Ce este Biserica dupa invatatura ortodoxa?

Este intrebarea fireasca pe care si-o pune omul mai putin familiarizat sau deloc familiarizat cu
adevarurile credintei noastre ortodoxe. Dar este si intrebarea care i se pune credinciosului nostru
de catre un semen al sau care nu impartaseste aceeasi credinta religioasa. Dar nu numai atat.
Aceasta intrebare i se pune deopotriva crestinului dreptcredincios, teologului de adancime si
preotului ca slujitor al lui Hristos si al Bisericii Sale, iar raspunsul plenar dat acesteia inseamna o
marturisire si o traire concreta a lui Hristos insusi in tot locul si cu toata fiinta, inseamna
realitatea si continutul mantuirii, insesi a aceluia care a inteles intrebarea si a raspuns la ea.

Prin urmare, ce este Biserica? Pentru unii este o intrebare, pentru altii o intrebare ce asteapta un
raspuns si o atitudine, iar pentru altii o marturisire a lui Hristos si o certitudine a mantuirii lor, ca
madulare al Trupului lui Hristos, Biserica, prin lucrarea Duhului Sfant in cei care apartin obiectiv
si dinamic lui Hristos.

Termenul si notiunea de Biserica indica, fireste, doua lucruri sau realitati: Biserica-locas de
comuniune si inchinare si Biserica-comunitate de credinciosi ai lui Hristos si impreuna cu
Hristos, in biserica lacas. Intre aceste doua intelesuri fundamentale exista o legatura foarte
stransa, in sensul ca Biserica-comunitate determina si explica biserica-lacas de inchinare.

1. Biserica este viata de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi extinsa in umanitate si

comuniunea de iubire si viata a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant

Ca o comuniune a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica incepe de la intrupare, fiind deci o

prelungire a intruparii si este intemeiata obiectiv de Hristos pe Cruce si in invierea Sa din morti,
iar ca o comunitate concreta, vazuta, a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica intra in istorie la
Cincizecime.

Prin urmare, Biserica apare ca un rezultat al lucrarii rascumparatoare a lui Hristos si ca o

prelungire fireasca a acesteia, mai exact a lui Hristos Cel intrupat, rastignit si inviat si inaltat la
ceruri intru slava, stand de-a dreapta Tatalui, in relatie cu Dumnezeu-Tatal, ca Dumnezeu-Omul
slavit pentru noi, dar si cu noi prin Duhul Sfant care ne mentine si ne da putere sa crestem in
comuniunea de viata cu El. Prin Hristos, viata de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi
coboara in umanitate, si anume in Biserica, si constituie Biserica, iar Biserica, datorita Capului
ei, Hristos, tinde desavarsindu-se spre Sfanta Treime, prin Duhul Sfant.

Ca comuniune si comunitate a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica tine, deci, de Hristos si de

Duhul Sfant in acelasi timp. Caci acolo unde este Duhul Sfant, acolo este si Fiul, si unde este
Fiul, este si Duhul Sfant. Mantuitorul insusi, inainte de inaltarea Sa la ceruri, trimitand pe
Apostoli la propovaduirea Evangheliei, ii asigura pe ei si pe urmasii lor: "Si Eu voi fi cu voi in
toate zilele pana la sfarsitul veacului" (Mt. 28, 20). Si El este cu noi toti prin Duhul Sau cel
Sfant, dupa cum El insusi ne-a spus: "Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal,
in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus
Eu" (In. 14, 26).
Duhul Sfant nu va vorbi de la Sine, ci cate va auzi va vorbi si cele viitoare va vesti, El ne va face
parte de tot ceea ce este in Hristos (In. 16, 13) si, deci, de ceea ce are Tatal: "Toate cate are Tatal
ale Mele sunt; de aceea am zis ca din al Meu ia si va vesteste" (In. 16, 15). Duhul Sfant va da o
marturisire despre Hristos (In. 15, 26). Dar tot Duhul Sfant este Acela care il face prezent pe
Hristos si in care Hristos lucreaza mantuirea noastra. Dar unde? In Biserica, cea care este Trupul
lui Hristos si plenitudinea Duhului Sfant (Efes. 1, 23).

2. Biserica, plenitudine de viata dumnezeiasca si lucrare a Duhului Sfant prin Hristos in

umanitate

Prin Intrupare, Rastignire, Inviere si Inaltare, Mantuitorul Hristos pune temelie Bisericii Sale.
Prin acestea toate si indeosebi prin Cruce si inviere, Biserica ia fiinta in mod obiectiv, dar virtual.
Fiul lui Dumnezeu nu s-a facut om pentru Sine, ci ca din trupul Sau sa extinda mantuirea ca viata
dumnezeiasca in noi. Or aceasta viata dumnezeiasca extinsa din trupul Sau in umanitate, mai
exact in cei care se incorporeaza dinamic in Hristos, constituie Biserica insasi.

Pogorarea Duhului Sfant sau Cinicizecimea este actul de trecere de la lucrarea mantuitoare a lui
Hristos insusi in umanitatea Sa personala la extinderea acestei lucrari in oameni. Duhul Sfant,
care este Duhul lui Hristos, ca unul ce odihneste deplin peste El (In. 1, 33) si straluceste din
Hristos tuturor, coboara in chipul limbilor de foc peste Apostoli, peste fiecare in parte in mod
distinct, umplandu-i (Fapte 2, 1, 3, 4), precum si peste cei care, ascultand predica Apostolilor, s-
au botezat (Fapte 2, 37, 38, 41), dand nastere Bisericii ca o comunitate vazuta sacramentala a
oamenilor cu Dumnezeu, intrata in istorie.

Prin lucrarea Duhului Sfant, coborat in chip de limbi de foc peste Apostoli, distinct peste fiecare,
dar toti gasindu-se impreuna, in acelasi loc, si prin primirea Duhului Sfant de catre cei care fiind
patrunsi la inima s-au pocait si s-au botezat, adaugindu-se Apostolilor si celor impreuna cu ei, in
mijlocul lor fiind Maica Domnului (Fapte 1, 14; 2, 1-4), Hristos se prelungeste in toti acestia
facandu-i Siesi Biserica vie.

Caci Biserica este alcatuita din oameni (barbati si femei) si ingeri, adica din "pietre vii", cum
spune Sfantul Apostol Petru (I Petru 2, 5), formand o casa duhovniceasca si un "popor agonisit
de Dumnezeu" (I Petru 2, 5, 9) care sa aduca jertfe duhovnicesti bineplacute lui Dumnezeu prin
Iisus Hristos si sa vesteasca in lume bunatatile Lui. Si "pietre vii" ale Bisericii sunt toti aceia care
marturisesc dumnezeirea lui Hristos, adica pe Hristos Dumnezeu-Omul, Fiul lui Dumnezeu
intrupat, ca odinioara Simon din Cezareea lui Filip, invrednicindu-se sa fie "piatra vie" (Mt. 16,
16, 18), si care "impreuna sa se zideasca pe temelia Apostolilor si a proorocilor, piatra din capul
unghiului fiind insusi Iisus Hristos" ca sa fie lacas si comunitate a lui Dumnezeu in Duhul Sfant
si plina de Duhul Sfant, care este Duhul lui Hristos (Efes. 2, 20-22).

Cel care ii zideste pe oameni in Hristos, ca Biserica vie, vazuta, adica comunitate concreta a
oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos, este Duhul Sfant, odata cu venirea lui personala in lume la
Cincizecime, de la Tatal, trimis de Fiul (In. 15, 26). Prin Sfantul Duh, in ziua Cincizecimii,
adunarea Apostolilor si ucenicilor la care s-au adaugat, chiar din prima zi, cei care au primit
cuvantul Evangheliei lui Hristos si s-au botezat, ca la trei mii de suflete, a levenit loc si lacas al
prezentei Cuvantului, adica al prezentei lui Hristos insusi, a devenit Biserica. Aceasta poarta
Cuvantul si il propovaduieste, asa cum Fecioara Maria L-a purtat si L-a crescut. Iar acest Cuvant
este Logosul Tatalui, adica Fiul lui Dumnezeu intrupat, prezent in Biserica, asa cum a fost
prezent in sanul Fecioarei.

Biserica este, deci, prin Duhul Sfant, venit in lume in chip personal, a Cincizecime, loc al
prezentei lui Hristos cel mort si inviat pentru mantuirea noastra a tuturor Se obisnuieste sa se
vorbeasca de trimiterea Duhului Sfant in lume, de la Tatal prin Hristos sau de catre Tatal (In. 14,
26) si Fiul Sau intrupat (In. 15, 26) ca despre un act prin care Duhul Sfant trebuie vazut
intotdeauna ca Duhul lui Hristos insusi, deci nu trebuie conceput sau vazut in niciun fel despartit
de Hristos.

Este total falsa imaginea unui Hristos in cer si a Duhului Sfant in Biserica, fiindca nu ia in serios
unitatea si comuniunea Persoanelor treimice care se inconjoara, ce cuprind si se oglindesc
reciproc. La Dumnezeu cele trei Persoane nu sunt despartite. De aceea nici nu se poate vorbi in
sens propriu de numarul trei: "In fiecare sunt si ceilalti Doi, avand aceeasi fiinta si aceeasi
lucrare. Intr-un fel sunt in acelasi timp Unul. Dar nu sunt nici simplu unul, pentru ca fiecare are
aceeasi fiinta si aceeasi lucrare intr-un mod propriu. "Ei sunt o Tri-Unitate? Nu se poate deci
disocia intre lucrarea si iconomia Fiului pe de o parte si lucrarea si iconomia Duhului Sfant pe de
alta parte, ca sa se poata spune ca Biserica tine numai de Hristos si este lucrarea lui Hristos sau
ca ea tine si este lucrarea exclusiva a Duhului Sfant, incepand din ziua Cincizecimii.

Aceasta disociere "duce sau la rationalism sau la sentimentalism sau la amandoua ca atitudini
paralele, ducand fie la instituirea unui loctiitor al lui Hristos, ca in catolicism, fie la afirmarea
unui individualism, inspirat de capriciile sentimentale, considerate ca impulsuri ale Duhului
Sfant si netinute in frau de prezenta unui Hristos care ne infatiseaza o umanitate de model bine
conturata si ne ofera prin Duhul Sfant puterea de a ne dezvolta dupa chipul ei"?

Fiul si Duhul sunt cele doua Persoane divine care efectueaza Revelatia in mod solidar.
Amandoua reveleaza pe Tatal si se reveleaza una pe alta ca si in viata interna dumnezeiasca. Dar
Cuvantul si Duhul Sfant sunt prezenti si lucratori impreuna in iconomia mantuirii noastre. Caci
Duhul Sfant si Cuvantul lui Dumnezeu nu erau despartiti in perioada in care Duhul Sfant
pregatea intruparea Cuvantului si in cea in care Cuvantul intrupat pregatea venirea personala a
Duhului in lume, precum nu sunt despartiti nici in acea prezenta in care Duhul Sfant ne deschide
accesul la Cuvantul inaltat cu trupul la cer.

Subliniind ideea, Paul Evdokimov spune: "Cincizecimea restituie lumii prezenta interiorizata a
lui Hristos si il reveleaza acum nu inaintea, ci inauntrul ucenicilor." "Eu voi veni la voi.. Eu voi fi
cu voi pana la sfarsitul veacurilor"; "In aceasta zi (ziua Cincizecimii) voi veti cunoaste ca Eu
sunt in voi".

Prin Duhul Sfant, Hristos patrunde in interiorul omului, in umanitatea pe care El a rascumparat-o
prin Jertfa Sa si a innoit-o prin lucrarea Sa, intrucat Trupul Lui a fost total umplut si strabatut de
Duhul. Aceasta idee o subliniaza Sfantul Apostol Pavel prin cuvintele: "Iubirea lui Dumnezeu a
fost raspandita in inimile voastre prin Duhul Sfant" (Rom. 5, 5). Prin Duhul strigam: "Avva!
Parinte!" (Rom. 8, 15) si numim pe Iisus Domn (I Cor. 21, 3).
Cincizecimea deschide Istoria Bisericii, inaugureaza Parusia si anticipeaza imparatia. Duhul
Sfant incorporeaza in Trupul lui Hristos, Biserica, ca "impreuna mostenitori cu Hristos ai lui
Dumnezeu" (Rom. 8, 17), ne face "fii in Fiul" si in Fiul noi aflam pe Tatal. Duhul Sfant lucreaza
infierea noastra divina, dupa har, si ne ridica si mentine in comuniune cu Tatal, datorita Fiului
Sau intrupat.

3. Biserica, comunitate teandrica, sacramentala

Biserica este viata de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant,
manifestata concret prin acte de credinta, prin participarea la aceleasi Sfinte Taine si slujbe
savarsite de cei investiti cu puterea Duhului Sfant in acest sens de catre Hristos insusi, episcopii,
preotii carora le revine, tot datorita puterii Duhului Sfant cu care au fost imbracati de Hristos,
conducerea credinciosilor pe calea mantuirii, odata cu propovaduirea Evangheliei si sfintirea lor
(Mt. 28, 18-20). Constitutia Bisericii este, deci, teandrica, pastrand ca existente distincte pe cei
uniti, pe Dumnezeu si pe oameni, dupa cum si comuniunea din sanul Sfintei Treimi pastreaza
distincte Persoanele divine.

Cel ce coboara viata de comuniune a lui Dumnezeu in umanitate si o extinde in comunitatea

oamenilor, pe de o parte, si care ridica pe oameni la comuniunea cu Dumnezeu, este Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat: "Si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor, Ma
rog ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa
fie una", si "Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime" (In. 17, 21 si 23).

Fiul se uneste dupa har atat de mult cu oamenii, precum este unit dupa fiinta cu Tatal, avand fata
de ei aceeasi iubire. Fiul adunand in Sine pe oameni, Tatal iubindu-L pe El, ii iubeste si pe ei cu
aceeasi dragoste. "Iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei" (In. 17, 26). Comentand
aceste locuri scripturistice, Sfantul Simeon Noul Teolog exclama: "O, adanc al Tainelor! O
coborare negraita a iubirii lui Dumnezeu fata de noi. Caci ne fagaduieste ca de voim, va avea cu
noi dupa har aceeasi unire, pe care o are El cu Tatal Sau dupa fire. Dar si noi vom avea aceeasi
unire cu El, daca vom implini poruncile Lui. O fagaduinta infricosata! Caci aceeasi slava pe care
Tatal a dat-o Fiului, ne-o da Fiul si noua dupa har. Si ceea ce este si mai mult este ca precum este
Fiul in Tatal si Tatal in Fiul, asa si Fiul lui Dumnezeu este in noi, si noi in El dupa har, daca
vrem."

Toate acestea arata clar de ce Sfintii Parinti indica temeiul divin al Bisericii nu numai in Sfanta
Treime, adica in viata de comuniune a Sfintei Treimi, in mod general, ci in mod special in Fiul
lui Dumnezeu intrupat. De aceea, Biserica este Hristos unit cu umanitatea rascumparata si
innoita prin Cruce si inviere, sau, altfel spus, Hristos extins in umanitate si umanitatea
incorporata personal si dinamic in Hristos cel mort si inviat, plin de tot Duhul.

a. Biserica - Trupul lui Hristos extins in umanitate

Biserica uneste in sine tot ceea ce exista sau este destinata sa cuprinda tot ceea ce exista:
Dumnezeu si creatia. Sfantul Apostol Pavel arata ca Biserica este insusi Trupul lui Hristos (Efes.
1, 23; 5, 23), care are multe madulare: "Caci precum trupul unul este si are multe madulare, iar
toate madularele trupului multe fiind, sunt un trup, asa si Hristos. Pentru ca intr-un Duh ne-am
botezat noi toti, ca sa fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, si toti la un Duh
ne-am adapat. Caci si trupul nu este un madular, ci multe" (I Cor. 12, 12-14). Dar fiecare madular
isi are cinstea si locul sau in trup, fara sa se substituie trupului intreg (I Cor. 12, 18) si nici altui
madular (I Cor. 12, 21), dupa cum nici trupul nu poate fi conceput fara madulare (I Cor. 12, 19).

Madularele isi au identitatea lor, dar nu in afara trupului, ci intrucat sunt madularele trupului. De
aceea intre ele nu trebuie sa fie dezbinare pe motiv ca unele ar fi mai de cinste decat altele, ci "sa
se ingrijeasca deopotriva unele de altele. Si daca un madular sufera, toate madularele sufera
impreuna, si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna" (I Cor. 12, 25,
26).

Biserica este trupul sobornicesc, comunitar sau social al lui Hristos in care El se prelungeste si
lucreaza sau care este alcatuit din toti aceia care s-au incorporat in Hristos prin lucrarea Duhului
Sfant in Taine, dupa ce au auzit si primit Cuvantul lui Dumnezeu, intocmai ca aceia "ca la trei
mii de suflete care s-au adaugat" Apostolilor, ucenicilor si fratilor in ziua Cincizecimii (Fapte 1,
13, 14; 2, 1-4, 9-12, 37-38, 41). Biserica este un trup, un tot, care nu anuleaza madularele ci
dimpotriva le afirma si ele se afirma reciproc: "Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare
fiecare in parte" (I Cor. 12, 27).

Ca trup al lui Hristos, Biserica nu este suma numerida a membrelor sau madularelor, ci ea este
uniunea catolica cu Hristos a ipostasurilor create pe care ea le zamisleste intr-o noua nastere
(Botezul), le intareste si pecetluieste cu Duhul lui Hristos (Mirungerea) si le uneste cu Trupul si
Sangele Lui pline de Duhul Sfant (Euharistia). Biserica nu face numar cu madularele sale.

Parintii vad in Mireasa din Cantarea Cantarilor atat Biserica intreaga, cat si pe fiecare dintre
persoanele unite cu Cuvantul intrupat. Explicatia acestui fapt, precum si constitutia teandrica a
Bisericii, o avem in Hristos insusi, care dupa firea dumnezeiasca este unit cu Tatal si cu Duhul,
iar dupa firea omeneasca cu toti oamenii laolalta si cu fiecare in parte. Fiind cuprinsa in ipostasul
intrupat al Fiului, Biserica este Hristos extins in umanitate.

Hristos si umanitatea sunt asa de uniti in Biserica incat nici Hristos si nici umanitatea nu pot fi
vazuti sau conceputi unul fara celalalt, sau altfel spus, unul cheama si implica pe celalalt. De
aceea Hristos este capul Bisericii, iar umanitatea, adica cei incorporati personal in Hristos,
Biserica, ca trup al lui Hristos, extins peste veacuri ".

Pozitia speciala a lui Hristos in Biserica consta esential in aceea de cap al Bisericii (Col. 1 18),
de factor care uneste pe credinciosi cu Sine ca pe un trup al Sau si in calitatea de izvor de putere
si model dupa care se orienteaza si de care se umplu si se imprima cei incorporati in El, facandu-
se tot mai mult dupa chipul Lui.

Hristos a devenit capul Bisericii prin faptul ca ipostasul divin al Fiului si-a asumat chipul uman,
adica parga firii noastre, intrand deci in relatie cu toti insii umani care ipostaziaza aceeasi fire
umana, si fiind pentru toti un Om central care ii implica si care ii sustine. Iar aceasta calitate
devine eficienta intrucat Hristos ne comunica in forma omeneasca puterea Sa dumnezeiasca prin
Duhul Sfant si ne daltuieste dupa chipul Sau.
Dar Hristos a devenit cap al Bisericii si prin faptul ca "El a ridicat aceasta parga la stare de jertfa
superioara oricarei preocupari egoiste de Sine, si la starea de inviere, purtand prin aceasta cele
doua stari imprimate in mod imbinat in trupul Sau ca sa ne comunice si noua puterea de a ni le
insusi sau de a ne ridica umanitatea noastra la ele. Iar aceasta inseamna a ridica umanitatea
noastra la unirea cu infinitatea lui Dumnezeu cel personal, caci numai prin jertfa, predandu-ne lui
Dumnezeu, daramam zidurile care ne inchid in marginirea noastra si intram in comuniune
deplina cu Dumnezeu si cu semenii" .

Sfantul Apostol Pavel numeste in mod propriu si direct pe Hristos Cap al Bisericii: "Hristos este
capul trupului, al Bisericii" (Col. 1, 18, 24). "Si pe toate le-a supus sub picioarele Lui si mai
presus de toate intru toti" (Efes. 1, 22-23). De Hristos, in calitatea Lui de cap, depinde si
cresterea trupului precum si lucrarea fiecarui madular in parte al acestuia: "Si marturisind
adevarul in iubire, sa crestem intru toate spre El care este capul, Hristos. Si din El tot trupul bine
alcatuit si bine incheiat, prin toate legaturile care ii dau tarie, isi savarseste cresterea, potrivit
lucrarii masurate fiecaruia dintre madulare si se zideste intru iubire" (Efes. 4, 15-16).

"Barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui si Mantuitor
este" (Efes. 5, 23), de aceea, crestinii, dupa indemnul Sfantului Apostol Pavel, nu trebuie sa se
lase amagiti de cei "care ii trag spre intelesurile cele slabe ale lumii" (Col. 2, 20), ci "sa se tina
strans de Capul de la care Trupul intreg - prin incheieturi si legaturi indestulandu-se si
intocmindu-se - sporeste in cresterea pe care I-o da Dumnezeu" (Col. 2, 19).

Hristos este cap al Bisericii si in sensul ca in acest trup, Biserica, se traieste viata Capului, adica
viata cea noua dupa Hristos in Duhul Sfant, ca Hristos insusi traieste in Biserica si lucreaza in ea,
prin Duhul Sau, precum si in fiecare madular al ei si ca El ne ofera aici, prin Duhul Sfant, harul
dumnezeiesc si, deci, mantuirea. Viata lui Dumnezeu se revarsa si pulseaza in tot trupul, prin
Capul acestuia, adica prin Hristos care S-a facut prin Duhul viata noastra a tuturor (Col. 2, 4).

Prin Hristos, Capul ei, Biserica se structureaza ca un intreg armonios, ca un organism

sobornicesc in care fiecare madular isi implineste lucrarea corespunzatoare lui (Efes. 4, 15-16) si
se simte legat de celelalte madulare cu care se bucura de plenitudinea vietii dumnezeiesti facuta
accesibila omului de catre Hristos si impartasita de El prin Duhul Sfant intregului trup si fiecarui
madular in parte, prin Sfintele Taine care sunt incheieturile si legaturile Trupului insusi, de care
vorbeste Sfantul Apostol Pavel (Efes. 4, 16; Col. 2, 19).

b. Biserica - comunitate sacramentala in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant

Umanitatea rascumparata si innoita, prin Crucea si invierea lui Hristos, nu se constituie in trup al
lui Hristos, adica Biserica, decat prin incorporarea ei activa in Hristos. Dar aceasta incorporare
nu poate fi conceputa decat ca personala si aceasta de ambele parti. Caci Hristos se prelungeste
sau extinde personal numai in cei care vin la El, raspunzand chemarii Lui la comuniune cu
Dumnezeu, adresata lor prin Apostolii Sai si urmasii acestora: episcopii si preotii: "Mergeti in
toata lumea sfpropovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va
mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Mc. 16, 15-16).
Toti oamenii sunt chemati sa devina madulare ale Trupului lui Hristos, caci: "El voieste ca toti
oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Tim. 2, 4), deoarece "El s-a dat
pe Sine pret de rascumparare pentru toti" (I Tim. 2, 6). Dar Hristos nu sileste pe nimeni sa fie
urmator si madular al Trupului Sau: "Iata, Eu stau la usa si bat, de va auzi cineva glasul Meu si
va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apoc. 3, 20).

Prin aceasta se adevereste cuvantul Mantuitorului din parabola cu lucratorii trimisi sa lucreze in
vie: "ca multi sunt chemati, dar putini sunt alesi" (Mt. 20, 16), precum si din parabola nuntii
fiului de imparat la care, in locul celor poftiti la nunta si care n-au raspuns, au fost chemati cei de
la raspantiile drumurilor, dar dintre care a fost dat afara cel gasit fara haina de nunta caci "multi
sunt chemati, dar putini sunt alesi" (Mt. 22, 22, 1-14). Haina de nunta este vesmantul luminos pe
care il dobandeste cel incorporat in Hristos.

Hristos se prelungeste si se extinde personal in oameni, si anume in cei care sunt strapunsi la
inima de Cuvantul Sau (Fapte 2, 37), facandu-i madulare ale Trupului Sau, prin Botez,
Mirungere si Euharistie. Prin aceste Taine au acces oamenii la Hristos, se incorporeaza in El ca
madulare ale Trupului Sau, devin Biserica lui Hristos plina de Duhul Lui.

Prin Botez, Hristos incorporeaza pe om in Sine, extinzandu-se si salasluind in el. Botezul

realizeaza, deci, o incorporare personala si fiintiala a omului in Hristos prin lucrarea Duhului
Sfant in Biserica si in oameni. "Cand iesim din apa Botezului, arata Nicolae Cabasila, noi avem
in suflete pe insusi Mantuitorul nostru, si inca nu numai in suflet, ci si pe frunte, in ochi, ba si in
madulare si in cel mai ascuns ungher al fiintei noastre si anume Il avem plin de marire, curat de
orice pacat si lipsit de orice stricaciune, asa precum a inviat, asa cum S-a aratat Apostolilor,
precum era cand S-a inaltat la cer si, in sfarsit, cum va veni iarasi sa ne ceara comoara pe care
ne-a incredintat-o.?

Ca incorporare in Hristos, Capul Bisericii, Botezul este, in invatatura Bisericii noastre Ortodoxe,
inceputul relatiei comuniunii noastre personale cu Hristos, care se adanceste si creste prin
celelalte Taine, Mirungerea si Euharistia. Botezul apare nu numai ca un dat, sau rezultat, ci si ca
o misiune si drum spre intreaga viata a Duhului Sfant care ne vine prin Hristos, Capul Bisericii.

Prin Hristos, cel botezat intra in relatie personala cu toate persoanele Sfintei Treimi. Formula
trinitara a Botezului, indicata chiar de Mantuitorul Hristos odata cu trimiterea Apostolilor la
propovaduirea Evangheliei si instituirea Tainei insesi dupa inviere (Mt. 28, 19-20), subliniaza
tocmai acest lucru. Cel botezat intra in relatie personala cu Hristos cel interiorizat de Duhul Sau
inauntrul nostru, bucurandu-se de dragostea Tatalui al carui fiu dupa har a devenit prin Botez.

Ca, prin Hristos, cel botezat intra in relatie personala cu fiecare persoana a Sfintei Treimi, ni se
arata si prin pronuntarea distincta a numelui fiecarei persoane a Sfintei Treimi, odata cu cele trei
cufundari in apa si inaltari ale primitorului Tainei. Hristos insusi se naste in noi, in Botez si odata
cu El ne nastem si noi la o noua viata, la viata lui Hristos, prin Duhul Sfant pe care ni-L
impartaseste El in adancul fiintei noastre prin Botez. Neofitul primeste in fiinta sa pe insusi
principiul vietii.
Relatia personala cu Hristos in Duhul Sfant realizata de Botez are drept consecinta eliberarea
omului din robia pacatului si, deci, a mortii, renasterea lui la o viata noua, salasluirea lui Hristos
inlauntrul fiintei noastre innoite, precum si cresterea noastra in Hristos prin Duhul Lui. Este ceea
ce Sf. Ap. Pavel subliniaza cat se poate de concis prin cuvintele: "In Hristos v-ati botezat, in
Hristos v-ati imbracat" (Gal. 3, 27).

Cei ce sunt impreuna ziditi cu Hristos prin Duhul Sfant, in Trupul tainic sau sacramental al lui
Hristos, Biserica (Col. 2, 7; Efes. 2, 22), nu sunt numai botezati, ci poarta si pecetea Duhului
Sfant primita prin Taina Ungerii cu Sfantul Mir. Celor botezati de diaconul Gilip in Samaria a
trebuit sa li se impartaseasca de indata harul Mirungerii de catre Sfintii Apostoli Petru si Ioan,
care s-au coborat din Ierusalim la ei ca sa-si puna mainile peste ei (Fapte 8, 14-17), spre a ajunge
si ei partasi cu Hristos, prin ungerea imparateasca a Duhului la indumnezeire. Cel botezat este ca
o planta tanara care are nevoie de hrana si de sustinere pentru a creste drept. De aici si
necesitatea Tainei Sfantului Mir, caci cresterea celui botezat in Hristos nu poate fi decat in Duhul
Lui, care ne impartaseste bogatia darurilor Sale in Taina Mirungerii.

Taina Mirungerii realizeaza o prezenta mai intensa a lui Hristos prin Duhul Sfant in cel nou
botezat, prin darurile dumnezeiesti necreate impartasite acestuia. Prin aceasta Taina, omul
inainteaza in incorporarea sa in Hristos ca madular al Bisericii realizata de Botez. Prin ea se
realizeaza, de asemenea, o intalnire si mai intima a credinciosilor cu Hristos si o mai stransa
inchegare a lor in Trupul lui Hristos, Biserica, prin lucrarea Duhului Sfant.

Mirungerea este, deopotriva, lucrarea lui Hristos in Duhul Sfant, precum si cea a Duhului Sfant
datorita lui Hristos, in cel botezat. Caci "ar fi gresit sa credem, cum se spune uneori, ca la Botez
credinciosii se unesc numai in Hristos, iar in Taina Ungerii cu Sfantul Mir primesc numai
darurile Duhului Sfant care-i diversifica ca persoane. Duhul care ii pecetluieste in Taina Mirului
este persoana de relatie intre Tatal si Fiu, deci El ne face pe noi cei deveniti la Botez fii ai Tatalui
prin incorporarea noastra in Hristos, sa simtim iubirea Tatalui fata de noi si iubirea noastra fata
de Tatal, asa cum la Botezul Sau Hristos primeste indata ce iese din apa, din cerurile deschise, pe
Duhul, ca adeverire a iubirii Tatalui, ca relatie iubitoare a Tatalui fata de El nu numai dupa
Dumnezeirea Sa, ci si dupa omenitatea Sa" .

Botezul si Mirungerea sunt atat de strans legate incat s-ar putea spune ca formeaza impreuna un
singur tot cu doua parti distincte, Mirungerea fiind un fel de continuitate a Botezului. Aceasta
idee ar putea fi sustinuta si de faptul ca in slujba Bisericii, Taina Mirungerii nu incepe cu o
introducere deosebita ca celelalte Taine, ci direct dupa botezarea si imbracarea celui ce a primit
botezul, bineinteles dupa ce preotul citeste o rugaciune prin care cere lui Dumnezeu sa-i
daruiasca "celui nou luminat prin apa si prin Duh" si "pecetea darului Sfantului si intru tot
puternicului si inchinatului Duh", precum si "cuminecarea Sfantului Trup si a scumpului Sange
al Hristosului Sau". in realitate, ele sunt doua Taine distincte, dar legate prin lucrarea lor de
incorporare a omului in Hristos, ca madular al Bisericii.

In Botez, Fiul isi imprima calitatea Sa de Fiu in noi prin lucrarea Duhului Sfant, iar Tatal
binevoieste sa ne infieze. In Taina Mirungerii insa apare pe primul plan simtirea noastra de fii
revarsata in noi de la Tatal prin Fiul de catre Duhul Sfant. Dar ambele lucrari si stari au devenit
posibile prin Fiul lui Dumnezeu care S-a facut om adevarat. Dumnezeu Omul Iisus Hristos a
patimit, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri, ramanand si pe Scaunul Slavei, de-a dreapta
Tatalui, in relatie cu noi si fiind Unul dintre noi, Dumnezeu Omul, in Treime, impreuna cu Tatal
si cu Duhul Sfant.

Mirungerea este Cincizecimea personala a omului, intrarea lui in viata Duhului Sfant, adica in
viata adevarata a Bisericii, ca madular al acesteia. Caci prin aceasta Taina primitorul este
consacrat ca om deplin, deschis lucrarii Duhului Sfant in el si prin aceasta, vrednic sa se uneasca
cat mai deplin cu Hristos plin de tot Duhul, in Sfanta Euharistie. Prin Mirungere, deci. incepe
aratarea lui Hristos in comportarea omului botezat, si lumina si lucrarea Duhului Sfant in fiinta
omului. Prin aceasta Taina omul devine un chip activ al lui Hristos si un lacas viu al Duhului
Sfant.

Incorporarea omului in Hristos inceputa prin lucrarea Botezului, adancita si intarita prin Taina
Mirungerii, se realizeaza deplin prin Sfanta Euharistie. Daca Mirungerea da puterea dezvoltarii
vietii celei noi in Hristos primita prin Botez, prin Euharistie se desavarseste aceasta viata ca unire
deplina cu Hristos si cu Biserica.

"Desigur, noul membru al Bisericii, desi primeste indata dupa Botez si dupa Ungerea cu Sfantul
Mir, Euharistia, nu se poate socoti ajuns la starea de desavarsire, din punct de vedere al
contributiei pe care trebuie sa o dea si el. Dar el are concentrat in sine tot drumul sau in Hristos,
care, pornind de la Botez, are sa inainteze prin contributia adusa de el sau prin folosirea puterii
date pentru acest drum intreg, pana la starea care incoroneaza straduintele sale de a dezvolta
viata cea noua primita in cele trei Taine".

Adevarata unificare dintre noi si Hristos si extensiunea comunitar-soborniceasca a lui Hristos in

oameni care constituie Biserica, se realizeaza in Euharistie. Numai prin Euharistie Hristos este
deplin in comunitatea ecleziala si in fiecare membru al acestei comunitati, iar comunitatea si
fiecare membru al acesteia cresc in Hristos care s-a situat in centrul ei si in adancul de taina al
fiecarui madular al ei.

Unitatea si comunitatea oamenilor cu Hristos si intreolalta in Hristos, realizata de Euharistie, este

semnificata in Traditia primara a Bisericii prin speciile euharistice insesi, de paine si de vin.
Painea este formata din numeroase boabe de grau care macinate dau o singura framantatura. Tot
asa si multiplicitatea subiectelor crestine trebuie sa se zideasca intr-o unitate. Si aceasta o
realizeaza Euharistia. Constiinta de sine a unitatii ecleziale a tuturor in Hristos euharistie strabate
ca un fir rosu intreaga Traditie si gandire patristica, incepand cu Didahia, in care se afirma: "Cum
aceasta paine este raspandita pe munti si adunata a devenit una, astfel sa fie adunata si Biserica
Ta, de la marginile pamantului in imparatia Ta... Adu-ti amine, Doamne, de Biserica Ta... si adun-
o din cele patru vanturi, sfintita in imparatia Ta..."

Euharistia este Taina unirii si comuniunii depline a omului cu Hristos, ca madular al Bisericii,
precum si Taina constituirii insesi a Bisericii. Caci nimeni nu se impartaseste de Hristos in mod
izolat, ci impreuna cu toti care marturisesc aceeasi credinta una si deplina in Hristos. Prin
Euharistie se realizeaza, deci, si o comuniune a credinciosilor intre ei in acelasi Hristos. Toti se
intalnesc la acelasi Trup al lui Hristos, toti formeaza impreuna extinderea Trupului-Hristos. in
acest sens, Euharistia este prin excelenta Taina unitatii si comunitatii ecleziale.
"Prin faptul ca acum credinciosii nu se impartasesc numai de o energie a lui Hristos,
corespunzatoare unei anumite stari din viata Lui, ci din insusi Trupul Lui care devine in ei izvor
al tuturor energiilor divine, in calitate de trup inviat, prin Euharistie se realizeaza si se mentine
Biserica in sensul deplin al cuvantului, ca Trup al Domnului ca unitate potential completa a
credinciosilor cu El si intreolalta."

Trupul si Sangele lui Hristos din Euharistie nu raman statice in Biserica, ci sunt hrana si bautura
adevarata a Bisericii lui Hristos, iar prin impartasire nu Biserica le preface pe ele in trup
omenesc, ca pe oricare alta hrana, ci Biserica se preface in ele insile, cum spune Nicolae
Cabasila, deoarece cele mai tari biruiesc; precum fierul inrosit in foc ni se arata ca foc, nu ca fier,
tot asa si cu Biserica lui Hristos: daca cineva ar putea s-o cuprinda cu privirea, n-ar vedea in ea
decat insusi Trupul lui Hristos prin aceea ca este unita cu El si ca se impartaseste din Trupul
Lui47, dar un Trup cu multe madulare, cum spune si Sf. Ap. Pavel: "Iar voi sunteti Trupul lui
Hristos si fiecare in parte madulare ale acestuia" (I Cor. 12, 27).

Euharistia este, deci, acea Taina care constituie comunitatea celor botezati si pecetluiti de Hristos
cu Duhul Lui, Duhul Sfant, ca Trup si Biserica a lui Hristos. Desigur, Biserica este numai Trup al
lui Hristos, si anume un Trup comunitar, sobornicesc, avand Cap pe Hristos. Ea nu este una cu
Capul. De aceea, este gresit sa se identifice in general Biserica cu Hristos sau sa se substituie lui
Hristos ca loctiitor al Sau o persoana.

In relatia ei cu Hristos, Biserica ramane totdeauna ca Trup al Lui, si deci deosebita de El, intr-o
tensiune si atitudine de rugaciune continua catre Capul ei: "inca ne rugam Tie, pomeneste,
Doamne, Sfanta Ta soborniceasca si apostoleasca Biserica cea de la o margine pana la cealalta a
lumii, pe care ai castigat-o cu scump Sangele Hristosului Tau, si o impaca pe dansa, si sfant
lacasul acesta intareste-1 pana la sfarsitul veacului."

Intre Euharistie si Biserica este o legatura foarte stransa, atat in sensul ca de Euharistie nu se pot
impartasi decat cei botezati si unsi cu Sfantul Mir, si prin aceasta deveniti madulare ale Bisericii,
cat si in acela ca Euharistia este aceea care constituie si realizeaza Biserica. In afara ei nu exista
Biserica.

Trebuie spus aici ca este tot atat de adevarat ca nu orice Euharistie face Biserica, ci numai aceea
in care avem prezent cu adevarat pe Hristos Cel mort si inviat, cu insusi Trupul si Sangele Lui,
prin prefacerea cinstitelor daruri de paine si vin in acestea cu puterea Duhului Sfant invocata de
episcopul sau preotul Bisericii, conditia obiectiva a acestei prefaceri si prezente a lui Hristos
insusi in Euharistie fiind credinta Bisericii.

Dar aceasta inseamna ca Euharistia este a Bisericii care pastreaza fara schimbare sau micsorare
plenitudinea adevarului dumnezeiesc de la Apostoli, Tainele instituite de Hristos despre care dau
marturie cartile Noului Testament si Traditia apostolica, si preotia sacramentala de succesiune
apostolica. Deci, conditionarea Bisericii de catre Euharistie se tine in cumpana cu conditionarea
Euharistiei de catre Biserica.

La Euharistia Bisericii n-au acces decat aceia care impartasesc aceiasi credinta una si plenara a
Bisericii insesi. Iata aici si pricina pentru care Biserica Ortodoxa este impotriva intercomuniunii
cu cei din afara ei, fiind numai pentru comuniunea euharistica plenara care implica in prealabil
unitatea de credinta a celor ce se apropie de acelasi sfant potir si ramanerea in aceasta.

Toate Tainele Bisericii sunt in relatie cu starea de jertfa si inviere a lui Hristos si o exprima in
masuri diferite. Dar nu numai atat. Prin ele Biserica se imprima de Jertfa si invierea lui Hristos si
odata cu ea madularele ei. Prin Euharistie insa, mai mult decat prin Botez, Biserica intreaga,
luand putere din Jertfea lui Hristos, traieste sentimentul predarii vietii sale lui Dumnezeu, spre a
o primi umpluta de viata Lui vesnica, asemenea lui Hristos prin inviere. Dar aceasta se intampla
nu numai cu ea, ci si cu fiecare madular al ei care se impartaseste cu Hristos euharistie.

Ca lucrari ale Duhului Sfant in Biserica sau ale lui Hristos insusi in Duhul Sfant, Tainele sunt
respiratia continua a Bisericii, prin care ea inspira si expira neincetat pe Duhul Sfant care ne face
prezent pe Hristos si in care lucreaza Hristos in Biserica si in fiecare madular al Trupului Sau.
Prin Taine, deci, Biserica, cea care are pe Duhul Sfant in ea de la Cincizecime prin Capul ei,
Hristos, se umple cu viata dumnezeiasca a Duhului care vine acum de sus in ea, "reaprinzand"
sau "innoind" "legaturile" si "intalnirile" Bisericii si credinciosilor cu Hristos.

Iata aici si ratiunea pentru care unele Taine se repeta, in timp ce altele nu se repeta. Astfel, pe de
o parte, pe Hristos il avem deplin in Biserica si in madularele ei prin Euharistie, iar pe de alta
parte simtim nevoia sa-L avem si mai mult si de aceea dorim sa ne impartasim si de mai multe
ori. Dar pentru aceasta trebuie sa ne cercetam si mai des, despovarandu-ne de greutatea pacatelor
prin cainta, pocainta si Taina Spovedaniei.

In fiecare Taina are loc o intalnire sau reintalnire proaspata, innoita a omului cu Hristos, precum
si a Bisericii insasi cu Hristos in Duhul Lui. in aceasta intalnire sau reaprindere a intalnirii cu
Hristos sta necesitatea insasi si lucrarea tuturor Tainelor in Biserica si in viata credinciosilor, deci
nu numai a Botezului, Mirungerii, Euharistiei si Pocaintei sau Spovedaniei, ci si a Nuntii,
Maslului si a Hirotoniei. Fiecare Taina insa, pe langa articularea generala, are si o articulare si
lucrare specifica in viata Bisericii.

Ca rezultat al Tainelor si conditie a propriilor sale Taine, Biserica, asa cum am spus, este o
comunitate sacramentala. Temeiul si izvorul acesteia este Hristos insusi care isi prelungeste in
Biserica intreita Lui chemare sau slujire prin care ne-a rascumparat sau mantuit obiectiv prin
organele vizibile ale Preotiei Sale nevazute.

4. Preotia lui Hristos in Biserica

Biserica se mentine si inainteaza in planul vietii dumnezeiesti si in umanitatea rascumparata,

hranindu-se din Jertfa si invierea lui Hristos, si avand in ea plenitudinea vietii si lucrarii Duhului
Sfant, prin Capul ei Hristos, din ziua Cincizecimii cand a luat fiinta ca comunitate concreta,
sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu. Dar Biserica se mentine si creste in umanitatea
rascumparata nu numai pentru ca are in ea pe Hristos ca ipostas divin intrupat, care S-a jertfit si
inviat pentru rascumpararea intregului neam omenesc din robia pacatului si a mortii si care are
pe Duhul si ca om, indumnezeindu-si propria umanitate si prin aceasta pe noi toti, ci pentru ca
Hristos continua sa ramana in ea.
Si anume: El este Arhiereul care Se aduce pe Sine jertfa Tatalui in Euharistie pentru noi, pentru
Biserica si impreuna cu Biserica, Trupul Sau; invatatorul sau Profetul care isi propovaduieste
invatatura despre Sine si despre mantuirea noastra in Sine; si imparatul care conduce spre Tatal
pe cei rascumparati prin Sangele Sau, fiind Capul Bisericii, Trupul Sau sobornicesc extins peste
veacuri si spatii, prin care viata de comuniune a lui Dumnezeu si puterea Lui salasluiesc in
Biserica si in lume.

Hristos este Capul Bisericii, nu numai intrucat e ipostasul divin, ipostas al umanitatii si intrucat
se mentine in oameni cu Trupul Lui jertfit, inviat si inaltat, ci si pentru faptul ca El continua sa
exercite si sa sustina cele trei slujiri mantuitoare ale Sale in Biserica.

Dar Hristos nu se adreseaza Bisericii ca unui obiect, exercitand in ea cele trei slujiri, ci ca unei
comunitati de persoane chemate la comuniune libera cu Sine. Caci Biserica este formata din
persoane inzestrate cu libertate si chemate la libertate si iubire netrecatoare. Aceasta primeste, pe
de o parte, invatatura, jertfa si conducerea lui Hristos, iar pe de alta raspunde la ele in mod liber
si pozitiv ca la o chemare, invatand ea insasi, jertfindu-se si conducand ea insasi sau participand
la slujirile Lui de invatator, Arhiereu si imparat.

Continuand cele trei slujiri in Biserica, Hristos intretine cu Biserica si cu fiecare madular al ei un
dialog progresiv in care nici El, nici Biserica si nici madularele acesteia nu sunt intr-o stare
pasiva . Acesta este, de astfel, si sensul preotiei imparatesti a credinciosilor chemati sa vesteasca
si ei, alaturi de episcopi si preoti, bunatatile lui Hristos si sa se fereasca de poftele trupesti (I Ptr.
2, 8-11; 1 In. 2, 20).

Ca invatator suprem, Hristos invata Biserica in continuare, luminand-o, in intelegerea cuvintelor

Lui si a lucrarii ei mantuitoare in lume, in contextul fiecarui timp. In activitatea ei de invatator
spre mantuire, vorbind despre desavarsirea indumnezeirii omului care va ajunge la statura
barbatului desavarsit Hristos (Efes. 4, 13), in imparatia cerurilor, iese in evidenta calitatea
profetica a Bisericii.

Hristos Arhiereul isi infatiseaza necontenit, in Biserica, Trupul Sau jertfit Tatalui si odata cu
aceasta ne aduce si pe noi impreuna cu El jertfa de buna mireasma Tatalui, prin puterea Trupului
Sau jertfit continuu. In Euharistie, Hristos ne atrage si pe noi. Aceasta o arata, de altfel, si
asezarea miridelor pe Sfantul Disc in jurul Agnetului. El nu ne jertfeste ca obiecte, ci ne atrage la
o autojertfire ca subiecte, la o autodaruire activa, impartasindu-ne de starea Lui de jertfa, El
insusi autodaruindu-Se Tatalui. Dar prin Hristos Jertfa si Jertfitor, devenim si noi nu numai jertfe,
ci si jertfitori, sau preoti ai jertfei noastre in acest sens restrans.

Mantuitorul Hristos este Arhiereul continuu, pentru ca El mijloceste continuu intrarea noastra la
Dumnezeu si Tatal prin starea Lui de predare fata de El, chiar si pe Scaunul slavei de-a dreapta
Tatalui (Evr. 4, 14, 16; 8, 1, 2; 9, 24, 25), infatisandu-Se inaintea lui Dumnezeu pentru noi (Evr.
9, 24-25). Intrarea noastra la Tatal este si un act al nostru, adica o predare a noastra din puterea
predarii lui Hristos insusi Tatalui, cum zice Sf. Ap. Pavel: "Intru El avem apropiere in Duh catre
Tatal" (Efes. 2, 18; Rom. 5, 2).
Prin incorporarea noastra deplina in Hristos prin Botez, irungere si Euharistie, noi toti devenim
preoti si jertfe in Biserica, invatatori si calauzitori spre mantuire ai nostri si ai altor credinciosi
apropiati sau ai altor oameni, fara o raspundere formala pentru comunitatea bisericeasca. Exista
deci o preotie generala, universala sau imparateasca careia apartin toti cei incorporati in Hristos
prin Botez, Mirungere si Euharistie ca madulare ale Bisericii. Aceasta isi ia puterea din aducerea
continua a Jertfei lui Hristos si din impartasirea de ea.

Exista insa o deosebire neta intre preotia generala aducatoare de daruri lui Dumnezeu, din
puterea aducerii continue a jertfei lui Hristos si preotia prin care ni se comunica, in mod obiectiv
si verificat, Hristos ca jertfa sub chipuri vazute ca sa putem lua din aceasta puterea de aduce
darurile noastre, adica intre preotia generala, obsteasca ca aducatoare de daruri lui Dumnezeu
care apartine tuturor crestinilor, ca fapturi noi in Hristos si popor agonisit lui Dumnezeu (I Ptr. 2,
5, 9-11) si preotia sacramentala cu cele trei trepte ale ei: episcop, preot si diacon.

Hristos are nevoie, pentru comunicarea Sa ca jertfa catre noi, si de niste organe umane vazute,
sau altfel spus de preotii slujitori ai jertfei Lui in chip vazut, randuiti in mod vizibil din
imputernicirea Lui. Prin aceste organe vazute, deosebite de noi, El trebuie sa ne arate ca este
deosebit de noi ca Arhiereu aducator de iertfe, ca invatator si ca imparat.

Aceste organe vazute ale Preotului nevazut Hristos, sau mai exact ale Arhiereului, invatatorului
si imparatului nevazut Hristos in Biserica, sunt episcopul si preotii, si ca ajutatori ai acestora,
diaconi toti investiti cu puterea preotiei treptei respective de catre Hristos insusi in Taina
Hirotoniei, instituita de El indata dupa invierea Sa cand a dat Apostolilor pe Duhul Sau (In. 20,
21-23) si I-a trimis la propovaduirea Evangheliei la toata faptura (Mt. 28, 18-20; Mc. 16, 15-16;
Lc. 24, 47-48).

Si imbracandu-se cu toata puterea de sus, asa cum le fagaduise (Le. 24, 49) in ziua Cincizecimii,
odata cu venirea personala a Duhului in lume cand li s-au aratat, in casa unde se gaseau toti
impreuna, impartite limbi ca de foc sezand pe fiecare dintre ei si umplandu-i (Fapte 2, 1-4),
Apostolii au inceput sa vorbeasca multimilor "in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai"
(Fapte 2, 4).

Si cei strapunsi la inima de cuvantul Evangheliei propovaduit de Apostoli, care s-au convertit si
s-au botezat, primind pe Duhul, s-au adaugat Apostolilor si fratilor, fiind ca la trei mii de suflete
in prima zi a Cincizecimii (Fapte 2, 37, 38, 41), cu totii "staruind in invatatura Apostolilor si in
impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni" (Fapte 2, 42). Cei ca la trei mii de suflete s-au
adaugat comunitatii Apostolilor si fratilor chiar din prima zi, datorita predicarii cuvantului lui
Dumnezeu de catre Apostoli si s-au incorporat in Hristos ca madulare ale Bisericii si au staruit in
comuniune cu Hristos, Capul Bisericii, prin invatatura Apostolilor si prin Tainele administrate lor
de catre acestia (Fapte 2, 42).

Episcopul, preotul si diaconul sunt deci organele de instituire divina de la Hristos insusi ale
Bisericii ca comunitate vazuta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos, in Duhul
Sfant, inca din perioada apostolica a acesteia (In. 20, 21-23; Fapte 20, 28; Fii. 1, 1; I Tim. 4, 14; I
Tim 5, 22; II Tim. 1, 6; Tit 1, 7; Fapte 14, 23; I Tim. 5, 17-22; Tit. 1, 5; I Ptr. 5, 1-2, 5; Iac. 5, 14;
Fapte 6, 3, 5-6; Fii. 1, 1; I Tim. 3, 8-12).
Prin episcop si preot sunt primite Tainele Bisericii de catre credinciosi sau acestia din urma se
alipesc simplu de Biserica si cresc ca madulare ale Bisericii prin propovaduirea Evangheliei lui
Hristos si Tainele savarsite de preotii Bisericii (Mt. 28, 19-20; Mc. 16, 15-16; II Tim. 2, 15).

Hristos insusi este cel care imbraca cu puterea Duhului Sfant pe episcop, preot si diacon, in Taina
Hirotoniei pentru a propovadui cu autoritate Cuvantul lui Dumnezeu (Mt. 28, 19; Mc. 16, 15; II
Tim. 2, 15), pentru a sfinti, savarsind Sfintele Taine (Mt. 28, 19; Mc. 16, 16) si a conduce pe
calea mantuirii pe cei incredintati spre pastorire (Mt. 28, 20; Fapte 20, .28; I Tim. 4, 16). Harul
Preotiei isi are izvorul direct in insasi Preotia sau Arhieria nevazuta a lui Hristos, exercitand, in
numele si cu puterea lui Hristos, adica cu puterea Duhului data lor de Hristos, intreita chemare
sau slujire a Lui in Biserica.

Toate Tainele Bisericii implica preotia sacramentala, adica pe episcop si preot, dar in mod plenar
si direct Sfanta Euharistie, lasata ca porunca Apostolilor si prin ei episcopilor, urmasii lor si
preotilor (Lc. 22, 19). Euharistia si Hirotonia merg impreuna, se implica si se explica reciproc,
datorita lui Hristos care ramane in veac Arhiereul nostru la Tatal.

Hirotonia este conditia celorlalte Taine, desi ea nu-si poate indeplini menirea fara acelea, dar este
si conditia ei insesi, caci pe preot si pe diacon ii hirotoneste episcopul (I Tit 1, 5; Fapte 14, 23),
iar pe episcop trei sau cel putin doi episcopi, reprezentand episcopatul Bisericii autocefale
respective si intregul episcopat al Bisericii.

Biserica cuprinde insa si pe episcop si pe preot si tot ce se savarseste in Biserica este savarsit de
intreaga Biserica, pentru ea, dar si pentru fiecare madular in parte al ei. Dar nu exista Biserica
fara episcop si preoti, ca organe vazute ale Preotiei nevazute a lui Hristos, investite cu putere de
catre Hristos insusi in Taina Hirotoniei pentru Biserica si in Biserica.

Asa-zisul ministeriu comun al tuturor crestinilor ca madulare ale Bisericii, sau preotia obsteasca,
implica cu necesitate ministeriul sacramental al episcopatului, sursa a celorlalte trepte harice ale
Preotiei, ca unul ce tine de fiinta Bisericii si este pentru Biserica, fara sa-si aiba obarsia in cel al
credinciosilor, ci izvorand direct din Arhieria lui Hristos, Capul Bisericii. intre masa
credinciosilor si preotia sacramentala (episcop, preot si diacon) exista o interconditionare sau,
mai exact, o impreuna-lucrare si rugaciune, insa trebuie pastrate proportiile. Laicii n-au acces la
savarsirea Tainelor, insa sfera vietii lor este viata harului, penetrarea lor si a lumii de lucrarea
harului dumnezeiesc, care este in Biserica si de care se si impartasesc prin Sfintele Taine.

5. Insusirile Bisericii

Acestea sunt consecinta fireasca a constitutiei ei teandrice, ca trup al lui Hristos cel Unul si
Sfant, extins peste veacuri, si notele distinctive al adevaratei Biserici a lui Hristos. Simbolul
Niceo-constantinopolitan infatiseaza Biserica drept una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca.
Fiecare dintre acestea este strans legata de celelalte si le presupune pe celelalte.

a. Unitatea Bisericii tine de constitutia Bisericii ca Trup extins al Cuvantului intrupat. Hristos se
extinde in oameni incorporandu-i in Sine, ca sa-i faca asemenea Lui si sa-i uneasca intr-un singur
trup, umplandu-i de aceeasi iubire a Lui fata de Dumnezeu Tatal si de a lui Dumnezeu Tatal fata
de El.

Sfintii Parinti vad temeiul unitatii Bisericii in prezenta aceluiasi trup jertfit si inviat strabatut de
plenitudinea Duhului Sfant, in toate madularele Bisericii. Euharistia cea una implica Biserica cea
una.

Unitatea Bisericii consta, de asemenea, in pastrarea aceleiasi credinte dogmatice ca expresie a

prezentei si lucrarii plenare a lui Hristos in Biserica. Credinta dogmatica si totalitatea Tainelor
formeaza un tot (Efes. 4, 4-6).

Biserica este una si in sens de unitara, pentru ca avand pe Hristos lucrator in ea, prin Duhul
Sfant, ea este cu adevarat Trupul Lui extins in umanitate, adica este unita deplin cu Capul ei,
Hristos, si deplin unita in ea insasi prin "intocmirile" si "legaturile" date ei de Hristos (Efes. 4,
16) . In temeiul acestei unitati de viata, Biserica este unitara si in organizarea ei. Bisericii
Ortodoxe ii este specifica unitatea simfonica, adica unitatea de comunitate care se impaca cu
libertatea si imprejurarile variate din diferite locuri.

b. Sfintenia Bisericii este strans legata de unitatea ei, provenind din relatia nemijlocita a
Bisericii cu Hristos, Capul ei. Nu se poate dobandi mantuirea fara participarea la sfintenia lui
Hristos lucratoare in Biserica prin Sfintele Taine ca lucrari ale Duhului Sfant, savarsite cu
puterea aceluiasi Duh Sfant de catre preotii Bisericii. Hristos este sfant mai intai pentru ca este
Dumnezeu, sfintenia fiind o insusire a lui Dumnezeu. La aceasta sfintenie nu se ajunge decat prin
participare, care se realizeaza prin Sfintele Taine.

Sfintenia Bisericii nu exclude prezenta pacatosilor in ea aici pe pamant, cum ni se arata prin
pildele imparatiei (a neghinei, Mt. 13, 24-30; 37-40; a navodului, Mt. 13, 47-50), caci Fiul
Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut. Hristos se sfinteste pe Sine si ca om, ca
si noi sa fim sfintiti intru adevar (In. 17, 19).

Biserica este laboratorul in care Duhul lui Hristos ne face sfinti sau chipuri tot mai depline ale lui
Hristos insusi. Ea este Cincizecimea Duhului extinsa in umanitate. Sfintenia are un caracter
dinamic, nu static, antrenand si pe om in propria lui desavarsire si sfintire. Credinciosii sunt sfinti
in mod tainic din momentul Botezului, dar ei trebuie sa arate aceasta sfintenie prin fapte si sa
creasca in sfintenie.

Cum zice Paul Evdokimov: "Biserica este sfintita cu sfintenia lui Hristos (Efes. 5, 25-27) si in
virtutea faptului ca este sursa Tainelor si a sfinteniei, ea aduce la existenta comuniunea sfintilor.
Biserica, chiar pe pamant, traieste nu o viata pamanteasca, ci una dumnezeiasca, in chip uman.

c. Sobornicitatea Bisericii indica atat destinatia Bisericii de a cuprinde in sine intreaga

umanitate rascumparata de Hristos (Mt. 28, 18-20; Mc. 16, 15-16), cat si trairea intregului de
catre fiecare madular in parte, dat fiind faptul ca Biserica este un trup cu multe madulare care
exprima viata Trupului si participa la viata intregului.
Dupa definitia data Bisericii de Sf. Ap. Pavel, ca Trup al lui Hristos si plinire a Duhului Sfant
(Efes. 1, 23), urmeaza ca Biserica intreaga are pe Hristos intreg cu toate darurile Lui mantuitoare
si indumnezeitoare, precum si fiecare Biserica locala si fiecare credincios il are daca ramane in
intregul acestui Trup, dupa cum si intregul traieste in partile lui, dar cu o conditie: sa fie
sanatoase si depline si mereu in comunitate cu intregul, Biserica universala, adica cea una,
traieste si se manifesta in fiecare Biserica locala care are si traieste plenar pe Hristos al credintei
si al Euharistiei si prin aceasta al tuturor Tainelor. Sobornicitatea mai indica si faptul ca Biserica
adevarata sta pe temelia soboarelor ecumenice.

d. Apostolicitatea este insusirea care arata ca Biserica Ortodoxa a pastrat intreaga si

neschimbata invatatura lui Hristos asa cum au comunicat-o Sfintii Apostoli, ca ea sta pe temelia
Apostolilor si este expresia plenara a Traditiei apostolice.

Apostolicitatea implica pentru Biserica succesiunea apostolica a ierarhiei, in sensul transmiterii

neintrerupte a harului episcopiei si a intregii credinte de la Apostoli prin episcopii hirotoniti de ei
si prin aceasta prin episcopii tuturor timpurilor pana la ultimul de astazi.

Credinta apostolica "o primim de la preotii si de la crestinii existenti, deci care au crezut inaintea
noastra, iar ei de la cei dinaintea lor si asa pana la Apostoli, primii care au stiut despre Hristos si
au crezut in El?.

Biserica ne transmite pe Hristos din ea si prilejuieste salasluirea lui Hristos Cel din Cer in noi toti
care am devenit si am crescut ca madulare ale Trupului Sau. Adevarata imagine a ei ne-o da
Hristos insusi in cuvintele: "Eu sunt vita cea adevarata si Tatal Meu este lucratorul. Orice mladita
care nu aduce roada intru Mine, El o taie; si orice mladita care aduce roada, El o curata, ca mai
multa roada sa aduca.. Ramaneti in Mine si Eu in voi. Precum mladita nu poate aduce roada de la
sine, daca nu ramane in vita, tot asa si voi daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt vita, voi sunteti
mladitele. Cel ce ramane in Mine si Eu in el acela aduce roada multa caci fara de Mine nu puteti
face nimic." (In. 15, 1-2, 4-5). Biserica este cuprinsa in butucul vitei, Hristos, care ne cuprinde pe
toti, si in care trebuie sa ramanem daca vrem sa aducem roada, caci seva in mladite vine din
butucul vitei, de la Tatal.

Cel ce ne da puterea sa ramanem in acest butuc este Duhul Sfant, care este Duhul Fiului, venit in
noi prin umanitatea lui Hristos, indumnezeita prin intrupare, Cruce si inviere. Prin El Hristos ne
incorporeaza in Trupul Sau si tot prin El noi strigam pe Tatal zicand: "Avva! Parinte!" (Rom. 12,
15), numim pe Iisus Hristos Domn (I Cor. 12, 3) si inaintam spre statura barbatului desavarsit
Hristos (Efes. 4,13).

Ramanerea in Hristos si rodirea in El este conditionata de pazirea poruncilor (Mt. 19, 17) si a tot
adevarul, fara nicio stirbire, marturisindu-L si traindu-L ca madulare ale Bisericii. Iar aceasta
inseamna a trai in Hristos, cu Hristos si viata lui Hristos in Sfintele Taine. Iar in aceasta
marturisire si traire plenara a lui Hristos este exprimat, in modul cel mai concis, insusi continutul
mantuirii care nu se poate obtine decat in Biserica (In. 15, 5).Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu

https://www.crestinortodox.ro/credinta/ce-este-biserica-dupa-invatatura-ortodoxa-69907.html
Mantuirea oamenilor se realizeaza numai prin incorporarea si cresterea lor in Hristos, ca
madulare ale Trupului Sau, Biserica. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care ne-a mantuit
recapitulativ pe toti in Sine, adunandu-ne, dupa aceea, in chip actual in Sine, ca madulare ale
Trupului Sau, ne comunica treptat, trecandu-ne prin starile prin care a trecut El umanitatea Sa,
desavarsirea Sa. In acest sens, Nicolae Cabasila subliniaza: "Pentru a ne uni cu Hristos va trebui
sa trecem prin toate cate a trecut si El, sa rabdam si sa patimim si noi cate a rabdat si a patimit
El... Caci, intr-adevar, noi de aceea ne si botezam ca sa ne ingropam si sa inviem impreuna cu El,
de aceea ne ungem cu Sfantul Mir, ca sa ajungem partasi cu El prin ungerea cea imparateasca a
indumnezeirii si, in sfarsit, de aceea mancam hrana cea prea sfanta a impartasaniei si ne adapam
din dumnezeiescul potir, pentru ca sa ne cuminecam cu insusi Trupul si Sangele pe care Hristos
le-a luat din pantecele Fecioarei Maria. Asa ca, la drept vorbind, noi ne facem una cu Cel ce s-a
intrupat si s-a indumnezeit, cu Cel ce a murit si a inviat pentru noi". Dar trecerea prin toate cate a
trecut Hristos si trairea lui Hristos in noi si cu Hristos in Duhul Sfant, prin Sfintele Taine, se
realizeaza numai in Biserica, caci numai aici, in Biserica, lucreaza Hristos prin Duhul Sau
mantuirea noastra impreuna cu noi, revarsand viata Sa dumnezeiasca asupra Bisericii si asupra
madularelor ei care participa la viata Capului ei, Hristos.

Hristos, Dumnezeu-Omul, este taina originara si atotcuprinzatoare a mantuirii noastre, caci in El

ne-a fost data baza unirii divinului cu umanul, adica a energiilor divine necreate, a harului, cu
umanul printr-un semn material in general, prin care se comunica omului, in forma vazuta, harul
dumnezeiesc nevazut. Toate Tainele Bisericii si insasi Taina Bisericii, isi au baza lor divino-
umana in Taina Tainelor, Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Sinodul I ecumenic de la Niceea
(325), argumentand, formuland si subliniind invatatura ortodoxa despre dumnezeirea Logosului
intrupat al Tatalui, Domnul nostru Iisus Hristos, "a salvat sensul simbolului sau al semnului vazut
ca cuprinzator al vietii dumnezeiesti impotriva arianismului care, despartind radical intre
Dumnezeu si lume, facea din simbol numai un mijloc care inchipuie realitatea dumnezeiasca si
nu o cuprinde". Iar dogma hristologica, in formularea ei de la Sinodul III ecumenic (Efes, 431) si
IV ecumenic (Calcedon, 451) explica atat comuniunea oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in
Duhul Sfant, care constituie Biserica, cat si participarea acestora la viata dumnezeiasca prin
Sfintele Taine ale Bisericii. Pe acestea le-a instituit Hristos insusi ca forme si grade de relatii
personale ale Lui, cu oamenii incorporati in Sine ca madulare ale Bisericii, caci orice Taina este
o intrare in comuniune cu Hristos ca persoana si prin Hristos o intrare in comuniune cu ceilalti
membri ai Bisericii uniti cu Hristos. Iar prezenta si lucrarea lui Hristos insusi in Taine este
implicata in faptul ca harul Tainelor este energia necreata a lui Hristos sau lucrarea lui Hristos,
accesibila si partasibila omului prin umanitatea indumnezeita a lui Hristos cel inviat si slavit.
Biserica este Trupul lui Hristos. Tainele ei isi au temeiul, explicatia si necesitatea lor in legatura
dintre Hristos si Biserica si sunt viata si lucrarea Duhului lui Hristos, adica a Duhului Sfant in
Biserica si in madularele ei. Aceste idei vor fi dezvoltate in cele ce urmeaza.

Tainele, elemente fundamental-constitutive si dinamice ale Bisericii

Dintre toate tainele dumnezeiesti, Taina lui Hristos este cea mai mare Taina sau mister, caci
"Hristos este descoperirea Tainei celei ascunse din timpuri vesnice" a lui Dumnezeu (Rom. 16,
25-26; Efes. 3, 3 si urm. ; Col. 2, 2-3) : Dumnezeu se face om la plinirea vremii (Gal. 4-, 4), spre
rascumparare si infiere (Gal. 4, 5), spre mantuirea si marirea noastra (1 Cor. 2, 7). Dumnezeu-
Omul, Iisus Hristos, este misterul sacramental prin excelenta si dupa Acesta si prin Acesta,
Biserica si Euharistia. Prin Taina Hristos, Dumnezeu a voit sa ridice natura vizibila si mai ales sa
se comunice prin natura vizibila, pentru a uni cu Sine in chip sacramental intregul neam omenesc
si tot universul. Dumnezeu a binevoit sa salasluiasca omeneste in Hristos toata plinirea
dumnezeiasca (Col. 1, 19 si 2, 9), ramanand insa mai departe Taina. "Dumnezeu a devenit om
pentru ca omul sa devina dumnezeu" - este ideea centrala a iconomiei mantuirii, scumpa tuturor
Parintilor Bisericii, de la Sfantul Irineu la Sfantul Atanasie cel Mare si la toti de dupa acestia.
Aceasta exprima esenta inefabila a Tainei Hristos, mister si sacrament originar si fundamental
ascuns din vesnicie in Dumnezeu, cum spune Sf. Apostol Pavel (Col. 2, 2-3 ; 3, 3 ; Rom. 16, 25),
al intalnirii noastre cu Dumnezeu si al mantuirii noastre a tuturor in Hristos, dar si al insusirii de
catre fiecare om a roadelor rascumpararii si indumnezeirii noastre prin Hristos, in Duhul Sfant, in
Biserica Sa.

Hristos este Taina si sacramentul prin excelenta, originar si general, izvor si continut al tuturor
misterelor si sacramentelor, conditie si explicatie a tuturor acestora. Ea se face cunoscuta
oamenilor prin "intruparea adevarata si desavarsita a Fiului lui Dumnezeu, care a unit in Sine,
dupa ipostas, in chip neimpartit si neamestecat firea noastra si pe noi insine, prin Sfantul Sau
Trup luat din noi si al nostru, inzestrat cu suflet rational, trup pe care El l-a fixat in Sine ca parga
si pe care l-a invrednicit prin intruparea Sa ca om sa fie unul si acelasi lucru cu El". Iar botezul
vietuirea Sa pe pamant, patimile si moartea pe cruce, invierea si inaltarea Sa la ceruri intru slava,
de-a dreapta Tatalui, sunt si ele Taine sau mistere prin care Hristos a savarsit rascumpararea si
innoirea noastra ca fapturi rationale, restabilite in comuniune cu Dumnezeu.

Taina Hristos cu actele ei mantuitoare se prelungeste in umanitate prin Biserica si Tainele ei. in
legatura ei stransa cu Hristos, prin Duhul Sfant care viaza si lucreaza in ea, Biserica este ea insasi
o Taina, si anume o Taina generala si principala, conditie si rezultat a altor Taine care exprima
propria ei sacramentalitate, ele fiind lucrari ale aceluiasi Hristos in Duhul Sfant.

Biserica este Hristos prelungit si in curs de prelungire in umanitate prin Taine. Fiind Hristos
comunitar-sobornicesc extins in timp si spatiu pentru a cuprinde intreaga umanitate rascumparata
si innoita de Hristos insusi prin intrupare, cruce si inviere, Biserica este a doua Taina sau mister
principal al mantuirii noastre personale, subiective.

Prelungire dinamica prin Duhul Sfant a intruparii Logosului, Biserica a fost intemeiata de
Mantuitorul Hristos pe cruce, luand putere din invierea Sa din morti. Ca comuniune si
comunitate concreta a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant, Biserica intra in
istorie la Cincizecime odata cu venirea ipostatica a Duhului Sfant in lume, de la Tatal, trimis de
Fiul (Ioan 14, 26; 15, 26) si cu pogorarea Lui in chip distinct peste Apostoli (Fapte 2, 1-3; 1, 13-
15), la care s-au adaugat cei patrunsi la inima de cele vazute si auzite (Fapte 2, 4, 37) care au
primit cuvantul Evangheliei si s-au botezat, fiind ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 41). Legata de
lucrarea Duhului Sfant, Biserica este Cincizecimea prelungita si prezenta in umanitate, care
dureaza in vesnicie. Intrata in istorie acum, Biserica este acel mediu statornic si de nimeni
neclintit (Matei 16, 18) fiindca este Trupul lui Hristos, al manifestarii si lucrarii energiilor divine
necreate in cuprinsul umanitatii incorporate in Hristos pe care le revarsa Hristos prin Duhul Sfant
in Biserica.
Venind personal Duhul Sfant in lume, viata lui Dumnezeu se coboara pe pamant, Treimea
locuieste in noi si ne indumnezeieste; Ea ne impartaseste energiile si lucrarile Sale necreate prin
care noi participam la viata de iubire a lui Dumnezeu. Dar harul ni se impartaseste de Duhul
Sfant prin Hristos, adica prin umanitatea indumnezeita a lui Hristos slavit prin inviere si inaltat
intru slava la ceruri, de-a dreapta Tatalui (Rom. 5, 17, 20, 21 ; 6, 23). Mijloacele prin care Hristos
ne comunica starile principale prin care El a trecut umanitatea Sa in planul supraconstient, ontic
al existentei noastre, dandu-ne puterea de a le prelungi si in planul constient, sunt Tainele
Bisericii.

Toate cele sapte Sfinte Taine sunt instituite de Hristos, unele in mod direct, iar altele in mod
indirect, in ce priveste temeiurile scripturistice ale instituirii lor. Instituirea dumnezeiasca
constituie elementul principal al fiintei Tainelor, aratandu-le ca acte de putere ale lui Dumnezeu
si mijloace ale prezentei si lucrarii lui Hristos in Biserica si in madularele ei, prin Duhul Sfant.
Astfel, la ultima Cina spre noaptea in care urma sa fie vandut, Mantuitorul Hristos vrand sa lase
Bisericii, asa cum o reclama umanitatea Sa, o jertfa vizibila, care sa comemoreze si sa faca
prezent pana la sfarsitul veacurilor pe Cel care avea sa o implineasca odata pentru totdeauna in
mod sangeros pe cruce, a instituit dumnezeiasca Euharistie ca Jertfa si Taina in acelasi timp
(Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22- 24 ; Luca 22, 17-20). In acelasi timp El constituia si pe acei
preoti ai Legii celei noi, prin porunca data Apostolilor si succesorilor lor intru preotie sa aduca
aceasta jertfa: "Faceti aceasta spre pomenirea Mea" (Luca 22, 19 ; 1 Cor. 11, 24 si 25).

Taina Preotiei este legata direct de Arhieria lui Hristos si de jertfa Sa de pe cruce. Dar arhieria
sau preotia in general inseamna putere dumnezeiasca acordata celui hirotonit. Aceasta putere a
Duhului Sfant, Hristos a dat-o Sfintilor Sai Apostoli si, prin ei, urmasilor lor, episcopii, indata
dupa invierea Sa din morti: "Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand
acestea a suflat asupra lor si le-a zis: "Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, le vor fi
iertate si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20, 21-23). Dar Euharistia si Preotia sunt date in
vederea Bisericii si pentru Biserica. In textul: "Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant,
drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui, si al Fiului, si al
Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am porucnit voua, si iata, Eu sunt cu voi in
toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 18-20; Marcu 16, 15 si 16), Hristos sintetizeaza
cele trei laturi principale ale Preotiei, ca derivand direct din Preotia sau Arhieria Sa : puterea
invatatoreasca, puterea harismatica sau sfintitoare si puterea jurisdictionala sau de conducere.
Umplerea Apostolilor de toata puterea Duhului Sfant pentru slujba Preotiei va avea loc la
Cincizecime (Luca 24, 49) 5, odata cu venirea personala a Duhului in lume si infiintarea Bisericii
ca forma concreta de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant care intra
in relatie personala cu fiecare dintre Apostolii aflati in comuniune (Fapte 2, 1-3) si cu fiecare ins
incorporat in Trupul lui Hristos, Biserica, prin Tainele (Botez, Mirungere si Euharistie)
administrate de Apostoli si de urmasii lor celor care au primit cuvantul Evangheliei (Fapte 2, 38,
41, 42; 8, 16,17).

Botezul, ca prima Taina a incorporarii noastre in Hristos, ca madular al Bisericii, Trupul Sau, sau
prin care Hristos se extinde prin Duhul Sfant in oameni, ca sa-i incorporeze in Sine si in Biserica
a fost instituit de Mantuitorul dupa invierea Sa din morti odata cu trimiterea Apostolilor la
propovaduire (Matei 28, 19 ; Marcu 16, 15, 16), aratandu-l ca absolut necesar pentru mantuire
(Ioan 3, 3, 5 ; Marcu 16, 16).
Prezenta deplin transparenta a Duhului Sfant dupa inviere, in umanitatea lui Hristos, a facut
posibila si necesara pecetluirea celui botezat cu harul Duhului Sfant in Taina Mirungerii,
anticipata de Mantuitorul Ioan 7, 38) si practicata dupa Cincizecime de Sfintii Apostoli indata
aupa Botez sau in legatura cu Botezul (1 Cor. 6, 11), prin punerea mainilor

(Fapte 8, 16 ; 19, 6) sau Mirungere (2 Cor. 1, 21-22 ; Efes. 1, 13 , 4, 30 . 1 Ioan 2, 20, 27), pentru
primirea darurilor Duhului Sfant (Rom. 5, 5 . q 9, 15; 1 Cor. 6, 11, 19).

Taina Spovedaniei, prin care dobandim harul iertarii pacatelor marturisite cu cainta adanca in
fata episcopului sau preotului, a fost instituita odata cu suflarea Duhului asupra Apostolilor, in
prima zi a invierii, seara : "Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele le vor fi iertate, si carora le
veti tine vor fi tinute" (Ioan 20, 22-23).

La fel, si celelalte doua Taine, Nunta si Maslul isi au instituirea lor de la Hristos, fiind savarsite
tot din timpul Sfintilor Apostoli. Instituirea dumnezeiasca, de la Hristos insusi, a Sfintelor Taine
arata ca acestea sunt absolut necesare pentru mantuire, de indata ce insusirea personala a
roadelor rascumpararii, mantuirea si indumnezeirea, nu pot fi dobandite de om, decat numai cu
ajutorul harului dumnezeiesc insusi: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal
Meu decat prin Mine" (Ioan 14, 6) ; "Eu sunt vita, voi sunteti mladita. Cel ce ramane in Mine si
Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 5) ; "Si orice
veti cere intru numele Meu, aceea voi face, ca sa fie slavit Tatal intru Fiul" (Ioan 14, 13). Acelasi
lucru il subliniaza apoi Sfantul Apostol Pavel: "Caci Dumnezeu este Cel ce lucreaza intru voi si
ca sa voiti si sa savarsiti dupa a Lui bunavointa" (Filipeni 2, 13). Ajutorul si harul lui Dumnezeu
ne vin prin Taine si in Biserica (Ioan 3, 3-5; Marcu 16, 16; Fapte 8, 16-17; 1 Ioan 2, 20, 27; 1
Cor. 6, 11, 19; Matei 26, 26-28; Luca 22, 19-20; Ioan 6, 51, 53-56), si nu in afara Bisericii si a
Tainelor ei.

Tainele sunt, prin urmare, lucrari sfinte: 1) instituite de Hristos, 2) savarsite in Biserica de
episcop sau preot, cu puterea Duhului data lor in Taina Hirotoniei, 3) care sub o forma vizibila,
4) ne impartasesc harul nevazut al lui Hristos sau pe Hristos insusi in actiunile Sale mantuitoa-re,
5) pentru a ne face partasi de desavarsirea umanitatii Sale, sau de mantuire. Instituirea lor de
catre Hristos subliniaza ideea ca numai Dumnezeu poate lega harul sau lucrarea Sa de anumite
mijloace sensibile pentru a ni-l impartasi in mod adecvat conditiei noastre de fiinte spirituale-
trupesti. Cat priveste actul sensibil si harul nevazut, ele nu pot fi separate decat prin cugetare,
caci in mod concret ele formeaza un intreg, asa cum sufletul si trupul formeaza un intreg.

Instituite de Hristos, Biserica si Tainele sunt date impreuna si deodata in vederea incorporarii,
cresterii si mantuirii oamenilor in Hristos. Legatura stransa dintre Biserica si Taine isi are temeiul
in relatia fiintiala intre Hristos si Biserica, Trupul Lui extins in umanitate. "Biserica intreaga este
plina de Hristos". Deci si actele ei- in special cele instituite chiar de El - sunt pline de El si omul
care le primeste este incadrat si creste in aceasta ordine a Bisericii, in trupul tainic al lui Hristos.
"Caci pe El (Hristos) L-a dat cap Bisericii, care este Trupul Lui si plinirea Celui ce plineste toate
in toti" (Efes. 1, 22-23). In calitatea de Cap, Hristos nu se poate desparti de trupul Sau, ci e mai
degraba conducatorul nemijlocit si suflarea cea mai intima a lui, mereu prezenta in el... Aceasta
comuniune intru Hristos si Biserica se bazeaza pe participarea Bisericii la patimirea si invierea
lui Hristos si se activeaza in ea... Si anume, aceasta se implineste sacramental in Taine, mai intai
prin Botez, cum ne-a aratat Sf. Apostol Pavel in Romani 6 . ..".

Biserica este, deci, Misterul vast, sau Taina generala in care traieste si lucreaza in chip nevazut
Hristos insusi, pe care ea il experiaza prin lucrarile Duhului Sfant. Tainele, in schimb, sunt actele
partiale prin care se ofera fiecaruia, in mod personal, viata dumnezeiasca a lui Hristos din
Biserica. De aceea, prin Taine creste si se hraneste Biserica.

Relatia aceasta stransa dintre Taine si Biserica este subliniata de Nicolae Cabasila astfel :
"Biserica se arata prin Taine cum se arata inima prin madulare, radacina pomului prin ramuri si,
cum a zis Domnul, ca vita prin mladite, pentru ca aici nu e numai o identitate de numiri si o
asemanare, ci identitate de lucru, intrucat Tainele sant Trupul si Sangele Domnului". "Tainele
sunt centrul intregii vieti a Bisericii, ele sunt conditia indispensabila pentru cresterea trupului
Bisericii. Tainele sant "incheieturile" si "legaturile" care unesc trupul lui Hristos, pornind din
capul lui (Col. 2, 19) si prin aceasta unesc pe credinciosi, incat acestia sunt "ca un singur om",
avand o singura inima si un singur suflet (Fapte 4, 32). Numai prin Taine se realizeaza unitatea
pentru care s-a rugat Hristos" 10. Numai prin Taine, cei ce au primit cuvantul Evangheliei lui
Hristos din gura Apostolilor, s-au putut adauga acestora constituind Biserica ca comunitate a
celor ce cred in Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant (Fapte 2, 1-3, 37-38, 41), si au putut
starui in comuniune cu Hristos si unii cu altii in Hristos (Fapte 2, 42, 46).

Biserica este o comuniune prin Taine, se intemeiaza pe ele, este circumscrisa de catre Taine, dar
ea este savarsitorul lor. Tainele apartin Bisericii ca acte ale ei sau mai exact ca acte ale Capului
ei, Hristos. Dar Capul nu este singur, ci este impreuna cu Trupul. El nu lucreaza nimic singur, ci
impreuna cu Trupul Sau, Biserica, si tot ceea ce El face se raporteaza la Trupul Sau, Biserica.
Fiind savarsite de Hristos, prin Duhul au, adica Duhul Sfant, Tainele sunt ale Bisericii. Dar
acestea sunt ale Bisericii si pentru ca sunt ocazionate si cerute de Biserica, pentru ea si pentru
madularele ei. Ele sunt ale Bisericii si pentru ca Hristos le savarseste din ea, in ea si impreuna cu
ea. Ba mai mult, Biserica este aceea care a primit si porunca expresa de la Hristos, Capul ei, sa
savarseasca Tainele pe care El insusi le-a instituit : instituind Euharistia, la Cina cea de Taina
(Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24 si Luca 22, 19-20), Mantuitorul Hristos a si poruncit
savarsirea ei: "Aceasta s-o faceti intru pomenirea Mea" (Luca 22, 19; 1 Cor. 11, 24). Savarsirea
Sfintelor Taine trebuie sa insoteasca propovaduirea Evangheliei spre mantuire (Matei 28, 19;
Marcu 16( 15-16), odata cu conducerea credinciosilor spre Hristos si dobandirea imparatiei
cerurilor, data fiind prezenta necontenita a lui Hristos cu Apostolii si cu urmasii lor pana la
sfarsitul veacurilor (Matei 28, 20). Savarsirea celor Sfinte, adica a Tainelor este, deci, o parte
constitutiva a puterii date Bisericii de catre Hristos insusi. Ba mai mult, este o obligatie data ca
porunca Bisericii (Matei 28, 19; Luca 22, 19), fiindca numai prin Taine, Hristos se extinde in
oameni si ii incorporeaza in Sine si in Trupul Sau, Biserica, pentru a-i mantui : "Cel ce va crede
si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu 16, 16) sau "Cel ce
crede in Mine, precum a zis Scriptura, rauri de apa vie vor curge din pantecele lui. Iar aceasta a
zis-o despre Duhul pe care avea sa-L primeasca acei ce cred in El" (Ioan 7, 38-39). Duhul lui
Dumnezeu nu vine in noi decat prin Tainele Lui in Biserica. "Fara Hristos pe care ni-L
impartaseste Duhul Sfant in Taine sau fara Duhul care ni se impartaseste odata cu Hristos in
Taine, in Biserica, nu avem acces la Tatal" (Ioan 14, 6).
Tainele, lucrari si prezente ale lui Hiistos in Biserica

Intre Biserica si Taine exista un indoit raport : general si special. Raportul special evidentiaza in
modul cel mai pregnant conditionarea reciproca a Bisericii si Tainelor ei, precum si ideea ca
Biserica este rezultat si conditie a Tainelor.

Astfel, prin Taina Botezului, se extinde taina intruparii Cuvantului, adica creste trupul tainic al
lui Hristos, Biserica. "Caci Cuvantul lui Dumnezeu si Dumnezeu - spune Sfantul Maxim
Marturisitorul - vrea sa lucreze pururea si in toti taina intruparii Sale". Prin Botez, Biserica
primeste noi membri. Acesti membri sunt oamenii trecuti prin apa Botezului si prin apa spirituala
nevazuta a Duhului Sfant. Ei poarta imprimata, in fiinta lor, lucrarea sacramentala a Botezului.
Toti membrii Bisericii sunt nascuti sacramental dupa asemanarea nasterii lui Hristos, cum spune
Teofan al Niceii. "De aceea si noi ne renastem in chip suprafiresc din apa aceasta fara unire
trupeasca si fara celelalte fapte ale firii ca fii ai lui Dumnezeu si asemenea chipului Fiului lui
Dumnezeu prin fire, nascut din pantecele feciorelnic si neprihanit... Pentru ca tot ce ne da aceasta
renastere si rezidire dupa chipul lui Dumnezeu o lucreaza prezenta Sfantului Duh". Altfel spus,
in toti cei botezati se afla Hristos ca prunc nasut fara de pacat din Fecioara, ei fiind intr-un
anumit grad unificati spiritual in Hristos: "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si
imbracat" (Gal. 3, 27) ".

Botezul implica si impartaseste harul Duhului Sfant in Biserica si din Biserica si la cererea
acesteia. Iar harul Duhului este ceea ce formeaza Biserica reunind pe credinciosi intr-o
comunitate care asteapta venirea imparatiei. Iata aici caracterul eclezial si eshatologic al
Botezului. Deci, Biserica este constituita din cei botezati si poarta caracterul Botezului, fiind
Trup sacramental in care traieste Hristos in Duhul Lui, imprimat in madularele ei. Din aceasta
rezulta sacramentalitatea intrinseca a Bisericii si necesitatea Botezului ca prima Taina a
incorporarii omului in Hristos si in Biserica sau a incorporarii lui in Hristos ca madular al
Bisericii. "Dar nu numai Botezul conditioneaza si da realitate Bisericii ci si Biserica
conditioneaza Botezul. Biserica e sacramentala prin faptul ca e constituita din cei care au
imprimat in ei Taina Botezului (si alte Taine), dar si intrucat are puterea sa extinda
sacramentalitatea ei asupra celor ce vor sa intre in ea... "Cu alte cuvinte, din Botez ia fiinta pe de
o parte Biserica, dar in acelasi timp prin impreuna-lucrarea lui Hristos si a Bisericii se nasc
credinciosii ca membri ai Bisericii".

Dar cei care sunt ziditi in Trupul tainic sau sacramental al Bisericii nu sunt numai botezati, adica
nu au imprimata in fiinta lor numai Taina Botezului, ci poarta si pecetea Duhului Sfant primita in
Taina Ungerii cu Sfantul Mir si sunt hraniti cu Trupul si Sangele lui Hristos prin Taina Sfintei
Euharistii, fara sa mai vorbim si de alte Taine imprimate in fiinta lor , caci Biserica implica
deopotriva pentru madularele ei atat starea de nascuti de sus", adica "din apa si din Duh" (Ioan 3,
3, 5, 7), ca imprimare a starii de nascut din Fecioara a Fiului lui Dumnezeu, si pecetluirea lor in
Duhul Sfant, ca o imprimare a lui Hristos cel uns de Duhul Sfant la Botez, cat si comuniunea
deplina intre noi si Hristos prin Sfanta Euharistie, ca imprimare a starii Lui de totala daruire ca
jertfa Tatalui pentru noi si impreuna cu noi.

Deci, fiecare Taina lucreaza unirea credinciosilor cu Hristos in masuri si moduri diferite, caci
toate il cuprind pe Hristos sacramental, trecut prin toate starile prin care El si-a trecut propria
umanitate. Un loc aparte il ocupa insa Botezul, Mirungerea si Euharistia, care realizeaza
progresiv incorporarea oamenilor in Hristos prin Botez si Mirungere, si apoi in mod deplin prin
Euharistie. Prin aceste trei Taine, are loc extinderea lui Hristos prin Duhul Sfant in oameni,
constituind astfel Biserica. Dupa conceptiile protestante, Biserica se constituie numai prin Botez,
iar dupa doctrina catolica, prin Botez si Confirmare, aceasta din urma tund savarsita la o mare
distanta de timp dupa Botez, si anume dupa varsta de sapte ani si inainte de varsta de paisprezece
ani.

Prin Botez, Hristos ne-a renascut, iar prin Duhul Sfant, acelasi Hristos ne-a pecetluit pentru ziua
rascumpararii, lasandu-ne totusi sa avem inca un trup muritor si patimitor, dupa ce a scos insa pe
captetenia rautatii din camarile sufletului.

Euharistia, insa, aseaza in adancul nostru chipul trupului vietii viitoare. Caci la baza vointei
noastre de a muri cu Hristos, pentru a vietui Hristos in noi, "nu sta numai harul Botezului, ca
iradiere de putere din Hristos cel rastignit si inviat, ci insusi trupul rastignit si inviat al lui Hristos
amestecat cu trupul nostru, sta trupul nostru asimilat in potenta cu trupul rastignit si inviat al lui
Hristos. Transparenta lui Hristos prin trupurile noastre este in curs de a deveni totala. Trupul
nostru si-a pierdut autonomia si grosimea in adancul sau prin unirea cu trupul lui Hristos, care, in
baza uniunii ipostatice si a mortii pe cruce si-a pierdut el insusi aceasta autonomie si grosime, iar
prin inviere s-a spiritualizat". Intre Botez si Euharistie exista o stransa legatura, caci prin
amandoua ni se comunica, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, dinamismul sau puterea
transformatoare a mortii Domnului, dar in masuri diferite: prin Botez dobandim puterea omorarii
vointei noastre pentru pacat, a aplecarii voii noastre spre placeri, deci puterea virtutii pentru viata
de pe pamant; prin Euharistie dobandim puterea de a ne da viata, caci chiar fiinta noastra moare
tainic (si trebuie sa moara, chiar si vizibil) pentru Dumnezeu, ca sa ne umplem de viata Lui in
viata. Dar legatura dintre Botez si Euharistie este de continuitate, adica de adancire si desavarsire
a incorporarii noastre in Hristos, sau de crestere a lui Hristos in noi si a comuniunii noastre cu El.
Subliniind aceasta, Teofan al Niceii (sec. XIV) afirma : "De aceea pe cei ce intentioneaza sa-i
uneasca cu Sine, ca pe niste madulare ale Sale, mai intai ii face de acelasi chip cu capul, prin
Botez, apoi prin comunicarea si impartasirea Trupului si sangelui propriu, lipeste de Sine si
intreolalta madularele acestea deiforme. Pentru aceasta premerge Botezul, Sfintei impartasanii.
Caci intai trebuie sa se faca madularele asemenea capului, ceea ce o face dumnezeiescul Botez,
apoi sa se uneasca cu Capul, unire care se infaptuieste prin Sf. Euharistie".

Dar inainte de a primi pe insusi vistiernicul darurilor dumnezeiesti sau comoara inepuizabila a
darurilor, Hristos, omul trebuie sa primeasca darurile Duhului Sfant. Aici gaseste Nicolae
Cabasila rostul Tainei Ungerii cu Sfantul Mir, subliniind ca pentru a simti ca primeste, in Sfanta
impartasanie, Trupul si Sangele lui Hristos, trebuie sa primesti pe Duhul Lui care sa-ti dea
aceasta intelegere. "Dupa cum inainte de a te fi impacat cu prietenii nu poti sta in mijlocul lor, tot
asa nici in stare de pacat si de stricaciune nu te poti impartasi de Trupul si Sangele de care sant
vrednice numai sufletele curate. Iata de ce, intai de toate, ne spalam, apoi ne ungem si numai
dupa ce ne-am curatit de-ajuns si ne-am umplut de buna mireasma a fiintei lui Hristos, abia dupa
aceea santem primiti si noi la Sfanta Masa a impartasaniei". Ungerea spre sfintire si intelegere,
spre participare la Jertfa si invierea lui Hristos si deci pentru unirea deplina cu Hristos in
Euharistie trebuie s-o primim inainte.
Legata de Botez prin lucrarea ei de incorporare si unire plenara cu Hristos, si precedata de
Mirungere, Euharistia este, prin excelenta, Taina comuniunii si unitatii ecleziale a crestinilor cu
Hristos. Caci acum credinciosii'nu se mai impartasesc numai de harul lui Hristos, participand la o
anumita stare si lucrare mantuitoare din viata Lui, ci de insusi Trupul Lui care devine in ei insisi
izvor al tuturor energiilor divine in calitate de trup inviat. Prin aceasta se realizeaza adevarata
comuniune si unificare intre noi si Hristos. Si fiindca unificarea si comuniunea intre persoane pot
spori continuu sau pot slabi si trebuie sa fie refacute, de aceea ne impartasim adeseori de Hristos.
Dar nu ne putem impartasi de Euharistie pentru viata si pentru mai multa viata cu Hristos, decat
cu vrednicie si pregatire pentru aceasta prin Taina Spovedaniei. impartasindu-ne cu Trupul si
Sangele lui Hristos, comuniunea cu El se imprima pana in carnea si sangele nostru, "producandu-
se o adevarata comuniune de carne si de sange, purificate si penetrate de Duhul". "Caci trup se
uneste cu trup, sange cu sange si suflet cu suflet" si drept urmare: "gandirea lui Hristos se face
una cu gandirea noastra, voia Lui una cu voia noastra, trupul si sangele Lui, una cu trupul si
sangele nostru".

Realizand deplina comuniune a oamenilor cu Hristos, ca madulare ale Trupului Sau, si unitatea
tuturor crestinilor in Hristos si intreolalta, Euharistia realizeaza, din cei botezati si pecetluiti cu
Duhul lui Hristos, Biserica, ca trup al lui Hristos si comuniune a oamenilor cu Dumnezeu. Sau,
mai precis : prin Sfanta Euharistie se realizeaza si se mentine Biserica ca -trup al lui Hristos,
drept comunitate potential completa a credinciosilor cu El si intre ei, si plenitudine de viata a
Duhului Sfant in cei incorporati in Hristos. Aceasta idee, Nicolae Cabasila o subliniaza astfel:
"Sfintele Taine sunt Trupul si Sangele Domnului, dar sunt totodata hrana si bautura cea adevarata
a Bisericii lui Hristos; iar prin impartasire, nu Biserica le preface pe ele in trup omenesc, ca pe
oricare alta hrana, ci Biserica se preface in ele, deoarece cele mai tari biruiesc, precum fierul
inrosit in foc ni se arata aievea ca foc nu ca fier, deoarece insusirile fierului sant absorbite cu
totul de cele ale focului, tot asa si cu Biserica lui Hristos: daca ar putea cineva sa o cuprinda cu
privirea, n-ar vedea decat insusi Trupul Domnului, prin aceea ca e unita cu El si ca se
impartaseste din Trupul Lui... Pentru acest motiv, Sfantul Apostol Pavel scrie : "Voi sunteti
Trupul lui Hristos si fiecare in parte madular al Lui" (1 Cor. 12, 27). Sub acest aspect, Euharistia
este, deci, aceea care zideste Biserica si da consistenta si plenitudine Bisericii.

Dar, desi prin Euharsitie Biserica isi gaseste constituirea ei fiintiala de Trup al lui Hristos, totusi
trebuie sa se tina seama ca de Euharsitie se pot impartasi numai cei botezati si unsi cu Sfantul
Mir si prin aceasta deveniti madulare ale Eisericii, chiar daca nu deplin inchegate. Din aceasta
pricina Biserica nu poate fi definita exclusiv o comunitate euharistica. Ea este o comunitate
euharistica pentru ca este o comunitate sacramentala. Caci "nu se poate socoti ca comunitatea
stransa in jurul episcopului care hirotoneste pe preotii ce savarsesc Euharistia este toata Biserica,
chiar daca credinciosii au totul in ea. Ci Biserica este comunitatea sacramentala universala. Caci
asa cum preotii depind de episcopi prin hirotonia lor, asa si episcopul depinde de colegialitatea
episcopatului Bisericii intregi prin hirotonia sa si prin comuniunea cu ea. Deci si credinciosii isi
datoreaza bunurile lor spirituale primite, comuniunii cu Biserica intreaga. Prin tot ce primesc
prin preotul lor, ei sunt legati indirect de Biserica intreaga; prin Duhul Sfant, primit in Taina
Mirului sant legati direct de tot episcopatul Bisericii, punandu-se in relief ca Duhul Sfant ii
uneste cu Biserica intreaga, ca Duhul este al Bisericii intregi. De aceea, si Euharistia savarsita de
preot si distribuita celor unsi cu Sfantul Mir intemeiaza nu numai o comunitate locala, ci
comunitatea Larga a Bisericii Universale".
Dar comunitatea ecleziala locala precum si cea universala n-ar putea avea loc si nici n-ar putea fi
o comuniune sacramentala fara Euharistia ca Jertfa si Taina in acelasi timp. Caci starea de
sfintire si deci sacramentala este legata indisolubil de starea de jertfa. Aceasta se arata cu
prisosinta in Euharistie, caci aici aspectul de Jertfa si cel de Taina sant nedespartite. Caci a oferi
si a te oferi inseamna totodata a primi. Aceasta se intampla in raporturile dintre oameni si, cu atat
mai mult, in raportul omului cu Dumnezeu. Hristos s-a adus pe Sine Jertfa ca sa ne aduca
mantuirea, innoirea si sfintirea. Dar si Taina este o Jertfa, caci Trupul Domnului care ni se da
spre mancare este in stare de trup jertfit si inviat si ne imprima starea de jertfa, prin care ne
inaltam si inaintam spre inviere.

De altfel, toate Tainele au nu numai caracter de Taina ci si de Jertfa. Caci in toate, Hristos se da
pentru noi si impreuna cu Sine ne ofera Tatalui, dar El ni se daruieste si noua. In Botez Hristos ne
sadeste o viata noua, facandu-ne capabili sa ne jertfim si noi lui Dumnezeu impreuna cu El; in
Mirungere, El ne da puterea si darurile Duhului Sfant pentru inaintarea in virtuti care sunt forme
de autojertfire. Pocainta este harul iertarii care se intalneste cu renuntarea noastra la placerile
egoiste. Preotia este consacrarea lui Dumnezeu a celui ce se hirotoneste si puterea pe care o
primeste acesta spre a sluji lui Dumnezeu si Bisericii. Cununia este, de asemenea, un dar al
iubirii si daruirii reciproce adevarate, imbinate cu o franare a egoismului. Toate Tainele stau,
deci, intr-o legatura cu jertfa lui Hristos. Caci, "in toate Tainele primim puterea de a ne jertfi din
starea de jertfa a lui Hristos. Nu primim aceasta putere din amintirea jertfei Lui de pe Golgota
caci, in acest caz, puterea si-ar da-o omul si deci Tainele n-ar mai fi Taine ; ci dintr-o stare
actuala de jertfa a Lui, care este o prelungire a predarii Sale ca om Tatalui, predare pe care,
aflandu-se El in trup capabil sa moara, a dus-o pana la capat, acceptand moartea sangeroasa ; dar
dupa moartea trupeasca o mentine ca predare spirituala totala a umanitatii Sale Tatalui, pentru a
fi umpluta in mod desavarsit de dumnezeire, care o tine ridicata la starea de inviere, inaltare si
pnevmatizare". In Sf. Euharistie, Mantuitorul Hristos nu ne ofera o simpla iradiere a starii Sale
de jertfa si inviere, ci insusi Trupul Sau jertfit si inviat, adica plin de tot Duhul. De aceea Sf.
Euharistie este culminarea tuturor celorlalte Taine.

Articulata vertical in jertfa de pe Golgota Sfanta Euharistie nu ramane o simpla anamneza sau
comemorare a mortii si invierii lui Hristos, ci o jerfa reala si suprema, explicata prin starea de
jertfa continua a lui Hristos in fata Tatalui chiar si pe scaunul slavei de-a dreapta Lui. Dar jertfa
lui Hristos din Sfanta Euharistie nu este o alta jertfa fata de cea de pe Golgota, ci una si aceeasi
cu care s-a infatisat si sta ca Miel injunghiat in veac in fata Tatalui. De aici importanta Sfintei
Euharistii pentru Biserica, adica pentru cresterea ei ca Trup al lui Hristos in umanitatea tuturor
timpurilor si in comunitatile ei locale, pentru cresterea fiecarui madular al acesteia in Hristos, si
locul central al Sfintei Euharistii pentru toate celelalte Taine, data fiind legatura stransa a
acestora cu starea de Jertfa si inviere a lui Hristos, exprimata plenar prin Sfanta Euharistie.

Astfel inteleasa, ca Jertfa a lui Hristos, sau a lui Hristos impreuna cu Biserica si pentru Biserica,
Sfanta Euharistie este Taina prezentei celei mai depline si a lucrarii celei mai eficace a lui Hristos
in Biserica si, prin ea, in lumea intreaga. Hristos este prezent in Euharistie cu trupul Sau luat din
Sfanta Fecioara Maria, rastignit pe cruce, inviat, inaltat la ceruri si sezand de-a dreapta Tatalui,
ca Unul dintre noi, fiind Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos.
El este prezent cu Trupul si Sangele Sau sub chipul painii si al vinului, prefacute in acest Trup si
Sange cu puterea Duhului Sfant, invocat de episcopul sau preotul Bisericii (epicleza) in timpul
Sfintei Liturghii. Prin ea, Hristos "opereaza extinderea mantuirii, a carei sursa s-a facut El, prin
raptul ca a luat un trup ca al nostru, si a intiparit in el dispozitia jertfei supreme pe care a
suportat-o, spre lauda Tatalui, viata inalterabila a invierii si slava unei umanitati inaltate care
sade de-a dreapta Tatalui si cu care are sa vina din nou sa judece viii si mortii, spre viata sau
osanda vesnica. Hristos este prezent real in Sfanta Euharistie pentru a ne face parte de toate cele
ce s-au facut in Trupul Sau, de urmarea lor pana astazi si in vecii vecilor, comunicandu-ni-le
acum in mod actual in masura in care putem sa le primim in acest veac, dar in aceasta
comunicare actuala aiJmdue virtual tot ce vom putea primi in veacul viitor". Sfanta Euharistie
este in veci un mijloc de unire plenara a credinciosilor cu Hristos si intre ei, in Hristos, ca
madulare ale Trupului Sau, Biserica, si o asteptare si arvuna a venirii Lui viitoare.

Mancand painea si vinul prefacute in Trupul si Sangele lui Hristos, pline de Duh Sfant,
credinciosii nu numai ca se intretin in existenta si progreseaza in ea, ci ei inainteaza pe drumul
prefacerii lor in Hristos. "Comunitatea si credinciosii se misca mereu prin Euharistie nu numai
inaintea lor, ci si spre o stare superioara celei de acum, spre cer, spre Hristos".

Prin Sfanta Euharistie, Biserica este, deci, nu numai o comuniune euharistica ci o larga
comunitate sacramentala, data fiind legatura tuturor celorlalte Taine cu starea de jertfa si inviere
a lui Hristos pe care o exprima plenar Euharistia ca jertfa si Taina, precum si faptul ca de
Euharistie nu se pot apropia decat cei care si-au imprimat in fiinta lor Taina adica harul Botezului
si poarta pecetea Duhului Sfant primita prin Taina Ungerii cu Sfantul Mir.

Dar nu exista nici Euharistie precum nici Botez si Mirungere, si nici Biserica ca comunitate
sacramentala in general si euharistica in special, fara Preotia sacramentala. Tainele fac Biserica,
dar ele sunt ale Bisericii si numai ea le poate savarsi prin slujitorii ei, instituiti de Hristos insusi
odata cu instituirea Bisericii insesi, indata dupa invierea Sa din morti, cand le-a daruit si puterea
Duhului spre a invata, a sfinti si a conduce spre mantuire (Ioan 20, 21-23; Matei 28, 18-20;
Marcu 16, 15-16), investindu-i insa cu toata puterea Duhului Sfant pentru slujba de iconomi ai
Tainelor lui Dumnezeu la Cincizecime (Luca 24, 49, Fapte 2, 1-3).

Avandu-si izvorul in Preotia sau Arhieria lui Hristos insusi, Preotia sacramentala tine de fiinta
Bisericii ca comunitate sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant.
"Precum Fiul lui Dumnezeu a venit in trup ca sa ne deschida in Sine intrarea la Tatal si este astfel
unicul om in care ne unim cu Tatal si intre noi, la fel El se foloseste de oameni in trup si de cate
un om pentru fiecare comunitate de credinciosi pentru a ne tine uniti cu Sine. Iar acesta trebuie sa
se impartaseasca de sfintirea lui Hristos, ca sa se poata intinde prin el Sfintirea Lui, ca putere
unificatoare. Credinciosii trebuie sa aiba in acest om luat din ei, cum a fost luata natura Sa
omeneasca din noi, un organ ales de sus ca mijloc al unificarii lor cu Hristos pe care il
reprezinta". Preotii sunt organele vazute ale preotiei unice nevazute a lui Hristos. Prin ei lucreaza
Hristos insusi, ca Preotul unic propriu-zis, la unificarea vazuta si nevazuta a oamenilor in El.

Sfintirea sau hirotonirea episcopilor, preotilor si diaconilor este tocmai actul prin care Hristos,
sub o forma vazuta, ii alege si ii investeste pe acestia ca organe prin care El insusi va savarsi in
mod nevazut Tainele pe care acestia le savarsesc in Biserica, pentru ea si pentru madularele ei, si
prin care El va invata si pastori pe cei pe care Tatal i-a dat Lui spre mostenire, ca madulare ale
Trupului Sau, Biserica.

Calitatea de Arhiereu permanent eficient a lui Hristos si pe scaunul slavei de-a dreapta Tatalui,
nedespartita, fireste, de cea de imparat si de invatator, subliniata de Sfantul Apostol Pavel in
multe locuri din Epistola care Evrei (Evrei 4, 14, 16 ; 5, 10 ; 7, 21, 24-27 ; 8, 6 ; 9, 12, 24-26, 28)
este izvorul preotiei exercitate de El prin organe vazute in Biserica. Arhieria permanenta a lui
Hristos si exercitarea ei vazuta prin preotii slujitori o afirma Sfantul Chiril al Alexandriei in
multe locuri, in lucrarea sa: "Inchinare in Duh si Adevar" (P.G. 68) si in "Glafire" (P.G. 69). O
afirma, de pilda, cu prilejul explicarii poruncii primite de Moise de la Dumnezeu de a instrui pe
Aaron si pe fiii lui in slujba arhieriei : "Si tu adu la tine pe Aaron, fratele tau, si pe fiii lui".
Hristos a fost chemat spre a fi arhiereu prin voia Tatalui. Iar impreuna cu El au fost chemati, intr-
un anumit fel, si au fost randuiti impreuna-lucratori in slujba preotiei, si Sfintii Sai Apostoli.
Caci, de aceea s-a si spus de Sfantul Apostol Pavel: "impreuna-lucratori ai lui Dumnezeu
suntem" (1 Cor. 3, 9; Rom. 16, 3).

In gandirea Sfantului Chiril al Alexandriei, arhieria permanenta a lui Hristos se defineste prin
jertfa pururea actuala a lui Hristos si necesitatea atragerii credinciosilor in ea, ca conditie
indispensabila a mantuirii: "Emanuel a fost hirotonit legiuitor si arhiereu pentru noi de catre
Dumnezeu si Tatal, aducandu-se pe Sine jertfa pentru noi". Caci fericitul Pavel a zis : "Legea
randuieste prin Moise preoti, oameni ce au slabiciune, pe cand cuvantul juramantului, venit in
urma Legii, pune pe Fiul, desavarsit in veacul veacului" (Evrei 7, 28). Deci a coborat Cuvantul
din cer si s-a facut, ca noi, slujitor al celor sfinte si al cortului celui adevarat, pe care l-a caldit
Domnul si nu omul... si la sfarsit L-au rastignit. Dar a rasarit iarasi si a inviat Hristos, dezlegand
durerile mortii, precum s-a scris (Fapte 2, 24). Caci cum era cu putinta sa fie tinut de moarte Cel
ce era viata dupa fire, ca Dumnezeu".

In Hristos care s-a jertfit am dobandit apropierea si indraznirea spre intrarea in Sfanta Sfintelor,
precum spune Sfantul Apostol Pavel, am dobandit mantuirea. Caci numai pentru ca Hristos s-a
jertfit si ramane in permanenta stare de jertfa la Tatal, chiar si pe scaunul Slavei, ca imparatul
Miel-injunghiat, putem intra si noi la Tatal, insusindu-ne si noi, prin puterea de daruire totala a
lui Hristos aratata in Jertfa, iradiata in noi, starea Lui de jertfa.

Starea permanenta de jertfa si deci de Arhiereu a lui Hristos, cu scopul ca sa ne atraga si pe noi in
aceasta stare, se arata indeosebi in Euharistie ca Jertfa si Taina in acelasi timp. "impartasindu-ne
de El si ca urmare aducandu-ne si noi Tatalui, impreuna cu El, suntem intr-un fel Si noi preoti si
jertfe. Dar Hristos este Cel care isi arata in noi puterea aducerii Sale ca jertfa in toate darurile ce
le facem lui Dumnezeu si semenilor in fiecare zi". Iata aici si temeiul deosebirii intre preotia
noastra generala sau obsteasca ca aducatoare de daruri si preotia prin care ni se comunica in mod
obiectiv Hristos insusi ca Jertfa, sub chipuri vazute, ca sa luam din aceasta puterea de a aduce
darurile noastre. Deci, Hristos are nevoie, pentru comunicarea Sa ca jertfa catre noi si de organe
umane, vazute, sau de preoti slujitori ai jertfei Lui in chip vazut, randuiti in mod vizibil din
imputernicirea Lui. El trebuie sa ne arate si prin aceste organe vazute, deosebite de noi, ca El e
deosebit de noi ca Arhiereu aducator de jertfa, ca sa nu se volatilizeze totul intr-o impresie
subiectiva".
Prin urmare jertfa euharistica sau, mai exact, Euharistia ca jertfa, si toate celelalte Taine sant
articulate in Arhieria permanenta si eficienta a lui Hristos exercitata vizibil prin arhiereii si
preotii Bisericii. Aducatorul jertfei euharistice si savarsitorul tuturor Tainelor este Hristos insusi,
care este in acelasi timp si invatatorul suprem si Capul Bisericii. El lucreaza vizibil prin organele
instituite si investite de El cu puterea Duhului Sau, spre a lucra in Biserica si in comuniune cu
Biserica.

Deci, preotul nu lucreaza in Sf. Taine singur, ci impreuna cu el lucreaza Dumnezeu insusi, sau
prin puterea Duhului data lui in Taina Hirotoniei si invocata de el cu fiecare Taina si chiar
ierurgie (fiecare Taina si fiecare ierurgie isi are epicleza ei) el lucreaza impreuna cu Hristos.
"Chipul vazut al Tainei nu e numai o icoana despartita de o lucrare ce se implineste pe plan
nevazut. Ci prin acest chip insusi, sau prin miscarea mainii preotului e lucratoare puterea lui
Dumnezeu, respectiv a lui Hristos. Nu se dispenseaza Hristos de miscarea mainii preotului si de
rugaciunea rostita in savarsirea Tainei de preot, dar in miscarea si in rugaciunea aceasta e
lucrator Dumnezeu; Hristos este cel care face eficiente Tainele in mod deplin si dumnezeieste".

Dar episcopul si preotul nu savarsesc cele sfinte, Tainele Bisericii, rupti de comunitate sau in
afara comunitatii ecleziale. Comunitatea intreaga traieste si se asociaza la ceea ce spune si face
episcopul sau preotul, isi insuseste ceea ce face si invata el in materie de credinta; glasul ei este
in rugaciune alaturi de cel al episcopului sau preotului, dar glasul ei nu este primul glas
reprezentativ. Credinciosii simt insa nevoia sa-si depaseasca subiectivitatea lor in cererile lor
catre Dumnezeu. De aceea ei apeleaza la rugaciunea preotului si asociaza subiectivitatea lor la
cuvintele preotului, dar asociaza si interesul lor subiectiv la cuvintele si actele preotului care nu
sant subiective, caci nu sant pentru el in primul rand, ci pentru cei care i-au cerut sa se roage si sa
invoce harul Duhului Sfant pentru ei. Desigur, preotul se roaga si pentru el, dar pentru a-1
invrednici sa aduca jertfa cea fara de sange, Euharistia, cu puterea Sfantului Duh, pe el care este
"imbracat cu harul preotiei", sa fie intarit spre slujba uneia sau alteia din Tainele Bisericii, pentru
a face sa coboare harul Sfantului Duh asupra acelora care alearga la Hristos in Biserica Sa .

Numai prin episcopii si preotii Bisericii, credinciosii traiesc sentimentul ca la Dumnezeu au

acces mai ales prin comunitate si Dumnezeu le daruieste bunatatile Sale, in Biserica, la cererile si
rugaciunea intregii comunitati. Fara episcop, fara preoti, nu exista Biserica constituita, pentru ca
credinciosii nu pot depasi singuri subiectivitatea lor. "De aceea, cel ce nu sta in comuniune cu
episcopul nu e in comunitatea Bisericii, cum a spus Sfantul Ciprian (Qui non est cum episcopo
non est cum Ecclesia). Acela e inchis inca in subiectivitatea sa izolata si purtat de meandrele ei.
In episcop, in preot converge comunitatea, asa cum converge in cel ce are conducerea, viata si
miscarea unitara a fiecarui corp social". Si aceasta nu numai sub raportul Euharistiei si datorita
aducerii Jertfei euharistice, in cel mai inalt grad, este adevarat, ci si sub raportul propovaduirii si
invataturii Evangheliei, adica al Liturghiei Cuvantului care atinge punctul culminant si se
desavarseste in Euharistie.

Si fiindca Biserica traieste unitar pe Hristos prin invocarile adresate lui Dumnezeu prin episcopi
si preoti, prin raspunsurile la ele din partea lui Dumnezeu, bunavointa lui Dumnezeu trebuie sa
fie cu cei care-I adreseaza aceste invocari, cereri si rugaciuni, ca ele sa fie implinite, adica
acestia, episcopul si preotul, trebuie sa fie recunoscuti de Dumnezeu ca reprezentanti ai
comunitatii. Aceasta bunavointa si recunoastere din partea lui Dumnezeu pentru iconomii
Tainelor Sale este harul special, harul Hirotoniei, acordat lor la cererea Bisericii, prin cei ce au
puterea de la Hristos, in Biserica, sa faca aceasta invocare a harului lui Dumnezeu in numele
Bisericii si impreuna cu ea (Ioan 20, 22-23; 15, 16; 14, 13-14).

Primita de persoane ca oricare alta Taina in Biserica, dar de persoane care au o vocatie pentru
misiunea preoteasca, Hirotonia este o Taina prin excelenta pentru comunitate, este o Taina cu
foloase pentru comunitatea ecleziala. Mai mult decat oricare alta Taina, Hirotonia este Taina
coeziunii Bisericii sau de ea depind Tainele care realizeaza si promoveaza, comuniunea ecleziala.
Ea este Taina al carei har se revarsa oarecum potential peste toti din momentul insusi cand ea se
savarseste asupra unei persoane. S-ar putea spune ca ea nu e in beneficiul personal al celui ce o
primeste, ci al comunitatii intregi. De aceea, ca si Euha-ristia. suprema Taina a comuniunii
actualizate, Taina pe care o primesc toti impreuna in mod actual, Hirotonia ca taina a comunitatii,
a comuniunii virtuale, ca Taina in beneficiul virtual al tuturor, se savarseste cu conlucrarea
rugaciunilor intregii comunitati, in liturghia ca slujba Principala a comunitatii.

Dar Hirotonia si deci Preotia sacramentala, este taina unitatii Bisericii. Caci Hristos isi exercita
lucrarea Sa de Preot unic si unificator nu numai prin faptul ca in fiecare comunitate Preotia Sa se
manifesta printr-un unic organ, ci si prin faptul ca aceste organe vazute ale Preotiei Sale nevazute
sant aduse si ele la unitate intr-un centru unic vazut al lor. Acesta este episcopul pentru fiecare
comunitate ecleziala locala si intregul episcopat pentru Biserica universala. Episcopul este
reprezentantul deplin al lui Hristos, Arhiereul unic si unificator, sau prezenta iconica a Acestuia
in Biserica. Fiecare episcop este capul unei Biserici locale, "capul plinatatii lui Hristos". Caci
Hristos il investeste pe episcop nu numai cu harisma si raspunderea sa-varsirii Sfintelor Taine,
savarsite si de preot, ci si a Tainei Hirotoniei, pentru ca toti preotii sa-si aiba preotia prin acesta si
sa stea sub ascultarea lui. Daca prin sfintire Hristos face pe un preot organ si chip vazut al Sau in
savarsirea celorlalte Taine, pe episcop, in schimb, Hristos il face organ si chip vazut al Sau si in
sfintirea organelor vazute prin care El savarseste celelalte Taine.

De aceea, orice Biserica locala este, "vertical", Biserica lui Hristos, si orice episcop nu este
niciodata episcop al unei parti, inca si mai putin al unei Biserici nationale, el este episcop al
Bisericii lui Hristos. Orizontal insa, intinderea puterii sale jurisdictionale, administrative, este
totdeauna localizata. Astfel, unitatea Bisericii se constituie cu ajutorul categoriei membrilor
echivalenti, consubstantiali, dupa chipul Treimii. Identicul face irealizabila comuniunea, iar
subordonarea rupe consubstantialitatea. "Una Sanda este unitatea diferitelor locuri ale
manifestarii sale, totdeauna egala cu ea insasi. Iar sinodul este locul in care se manifesta iubirea
reciproca". Deci, daca Biserica este cuprinsa in chip nevazut in Hristos, ea este cuprinsa in chip
vazut in episcop, organul Lui plenar : Episcopus in Ecclesia et Ecclesia in Episcopo. "Fara
episcop nu poate exista Biserica, fiindca in afara lui, Hristos nu are un organ si un chip vazut prin
care sa hirotoneasca organele vazute ale savarsirii celorlalte Taine, prin care sa adauge noi
membri Bisericii si sa intretina viata Bisericii in unitatea Capului ei. Caci "unde se arata
episcopul, acolo sa fie si multimea, precum unde este Iisus Hristos, acolo este si Biserica
universala. Fara episcop nu este ingaduit nici a boteza, nici a savarsi Euharistia... nimeni sa nu
faca ceva din cele ce apartin Bisericii, fara episcop ; aceea sa se socoteasca Euharistie sigura,
care e savarsita de episcop sau de cel caruia ii permite el... E bine sa se stie de Dumnezeu si de
episcop". "Episcopul este chipul Tatalui". Caci episcopul tine in chip vazut locul lui Hristos ca
invatator, preot si pastor suprem. Dar aceasta prerogativa si responsabilitate nu-l scoate pe
episcop din categoria slujitorului lui Hristos pentru Biserica si nici nu-l suprapune in vreun fel
Bisericii. El lucreaza in persona Christi, fiindca este in Biserica si este slujitor al lui Hristos
pentru Biserica si in comuniune cu Biserica. In persona Christi et in persona Ecclesiae, raportata
la episcop, in mod plenar, si la preot, indica relatia si comuniunea in care il aseaza Hirotonia pe
episcop si pe preot cu Hristos si cu Biserica sau cu Hristos in Biserica si pentru Biserica,
propovaduind Evanghelia, savarsind Tainele si conducand pe credinciosi pe calea man-tuirii.
Caci Biserica, ca Trup al lui Hristos, il cuprinde deopotriva si pe episcop, care trebuie sa creada
si sa faca ceea ce crede si face Biserica. Episcopul nu vorbeste niciodata in numele lui, ci in
numele Bisericii. Puterea doctrinala insasi a episcopatului exprima si trebuie sa exprime credinta
poporului lui Dumnezeu, adica credinta Bisericii de totdeauna.

Iar succesiunea apostolica, sau episcopatul de succesiune apostolica, tocmai acest lucru il
subliniaza: succesiunea in har si credinta, adica transmiterea, fara intrerupere, a aceluiasi har, de
la episcopi la episcopi, incepand de la Apostoli prin episcopii hirotoniti de ei pana la ultimul
episcop de astazi, odata cu transmiterea intregii credinte si invataturi apostolice, fara nici o
falsificare, si a puterii si obligatiei de a pazi aceas- -ta invatatura si aceleasi norm^e de savarsire
a Tainelor si de pastorire a credinciosilor Bisericii lui Hristos. "Prin succesiunea apostolica a
episcopatului se asigura pastrarea integrala a invataturii apostolice, adica nu numai in forma ei
fixata in Noul Testament, ci si in forma ei explicita, numita Sfanta Traditie. Aceasta s-a pastrat
prin succesiunea apostolica in forma orala si aplicata. Non enim. per litteras traditam illam, sed
vivam vocem", spune Sfantul Irineu... Harisma episcopala este harisma ce poarta in sine puterea
de a transmite toate harurile si darurile ce se difuzeaza incepand de la Apostoli in tot timpul in
Biserica, sau pe Hristos insusi si pe Duhul Sau cel Sfant, prezenti si lucratori in aceste haruri si
daruri". Desigur, "focul si apa harurilor persista in Biserica de la inceputul ei. Dar ele nu vin
numai din trecut, ci si de sus in fiecare timp, caci Biserica este mereu deschisa cerului. Ele sant
soarele care incalzeste toate generatiile, fiind prin razele lui in ele, dar patrunzandu-le de sus".

Pe Hristos pe care li primim noi azi in Taine si prin invatatura preotilor hirotoniti de episcopi, dar
si de la parintii nostri, il simtim totdeauna prezent si viu in ei, si de aceea El poate patrunde si in
noi. Prin succesiunea apostolica se asigura permanenta pururea vie a lui Hristos in toate
generatiile, caci nu Hristos trece, ci noi trecem.

Si fiindca pe Hristos transmis prin Taine si invatatura il simtim intreg in noi, inseamna ca nu
numai harul lui Hristos si nici numai invatatura despre El constituie continutul succesiunii
apostolice, ci toate acestea la un loc, adica harul lui Hristos si invatatura Lui despre El, ca unele
ce ne pot transmite impreuna pe Hristos in deplinatatea Lui vie si eficienta. Dar invatatura lui
Hristos nu se invechieste niciodata. De aici staruinta Parintilor, urmand cuvantul Evangheliei
(Matei 28, 18-20; Marcu 16, 15-16 ; Matei 24, 35) asupra importantei slujirii invatatoresti a
preotilor si episcopilor. De aici si concluzia fireasca :

Daca propovaduirea si pastrarea invataturii integrale a lui Hristos tine de slujirea preoteasca prin
insasi Taina Hirotoniei (Ioan 20, 21-23 ,atei 28, 18-20), Biserica Ortodoxa nu va putea
recunoaste ca valide hirotoniile altor Biserici care au alterat in vreun fel invatatura cea una si
deplina a lui Hristos transmisa noua prin Apostoli si episcopii Bisericii de-a lungul timpului.
Aceasta este prima concluzie. Iar a doua : Cu preotia sacramentala sta sau cade comunitatea
Bisericii, intregul edificiu al celorlalte Taine care fac si exprima Biserica, ca comunitate
soborniceasca sacramentala, Unde nu este preotie sacramentala nu este nici comunitatea
sacramentala, "ecclesia". La acestea s-ar putea adauga o a treia concluzie : Biserica este
comuniunea credinciosilor cu Dumnezeu in acelasi Hristos, prezent si lucrator in Duhul Sfant in
cei uniti vizibil cu Sine prin acelasi episcop sau prin acelasi preot, sfintit de acelasi episcop.

Comuniunea omului cu Hristos pe care o implica calitatea de madular al Bisericii poate fi

strambata si stricata prin pacat. De aici necesitatea restaurarii comuniunii cu Hristos stricata sau
racita prin pacat si a impacarii crestinului cu Biserica pentru pacatele savarsite dupa Botez. La
aceasta serveste Taina Pocaintei sau Spovedaniei. De aceea, Pocainta este numita de Parinti un
alt Botez, sau mai exact un al doilea Botez, care sterge pacatele personale ale crestinului, dupa
cum Botezul propriu-zis sterge pe cel ereditar. Restabilirea desavarsita a comuniunii omului cu
Hristos si cu Biserica se realizeaza, desigur, prin Euharistie care urmeaza Pocaintei, in cursul
vietii crestine ulterioare, sau Maslului si Pocaintei in cazul bolnavilor. Pentru cei ce n-ar savarsi
nici un pacat dupa incorporarea lor deplina in Hristos prin Botez, Mirungere si Euharistie sau ar
dezvolta atat cat se poate puterile date lor la inceputul vietii lor in Hristos prin aceste Taine,
Euharistia ar putea fi impartasita fara Taina Marturisirii sau Pocaintei, cu scopul unic de a uni pe
aceia tot mai mult cu Hristos sau de a sustine si dezvolta continuu viata lor in Hristos.

Pocainta si Maslul nu conditioneaza Biserica in totalitatea ei, ci ele sant date in vederea
restaurarii comuniunii omului cu Hristos. De aici necesitatea si eclezialitatea lor. Caci nu exista
om care sa nu greseasca sau sa nu dezvolte deplin puterile ce i s-au dat lui la inceput prin Botez,
Mirungere si Euharistie. Taina Marturisirii sau a Pocaintei, instituita de Hristos insusi (Ioan 20,
21-23) consta in iertarea pacatelor celor ce le marturisesc si se caiesc pentru ele, de catre Hristos
insusi in mod nevazut prin episcopul sau preotul Bisericii, investiti de catre Hristos insusi in
Taina Hirotoniei cu puterea Duhului Sfant de a lega sau dezlega pacatele oamenilor in Biserica.

Cel dintai care a savarsit aceasta Taina este Hristos insusi, prin iertarea pacatelor acordata
numeroaselor persoane care marturiseau credinta in El, cerand ajutorul Lui si prin aceasta
marturisind implicit pacatele lor si acceptand indemnul Lui de a nu mai pacatui. De cele mai
multe ori, Hristos a impartasit harul vindecarii si implicit al curatirii de pacate prin mana Sa sau
printr-o materie atinsa de mana Sa si pusa in contact cu cel bolnav, sau printr-o putere ce iradia
din Trupul Sau sau prin apropierea celui bolnav de El si prin cuvantul Lui plin de puterea Lui
dumzeiasca deci printr-o relatie personala cu cel bolnav (Matei, 9, 22, 25, 28,29; 8, 31 etc.)

Cel ce iarta prin episcop sau preot pacatele penitentului este Hristos insusi in acest sens, Sfantul
Ioan Gura de Aur afirma : "Oricate le fac preotii jos le intareste Hristos sus si judecata robilor o
confirma Stapanul", caci "ei au fost ridicati la aceasta putere, intrucat s-au mutat mai inainte in
cer si au depasit firea omeneasca si s-au eliberat de patimile noaste" , Adica preotii "s-au mutat la
cer" unindu-si judecata lor in scaunul Marturisirii cu judecata lui Hristos intr-o totala libertate
neafectata de patimi si necautare la fata omului, sau lasand judecata Mantuitorului Hristos sa se
exprime prin ei.

Taina Marturisirii este ceruta de conditia noastra de viata in aceasta lume, supusi pacatului si
greselii de tot felul. Pacatele personale racesc, stramba sau chiar rup comuniunea actuala cu
Hristos de care atarna mantuirea insasi. Dar aceasta comuniune nu poate fi refacuta sau
actualizata numai de catre individ. Accentuand consecintele caderii in pacat a omului, si vazand
in mantuire un dar exclusiv al lui Dumnezeu facut omului, Protestantismul de diverse nuante a
respins Taina Pocaintei sau Marturisirii. El nu vede necesitatea si posibilitatea unei recastigari a
fortei de actualizare a comuniunii omului cu Hristos pentru unirea deplina cu El in Euharistie.

Desigur, Marturisirea implica un caracter subiectiv : penitentul isi marturiseste pacatele cu cainta
lui Dumnezeu, cerand iertare pentru ele. Dar simpla enumerare in gand a pacatelor inaintea lui
Dumnezeu nu este de-ajuns, caci nu-i poate reda omului linistea de care are nevoie. Se stie ca in
cazul relatiei noastre cu un altul nu ajung numai regretele noastre pentru faptele urate savarsite
fata de acela si dorinta de a restabili comuniunea cu el, ci simtim nevoia unui semn vadit de
intampinare din partea aceluia care sa ne convinga de iertarea lui. Cu atat mai mult in raportul cu
Dumnezeu, in afara caintei dureroase pentru pacatele savarsite si recunoasterea lor deschisa,
crestinul simte nevoia imperioasa si a unui semn vadit obiectiv, de iertare, comunicat noua de
Dumnezeu prin persoana care inalta rugaciunile Bisericii catre El si obtine implinirea lor.
Prezenta episcopului sau preotului, care asculta marturisirea pacatelor si invoca harul iertarii din
partea lui Dumnezeu pentru penitent, da un caracter obiectiv marturisirii lui, eliberandu-l de
subiectivism. Putinta manifestarii puterii Sale prin alte persoane asupra celor care simt nevoia
ajutorului lui Dumnezeu, Mantuitorul Hristos a aratat-o cat a fost pe pamant, vindecand bolnavi
de la distanta prin persoane care au stat in relatie directa cu El (Matei 15, 28). Puterea speciala si
permanenta de a ierta pacatele oamenilor, Hristos a dat-o Apostolilor si urmasilor lor, si nu
tuturor care s-au aflat in legatura cu El; si a dat-o printr-un act obiectiv, verificabil, ca sa se vada
ca acestia nu au puterea de la ei, ci le-a dat-o Hristos insusi spre a ierta pacatele oamenilor (Ioan
20, 21-23). Deci, insasi Taina Pocaintei si prezenta episcopului sau a preotului ca savarsitor,
raspunde unei necesitati obiective a penitentului care vrea sa se incredinteze ca Dumnezeu
asculta marturisirea pacatelor lui si ca il iarta in mod obiectiv, avand pentru aceasta in episcopul
sau preotul savarsitor al Tainei, si un martor verificabil, investit cu puterea Duhului Sfant spre
aceasta lucrare. Penitentul insusi traieste acest sentiment, plecand totdeauna, dupa Marturisire, cu
sufletul usurat.

Pocainta sau Marturisirea este, deci, o intalnire foarte profunda a penitentului cu Hristos in
Biserica, fiindca ea trebuie sa aduca nu numai iertarea pacatelor ci si actualizarea sau
reaprinderea comuniunii omului cu Hristos. Ea nu este o simpla lucrare particulara, prin
mijlocirea preotului, ci un act eclezial, destinat comuniunii ecleziale a omului cu Dumnezeu ;
caci episcopul si preotul duhovnic apartin Bisericii si lucrarea lor se cuprinde in credinta
Bisericii si manifesta credinta Bisericii. Iertarea pe care o da duhovnicul in scaunul Marturisirii,
este iertarea pe care o da Hristos insusi prin harul Duhului Sfant in Biserica la invocarea
preotului, deci a organului vazut investit cu puterea de a cere asupra penitentului harul iertarii.
De aceea, iertarea pacatelor data de episcopul sau preotul Bisericii, coincide cu reintegrarea
penitentului in viata comunitatii ecleziale.

O alta Taina care are in vedere tot insanatosirea relatiei credinciosului cu Dumnezeu, este
Maslul. Privita prin prisma apartenentei sale ecleziale si prin efectele ei, Taina Maslului apare ca
o taina complementara a Pocaintei sau Marturisirii, asa cum Taina Mirungerii este, intr-un anume
fel, complementara Botezului. Ca relatie personala harica a celui bolnav cu Hristos, Taina
Maslului este o Taina in sensul deplin al cuvan-tului si anume una dintre cele sapte Taine.
Prin aceasta Taina, Biserica ajuta pe credinciosi sa se comporte ca madulare ale Trupului lui
Hristos, si in situatia de bolnavi. Din Hristos cel rastignit, primitorii Tainei iau puterea de a-si
purta si- ei crucea suferintelor lor trupesti cu rabdarea usurata de bucuria invierii lui Hristos, care
ii va invia si pe ei. Rabdarea barbateasca, sustinuta de nadejdea invierii, mobilizeaza fortele
trupului care, ajutate de harul dumnezeiesc, pot sa aduca sanatatea sau, daca voia lui Dumnezeu
este alta, ii dau bolnavului liniste si impacare in fata obstescului sau sfarsit.

Dupa invatatura ortodoxa, Taina Maslului presupune comuniunea rugaciunii ecleziale si

manifesta aceasta comuniune. Taina este savarsita de sapte preoti, dupa numarul darurilor
Duhului Sfant. De fata se afla o asistenta impreuna-rugatoare de credinciosi cu preotii,
savarsitorii Tainei. Comuniunea tuturor acestor sporeste puterile de viata ale bolnavului sau il
intareste cu caldura ei pana in pragul clipelor de inghetata singuratate ale despartirii de toti si de
toate de pe pamant.

Daca prin Tainele prezentate pana acum, se acorda harul unei persoane singulare, desi incadrata
in comuniunea Bisericii, prin Taina Nuntii se impartaseste harul unirii acelora care realizeaza
impreuna legatura naturala a casatoriei. De harul acestei Taine se pot bucura cei doi (barbatul si
femeia) numai in comuniunea unuia cu altul. In Hristos, legatura mirilor si, deci, a sotilor, este o
continua "intalnire" de intimitate, de comuniune, depasind egoismul singuratatii care pandeste
viata de familie.

Unitatea supranaturala a sotilor ca membre si madulare ale Trupului lui Hristos constituie marea
Taina a Casatoriei crestine. Ea reflecta misterul inca si mai mare al unirii lui Hristos cu Biserica
si pentru aceasta este mare Taina in Hristos si in Biserica, cum spune Sfantul Apostol Pavel
(Efes. 5, 32).

Prin Taina Nuntii, comuniunea ecleziala este ajutata sa se realizeze prin familii, care sunt si un
model concret al comuniunii bisericesti. Intelegerea comunitar-ecleziala a casatoriei crestine este
un pas hotarator pe drumul intaririi acesteia. Biserica, in calitatea ei de Taina generala, este un
rezultat continuu al Tainelor ca acte care se savarsesc in ea si de catre ea, prin care madularele ei
se innoiesc continuu si isi intaresc legatura lor cu Hristos si intreolalta prin Taine ca acte
ecleziale.

Tainele apartin Bisericii ca acte ale ei sau mai exact ca acte ale Capului ei, Hristos. Tot ce are loc
in Biserica pleaca de la Capul ei, Hristos. Dar El nu lucreaza singur, ci impreuna cu Trupul Sau,
Biserica si tot ceea ce El face se raporteaza la Trupul Sau, Biserica. Aceasta inseamna ca pe cat
de sacramentala este Biserica, pe atat de ecleziologice sunt Tainele. Prin ele actioneaza si
Hristos, dar si Biserica sau, mai exact, Hristos in Duhul Sfant din si prin Biserica. Biserica nu
este numai un rezultat al propriilor ei Taine, ci si conditie a lor, un fel de sursa mediata,
instrumentala a lor. Si Tainele ca acte ale ei, isi au sursa, cel putin mediata, in Biserica, pentru
faptul ca Biserica, in calitatea ei de Taina, este ea insasi o realitate plina de Hristos, fiind
sacramentul general sau mediul necesar de comunicare a lui Hristos cu intreaga umanitate pe
care a cuprins-o in Sine si recapitulativ a mantuit-o obiectiv.

Tainele sunt respiratia continua a Bisericii prin care ea inspira si revarsa neincetat pe Duhul Sfant
asupra madularelor ei. Prin Taine si mai cu seama prin Euharistie, cu care simtim nevoia sa ne
impartasim cat mai des, dar cu vrednicie, crestem in Hristos pana la varsta deplinatatii Sale
(Efes. 4, 13). Euharistia, ca Jertfa si Taina, realizeaza unirea plenara a Bisericii cu Hristos si a
credinciosilor intre ei, pentru ca ea este precedata de marturisirea credintei celei una si integrala
apostolice de catre cei care se apropie acum de Hristos euharistie.

Conditia obiectiva a Tainelor este credinta Bisericii, Revelatia dumnezeiasca, care este adevarul
dumnezeiesc incredintat ei de Hristos spre propovaduire, pastrare si aparare. Celor ce nu cunosc
pe Hristos li se Predica intai, apoi sunt pusi in comuniune cu El prin Sfintele Taine, si li se
predica continuu pentru a fi ajutati sa creasca in Hristos si pe noi trepte de comuniune cu El sa
ajunga prin alte impartasiri cu El.

Comuniunea cu Hristos in Taine si marturisirea invataturii drepte a Bisericii stau intr-o relatie
stransa, organica, dat fiind faptul ca invatatura dreapta exprima, in plinatatea ei, si comuniunea
cu Hristos. Cine nu crede drept, adica cine nu crede si face ceea ce crede si face Biserica, nu se
plaseaza in realitatea divina accesibila omului, nu se deschide cum se cuvine ei si nici nu poate
trai corespunzator.

Daca abia prin actul impartasirii credinciosilor se implineste Euharistia ca Jertfa si Taina, caci
abia acum se infaptuieste scopul pentru care s-a adus Hristos Jertfa Tatalui si ramane pe scaunul
Slavei in stare de jertfa continua, pentru a ne atrage pe toti in jertfa Sa si a ne sfinti, Euharistia
este aceea care hraneste si pecetluieste comunitatea credinciosilor cu Hristos care s-a manifestat
mai inainte prin unitatea credintei in toata invatatura lui Hristos si despre Hristos. Liturghiei
Cuvantului ii urmeaza in mod firesc liturghia Euharistiei.

Comuniunea euharistica inseamna primirea lui Hristos intreg, Cuvantul Tatalui intrupat si Mielul
care se jertfeste continuu in Biserica Sa pentru a atrage pe toti in starea Lui de jertfa si inviere in
fata Tatalui, murind si inviind tainic cu El.

https://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/sfintele-taine-viata-bisericii-68953.html