Sportivul este chemat in fiecare clipa sa evalueze si sa compare, si aceasta cu o mare

rapiditate, promptitudinea si decizia fiind totdeauna la baza fenomenului sportiv.

Pierre de Coubertin

HANDBALUL

1.SCURT ISTORIC
Handbalul este un joc sportiv relativ tanar, care a aparut in Europa la sfarsitul secolului al 19lea si inceputul secolului 20.
Originile lui sunt insa mult mai departate si le gasim in unele jocuri cu caracter popular
practicate in Evul Mediu si in jocurile dinamice folosite in scolile din centrul si nordul Europei la
inceputul secolului al 19-lea.
Toate acestea ca principale surse de origine, au fost contopite si modernizate sub influenta
unor jocuri sportive deja cu statut de competitie: baschetul, rugbyul si mai ales fotbalul.
In toate variantele lui, jocul de handbal a aparut mai intai in scoli ca material didactic,
rod al imaginatiei creatoare a unor eminenti profesori de educatie fizica. Vom lua in considerare
ca data de atestare a fiecarei variante, momentul in care depasesc "curtea scolii" iar ca "parinte"
pe cel care i-a dat un regulament oficial si l-a lansat intr-o forma competitionala in afara orelor
de educatie fizica.
Se disting si sunt atestate trei radacini multinationale, fiecare cu o varianta nu prea mult
deosebita de handbalul consacrat si practicat astazi in 2000 pe toate cele cinci continente.
1.DANEMARCA
1904
"HAANDBOLD"
profesor
HOLGER
NIELSEN
2.CEHOSLOVACIA
1905
"HAZENA"
profesor
VACLAV
KARAS
3.GERMANIA
1919
"HANDBALL"
profesor
KARL
SCHELENTZ
1. Handbalul nordic de sala Povestea adevarata a jocului de handbal incepe in anul
1898, cand directorul scolii REALE din localitatea ORDRUP - Danemarca, interzice elevilor
practicarea fotbalului din cauza numeroaselor accidentari care determinau foarte multe absente
de la cursuri. Pentru a nu renunta la jocul cu mingea, baietii din clasele superioare au inceput sa
joace fotbal . cu mana.
Profesorul lor de educatie fizica HOLGER NIELSEN, participant la prima editie a
Jocurilor Olimpice moderne in anul 1896, la probele de tir si scrima, este cucerit de aceasta idee
a elevilor sai, dand acestui nou joc un cadru organizat, stabilind si primele reguli. Il denumeste in
mod logic "HAANDBOLD" in replica la FOOTBALL. Terenul avea cca 45m x 35m, atat cat
permitea curtea scolii, poarta 2m x 3m, echipele erau formate din 7 jucatori, la fel ca astazi, dar
mingea era tot de fotbal si se purta ca la rugby (driblingul a aparut ceva mai tarziu), se arunca le
la o linie dreapta (ca la handbalul pe plaje de astazi) aflata la o distanta care a variat intre 8 si 6
metrii.

In anul 1904 profesorul HOLGER NIELSEN redacteaza si tipareste intr-o mica brosura
un regulament al acestui nou joc sportiv practicat in aproape toate scolile din Danemarca, iar
dupa 1906 si in Suedia. Am socotit anul 1904 data oficiala "de nastere" a handbalului ca joc
sportiv deoarece atunci a aparut primul regulament oficial si primele jocuriinterscoli din diverse
orase, si nu 1898 cand s-a petrecut povestea noastra dar care a ramas in cercul inchis al "curtii
scolii respective".
2. Hazena Tot la inceputul secolului 20, dupa unele date in 1894, in Cehoslovacia
inspectorul ministerial pentru educatie fizica JOZEF KLEMKER introduce in programa scolara
un joc dinamic asemanator ca idee generala cu handbalul de astazi.
In anul 1905 profesorul VACLAV KARAS din Praga, si imediat in 1906 profesorul
ANTONIM KRISTOF consacra acest joc dandu-i un cadru competitional cu regulamente
denumindu-l CESKA HAZENA spre a se deosebi mai clar de handbalul nordic dar si pentru a-si
asigura paternitatea.
Terenul de joc avea 35m x 25m, numarul jucatorilor a fost de la inceput 7, mingea era
din acest an (1905) una speciala mult mai mica ca cea de fotbal, a aparut si driblingul la 4-5 pasi
dar putea fi repetat, semicercul era mai intai la 4m apoi in final la 6m. Poarta 2,40 pe 2m.
Diferenta evidenta fata de cel nordic era doar faptul ca se putea juca si pasa din semicerc dar
numai din afara lui se arunca la poarta.
Jocul foarte raspandit in Cehoslovacia a avut
perioada lui de glorie, chiar si un unic Campionat Mondial - feminin in 1930 la Praga castigat
bineinteles de Cehoslovacia. Raspandirea lui s-a limitat la cateva tari din jurul Cehoslovaciei si
in Romania dar numai sub forma de demonstratie ale unor echipe feminine.
3. Handbalul "mare" - pe terenul de fotbal in 11 jucatori - este o "inventie nemteasca"
si il are ca autor final pe profesorul KARL SCHELENZ, seful catedrei de atletism de la
facultatea de educatie fizica din Berlin.
Profesorul SCHELENZ a experimentat cu studentii lui timp de doi ani o varianta a unui
joc cu mana inspirat din cateva jocuri dinamice folosite in orele de educatie fizica: TORBALL,
FOLKERBALL si o varianta denumita chiar HANDBALL pe care profesorul MAX HEISER l-a
definit si practicat chiar din 1917. A preluat de la fiecare cate ceva le-a scos din sala de
gimnastica si intr-o forma finala le-a transpus pe terenul de fotbal respectand dimensiunile si
marcajul respectiv.
Primele
jocuri
demonstrative au loc in cadrul serbarilor sportive de sfarsit de an (1919), iar imediat in toamna se
organizeaza competitii locale la Berlin dar si in alte orase.
Raspandirea handbalului in 11 jucatori in Germania este extrem de rapida fiind socotit
sport national oarecum in opozitie cu fotbalul de origine engleza.
Imediat in anul urmator 1920 se organizeaza la Berlin "Cupa Germaniei" cu 10 echipe
masculine, 4 feminine si 4 de juniori! Iar din 1921 el se raspandeste si in tarile vecine, in primul
rand in Romania, in Ardeal prin intermediul profesorilor de educatie fizica, unii chiar absolventi
ai facultatii din Berlin.
Nemtii l-au socotit ca sport national, in orice caz copilul lor de suflet si l-au denumit
"GROSSFELD HANDBALL" (handbal pe teren mare) spre a-l deosebi categoric de cel nordic
caruia i-au zis "HALLEN HANDBALL" (handbalul de sala) si de CESKA HAZENA.
Raspandirii lui explozive in Germania si apoi in Europa ii urmeaza o perioada de glorie
si dominatie. In 1925 primul meci international AUSTRIA - GERMANIA 6-3 la masculin iar in
1930 primul joc la feminin AUSTRIA - GERMANIA 5-4.
In 1936 la Berlin handbalul (in 11 jucatori) este prezent prima oara la Jocurile
Olimpice, locul 1 Germania iar Romania locul 5. De notat ca conditionata de Federatia

Internationala, Germania organizeaza si un C.M. de handbal in 7 cu un ecou foarte slab, doar 5

echipe - Romania nu a participat.
In toata aceasta perioada si in continuare pana in anii 60 handbalul in 11 domina
categoric arena internationala iar cel in 7 jucatori putem sa-i spunem cu adevarat nordic fiindca
se juca cu deosebire, in Danemarca si Suedia, in celalte tari din Europa se faceau cei drept
demonstratii si chiar turnee uneori de hazena sau handbal in 7 combinat mai mult ca o
curiozitate. Dupa anii 60, ultimul C.M. de handbal in 11 la masculin 1959 si la feminin 1960, el
va ceda total dominatia in favoarea fratelui mai mic (handbal in 7) care va ramane singur si total
stapan pe arena sportiva. Dupa anii 70 nici nu se mai vorbeste de handbalul in 11 si de Hazena de
parca nici nu au existat.
2. APARITIA JOCULUI DE HANDBAL IN ROMANIA
In Romania handbalul a patruns prin "filiera germana" in anii 1920 - 1921 imediat dupa
lansarea lui oficiala la Berlin in anul 1919 de catre profesorul KARL SCHELENTZ.
Ne referim la handbalul in 11 jucatori pe terenul mare de fotbal care va domina categoric
cele doua surori mai mici - handbalul in 7 pe teren mic si Hazena ceha - in toata aceasta perioada
interbelica.
Adevarata poveste a handbalului din Romania incepe in anul 1920 cand un mic grup de
profesori de educatie fizica din Ardeal, de la Sibiu, Bistrita si Brasov, unii cu studii superioare de
specialitate in Germania sunt invitati de rectorul facultatii din Berlin si de fostul lor profesor de
atletism KARL SCHELENTZ (parintele handbalului in 11 jucatori) sa asiste la marile serbari
sportive traditionale cu ocazia sfarsitului de an scolar, abia reluate dupa
razboi.
Cu aceasta ocazie profesorii nostrii au asistat si la o serie de meciuri din marea competitie
"Cupa Germaniei" - aflata la prima editie - cu o participare extraordinara: 10 echipe masculine, 4
feminine si 4 de juniori.
Intorsi in tara si entuziasmati de virtutiile acestui sport, l-au introdus imediat in orele de
educatie fizica din scolile in care predau.
In anul urmator 1921 incep deja meciurile inter-clase in scoli, la Sibiu chiar pe stadionul
central, iar din 1922 putem vorbi de primele jocuri inter-orase cu echipe formate din elevi dar si
cativa absolventi si chiar profesorii acestora.
Promotorul acestor actiuni si cel pe care putem sa-l numim "parintele" handbalului din
Romania a fost profesorul WILHELM BINDER titularul catedrei de educatie fizica de la Liceul
BRUKENTAL din Sibiu care l-a introdus ca disciplina obligatorie in scoala imediat dupa ce
vazuse la Berlin meciurile din Cupa si demonstratiile studentilor Facultatii de Educatie
Fizica.
Tot WILHELM BINDER a organizat si primele meciuri de handbal cu public pe
stadionul central din Sibiu intre elevii lui, a fost astfel primul antrenor si primul arbitru din
istoria handbalului romanesc. A condus la centru ca unic arbitru toate jocurile din primii ani
inclusiv cele de fete de la liceul din localitate.
Presa din Sibiu din acele vremuri atesta toate acestea mai intai prin ziarul de limba
germana SIEBEN BURGISCHE DEUTSCHES TAGEBLATT numarul 14442 din 18 iunie 1921
care semnaleaza primul meci cu public - pe stadionul mare - al unor echipe de elevi de la Liceul
Brukental iar peste o saptamana si primul meci de handbal feminin intre elevele liceului de fete
din localitate. Suntem indreptatiti, pe baza acestor atestari oficiale sa spunem ca "data nasterii"

jocului de handbal in Romania este 18 iunie 1921, locul Stadionul Central din Sibiu, "parinte"
profesorul WILHELM BINDER iar ca participanti elevii liceului Brukental si elevele liceului de
fete.
Handbalul (in 11 jucatori) se raspandeste apoi foarte repede in principalele orase din
Ardeal, apoi in Banat (Timisoara, Lugoj, Arad 1927 - 1928) si in Regat (Bucuresti, Ploiesti 1930
- 1933), mai apoi si in Moldova (1934 - 1935).
Incepand cu anul 1931, Sibiul preia organizarea unei competitii de amploare "Cupa
Transilvaniei", care din 1933 va cuprinde si echipe din Banat (Lugoj si Timisoara) iar din anul
1934 se transforma in campionat national pe trei ligi: Nord - Ardealul; West - Banatul; Sud Bucuresti si Ploiesti. In tot acest timp echipa din Sibiu se afla pe primul loc.
Dupa ce in anul 1933 handbalul intra alaturi de Volei si Baschet in F.R.V.B.H. in 1936 se
constituie independent Federatia Romana de Handbal (F.R.H.).
Seria jocurilor internationale este deschisa in 1934 de o echipa a orasului Sibiu care
intreprinde un turneu de 11 jocuri in Cehoslovacia si Germania iar in 1935 primim vizita unei
echipe
din
Munchen
care
sustine
4
jocuri
la
Sibiu
si
Bistrita.
In
anul
1936 la Berlin, handbalul (masculin in 11 jucatori) este introdus pentru prima oara in programul
Jocurilor Olimpice. Echipa Romaniei participa la aceasta prima editie a handbalului la J.O. si
obtine un onorant loc V, avand in vedere conditiile de constituire si pregatire a echipei nationale
aflata la prima ei actiune.
In anul 1938 Federatia Internationala de Handbal Amator (I.H.F.A.) organizeaza prima
editie a Campionatelor Mondiale de handbal in 11 jucatori. Echipa Romaniei ocupa tot locul V
dar acum din 12 echipe aproape toate cu mai vechi state de pregatire si jocuri
In ordine cronologica urmeaza Hazena care a patruns la noi imediat dupa handbalul in 11
jucatori, chiar in anul 1924 se semnaleaza in Banat primele jocuri demonstrative ale unor echipe
feminine. In acea zona, respectiv la Timisoara, Arad si Lugoj, hazena are o scurta perioada de
avant. In 1926 se organizeaza o competitie cu 6 echipe feminine iar formatia Industria Lanei
Timisoara efectueaza un turneu international in Iugoslavia.
In
aceeasi perioada 1925 - 1927 au loc si in Bucuresti jocuri demonstrative tot ale unor echipe
feminine. Dar pana in anul 1939 nu poate fi vorba de un sistem competitional si de o raspandire
care sa depaseasca zona Timisoarei si a Bucurestiului.
Handbalul in 7, cel nordic pe teren mic a patruns foarte timid la noi in tara dupa 1930. La
inceput se confunda cu Hazena, dar de regula era socotit un mijloc de pregatire in timpul iernii
pentru echipele de handbal in 11 jucatori.
Abia in anul 1937 se semnaleaza, la Sibiu, un turneu de sala cu participarea a 8 echipe din
Sibiu si Medias, respectiv cele care evoluau in Campionatul de handbal in 11.
In toata aceasta perioada pana in 1939 si inca mult timp dupa acest an nu putem vorbi de
un sistem competitional pentru handbal in 7, doar demonstratii si in cateva locuri 2-3 turnee in
sezonul de iarna.
3.APARAREA IN JOCUL DE HANDBAL

In conceptia de joc a handbalului romanesc se pune un mare accent pe instruirea

complexa si multilaterala a jucatorilor,atat pentru atac,cat si pentru aparare.Experienta
indelungata in pregatirea echipelor de inalta performanta,observarea atenta a jocului celor mai
bune echipe din lume ne-au dus la concluzia ca marile performante nu le obtin decat acele echipe
care,pe langa atac,au si o aparare foarte buna.Este deci necesar sa se actioneze ferm pe linia
instruirii multilaterale a jucatorilor pentru jocul de aparare,pentru ca acestia sa poate face fata,in
mod tehnic si regulamentar,atacurilor adverse.O activitate de aparare corecta,cu mijloace
tehnico-tactice perfectionate,dusa in limitele regulamentului de joc si al spiritului de fairplay,asigura echipei respective numai avantaje,desigur in conditiile in care si arbitrajul se
inscrie in aceste cote de exigenta sportiva.Munca de instruire depusa in vederea realizarii unui
joc in care aparatorii se straduiesc sa scoata mingia de la adversar sau sa impiedice aruncarea la
poarta in mod regulamentar,folosind pentru aceasta tehnica specifica diferentelor faze de joc in
aparare,la care se adauga si instruirea tactica si buna pregatire fizica specifica jocului de
aparare,se rasfrange in mod favorabil aspura intregului joc al echipei.Jucatorii bine instruiti
pentru jocul de aparare vor simti placerea jocului tehnic,fara duritati si brutalitati,iar spectatorii
vor gusta din farmecul jocului de handbal spectaculos si dinamic.
Antrenorii au sarcina de a actiona,in etapa actuala de dezvoltare a handbalului,in
directia ridicarii calitatii jocului individual si colectiv de aparare.In acest scop,trebuie sa aiba in
vedere umrmatoarele calitati si cerinte,care,din practica,se dovedesc a fi cele mai importante
pentru jucatori in rezolvarea tuturor sarcinilor de aparare:
-viteza si rezistenta.Aparatorii trebuie sa aiba o buna viteza de deplasare pe distante
scurte,oentru a putea interveni prompt la fiecare din actiunile ofensive ale adversarului.Reluarea
cu perseverenta si cu aceeasi eficienta a actiunilor de aparere,care uneori urmeaza unor eforturi
depuse pe contraatac si in timpul replierii rapide in aparare,pretinde aparatorului o rezistenta
deosebia;
-indemnare,suplete,agilitate,mobilitate-toate acestea ii asigura aparatorului posibilitatea de
a face fata unor situatii dificile in lupta cu adversarul,situatii in care trebuie sa actioneze din
pozitii de plecare sau intermediare destul de grele si neobisnuite.Fara aceasta usurinta in
miscari,aparatorul va fi depasit;
-forta fizica generala si in special la nivelul membrelor inferioare,antrenata bine pentru
miscari de franare si pornire.Forta de picioare il ajuta pe aparator sa porneasca rapid,sa se
deplaseze
in
viteza
pe
distante
scurte,in
vederea
atacarii
si
marcarii
adversarului;
-viteza de reactie si de executie,pentru a face fata situatiilor atat de schimbatoare din
timpul luptei cu adversarul.Posibilitatea de a face rapid alta miscare de raspuns la actiunea
atacantului advers sau de a schimba rapid actiunea simpla ori complexa de aparare este o calitate
pretioasa,care vine in sprijinul aparatorului, avantajandu-l;
-stapanirea tuturor procedeelor tehnice specifice jocului de aparare.Necunoasterea sau
neputinta de a aplica in mod corespunzator in joc unul din procedeele tehnice de aparare poate
avea ca urmare primirea unui gol,caci in jocul de aparare procedeele tehnice nu se pot compensa
sau corecta cu altele,ca la jocul in atac;
-cunoasterea perfecta a tuturor principiilor jocului individual si colectiv,precum si a
mijloacelor tehnico-tactice specifice diferitelor faze de aparare.Aparatorul trebuie sa cunoasca
toate modalitatile de colaborare cu coechipierii si cu portarul,subordonandu-le jocului colectiv al
echipei,care face eforturi sa se apere in mod organizat si sigur;

-tenacitate,combativitate,perseverenta,curaj,hotarare in actiuni,dar nu graba,calm,stapanire

de sine,luciditate in cele mai grele momente.Aparatorul trebuie sa reia lupta cu adversarul cu
aceeasi indarjire,desi faza de atac se prelungeste,iar oboseala incepe sa-si spuna cuvantul;sa fie
atent si vigilent si sa actioneze in consecinta,chiar daca aceasta pretinde o risipa mare de
energie,incercand sa intuiasca cu o fractiune de secunda mai devreme adevarata intentie si sa
actioneze astfel cu anticipatie;
-aparatorului nu-i este ingaduit sa se lase amagit de acalmia sau apatia adversarului,ci
trebuie sa se straduiasca sa ghiceasca ce se ascunde sub aceasta stare,pentru a putea interveni la
momentul
oportun
cu
contramasuri
eficiente,care
sa-l
surprinda
pe
adversar.
Am prezentat aceste cerinte si calitati necesare aparatorului ideal cu scopul de a atrage
atentia antrenorilor asupra unor directii in care trebuie orientat antrenamentul in handbal,pentru
a se asigura jucatorilor o pregatire complexa si in vederea rezolvarii sarcinilor jocului de
aparare.De asemenea,am facut acest lucru pornind de la constatarea ca procedeul acordat
instruirii pentru jocul in atac este mult prea mare in handbalul nostru,fata de cel acordat instruirii
pentru jocul de aparare.Faptul ca procedeele tehnice si chiar actiunile tactice de aparare sunt mai
putin numeroase,comparativ cu cele de atac,impune o atat de perfecta cunoastere,incat sa fie
aplicate intotdeauna in joc fara nici o greseala.
Fazele apararii
Prin
analogie
cu
fazele
atacului,si
faze:
Faza 1-replierea;
Faza 2-zona temporara;
Faza 3-organizarea;
Faza 4-jocul de aparare in sistem.

in

jocul

apararii

deosebim

Impartirea jocului de aparare pe faze constituie o modalitate noua de intelegere a sarcinilor

jucatorilorin toate actiunile pe care le intreprind in lupta cu atacantii adversi.Aceasta a permis o
mai buna sistematizare a continutului tehnico-tactic,de pregatire fizica,psihica si teoretica a
jucatorilor,a condus la ordonarea materialului de predare,a contribuit la concretizarea muncii
antrenorilor in functie de nevoile jucatorilor si ale echipei,asa cum reies din analizele periodice
care se fac.Problemele tehnico-tactice,de ordin fizic si teoretic-ca si in cazul atacului-difera de la
o faza la alta,sunt conditionate de sistemul de aparare utilizat.De exemplu,tactica,tehnica si
pregatirea fizica specifice replierii in aparare difera total de aceeasi factori necesari realizarii
jocului intr-un sistem dine definit de aparare.Studierea handbalului pe faze de joc conduce la
accelerarea
procesului
de
crestere
valorica
a
echipelor
si
jucatorilor.
Apararea pe zone
In apararea pe zona,fiecare aparator raspunde de o anumita portiune de teren(fig.161)in
care isi marcheaza cu grija adversarul,impiedicandu-l in actiuni si mai ales in patrunderea sau
aruncarea la poarta.
Aparatorul exercita marcajul asupra adversarului respectiv atata timp cat acesta se gaseste
in perimetrul sau de aparare.Cand adversarul a trecut intr-o zona vecina,el este predat altui
aparator,care-l preia si raspunde in continuare de activitatea acestuia.Mentionam ca predarea si
preluarea adversarului se fac numai prin fata celor doi aparatori.
Apararea pe zona trebuie sa lucreze ca un mecanism bine inchegat,jucatorii colaborand
in actiunile defensive.
Caracteristice pentru apararea pe zona sunt:miscarea de translatie si iesirea la adversarul
cu mingea.Miscarea de translatie,determinata de locul si directia de atatc a adversarilor,se
executa in fata semicercului,de catre toti aparatorii(fig.162),cu scopul aglomerarii portiunii de
teren unde se combina sau actioneaza individual adversarii.Daca atacul advers incepe pe aripa
dreapta,atunci toti aparatorii se deplaseaza putin spre stanga,pentru a aglomera portiunea de
teren unde se incearca actionarea cu mingea,respectand impartirea oamnelior in aparare si
regulile de baza ale marcajului.Daca mingea se schimba pe partea opusa a terenului,aparatorii
executa miscarea de translatie corespunzatoare.
Miscarea de translatie-de fapt o deplasare laterala a semicercului de la 6 m-este insotita si
de iesirea succesiva a aparatorilor in fata,cu scopul de a-l ataca pe adversarul cu mingea cand se
gaseste intr-o pozitie de unde poate arunca periculos la poarta.Locul ramas liber in dispozitivul
de aparare ca urmare a acestor iesiri este acoperit prin miscarea de translatie a celor doi aparatori
invecinati,care se apropie unul de altul la distanta corespunzatoare fazei respective de joc.Dupa
ce atacantul paseaza mingea,aparatorul se retrage in dispozitivul de aparare,actionand in
continuare in functie de faza.
Daca ,in momentul in care un aparator din zona a iesit in fata pentru a ataca pe
adverasarul cu mingea,un alt atacant se infiltreaza din alta zona prin spatele sau(fig.163),atunci
aparatorul care raspunde de el il urmareste pana la urmatorul coechipier,deplasandu-selateral pe
o distanta mai mare.Numai in acet fel se pot rezolva asemenea situatii
tactice.
Apararea pe zona,pentru a fi aplicata eficient,necesita o indelungata munca de instruire
tactica,pentru ca aparatorii sa se"simta"unul pe altul pe teren si sa ajunga sa actioneze ca un tot
unitar.

Ajutorul reciproc,preluarea,predarea si marcarea adversarilor,atacarea omului cu

mingea,dublajul in aparare sut cele mai importante mijloace tactice individuale si colective pe
care aparatorii trebuie sa le execute cu precizie,uneori in fractiuni de secunda
4.TEHNICA JOCULUI
Handbalul este un joc de echipa, aceasta fiind alcatuita din 7 jucatori (6 jucatori de
camp si 1 portar) dar pe foaia de arbitraj pot fi trecuti 12 jucatori; cei 5 jucatori, de rezerva, pot
schimba, oricand in timpul jocului, pe cei din teren. Jocul consta in incercarea de a introduce
mingea in poarta echipei adverse si de a apara in acelasi timp propria poarta impotriva atacurilor
adverse. Mingea se joaca cu mainile, dar este permisa atingerea ei cu orice parte a corpului (cu
exceptia picioarelor de la genunchi in jos); portarul poate folosi si picioarele pentru a-si apara
poarta.
Jucatorul, in posesia mingii, are dreptul sa se deplaseze maximum 3 pasi cu mingea in
mana, dupa care trebuie sa o paseze. Pentru parcurgerea unei distante mai mari, jucatorul trebuie
sa dribleze ca la baschet. Mingea poate fi tinuta in mana maximum 3 secunde. La inceputul
fiecarei reprize, sau dupa marcarea unui gol, jocul se reia de la centrul terenului, de catre echipa
care a primit golul.
Dupa trecerea timpului de joc a primei reprize, echipele isi schimba terenurite pentru a se
juca repriza a doua.
Meciul este condus de 2 arbitri, ajutati de un secretar si un cronometror. Terenul de joc
cuprinde un camp de joc avind forma unui dreptunghi si doua spatii de poarta. Poarta este
asezata pe mijiocul fiecarei linii de fund (linia de poarta) si are dimensiunile de 2 m inaltime si 3
m latime, fiind prevazuta cu plasa. Spatiul de poarta este zona aflata la 6 m in fata portii, in care
nu poate actiona decat portarul.
Linia de aruncare libera este marcata intrerupt la distanta de 9 m in fata portii; linia de
aruncare de la 7 m se afla in fata fiecarei porti. Mingea este confectionata din piele sau material
sintetic, avand o circumferinta de 58-60 cm si o greutate de 425-475 gr; pentru femei si juniori
mingea este de 54-56 cm si de 325-400 gr. Jocul de handbal permitand o angajare directa intre
adversari poate deveni dur si periculos; pentru a preveni aceasta deformare nedorita a jocului,
regulamentul este foarte exigent in ceea ce priveste actiunile periculoase ale jucatorilor.
Elementele tehnicii de baza sunt urmatoarele: pozitia fundamentala a jucatorului, miscarea
sa in teren, tinerea, prinderea si aruncarea mingii, driblingul, fentele, aruncarea la poarta, care
poate fi de pe loc, din alergare sau saritura, scoaterea mingii de la adversar, blocarea de catre
aparatori a aruncatorilor la poarta si tehnica de aparare a portarului.
In lumea handbalului, multi jucatori romani au contribuit direct la imbogatirea continutului
tehnicii sportive, stilul lor de joc creand noi procedee tehnice, asa cum au fost: Virgil Hnat cu
aruncarea prin evitare, Maricel Voinea cu efectul Maricel, Vasile Stinga, prin plutire si prin
varietatea aruncarilor din saritura, Cornel Penu si N. Munteanu, portari celebri care au ridicat
valoarea acestui post.
BIBLIOGRAFIE
KUNST-GHERMANESCU,IOAN. Curs de handbal, Bucuresti,
Pedagogica,1963.

Editura Didactica

si

KUNST-GHERMANESCU,IOAN. Handbal
U.C.F.S.1963.
KUNST-GHERMANESCU,IOAN. Curs
[I.E.F.S],1977.

in
de

7,

Bucuresti,
hanbal

Editura
Bucuresti,