APARIIA JOCULUI DE HANDBAL N LUME

Handbalul este un joc sportiv relativ tnr, care a aprut n Europa la sfritul
secolului al 19-lea i nceputul secolului 20. Originile lui sunt ns mult mai deprtate i le
gsim n unele jocuri cu caracter popular practicate n Evul Mediu i n jocurile dinamice
folosite n colile din centrul i nordul Europei la nceputul secolului al 19-lea.
Toate acestea ca principale surse de origine, au fost contopite i modernizate sub
influena unor jocuri sportive deja cu statut de competiie: baschetul, rugbiul i mai ales
fotbalul.
n toate variantele lui, jocul de handbal a aprut mai nti n coli ca material
didactic, rod al imaginaiei creatoare a unor emineni profesori de educa ie fizica. Vom lua n
considerare ca dat de atestare a fiecrei variante, momentul n care depete curtea colii
iar ca printe pe cel care i-a dat un regulament oficial i l-a lansat ntr-o form
competiional n afara orelor de educaie fizic. Se disting i sunt atestate trei rdcini
multinaionale, fiecare cu o variant nu prea mult deosebit de handbalul consacrat i
practicat astzi pe toate cele cinci continente.
1. DANEMARCA 1904 HAANDBOLD, profesor HOLGER NIELSEN
2.CEHOSLOVACIA 1905 HAZENA, profesor VACLAV KARAS
3.GERMANIA 1919 HANDBALL, profesor KARL SCHELENTZ
1. Handbalul nordic de sal Povestea adevrat a jocului de handbal ncepe n
anul 1898, cnd directorul colii REALE din localitatea ORDRUP - Danemarca, interzice
elevilor practicarea fotbalului din cauza numeroaselor accidentri care determinau foarte
multe absene de la cursuri. Pentru a nu renuna la jocul cu mingea, bieii din clasele
superioare au nceput s joace fotbal cu mna.
Profesorul lor de educaie fizic, HOLGER NIELSEN, participant la prima ediie a
Jocurilor Olimpice moderne n anul 1896, la probele de tir i scrim, este cucerit de aceasta
idee a elevilor si, dnd acestui nou joc un cadru organizat, stabilind i primele reguli. l
denumete n mod logic HAANDBOLD n replica la FOOTBALL. Terenul avea cca 45m
x 35m, att cat permitea curtea colii, poarta 2m x 3m, echipele erau formate din 7 juctori,
la fel ca astzi, dar mingea era tot de fotbal i se purta ca la rugby (driblingul a aprut ceva
mai trziu), se arunca de la o Linie dreapta (ca la handbalul pe plaj de astzi) aflata la o
distanta care a variat ntre 8 i 6 metrii. In anul 1904 profesorul HOLGER NIELSEN
redacteaz i tiprete ntr-o mic brour un regulament al acestui nou joc sportiv, practicat
n aproape toate colile din Danemarca, iar dup 1906 i n Suedia. Am socotit anul 1904
data oficiala de natere a handbalului ca joc sportiv, deoarece atunci a aprut primul
regulament oficial i primele jocuri inter-coli din diverse orae, i nu 1898, cnd s-a petrecut
povestea noastr, dar care a ramas n cercul nchis al curtii colii respective.
2. Hazena. Tot la nceputul secolului 20, dup unele date n 1894, n Cehoslovacia,
inspectorul ministerial pentru educatie fizica JOZEF KLEMKER ntroduce n programa
colara un joc dinamic, asemanator ca idee generala cu handbalul de astazi.
In anul 1905 profesorul VACLAV KARAS din Praga, i imediat n 1906 profesorul
ANTONIM KRISTOF consacra acest joc, dandu-i un cadru competitional cu regulamente,
denumindu-l CESKA HAZENA, spre a se deosebi mai clar de handbalul nordic, dar i
pentru ai asigura paternitatea.
Terenul de joc avea 35m x 25m, numarul jucatorilor a fost de la nceput 7, mingea era
din acest an (1905) una speciala mult mai mica decat cea de fotbal, a aparut i driblngul la
4-5 pai, dar putea fi repetat, semicercul era mai ntai la 4m, apoi n final la 6m. Poarta 2,40
pe 2m. Diferenta evidenta fata de cel nordic era doar faptul ca se putea juca i paa din
semicerc, dar numai din afara lui se arunca la poarta.
Jocul, foarte raspandit n Cehoslovacia, a avut perioada lui de glorie, chiar i un unic
Campionat Mondial - feminin n 1930, la Praga, ctigat, bineneles, de Cehoslovacia.
Rspndirea lui s-a limitat la cateva ri din jurul Cehoslovaciei i n Romnia, dar numai
sub forme de demonstraie ale unor echipe feminine.
3. Handbalul mare - pe terenul de fotbal n 11 juctori - este o invenie
nemeasc i il are ca autor final pe profesorul KARL SCHELENZ, seful catedrei de
atletism de la Facultatea de Educatie Fizica din Berlin.
Profesorul SCHELENZ a experimentat cu studenii lui timp de doi ani, o varianta a
unui joc cu mana inspirat, din cateva jocuri dinamice folosite n orele de educatie fizica:
TORBALL, FOLKERBALL i o varianta denumita chiar HANDBALL, pe care profesorul
MAX HEISER l-a definit i practicat din 1917. A preluat de la fiecare cate ceva, le-a scos din
sala de gimnastica i ntr-o forma finala, le-a transpus pe terenul de fotbal, respectand
dimensiunile i marcajul respectiv.
Primele jocuri demonstrative au loc n cadrul serbarilor sportive de sfarit de an
(1919), iar imediat n toamna se organizeaz competitii locale la Berlin, dar i n alte orae.
Rspndirea handbalului n 11 jucatori n Germania este extrem de rapid, fiind
socotit sport national, oarecum n opozitie cu fotbalul de origine engleza.
Imediat n anul urmator 1920 se organizeaz la Berlin Cupa Germaniei cu 10
echipe masculine, 4 feminine i 4 de juniori! Iar din 1921 el se rspndete i n rile vecine,
n primul rnd n Romnia, n Ardeal, prin intermediul profesorilor de educaie fizica, unii
chiar absolveni ai facultatii din Berlin.
Nemii l-au socotit sport naional, n orice caz copilul lor de suflet i l-au denumit
GROSSFELD HANDBALL (handbal pe teren mare), spre a-l deosebi categoric de cel
nordic, caruia i-au zis HALLEN HANDBALL (handbal de sala) i de CESKA HAZENA.
Raspandirii lui explozive n Germania i apoi n Europa ii urmeaza o perioada de
glorie i dominaie. n 1925, primul meci INTERNAIONAL AUSTRIA - GERMANIA 6-3,
la masculin, iar n 1930, primul joc la feminin AUSTRIA - GERMANIA 5-4.
n 1936, la Berlin, handbalul (n 11 jucatori) este prezent prima oara la Jocurile
Olimpice, locul 1 Germania, iar Romnia, locul 5. De notat ca, condiionat de Federaia
Internaional, Germania organizeaz i un C.M. de handbal n 7, cu un ecou foarte slab,
doar 5 echipe - Romnia nu a participat.
n toataceasta perioada i n continuare pana n anii 60, handbalul n 11 domina
categoric arena Internaional, iar cel n 7 jucatori putem sa-i spunem cu adevarat nordic,
fiindca se juca, cu deosebire, n Danemarca i Suedia. n celalte tari din Europa se faceau cei
drept demonstraii i chiar turnee, uneori de hazena sau handbal n 7, Combinat mai mult ca
o curiozitate. Dup anii 60, ultimul C.M. de handbal n 11 la masculin 1959 i la feminin
1960, va ceda total dominatia n favoarea fratelui mai mic (handbal n 7), care va ramane
singur i total stapan pe arena sportiva. Dup anii 70 nici nu se mai vorbeste de handbalul n
11 i de Hazena, de parca nici nu au existat.
 APARIIA JOCULUI DE HANDBAL N ROMNIA

n Romnia handbalul a patruns prin filiera germana n anii 1920 - 1921, imediat
dup lansarea lui oficiala la Berlin n anul 1919 de catre profesorul KARL SCHELENTZ.
Ne referim la handbalul n 11 jucatori, pe terenul mare de fotbal, care va domina
categoric cele doua surori mai mici - handbalul n 7 pe teren mic i Hazena ceha - n toat
aceasta perioada interbelica.
Adevarata poveste a handbalului din Romnia ncepe n anul 1920, cand un mic grup
de profesori de educatie fizica din Ardeal, de la Sibiu, Bistria i Braov, unii cu studii
superioare de specialitate n Germania, sunt nvitati de rectorul facultatii din Berlin i de
fostul lor profesor de atletism KARL SCHELENTZ (printele handbalului n 11 jucatori) sa
aiste la marile serbari sportive traditionale cu ocazia sfaritului de an colar, abia reluate
dup razboi.
Cu aceasta ocazie, profesorii nostri au asistat i la o serie de meciuri din marea
COMPETIIE Cupa Germaniei - aflata la prima editie - cu o participare extraordinara: 10
echipe masculine, 4 feminine i 4 de juniori.
ntori n tara i entuziasmati de virtutile acestui sport, l-au introdus imediat n orele
de educatie fizica din colile n care predau.
n anul urmator 1921 ncep deja meciurile inter-clase n coli, la Sibiu, chiar pe
stadionul central, iar din 1922 putem vorbi de primele jocuri inter-orae cu echipe formate
din elevi, dar i civa absolventi i chiar profesorii acestora.
Promotorul acestor actiuni i cel pe care putem sa-l numim printele handbalului
din Romnia a fost profesorul WILHELM BINDER, titularul catedrei de educatie fizica de la
Liceul BRUKENTHAL din Sibiu, care l-a introdus ca disciplin obligatorie n coala,
imediat dup ce vazuse la Berlin meciurile din Cupa i demonstraiile studenilor Facultatii
de Educatie Fizica.
Tot WILHELM BINDER a organizat i primele meciuri de handbal cu public pe
stadionul central din Sibiu ntre elevii lui, devenind astfel primul antrenor i primul arbitru
din istoria handbalului romnesc. A condus la centru ca unic arbitru toate jocurile din primii
ani, inclusiv cele de fete de la liceul din localitate.
Presa din Sibiu din acele vremuri atesta toate acestea, mai ntai prin ziarul de limba
germana IEBEN BURGISCHE DEUTSCHES TAGEBLATT, numarul 14442, din 18 iunie
1921, care semnaleaza primul meci cu public - pe stadionul mare - al unor echipe de elevi de
la Liceul Brukenthal, iar peste o saptamana i primul meci de handbal ntre elevele liceului
de fete din localitate.
Suntem ndreptatiti, pe baza acestor atestari oficiale, sa spunem ca data nasterii
jocului de handbal n Romnia este 18 iunie 1921, locul Stadionul Central din Sibiu,
printe profesorul WILHELM BINDER, iar ca participani, elevii liceului Brukenthal i
elevele liceului de fete.
Handbalul (n 11 jucatori) se rspndete apoi foarte repede n principalele orae din
Ardeal, apoi n Banat (Timioara, Lugoj, Arad 1927 - 1928) i n Regat (Bucureti, Ploieti
1930 - 1933), mai apoi i n Moldova (1934 - 1935).
ncepand cu anul 1931, Sibiul preia organizarea unei competitii de amploare Cupa
Transilvaniei, care din 1933 va cuprinde i echipe din Banat (Lugoj i Timioara), iar din
anul 1934 se transforma n campionat national pe trei ligi: Nord - Ardealul; Vest - Banatul;
Sud - Bucureti i Ploieti. n tot acest timp echipa din Sibiu se afla pe primul loc.
Dup ce n anul 1933 handbalul intr alaturi de Volei i Baschet n F.R.V.B.H. n
1936 se constituie ndependent Federatia Romna de Handbal (F.R.H.).
Seria jocurilor Internaionale este deschisa n 1934 de o echipa a oraului Sibiu, care
ntreprinde un turneu de 11 jocuri n Cehoslovacia i Germania, iar n 1935 primim vizita
unei echipe din Munchen, care susine patru jocuri la Sibiu i Bistria.
n anul 1936 la Berlin, handbalul (masculin n 11 jucatori) este introdus pentru prima
oara n programul Jocurilor Olimpice. Echipa Romniei participa la aceasta prima editie a
handbalului la J.O. i obtine un onorant loc V, avand n vedere condiiile de constituire i
pregatire a echipei nationale, aflata la prima ei actiune.
n anul 1938 Federatia Internaional de Handbal Amator (I.H.F.A.) organizeaz
prima editie a Campionatelor Mondiale de handbal n 11 jucatori. Echipa Romniei ocupa tot
locul V, dar acum din 12 echipe, aproape toate cu mai vechi state de pregatire i jocuri
Internaionale la activ. n ordine cronologica, urmeaza Hazena care a patruns la noi imediat
dup handbalul n 11 jucatori. Chiar n anul 1924 se semnaleaza n Banat primele jocuri
demonstrative ale unor echipe feminine. n acea zona, respectiv la Timioara, Arad i Lugoj,
hazena are o scurta perioada de avant. n 1926 se organizeaz o competiie cu sase echipe
feminine, iar formatia Industria Lanei Timioara efectueaza un turneu Internaional n
Iugoslavia.
n aceeai perioada 1925 - 1927 au loc i n Bucureti jocuri demonstrative, tot ale
unor echipe feminine. Dar, pana n anul 1939, nu poate fi vorba de un sistem competitional i
de o raspandire care sa depaseasca zona Timisoarei i a Bucuretiului.
Handbalul n 7, cel nordic, pe teren mic, a patruns foarte timid la noi n tara dup
1930. La nceput se confunda cu Hazena, dar de regula era socotit un mijloc de pregatire n
timpul iernii pentru echipele de handbal n 11 jucatori.
Abia n anul 1937 se semnaleaza, la Sibiu, un turneu de sala cu participarea a 8
echipe din Sibiu i Media, respectiv cele care evoluau n campionatul de handbal n 11.
n toat aceasta perioada, pana n 1939, i nca mult timp dup acest an, nu putem
vorbi de un sistem competitional pentru handbal n 7, doar demonstraii i n cateva locuri
doua-trei turnee n sezonul de iarna.

TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL

Prin tehnica jocului de handbal, se intelege totalitatea deprinderilor motrice specifice,

care tin cont de regulile privind manevrarea mingii si miscarile jucatorului, cu scopul de a
atinge eficienta maxima in joc.
Atunci cand ne referim la tehnica jocului de handbal utilizam de obicei notiunile de
elemente tehnice, procedee tehnice, stil si maiestrie tehnica.
Elementele tehnice sunt categorii generale de miscari care faciliteaza rezolvarea
scopului si a normelor globale ale jocului in conformitate cu regulamentul de concurs.
Sarcinile globale ale jocului sunt usor identificabile in fazele de atac si de aparare:
recuperarea mingii, trecerea in atac, finalizarea, pierderea posesiei mingii, replierea si
apararea in sistem. Aceste sarcini globale (pe faze) sunt rezolvate prin anumite elemente
tehnice distincte. Exemple: recuperarea mingii presupune: prinderea, blocarea, deplasarea in
aparare etc; atacul presupune: pasarea, driblingul, aruncarea la poarta etc.
 Elementele tehnice au o definitie abstracta si strict delimitata de sarcinile globale ale
jocului.
Elementele tehnice ale jocului de handbal sunt:
pozitia fundamentala;
miscarea in teren;
tinerea mingii;
prinderea mingii;
pasarea mingii;
driblingul;
fentele sau miscarile inselatoare;
aruncarea la poarta;
scoaterea mingii de la adversar;
atacarea adversarului aflat in posesia mingii;
blocarea aruncarilor la poarta;
elementele tehnice specifice portarului.
Conditiile de joc ce apar sau in care sunt aplicate elementele tehnice (atac aparare),
au condus la formarea si perfectionarea unor procedee tehnice concrete (operationale) pentru
rezolvarea respectivelor sarcini.
Procedeul tehnic se distinge in primul rand prin structura motrica deorganizare
interna, invatata si perfectionata pana la automatism in cadrul procesului de instruire.
Procedeele tehnice au o structura simpla sau complexa.
Procedeele tehnice simple sunt gesturi motrice a caror functie de executie se
incadreaza in trei faze (momente) distincte: pozitia initiala, miscarea propriu-zisa si pozitia
finala.
Este bine de retinut ca ritmul de executie al acestor faze este foarte important pentru
frumusetea, corectitudinea si eficienta procedeelor.
In jocul de handbal procedeele simple apar numai atunci cand opozitia adversarului
este inexistenta (pasa de deasupra umarului, driblingul etc.) sau in momente fixe ale jocului
(aruncarile libere, de pedeapsa, de la margine etc).

Procedeele tehnice complexe au o mai mare frecventa de utilizare in jocul de

handbal, structura motrica a acestora leaga doua sau mai multe procedee simple. Datorita
opozitiei adversarului, unele secvente isi pierd caracterul invariabil (standard), fiind
executate cu un alt ritm de executie, cu intreruperi, cu introducerea altor acte motrice (fente)
cu indici avansati de viteza sau de forta, cu solutii creative personale sugerate de situatia de
moment.
Exemple: dribling aruncare, fente de pasa - aruncare etc.
Stilul tehnic - in momentul in care particularitatile individuale (dimensiunicorporale,
antropometrice, calitati motrice, atitudinea, trasaturi de personalitate), intervin si se impun cu
pregnanta in una, mai multe sau in toate secventele modelului de executie respectivul
procedeu devin stil tehnic. Nu trebuie sa confundam stilul cu miscarile incorecte si
incoerente de executare a unui procedeu.
Stilul tehnic apare atat in efectuarea procedeelor simple cat si in cele complexe.
Astfel procedeele simple pot fi diferite ca stil prin ritmul de executie, prin utilizarea lor
inselatoare, prin implicarea unor insusiri corporale (robustetea etc), prin manevrarea
neobisnuita a mingii, iar procedeele tehnice complexe prin prelungirea sau scurtarea fazelor
de executie, prin fente. Stilul tehnic poate caracteriza chiar si comportamentul tehnic al unei
echipe. Exemplu: scoala afro-asiatica adopta stilul tehnic al inaltei maiestrii tehnice si a
actiunilor tactice purtate in regim de viteza, spre deosebire de echipele nordice care adopta
un stil tehnic adaptat la insusirile fizice (robustete, talie viguroasa) pe care le au. Stilul tehnic
este adanc implementat si in tactica, fiind vorba aici si de actiuni individuale subordonate
gandirii.
Maiestria tehnica caracterizeaza doar jucatorii cu o inalta capacitate tehnica
achizitionata in decursul timpului. Ea este rezultatul instruirii (colective siindividuale) la care
se adauga si vocatia' pentru joc.
Criteriile dupa care se poate aprecia inalta maiestrie tehnica sunt:
numarul de elemente si procedee tehnice de atac si aparare achizitionate si usurinta
cu care sunt aplicate in rezolvarea sarcinilor de joc;
acuratetea, virtuozitatea , precizia si eficienta cu care se executa in conditii grele de
joc;
stabilitatea cu care se executa in conditiile aparitiei unor factori perturbatori:
opozitia adversarului, oboseala, stresul, incordarea nervoasa etc;
priceperea de a alege, regla si schimba fazele de executie a procedeelor tehnice in
functie de reactiile adversarului.

SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR TEHNICE

Pe langa sistematizarea clasica a elementelor tehnice, realizata de prof. I.K.

Ghcrmancscu, se poate oferi si o alta clasificare, in functie de situatiile tactice ale jocului de
handbal, atacul si apararea.
Tehnica jocului in atac:
pozitia fundamentala de atac;
miscarea sau deplasarea in teren;
tinerea mingii;
prinderea mingii;
pasarea mingii;
conducerea mingii;
aruncarea la poarta;
fentele sau miscarile inselatoare.
Tehnica jocului in aparare:
pozitia fundamentala de aparare;
deplasarea in aparare;
atacarea adversarului cu corpul;
scoaterea mingii de la adversar;
blocarea aruncarilor la poarta.
Tehnica portarului:
pozitia fundamentala; deplasarea in poarta; prinderea mingii; degajarea mingii;
respingerea mingii cu bratele; respingerea mingii cu picioarele; plonjonul; miscarile
inselatoare.

POZITIA FUNDAMENTALA
 Ca in orice alta ramura de sport si in handbal jucatorul adopta in diferite faze ale
jocului o pozitie caracteristica, denumita pozitia fundamentala, din care el este capabil sa
execute cu maxima eficacitate miscarile cerute de situatia respectiva. Pozitia fundamentala il
ajuta pe jucator in executarea miscarilor specifice jocului de aparare si chiar in cele de atac.

POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL DE APARARE

Sarcina principala a aparatorului este aceea de a impiedica prin toate mijloacele

permise de regulamentul de joc inscrierea de goluri in poarta proprie. Pentru aceasta el va
trebui sa fie preocupat in timpul jocului de marcarea adversarului, blocarea aruncarilor la
poarta, inchiderea patrunderilor spre poarta si colaborarea cu portarul.
Atunci cand se gaseste in asteptarea actiunii adversarului sau direct, aparatorul
departeaza picioarele cu 40-50 cm. unul fata de celalalt, avand genunchii usor indoiti, spatele
rotund, bratele indoite din coate si putin departate de corp privirea indreptata inainte, spre
adversar, greutatea corpului este egal repartizata pe ambele picioare, asigurandu-se astfel un
echilibru stabil corpului.

Metodica invatarii

Pozitia fundamentala pentru jocul in aparare se invata usor de catre incepatori inca de
la primele lectii, prin folosirea urmatoarelor exercitii:
jucatorii se deplaseaza in mers, in alergare cu joc de glezne sau in alergare usoara,
la semnalul antrenorului ei se opresc brusc si adopta pozitia fundamentala de aparare.
jucatorii executa sarituri ca mingea, iar la semnal se opresc in pozitia fundamentala
de aparare.
jucatorii se deplaseaza in alergare inainte, inapoi sau lateral, orientati fiind cu
fata spre antrenor. Acesta indica prin ridicarea bratului in sus momentul opririi
jucatorilor din deplasare si luarea imediata a pozitiei fundamentale, dupa care, printr-un alt
semn conventional facut cu bratul, indica jucatorilor noua directie de deplasare.

POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL IN ATAC

In atacul pozitional se observa o pozitie specifica de lucru pe care o numim pozitia

fundamentala pentru jocul de atac. Aceasta pozitie nu difera prea mult de cea specifica
jocului de aparare, fiind si ea usor de invatat.
Jucatorul care asteapta sa primeasca mingea se gaseste orientat cu fata catre
coechipierul de la care o va primi. Piciorul opus bratului de aruncare este departat de celalalt
la aproximativ 30-40 cm. si dus inainte.
Genunchii sunt usor indoiti si impinsi din glezne inainte. Trunchiul este putin flcxat
pe bazin, iar spatele rotunjit. Bratele sunt indoite din coate si indreptate in directia de primire
a mingii. Aceasta pozitie, cu mici modificari este pastrata si dupa prinderea mingii, ea
constituind pozitia de plecare (de baza) in vederea pasarii ulterioare a acesteia.
 Metodica invatarii

Pentru invatarea pozitiei fundamentale de atac, se pot utiliza exercitiile prin care se
invata pozitia fundamentala de aparare, iar perfectionarea ei se face odata cu invatarea
prinderii, tinerii si pasarii mingii.
Miscarea in teren cuprinde procedeele tehnice pe care jucatorul le foloseste pentru a
se deplasa in vederea manuirii mingii, pentru a initia si finaliza atacurile cit si pentru
realizarea fazei de aparare.
Astfel exista procedee de deplasare in teren specifice jocului de atac sau jocului de
aparare, cat si comune celor doua faze.
Dintre cele mai importante amintim:
Alergarea tropotita - acest procedeu de alergare serveste jucatorului pentru intrarea
in cel mai scurt timp in viteza maxima de deplasare. Se foloseste la pornirile de pe loc si la
accelerarile bruste efectuate din alergare ceva mai lenta.
Alergarea lansata- acest procedeu de miscare in teren reprezinta o alergare cu pas
intins, executata in mod relaxat si economic. Ea urmeaza de obicei unei alergari tropotite.
Alergarea cu spatele - este intrebuintata de catre jucatorii echipei care se retrag in
aparare. Ea ofera aparatorilor posibilitatea pastrarii permanente a contactului vizual cu
adversarii, permitand observarea intentiilor de atac ale acestora, anticipand planul lor tactic,
evitand astfel situatii neprevazute.
Deplasarea cu pasi adaugati, lateral, oblic inainte si inapoi - miscarea de translatie a
aparatorilor pe semicercul de la 6 metri se efectueaza de cele mai multe ori cu ajutorul
acestui procedeu tehnic.
Jucatorul din pozitie fundamentala executa deplasarea cu pasi adaugati lateral, in
felul urmator: mai intai deplaseaza lateral piciorul din directia deplasarii, apoi aduce in
pozitia initiala celalalt picior si asa mai departe.
In timpul deplasarii laterale cu pasi adaugati intreaga greutate a corpului trebuie sa
fie mentinuta pe partea anterioara a labei piciorului, pe pingea.
Talpile picioarelor se vor deplasa cat mai aproape de sol. in acest fel deplasarea
centrului de greutate a corpului aparatorului este aproape rectilinie.
Deplasarea laterala ofera aparatorului posibilitati optime de oprire, accelerare si
schimbare a directiei de deplasare in functie de actiunile derutante ale atacantului.
O cerinta obligatorie este evitarea incrucisarii picioarelor, deoarece la o miscare
neprevazuta sau la o fenta a adversarului aparatorul are posibilitati ceva mai reduse de a
reactiona in timp util.

Opririle

Opririle din alergare sunt necesare atat atacantului care doreste sa actioneze cu scopul
de a se demarca, cat si aparatorului care-1 marcheaza. Oprirea ca procedeu tehnic nu
reprezinta o dificultate in sine, fiind usor de insusit. Dezvoltarea musculaturii picioarelor
pentru ca acesta sa fie capabil sa franeze brusc, viteza de deplasare este singurele probleme
metodice care se ivesc in legatura cu acest procedeu tehnic. Oprirea se poate executa printr-o
franare cu un picior, pus de obicei pe sol, oblic si lateral, si printr-o franare pe ambele
picioare. Oprirea pe ambele picioare este precedata de obicei de o usoara saritura.
 Schimbarile de directie

Schimbarile de directie pot fi facute cu scopul derutarii aparatorului sau pentru

simpla modificare a directiei de deplasare in teren a atacantului. Exista mai multe procedee
tehnice de schimbare de directie. Toate sunt necesare jucatorului aflat in lupta directa cu
adversarul, mai ales cand este marcat strans de acesta. Acestea pot fii simple sau duble.
Schimbarea simpla de directie - se executa in felul urmator: jucatorul care se
deplaseaza in linie dreapta face la un moment dat un pas oblic lateral, lasand aparatorului
impresia ca se va deplasa in continuare in aceasta noua directie. in realitate atacantul se va
opri scurt pe piciorul cu care a facut pasul oblic lateral si va impinge din el in directie opusa,
directie in care isi va continua de fapt deplasarea.
Schimbarea dubla de directie - are o executie asemanatoare cu cea descrisa mai sus,
cu deosebirea ca dupa primul pas lateral (sa presupunem ca s-a facut spre stanga) urmeaza un
mic pas oblic lateral spre dreapta, dupa care jucatorul porneste decis din nou spre stanga,
incercand sa-si depaseasca adversarul direct.
Aceste procedee tehnice se invata la inceput de pe loc, apoi din alergare usoara.

Sariturile

Sariturile sunt procedee tehnice de mare importanta atat in jocul de aparare, cat si in
cel de atac. Prinderea mingilor inalte, unele aruncari la poarta, blocarea aruncarilor si alte
actiuni de joc cer din partea jucatorului sa execute sarituri inalte. Aceste sarituri se pot
executa de pe loc si din deplasare cu bataie pe un singur picior, sau pe ambele picioare.

TINEREA MINGII

Tinerea mingii este elementul tehnic cu ale carui procedee un jucator de handbal isi
asigura posesia mingii pe timpul celor trei secunde regulamentare sau pe durata de timp
dintre o prindere si o aruncare. Tinerea mingii se poate efectua cu doua maini si cu o mana.
Tinerea mingii cu doua maini- mingea este tinuta cu doua maini in dreptul
abdomenului, uneori in dreptul pieptului. Jucatorul de handbal pentru a-si asigura posesia
mingii pe timpul dintre o prindere si o aruncare o tine cu doua maini in dreptul abdomenului,
adapostind-o de adversari. Acesta o cuprinde cu palmele, cu degetele mult rasfirate (cele
mari sunt apropiate si orientate inapoi spre corp). Mingea nu este stransa prea tare cu
degetele, iar podul palmei nu se lipeste de ea. Din aceasta pozitie de tinere a mingii cu doua
maini, jucatorul poate executa cu usurinta toate procedeele tehnice, in mod simetric, cu mana
dreapta si cu cea stanga.
Tinerea mingii cu o mana - cele mai utilizate procedee de tinere a mingii cu o mana
sunt: prin apucare si tinerea echilibrata a mingii, intre palma si antebrat si sprijinita pe
coapsa, piept sau abdomen. La jocul modern de handbal, procedeul de tinere a mingii cu o
mana prin apucare s-a raspandit foarte mult. Datorita acestuia s-au dezvoltat numeroase alte
procedee tehnice de fentare executate cu mingea ca: fentele de pasare, si fentele de aruncare
la poarta. Acest procedeu tehnic este indispensabil pentru pasarea mingii din pronatie, ca si
pentru executarea diferitelor fente de pasare si fente de aruncare la poarta. Avand in vedere
faptul ca tinerea mingii cu o mana prin apucare ofera jucatorilor largi posibilitati de formare
si dezvoltare a unor procedee tehnice complexe, apreciem ca absolut necesara invatarea ei
inca de timpuriu.
 In afara acestui procedeu tehnic trebuie amintita si tinerea echilibrata a mingii. Ea
este caracteristica jocului in miscare, jocului de circulatie in viteza. Mingea este tinuta in
echilibru in timpul miscarii pregatitoare pentru aruncare, precum si in timpul executarii
aruncarii. Echilibrul de care este vorba se realizeaza datorita impulsului dinspre inainte spre
inapoi, dat mingii de mana stanga si rezistentei mainii drepte care se opune acestui impuls.
Tinerea echilibrata a mingii nu poate dura multa vreme; ea coincide cu timpul
necesar bratului pentru pregatirea aruncarii si a aruncarii propriu-zise.
Procedeele tehnice de tinere a mingii cu o mana se invata impreuna cu cele de
prindere si pasare. Demonstrarea de catre antrenor a procedeelor de tinere a mingii,
explicarea amanuntita a executiei lor, ca si a importantei invatarii lor corecte in vederea
efectuarii altor procedee tehnice, si exersarea lor analitica sau globala in timpul exercitiilor
de prindere si pasare, sunt suficiente pentru a se asigura baza acestor deprinderi motrice.

PRINDEREA MINGII

Prinderea este elementul tehnic cu ale carui procedee jucatorul de handbal intra in
posesia mingii trimisa de un coechipier sau interceptata de la un adversar. Prinderea mingii
este un element de baza in jocul de handbal. Astazi viteza si precizia actiunilor de joc au
crescut atat de mult, incat nu se mai poate concepe ca un jucator sa comita greseli in
prinderea mingii. E bine stiut ca prinderea poate fi usurata sau ingreuiata de anumiti factori,
de care trebuie sa se tina seama atat in joc, cat si la antrenamente. Cei mai importanti factori
sunt:
viteza de zbor si traiectoria mingii;
pozitia jucatorului care prinde mingea fata de cea a coechipierului care paseaza;
viteza si directia de deplasare in teren a jucatorilor;
marcajul si incercarile adversarului de a intra in mod regulamentar in posesia
mingii.
Prinderea mingii se realizeaza cu numeroase procedee executate cu doua maini si cu
o mana, de pe loc, din alergare si din saritura. invatarea procedeelor tehnice de prindere a
mingii se realizeaza concomitent cu a celor de pasare. Principalele procedee de prindere a
mingii sunt:
Prinderea mingii cu doua maini in dreptul pieptului
Acesta este un procedeu tehnic de baza. Cu el se incepe de fapt invatarea prinderii
mingii. Jucatorul adopta pozitia fundamentala specifica jocului de atac si isi indreapta
privirea si bratele in directia din care va primi mingea. intreaga tinuta a corpului, a bratelor si
a degetelor trebuie sa fie relaxata in faza de asteptare a mingii. Pe masura ce mingea se
apropie de jucator, acesta va intinde bratele in intampinarea ei.
Palmele sunt orientate cu fata in jos si foarte putin inainte. Degetele sunt rasfirate.
Degetele mari sunt apropiate formand impreuna cu palmele si celelalte degete o cupa in care
va intra mingea.
Prinderea mingii cu doua maini deasupra capului
Prinderea mingilor care vin din lateral
Prinderea mingii la piept;
Prinderea mingilor joase;
Prinderea mingilor care sarpe sol;
Culegerea mingilor rostogolite;
Prinderea mingii cu o mana;
 Prinderea mingii de deasupra umarului;
Prinderea mingii cu o mana din lateral.

PASAREA MINGII

Aruncarea mingii unui coechipier si prinderea ei de catre acesta poarta denumirea de

pasa. Asadar, pasa este compusa dintr-o aruncare si o prindere. Aceasta transferare a mingii
de la un jucator la altul realizata cu ajutorul procedeelor tehnice de aruncare se mai numeste
si pasarea mingii.
Jocul modern de handbal impune cerinte extrem de mari in ceea ce priveste precizia,
siguranta, lungimea si viteza paselor, deoarece apararile din ce in ce mai bine organizate nu
mai pot fi depasite decat printr-un joc colectiv al carui element principal de legatura il
constituie pasarea mingii.
Procedeele tehnice de pasare a mingii trebuie subordonate strict tuturor principiilor
de tactica individuala si colectiva si in special principiului asigurarii mingii. in functie de
situatia tactica respectiva pasa poate fi data direct, cu bolta, cu pamantul sau precedata de o
fenta, prin urmatoarele procedee de pasare a mingii:
Pasa cu o mana de deasupra umarului - acesta este procedeul tehnic cel mai des
folosit in jocul de handbal, deoarece el corespunde integral cerintelor de precizie, viteza,
forta si usurinta de pasare din orice pozitie.
Pentru realizarea pasei cu o mana de deasupra umarului, jucatorul foloseste aruncarea
zvarlita. Pentru a executa pasa de pe loc, jucatorul va adopta in prealabil pozitia
fundamentala specifica jocului de atac. Acei jucatori care arunca mingea cu mana dreapta vor
avea in fata piciorul stang, iar stangacii piciorul drept.
Pasa lansata inainte pe langa sold - aceasta aruncare este asemanatoare miscarii de
lansare a bilei in jocul de popice.
Pasa prin impingere - sunt numeroase situatiile de joc cand mingea transmisa cu
repeziciune de la un coechipier la altul pentru crearea unei faze decisive, de gol. La
aruncarea prin impingere faza de pregatire este redusa la maximum, de cele mai multe ori
confundandu-se chiar cu amortizarea prinderii mingii. Pasele prin impingere se folosesc in
mod deosebit pentru angajarea pivotilor si pentru transmiterea mingii la distante scurte la
atacul in circulatie.
Pasa cu doua maini de la piept - pasa cu doua maini de la piept este de fapt realizata
tot printr-o aruncare prin impingere. Ea este intalnita in mod curent in jocul de baschet. Cu
ajutorul acestei aruncari mingea poate fi pasata repede precis si sigur.
Pasa cu doua maini de la sold - aceasta pasa se executa in mod asemanator cu cea
intalnita in mod frecvent in jocul de rugby. Pasa cu doua maini de la sold se foloseste in
handbal pentru transmiterea mingii la mica distanta si mai ales in timpul incrucisarilor, a
circulatiei in opt si in sarja rapida. Este o pasa precisa si sigura.
Pasa cu doua maini de deasupra capului - sunt anumite situatii cand dupa prinderea
mingilor inalte este necesar sa se execute imediat o pasa. Pentru a nu se intarzia transmiterea
mingii coechipierului, prin ducerea mai intai a mingii deasupra umarului sau lateral langa
sold se foloseste pasa cu doua maini pe deasupra capului.
Pasele speciale - jocul de handbal prin specificului sau isi imbogateste permanent
numarul de procedee tehnice. Marirea numarului de procedee tehnice o consideram normala,
daca tinem seama de faptul ca handbalul impune cerinte extrem de ridicate, de viteza, actiuni
spontane pline de neprevazut, sau actiuni de fentare a adversarilor aglomerati in fata
spatiului de poarta.
Pasa din pronatie - acest procedeu tehnic se executa usor de catre jucatorii care au
degetele lungi si pot tine mingea cu o mana prin apucare. Pasa din pronatie reprezinta cea
mai buna solutie pentru transmiterea rapida a mingii unui coechipier apropiat, care se gaseste
in partea bratului de aruncare a posesorului mingii, mai ales in situatiile cand acesta a facut
in prealabil o fenta de pasare sau aruncarea la poarta. Procedeul isi gaseste o larga
intrebuintare si in angajarea pivotilor la semicerc.
Pasa laterala din articulatia pumnului - jucatorii care au degete foarte lungi si pot
cuprinde cu usurinta mingea pot angaja pivotii trimitand mingea printr-o miscare de extensie
a palmei pe antebrat. Procedeul acesta se executa numai din tinerea apucata si nu poate avea
ca urmare aruncari prea puternice.
Pasa inapoi pe deasupra umarului - mingea este dusa deasupra umarului ca in
miscarea pregatitoare pentru executarea unei aruncari zvarlite.
Pasa pe la spate - acest procedeu tehnic este precedat de o fenta de aruncare la poarta
si se realizeaza prin ducerea bratului cu mingea oblic-inapoi la nivelul soldului, mingea fiind
pasata pe la spate.
Pasa pe sub picior - acest procedeu tehnic este precedat de o fenta de aruncare la
poarta pe langa genunchi si se executa de asemenea pentru angajarea surprinzatoare si
eficace a pivotilor la semicerc.

Metodica invatarii prinderii si pasarii mingii

Procedeele tehnice de prindere si pasare se invata concomitent, cu ajutorul unor

exercitii executate de pe loc, din deplasare, in grupuri mai mici sau mai mari de jucatori, in
functie de conditiile de lucru existente si de specificul echipei.
La inceputul etapei de invatare a procedeelor de prindere si pasare se vor crea
conditii mai usoare de executie. Pasele se vor executa de pe loc, apoi din deplasare in mers
sau in alergare usoara.
Exercitii:
1.Pase in doi de pe loc - Varianta: - intoarcere completa 360' dupa pasa
2.Pase in doi si in trei din deplasare
3.Suveica simpla
4.Suveica dubla
5.Pase in sir cu doua mingi. Trei jucatori stau in sir, la distante egale, apoi distanta
variaza. Jucatorii de la capetele sirului obliga pe cel de la mijloc la prindere-pasare,
coordonare alternativa prin intoarcere.
6.Pase in formatie: triunghi, patrat, hexagon, cerc, etc.
7.Jocuri sub forma de concurs: 'mingea la capitan', 'cine tine mingea mai mult',
stafete, etc.

DRIBLINGUL

Driblingul este un element tehnic care a aparut in jocul de handbal odata cu

introducerea regulii celor trei pasi si a celor trei secunde.
Cu ajutorul procedeelor de dribling, jucatorul se poate deplasa cu mingea in teren,
poate actiona ca varf de contraatac, se poate incadra in diferite actiuni colective de atac,
poate patrunde spre poarta sau actiona in vederea pastrarii mingii, atunci cand coechipierii
sai sunt marcati.
Folosirea exagerata a driblingului in joc franeaza construirea fazelor de atac si da
posibilitatea apararii adverse sa se organizeze.
Driblingul simplu
Acest procedeu tehnic se executa, in limitele permise de regulament, in felul urmator:
sa presupunem ca jucatorul prinde mingea cand se gaseste in sprijin pe piciorul stang, el are
voie sa faca in continuare trei pasi cu mingea in mana, dupa care, inainte de a face cel de-al
patrulea pas va trebui sa impinga mingea spre pamant. Mingea care va ricosa din pamant va
fi prinsa de j ucator.
Din clipa prinderii el poate face din nou cel mult trei pasi cu mingea in mana, dupa
efectuarea carora va fi obligat s-o paseze unui coechipier sau sa o arunce la poarta.
Daca o va impinge din nou spre pamant si o va reprinde sau o va juca intr-un alt fel
inainte ca ea sa fi fost atinsa de un coechipier, adversar sau instalatia portii, inseamna ca a
comis greseala 'dublu dribling', greseala care se sanctioneaza de arbitru cu aruncare libera.
Este bine ca jucatorii sa fie obisnuiti sa execute impingerea mingii in pamant oblic
inainte, in functie de viteza de deplasare, si lateral, in afara planului de miscare a picioarelor,
pentru a nu se frana viteza si pentru a se evita greseala numita 'picior' (atingerea mingii cu
piciorul considerat de la genunchi in jos).
Driblingul multiplu
Acest procedeu tehnic permite o deplasare nelimitata a jucatorului in teren. Conceptia
moderna de joc accepta folosirea driblingului multiplu atunci cand un jucator a scapat liber
pe contraatac si se indreapta spre poarta adversa, nestingherit de aparatori, precum si in acele
cazuri cand nu gaseste pentru moment nici un coechipier liber pentru a-i pasa mingea.
Driblingul multiplu consta dintr-o serie de impingeri succesive a mingii spre sol,
executate prin apasari cu palma pe suprafata acesteia.
Daca driblingul se executa din alergare, atunci, ca si driblingul simplu, mingea este
impinsa spre sol in partea laterala a corpului, sub un unghi care este proportional cu viteza de
deplasare a jucatorului
Metodica invatarii driblingului
Insusirea driblingului simplu nu ridica greutati de ordin metodic pentru antrenor.
Dupa o sumara explicare si demonstrare a driblingului simplu, jucatorii sunt lasati sa se
deplaseze liber in teren, in grupe de cate doi-trei sau mai multi jucatori, sa-si paseze mingea
unul altuia, dupa ce in prealabil a executat dribling simplu.
Driblingul multiplu cere buna indemanare si coordonare a miscarilor. invatarea
driblingului multiplu incepe prin executarea de pe loc a unor impingeri repetate asupra
mingii. Dupa aceea, jucatorul este lasat sa se deplaseze inainte, lateral si inapoi, la inceput in
mers, mai tarziu in alergare usoara in linie dreapta, in linie serpuita si cu schimbari de
directie. Pe masura ce jucatorul obtine siguranta in conducerea mingii, va creste si viteza de
deplasare in teren.
Perfectionarea driblingului se va face prin exercitii de deplasare variata in teren, in
conditii de viteza cu schimbari de directie, cu serpuiri printre obstacole, in lupta cu
adversarul semiactiv si activ, in concursuri de intrecere sub forma de stafete si in timpul
jocurilor de antrenament.
 FENTELE SAU MISCARILE INSELATOARE

Fentele sunt miscari facute de un jucator cu corpul sau cu segmentele lui, cu si fara
minge, pe loc si din deplasare, cu scopul de a induce in eroare pe adversar asupra
adevaratelor intentii viitoare. Sistematizarea procedeelor tehnice de fentare este destul de
dificila, deoarece miscarile sunt complexe, constituite de cele mai multe ori din inceputul
unei miscari, intrerupte la un moment dat si reluate cu alta executie tehnica, care la randul ei
poate fi inlocuita cu executia in final a altui procedeu tehnic.
Schimbarile de directie - sunt procedee ale miscarii in teren care pot constitui
elemente derutante pentru aparatori sau care se asociaza cu alte miscari facute cu bratele si
corpul, dand astfel nastere unui procedeu de fentare mai complicat si mai eficace.
Schimbarile de directie urmaresc in principal eliberarea atacantului de aparatorul care-1
marcheaza strans. Mentionam in plus ca impotriva apararii om la om pe tot terenul,
schimbarile de directie, urmate de sprinturi scurte, opriri bruste si alergari de viteza presarate
mereu de alte schimbari de directie sunt mijloace de baza pentru realizarea demarcajclor, a
depasirilor aparatorilor si a patrunderilor spre poarta.
Fentele executate in atac urmaresc fie crearea unor situatii de aruncare la poarta sau
de angajare surprinzatoare a pivotilor, fie adunarea a doi aparatori in zona unui singur
atacant, fapt care are ca urmare crearea unui raport supranumeric favorabil coechipierilor
acestuia in alta portiune de teren.
Fenta simpla de pornire - acest procedeu tehnic este folosit de jucatorii din linia a
doua, atunci cand actioneaza impotriva unei aparari agresive circuland in 'opt' sau efectuand
incrucisari simple. Fenta simpla de pornire se executa de pe loc sau din usoara deplasare
inainte. Pentru a actiona decisiv spre dreapta, atacantul face mai intai un pas oblic inainte cu
piciorul stang, simuland pornirea in aceasta directie. Aparatorul va schita si el o miscare de
aparare, deplasandu-se spre dreapta. Atacantul franeaza inaintarea cu piciorul stang, din care
se impinge apoi puternic catre dreapta, directie in care isi va continua alergarea.
Fenta dubla de pornire - pentru a deruta mai mult un aparator se foloseste fenta
dubla. Se executa asemanator cu cea simpla, cu deosebirea ca primul pas cu stangul urmeaza
un nou pas cu dreptul oblic spre dreapta dupa care pornirea se va face spre stanga, adica in
directia primului pas.
Sistematizarea procedeelor tehnice de fentarc este destul de dificila, deoarece
miscarile sunt complexe, constituite de cele mai multe ori din inceputul unei miscari,
intrerupte la un moment dat si reluate cu alta executie tehnica, care la randul ei poate fi
inlocuita cu executia in final a altui procedeu tehnic.
Fenta de pasare - tinerea apucata a mingii a favorizat aparitia a numeroase fente de
pasare. Ele se executa fie premeditat, fie ca urmare a situatiei create. in toate cazurile se cere
multa indemanare si un bagaj bogat de procedee tehnice de pasare.
Jucatorul simuleaza miscarea de aruncare a mingii spre un coechipier. Prin strangerea
degetelor pe minge, el o retine inainte ca aceasta sa paraseasca mana. Apoi, dupa ce
aparatorii s-au miscat, reactionand la fenta facuta, atacantul paseaza mingea in alta directie,
folosind unul din procedeele tehnice de pasare, adecvat rezolvarii momentului tactic
respectiv. Fenta de pasare poate fi urmata de o pasa simpla din pronatie, o pasa lansata, o
pasa pe la spate sau pe deasupra umarului etc.
Fenta de aruncare la poarta - atacantul aflat in patrundere simuleaza aruncarea la
poarta cu pas incrucisati, cu pas adaugat sau cu pas saltat, dupa care, sesizand blocajul
apararii, opreste miscarea bratului, retine mingea, franeaza inaintarea corpului cu piciorul
stang si paseaza imediat coechipierului liber.
Fenta de aruncare la poarta poate fi urmata de o pasa de angajare a pivotului, de o
pasa laterala sau de o aruncare la poarta cu procedeul initial sau cu un alt procedeu. Aceasta
poate fi inceputa, de exemplu, prin simularea unei aruncari pe langa sold si continuata, daca
blocajul aparatorului advers a fost prompt, cu o alta aruncare la poarta executata pe deasupra
umarului, prin evitare cu cadere laterala etc.
Metodica invatarii fentelor
Invatarea fentelor presupune stapanirea perfecta in conditii de joc, a procedeelor
tehnice cu care se incearca inducerea in eroare a adversarului.
Nu se poate incepe invatarea unei fente de aruncare la poarta armata, de exemplu, de
o angajare a pivotului cu o pasa data pe sub picior, pana ce procedeele componente nu sunt
bine insusite si utilizate in joc.
Cand procedeele tehnice componente sunt cunoscute, se poate trece la imbinarea lor
intr-o fenta. Acest lucru se face in cadrul antrenamentelor individualizate, la inceput fara
adversar, apoi cu adversar semiactiv si coechipier activ, cu adversar sau adversari activi si
coechipieri activi. in conditii apropiate dejoc.

ARUNCAREA LA POARTA

Numeroase procedee tehnice de aruncare la poarta care pana nu demult au fost

considerate executii personale sau 'stiluri' ale unor jucatori cu calitati fizice deosebite, au
intrat astazi in arsenalul jucatorilor obisnuiti si sunt observate tot mai des chiar la juniori si
copii.
Astazi nu se mai poate concepe un jucator de handbal care sa nu cunoasca cel putin
4-5 procedee diferite de aruncare la poarta specifice postului ocupat in echipa. Aruncarea la
poarta, ca si pasarea mingii, poate fi realizata, sub aspectul miscarii si actiunii bratului
aruncator, prin zvarlire, lansare si prin impingere.
Aruncarea zvarlita - este procedeul care corespunde cel mai bine executarii
aruncarilor la poarta. Cu acest procedeu de aruncare se imprima cel mai bine mingii o mare
viteza de zbor, se obtine o buna precizie si se creeaza conditii de derutare a portarului, ca si
al aparatorilor, prin fentele de aruncare la poarta sau de pasare, care sunt favorizate de
aruncarea zvarlita.
Aruncarile la poarta, indiferent de modul de aruncare folosit (zvarlit, lansat sau prin
impingere), pot fi executate de pe loc, din alergare, din saritura, din plonjon, cu elan cu pasi
incrucisati, adaugati si cu pas saltat.
Alegerea procedeului de aruncare este determinata de mai multi factori, dintre care
citam: pozitia jucatorului fata de poarta, relatia in care se gaseste fata de aparatori, distanta
fata de semicerc, postul ocupat in echipa ctc.
Situatiile de joc mereu schimbatoare, ca si pozitiile de aruncare care cer anumite
executii tehnice, impun cunoasterea de catre fiecare jucator a procedeelor tehnice enumerate
mai sus.
Astfel vom enumera:
aruncarea prin evitare;
aruncarea pe la spate;
aruncarea cu prinderea si aruncarea mingii din saritura;
aruncarile de pe extreme din saritura si plonjon;
 aruncarea din plonjon sarit;
aruncarea din saritura precedata de pas saltat;
aruncarea cu fandare sau cadere laterala spre bratul de aruncare;
alte tipuri de aruncari.
Aruncarea la poarta din saritura - acest procedeu tehnic a aparut din necesitatea de
a executa aruncari la poarta peste aparatorii masati in fata semicercului, pentru marirea
unghiului de aruncare, pentru evitarea calcarii semicercului si pentru micsorarea distantei
dintre aruncator si poarta.
Aruncarea la poarta din saritura poate fi executata cu intarziere, dand posibilitatea de
a fi observate mult mai bine miscarile portarului de catre atacant, lucru care ii ofera acestuia
mari posibilitati de derutare.
Jucatorul care se afla in patrundere spre poarta va prinde mingea, pasata de un
coechipier sau retinuta din dribling, pe piciorul drept. Aceasta ii favorizeaza aruncarea fie
dupa un pas, fie dupa trei pasi facuti cu mingea in mana.
Bataia pentru saritura se face pe piciorul stang, cu o tehnica asemanatoare sariturilor
din atletism. in urma bataii, in care laba piciorului ruleaza dinspre calcai spre varf si piciorul
se destinde din articulatii, corpul este aruncat in sus si inainte, inaltarea corpului este ajutata
si de pendularea piciorului drept, care in timpul bataii se ridica in sus cu genunchiul indoit
spre piept. in timpul inaltarii corpului, mingea se duce deasupra umarului drept, fiind
sprijinita la inceput si de mana stanga, apoi tinuta in mana dreapta, echilibrat sau prin
apucare.
Cand jucatorul atinge momentul maxim al inaltarii, corpul se blocheaza in aer pentru
a oferi un punct de sprijin bratului care efectueaza miscarea propriu-zisa de aruncare.
Piciorul drept penduleaza in jos si inapoi, in timp ce bratul drept (bratul aruncator) trece
inainte. Aterizarea din saritura se face tot pe piciorul stang, adica pe piciorul de bataie.
Metodica invatarii aruncarii la poarta din saritura
Rularea labei piciorului si ridicarea bratului opus in sus se deprind cu ajutorul pasului
saltat. Pentru dezvoltarea fortei in picioare se pot face urmatoarele exercitii:
sarituri succesive cu bataie si cadere pe acelasi picior, fara si sub forma de concurs;
sarituri peste o banca cu bataie si aterizare pe acelasi picior;
acelasi exercitiu, cu ridicarea bratului drept in sus;
apoi cu ridicarea mingii deasupra umarului drept.
Pentru executarea propriu-zisa a aruncarii din saritura se vor folosi la inceput
exercitii de pasare din saritura intre coechipieri dispusi in diferite formatii. Dupa ce jucatorii
au invatat sa paseze din saritura, sunt trecuti in fata portii, unde vor arunca la inceput
actionand individuali din dribling, pe urma primind mingea de la coechipieri.
Aruncarea la poarta cu pas incrucisat
Acesta este un procedeu tehnic care permite realizarea unor aruncari puternice de la
distanta. EI trebuie sa apartina bagajului motric al jucatorilor care actioneaza la linia de 9
metri, adica al aruncatorilor de la distanta.
Aruncarea la poarta cu pas incrucisat se executa cu o tehnica asemanatoare cu cea
folosita de atleti in aruncarea sulitei.
Jucatorul, pregatindu-se de aruncare, efectueaza o incrucisare a piciorului drept peste
sau prin spatele celui stang, dupa care isi fixeaza piciorul stang pe sol. in timpul acestor
miscari facute cu picioarele, mingea este dusa deasupra umarului, iar corpul se rasuceste spre
dreapta, privirea ramanand insa atintita inainte.
 Aruncarea cu pas incrucisat poate folosi cu succes procedeele de aruncare zvarlita de
deasupra umarului, lateral pe langa umar, lateral pe langa sold si pe langa genunchi.
Aruncarea la poarta cu pas adaugat - la acest procedeu tehnic miscarile pregatitoare
pentru aruncare se executa in felul urmator: jucatorul face un pas cu stangul inainte, aduce
printr-o saritura piciorul drept langa cel stang, pe care-l muta din nou cu un pas inainte. in
acest timp mingea a fost dusa deasupra umarului drept si pregatita pentru aruncare.
Fata de aruncarea cu pas incrucisat prezinta avantajul ca in timpul pregatirii pentru
aruncare axul umerilor este paralel cu linia portii, deci procedeul ofera mari posibilitati de
observare a portarului; in schimb aruncarile nu sunt chiar asa de puternice.
Metodica invatarii aruncarilor la poarta cu pas incrucisat si pas adaugat
Invatarea acestor procedee de aruncare impune insusirea miscarilor care preced
aruncarea propriu-zisa. lata cate exercitii pregatitoare:
alergarea cu incrucisarea picioarelor drept peste cel stang si invers.
mers normal cu schimbarea pasului, adica cu saritura de pe stangul pe dreptul si
invers;
din mers normal, schimbarea pasului sau incrucisarea picioarelor, cu ducerea mingii
deasupra umarului drept;
acelasi lucru cu simularea aruncarii la poarta;
dribling, aruncare la poarta cu pas adaugat sau pas incrucisat;
pasarea mingii in doi ,trei, din deplasare, cu aruncare la poarta cu pas adaugat, sau
pas incrucisat.
Alte tipuri de aruncari la poarta:
aruncarea la poarta pe langa sold;
aruncarea la poarta pe langa genunchi;
aruncarea la poarta prin evitare;
aruncarea la poarta din saritura cu evitare;
aruncarea la poarta prin evitare cu plonjon;
aruncarea la poarta pe la spate;
aruncarea inapoi pe langa sold;
aruncarea zvarlita prin lateral;
aruncarea pe la spate cu pirueta;
aruncarea la poarta cu prinderea mingii in saritura;
aruncarea la poarta cu fandare sau cu cadere laterala spre partea bratului de
aruncare;
aruncarea cu doua maini printre picioare.

TEHNICA APARATORULUI

Cele mai multe procedee tehnice apartin jocului de atac. Jocul aparatorului este mult
mai sarac decat cel al atacantului in privinta procedeelor tehnice. Printr-un numar restrans de
procedee tehnice aparatorul trebuie sa se impotriveasca multiplelor si variatelor situatii de
atac create de adversari si sa impiedice, in ultima instanta, inscrierea de goluri in poarta
proprie. Daca in jocul de atac o imperfectiune tehnica mai poate fi corectata de jucatorul
respectiv sau coechipierii sai, in jocul de aparare orice greseala tehnica poate avea ca urmare
inscrierea unui gol de catre adversari.
La baza jocului de aparare stau procedeele tehnice de deplasare in teren si in pozitia
fundamentala. Alergarea inainte, retragerea cu spatele, pornirea rapida si oprirea brusca,
intoarcerile rapide din deplasare, deplasarea laterala, iesirea la omul cu mingea si retragerea
pe semicerc, miscarea bratelor independent de cea a picioarelor, supletea in miscari sunt
indispensabile fiecarui jucator cand actioneaza in calitate de aparator.
In afara acestor procedee de miscare in teren, tehnica aparatorului cuprinde si unele
strans legate de lupta impotriva atacantului care se gaseste in posesia mingii cum ar fi:
scoaterea mingii de la adversar, blocarea aruncarilor la poarta si atacarea adversarului cu
corpul.

SCOATERE A MINGII DE LA ADVERSAR

Se poate face din dribling (prin atac din fata, lateral si din spate),din tinerea
echilibrata a mingii, sau prin interceptie.
Scoaterea mingii prin atac din fata - daca atacantul executa dribling in fata
aparatorului, acesta are sansa sa-l deposedeze, interpunand bratul cu palma deschisa intre
mingea care sare din pamant si mainile adversarului.
Scoaterea mingii prin atac din lateral - acest procedeu isi gaseste cel mai des
utilizarea in cadrul apararii 'om la om'.
Scoaterea mingii prin atac din spate - scoaterea mingii prin atac din spate este
permisa cu conditia respectarii unor prevederi regulamentare.
Scoaterea mingii din tinere echilibrata - este un procedeu tehnic greu de executat,
care cere multa munca pentru perfectionare, deoarece la aplicarea lui nu se admit greseli,
orice abatere de la regulament fiind sanctionata cu aruncare de pedeapsa (7 metri).
Scoaterea mingii prin interceptie - este un procedeu tehnic complex, care pretinde
din partea aparatorului sa posede un start rapid, multa indrazneala, precum si capacitatea
tactica de a anticipa actiunile atacantilor adversi.
Metodica invatarii:
Cate doi, fata-n fata, unul este atacant cu mingea, iar celalalt aparator. Atacantul
executa dribling din deplasare, aparatorul incearca sa scoata mingea din dribling.
Cate doi, fiecare cu mingea, din dribling intr-un spatiu restrans se incearca
scoaterea mingii.
Acelasi exercitiu ca mai sus, dar se joaca in relatia 2:2.
Un numar oarecare de jucatori dribleaza intr-un spatiu delimitat (spatiul de poarta).
Fiecare jucator va incerca, in timp ce dribleaza, sa scoata partenerului mingea din dribling.
Jucatorul caruia i-a fost intrerupt driblingul si a carui minge a parasit suprafata de joc, va fi
exclus din joc.
Pe lungimea terenului stau un numar oarecare de jucatori cu mingea. in fata fiecarui
jucator este plasat un aparator. Posesorul mingii va incerca sa-si depaseasca aparatorul direct
in dribling, ca sa ajunga pe partea cealalta a terenului. Aparatorul va incerca sa scoata
mingea din driblingul executat de atacant.

BLOCAREA ARUNCARILOR LA POARTA

La handbal apararea portii nu cade exclusiv in seama portarului. Aparatorii au sarcina

sa colaboreze cu acesta, acoperind cu corpul si bratele un colt al portii.
Mijloacele tehnice de realizare a acestor sarcini de aparare sunt procedeele de blocare
a aruncarilor la poarta. in handbalul actual trebuie sa se puna un mare accent pe insusirea
temeinica a tuturor procedeelor tehnice de blocare a aruncarilor la poarta. Aceste procedee
sunt:
blocarea mingilor inalte;
blocarea mingilor laterale;
blocarea mingilor joase prin fandare;
blocarea mingii cu piciorul.

ATACAREA ADVERSARULUI AFLAT IN POSESIA MINGII

Aparatorul are voie sa bareze cu corpul drumul adversarului spre poarta. De

asemenea ii este permisa folosirea fortei corporale pentru impiedicarea patrunderilor sau
circulatiilor libere ale atacantului in teren. Cand adversarul direct primeste mingea,
aparatorul se va deplasa inainte, il va ataca cu un brat pe sold si celalalt pe bratul de
aruncare.
Metodica invatarii blocarii aruncarilor la poarta si atacarii adversarului aflat in
posesia mingii
Imitarea blocarii aruncarilor la poarta, prin miscari ale bratelor in diferite pozitii:
sus, jos, lateral (insotita de fandare).
Cate doi, fata-n fata, unul fiind atacantul cu mingea, se simuleaza aruncari Ia
poarta in diferite directii si la diferite inaltimi, iar aparatorul executa miscarile
corespunzatoare pentru blocare.
Jucatorii lucreaza pe grupe in urmatoarea succesiune: atacantul paseaza
aparatorului, acesta retransmite mingea atacantului care arunca, avand partea si inaltimea
dinainte stabilite, iar aparatorul blocheaza aruncarea.
Atacantii cu mingea in mana vor executa fenta de aruncare precedata de un elan de
trei pasi. Aparatorii vor ataca adversarul cu mingea pe partea bratului de aruncare, dupa care
ambii jucatori se retrag repetand exercitiul.

TEHNICA PORTARULUI

Cu tot jocul bun tehnic si tactic al apararii, echipa adversa isi creeaza pozitii de
aruncare la poarta. Daca poarta este bine pazita de un portar cu calitati si antrenat in mod
corespunzator, multe din mingile aruncate de adversar vor fi respinse.
Calmul portarului, siguranta lui in interventii, curajul si spiritul sau de sacrificiu
pentru echipa influenteaza favorabil starea de spirit a celorlalti jucatori, ii mobilizeaza la
lupta.
Calitatile fizice cerute unui portar sunt: viteza sub toate formele ei de manifestare si
in mod special viteza de reactie, rezistenta specifica, indemanarea, coordonarea buna a
miscarilor, forta generala si in special forta in picioare (detenta), forta in brate si abdomen.
Calitatile morale si de vointa au un rol deosebit la portarul de handbal. Cea mai
importanta calitate este curajul. Portarul trebuie sa fie calm, sa dea dovada de multa liniste,
siguranta si stapanire de sine.Datorita faptului ca in handbal aruncarile la poarta se executa
din apropiere, cu procedee tehnice variate, portarul si-a format o tehnica speciala.
Unele procedee sunt identice cu cele analizate la tehnica jucatorilor de camp. Altele
insa sunt specifice portarului si aceste procedee sunt: pozitia fundamentala; deplasarea in
poarta; prinderea mingii; respingerea mingii cu bratul; respingerea mingii cu piciorul;
plonjonul; miscarile inselatoare; degajarea mingii.
 Pozitia fundamentala - aceasta este o necesitate, deoarece faciliteaza executarea in
cel mai scurt timp a altor miscari in vederea apararii portii.
Poate fi descrisa astfel: picioarele departate cam la latimea umerilor, greutatea
corpului fiind repartizata in mod egal pe ambele picioare si pe toata suprafata talpilor,
varfurile picioarelor orientate putin in afara, genunchii usor indoiti si impinsi inainte clin
glezna, trunchiul putin arcuit in fata iar privirea indreptata inainte spre minge, bratele indoite
din coate, usor departate de corp, palmele orientate inainte.
Deplasarea in poarta - deplasarea se face cu pasi adaugati, in dreptul barei,
adoptandu-se pozitia fundamentala specifica apararii mingilor aruncate de pe extrema.
Prinderea mingii - se face ca la jucatorii de camp.
Degajarea mingii - se face prin aruncare zvarlita de deasupra umarului, executand o
usoara fandare pe piciorul opus bratului de aruncare.
Respingerea mingilor inalte - se face prin intinderea bratelor in directia respectiva si
lovire cu palma, concomitent cu bratele se deplaseaza si corpul in directia mingii prin
impingere puternica in piciorul opus directie de deplasare.
Mingile trimise la inaltime medie - se resping cu un brat, putand fi ridicat si piciorul
de pe acea parte.
Mingile aruncate in colturile de jos ale portii - se resping printr-o fandare laterala,
iar bratul si mana cu palma deschisa trebuie sa insoteasca piciorul pentru a acoperi cat mai
mult zona.
Plonjonul si miscarile inselatoare - sunt folosite numai in situatii speciale de joc, dar
nu trebuie abuzat de aceste procedee.