îţi
aminteşti un număr de telefon. Îl vizualizezi? În ochii minţii cum arată
numărul de telefon? Ori vezi numărul scris pe o hârtie, imaginea pe care o ai,
atunci când l-ai notat? Poate că eşti vizual. „Auzi” numărul aşa cum ţi l-a
dictat cineva? În acest caz eşti auditiv. Dacă „degetele vor căuta numărul pe
telefon, fără să le priveşti telefonul”, atunci eşti tactil-kinestezic. Când avem
o sarcină de rezolvat sau o situaţie nu întotdeauna beneficiile stilului de
învăţare ies în evidenţă. Fiecare individ are stilul său unic de învăţare cu
puncte tari şi puncte slabe. Este vital pentru profesori să folosească o
varietate de metode pentru „a îmbogăţi” elevii cu strategii de dezvoltare a
stilurilor de învăţare identificate. Nu este ceva ciudat să folosim stiluri diferite
de învăţare pentru sarcini diferite de învăţare, de ex. la discipline diferite sau
chiar în cadrul aceleiaşi discipline. Unii oameni au un stil de învăţare
dominant puternic, alţii au o combinaţie de mai multe stiluri. Ştiaţi că în
conformitate cu date oferite Centrului Naţional de Statistică pentru Educaţie,
SUA, peste 68% din copii nu citesc la nivelul cerut, au note mici? De ce? Nu
este vina copiilor. Aceste dificultăţi de citit duc la lipsa abilităţilor de bază,
afectarea vieţii familiilor de unde provin copiii, abandon şcolar, performanţe
şcolare scăzute, stimă de sine scăzută. Problema este că nu au dezvoltate
abilităţile vizuale (câmpul vizual), iar şcolile nu testează copiii pentru a vedea
care sunt nevoile acestora pentru a acţiona în consecinţă. Amintiţi-vă atunci
când eraţi copiii, unde vă jucaţi (afară, în casă), cu ce, cum, cu cine? Aceste
aspecte sunt importante în recunoaşterea stilului de învăţare.

9
Identificarea şi recunoaşterea stilurilor de învăţare se poate realiza
prin: observarea şi analiza propriilor experienţe de învăţare, caracterizarea
stilului de învăţare pe baza explicaţiilor, descrierilor, exerciţiilor prezentate în
ghid, aplicarea unor chestionare specifice (Internet, manuale de psihoteste),
discuţii cu specialişti de la cabinetele de asistenţă psihopedagogică din
reţeua naţională de consiliere, informarea cu privire la stilurile de învăţare
din dorinţa de autocunoştere (puncte tari şi slabe la stilului personal de
învăţare), participarea activă la activităţile practice cu această temă la
diferite ore, cu precădere cele de consiliere şi orientare, diverse opţionale,
implicarea în programe educaţionale cu această temă (de ex. optimizarea
stilului de învăţare, tehnici de învăţare eficientă).

Care sunt beneficiile identificării şi dezvoltării stilurilor de învăţare?

Pentru copii...
• dezvoltarea autocunoaşterii
• relevarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale învăţării
• eliminarea obstacolelor învăţării
• îmbunătăţirea stimei de sine
• prevenirea neînţelegerilor dintre copii-profesori şi părinţi
• evidenţierea abilităţilor de învăţare
• optimizarea învăţării prin adoptarea unui mod personal
• obţinerea de note mai bune la şcoală
• dezvoltarea unor relaţii pozitive cu cei din jur
• scăderea problemelor de comportament
Pentru părinţi...
• înţelegerea nevoilor de învăţare ale copiilor
• identificarea motivelor care generau eşecul şcolar
• reconsiderarea barierelor în învăţare şi abordarea optimistă a
întregului potenţial al copilului

Pentru profesori....
• se constată mai puţin stres – zi de zi, în situaţiile din clasă şi din afara
clasei
• se obţin rezultate mai bune şi există satisfacţie profesională
• se îmbunătăţeşte managementul timpului
• se formează o imagine acurată asupra diversităţii din clasă
• creşte spiritul de echipă
• se dezvoltă relaţia interpersonală dintre profesor-elev şi comunicarea
profesorilor cu elevii şi părinţii
• se clarifică nevoile de învăţare individuale ale elevilor
• are succes învăţarea prin cooperare, lucrul pe grupe
• se evidenţiază în mod real nevoile elevilor etichetaţi „slabi” şi ale
elevilor „talentaţi”
• se conştientizează cauzele eşecului în învăţare

10
 • se stabilesc strategii de optimizare a învăţării

Strategii de dezvoltare a stilurilor de învăţare

• Identifică stilul de învăţare
• Participă la exerciţii de autocunoaştere şi intercunoaştere
• Exersează deprinderilor eficiente de studiu (de ex. modalităţi de luarea
notiţelor)
• şi aplică cerinţelor învăţării eficente (de ex. managementul timpului
învăţării, igiena învăţării,
spaţiul de învăţare)
• Aplică tehnicile gândirii critice
• Formulează conştient scopuri şi obiective clare şi precise.
• Stimulează motivaţia şi atitudinea pozitivă pentru învăţare (interesul pentru
cunoaştere, pasiunea pentru învăţare). Cu cât materialul prezintă
semnificaţie şi interes mai mare pentru tine, cu atât învăţarea este mai
rapidă şi eficientă
• Utilizează mnemotehnici! Ajută-ţi propria memorie prin repere, cuvinte-
cheie
• Deprinde-te să te autoevaluezi; verificarea, evaluarea eficienţei metodelor
de învăţare prin
cunoaşterea rezultatelor şi a erorilor în învăţare; asigurarea feedback-ului
stimulează performanţele
• Prelucrează şi sistematizează, regândeşte din mai multe perspective
materialul de învăţat.
• Organizează conţinuturile învăţării, precizează de la început obiectivele,
modalităţile de realizare şi tehnicile de autocontrol
• Elaborează un plan, program de învăţare care să cuprindă activităţi
concrete, sarcini de îndeplinit, resurse, termene limită, recompense etc.
• Asigură o atmosferă confortabilă şi o dispoziţie afectivă care să te
stimuleze şi să te susţină; evită trăirea unor stări emoţionale negative,
stresante, mai ales atunci când sunt asociate cu
performanţe slabe
• Stimulează dorinţa de cunoaştere, afirmare şi autorealizare
• Autosugestionează-te pozitiv, dezvoltă-ţi încrederea, nu te descuraja în faţa
obstacolelor
• Învaţă din succesele şi eşecurile personale şi nu numai!
Toţi elevii pot învăţa, dacă profesorii, părinţii, cei care le oferă suport sunt
pregătiţi cum să-i înveţe, să le propună programe pentru dezvoltarea stilului
de învăţare şi a practicării abilităţilor transferabile: de comunicare, de a lucra
în echipă, de învăţare, de organizare a timpului, de a rezolva probleme, de a
negocia, de ascultare, de creativitate, de a lucra cu computerul etc.
Cercetările spun că cei care participă la astfel de programe obţin note mai
bune, creşte stima de sine, se pot ajuta singuri în multele şi diferitele situaţii
de învăţare cu care se întâlnesc zilnic, devin autonomi, scade riscul de
abandon şcolar, creşte gradul de participare la activităţile şcolare şi
extraşcolare.

11
12