UNIVERSITATEA PETROL ȘI GAZE PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA : CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE
FORMA DE ÎNVAȚĂMÂNT: ID
DISCIPLINA : EDUCAŢIE FIZICĂ 4

Afectivitatea reflectată în activitatea de Educaţie Fizică de

neprofil

COORDONATOR : STUDENT : Pavel Laura

Lector univ. dr. OPREA VIOREL ANUL : II
Grupa: 50485

-Ploieşti 2022-
 I. Educația fizică în învățământul superior de neprofil
Educația fizică şi sportul ca parte integrantă a educaţiei generale reprezintă un fenomen şi
un act de cultură, un mijloc de emancipare cu conţinut “pedagogic” (Schmidt, 2007). În cadrul
educaţiei realizate în învăţământul superior, componentă curriculară înscrisă sub sigla
binecunoscută de Educaţie fízică ca parte constitutivă, condiţional-integrativă, are o
contribuţie importantă la cultivarea în mediul studenţilor a unui set stabil şi peren de misiuni,
valori, acţiuni, conduite şi atitudini sociale şi personale.
Educaţia fizică în mediul universitar de neprofil este sau ar trebui să reflecteze o
preocupare importantă a societăţii vizând dezvoltarea capacităţilor, a potenţialităţilor fizice ale
studenţilor. Pe lângă dezvoltarea fízică, se urmăreşte şi dezvoltarea unui set de valori pozitive
de conduită, compatibile cu etosul societăţii moderne, în continuă schimbare. Aşa cum orice
acţiune educaţională are scopuri formative, în concordanţă cu interesele societăţii, la fel şi
educaţia fizică din mediul universitar de neprofil trebuie să aibă anumite finalităţi formative,
precise şi specifice. Având un caracter permanent şi atribuţii preponderent formative, ea
reprezintă un proces deliberat construit şi dirijat pentru perfecţionarea dezvoltării fizice şi
psihice ale studenţilor, în strânsă legătură cu:
particularităţile de vârstă şi de sex;
integrarea tinerilor studenţi în viaţa socială;
solicitările specifice diferitelor profesiuni;
menţinerea unei stări de bine atât în plan mental, social, relaţional, emoţional cât şi
în plan fizic.
Educaţia fizică în învăţământul universitar de neprofil este componentă a sistemului de
educaţie universitară. Îşi propune să rezolve o serie de sarcini specifice domeniului educaţiei
fizice şi sportive cu privire la dezvoltarea şi perfecţionarea unor indici fizici şi psihici, care să
aibă influenţă pozitivă asupra unor însuşiri de personalitate necesare viitorilor specialişti.

II. Afectivitatea

Afectivitatea este acea funcție psihică, care permite reflectarea raporturilor subiective

dintre obiecte, fenomene și trebuințele umane, reflectarea relației subiective între subiecți și
lumea materială, percepută sub forma reacțiilor afective. Unele reacții afective țin de straturile
profunde ale afectivității, fiind legate de biotonus, altele țin de straturile superioare, în relație
cu activitatea psihică de tip superior.

În funcție de gradul de complexitate și conștientizare, durată și intensitate, procesele

afective se pot clasifica în:
primare, din grupa cărora fac parte emoțiile sau afectele (furia, mania, spaima,
explozia de bucurie).
complexe, din categoria cărora fac parte dispozițiile afective și emoțiile.
atitudinale, unde atitudinile afective cuprind sentimentele și pasiunile.

1
 Dispoziția este o stare afectivă generală (cea mai elementară dintre reacțiile afective
specific umane). Este descrisă ca o stare de fond, de durată, cu intensitate slabă sau medie,
nelegată de un obiect dat, dar determinată de gradul de adaptare la ambianță, de condițiile
materiale, de starea de sănătate, de echilibru neuroendocrin, de consumul de toxice, de starea
subiectivă precedentă. În activitatea școlară dispozițiile afective au un rol deosebit de
important. În cazul în care au o coloratură pozitivă, ele stimulează actul învățării și formării
prin crearea acestei "atmosfere degajate" de colaborare, favorabilă activității creatoare.
Măiestria profesorului se valorifică și prin modul în care știe să inducă subiecților săi
dispoziții afective pozitive, propice învățăturii și îndeplinirii sarcinilor.

Afectele sunt reacții afective mai diferențiate, de intensitate mare, de durată scurtă, legate
de obiectul declanșator. Sunt izbucniri puternice afective însoțite de îngustarea câmpului
conștiinței, de intense modificări somatice și vegetative, având repercusiuni negative asupra
vieții psihice și asupra conduitei individului. Au debut brusc și desfășurare furtunoasă.
Afectele pot genera acte comportamentale necugetate și regretabile, dar printr-un antrenament
adecvat emoțiile primare pot fi reprimate, atenuate sau convertite.

Emoțiile au un sistem motivațional mai complex, au o manifestare variabilă spontan,

apariție bruscă sau de lungă durată, intensitate mai mică decât afectele. Sunt situative, își
mențin totdeauna referința la obiect, în funcție de care au o anumită polaritate și conținut.
Există emoții pozitive (plăcere, satisfacție, bucurie) și negative (neplăcere, frică).

Sentimentele sunt trăirile afective cele mai complexe, stabile și generalizate. Sunt mai
interiorizate, mai discret polarizate, având o condiționare socială evidentă, depinzând de
condiționarea socială a obiectului lor.

Pasiunile au o amplitudine a trăirilor mai mare decât în cazul sentimentelor, angajare mai
puternică, caracter mai stabil. Presupun existența unui impuls puternic spre o anumită
activitate, care polarizează viața psihică a individului. În funcție de obiectul pasiunii, acestea
pot fi pozitive sau negative.

Afectivitatea face parte din categoria fenomenelor psihice furnizoare de energie. Fără
motivație și fără afectivitate, acțiunile umane nu ar putea beneficia de suportul energetic care
să le susțină și să le dirijeze. În esență, afectivitatea reflectă, sub forma unor trăiri subiective
specifice, relațiile omului cu realitatea din perspectiva raportului dintre cerințele sale
subiective (motivații) și condițiile obiective de satisfacere a lor (realitate).  Concordanța dintre
cerințe și realitate determină emoții pozitive de plăcere, satisfacție, bucurie, în vreme ce
discordanța dintre acestea generează emoții negative de neplăcere, tristețe, frustrare etc.
Afectivitatea ține de valoarea și semnificația pe care individul o conferă unui anumit
obiect. Același eveniment sau rezultat produce trăiri afective de la un individ la altul, dar și de
la un moment la altul, la aceeași persoană.

2
 Specificul proceselor afective constă în faptul că în cazul lor omul reacționează cu
întreaga sa ființă. Ea apare ca o tensiune a întregului organism, pentru că este trăită atât în
plan organic, cât și în plan psihic și comportamental.
Caracteristicile principale ale proceselor afective sunt:
Durata: se referă la persistența trăirilor afective, a emoțiilor sau a sentimentelor.
Plăcerea de a învăța, satisfacția determinată de reușită poate dura toata școlarizarea. În
schimb, sunt elevi/studenți la care durata unor procese afective pozitive este mică, de
exemplu în cazul unor examene promovate mai mult prin eforturi temporare,
nesusținute.
Intensitatea: forța și profunzimea trăirilor afective, măsura în care succesul în
sarcinile școlare nu este de moment și de suprafață, ci are ecouri profunde în
personalitatea elevului/studentului, devenind un stimul de intensitate maximă, care
mobilizează toate resursele interne pentru reușita școlară.
Polaritatea: este o trăsătură care îi apropie pe elevi/studenți de activitatea de învățare
sau îi îndepărtează de această activitate. Întotdeauna afectivitatea se situează la polul
pozitiv (învață din interes, pasiune, satisfacție) sau la polul negativ ( învățarea nu-i
produce elevului plăcere sau bucurie).
Expresivitatea: exteriorizarea trăirilor emoționale, se pune în evidență prin: mimică
(mișcările feței care pot exprima fericirea, tristețea, uneori chiar indignarea);
pantomimică - se referă la reacțiile întregului corp: ținută în timpul lecțiilor, gesturile
care pot exprima numeroase stări interne; intonația vocii (ca intensitate, ritm, timbru)
poate de asemenea reda numeroase trăiri afective legate de activitatea de învățare.

III. Rolul afectivității în activitatea sportivă

Afectivitatea este puternic reprezentată în activitatea sportivă, fie că este vorba de

bucuria sau tristețea ce acompaniază un succes sau un eșec, fie că este vorba de emoții
superioare legate de practicarea sportului până la pasiunea care îl face pe subiect să
suporte antrenamente epuizante.
Activitatea sportivă generează o mare diversitate de trăiri afective care pot fi
sistematizate după cum urmează:
- stări afective produse de activitatea musculară sporită (vioiciune, bucurie,
satisfacție după efectuarea unor exerciții);
- stări afective produse de perceperea caracteristicilor exterioare ale mișcărilor și
acțiunilor (emoții estetice);
- stări afective legate de execuția unor mișcări dificile sau periculoase (satisfacție,
teamă, plăcerea riscului);
- stări afective generate de ambianța precompetiționala (speranță, entuziasm);

3
 - stări afective provocate de pregătirea pentru execuția unor exerciții în
antrenament, dar mai ales în concurs (neliniște, neîncredere, frică, mobilizare afectivă,
apatie etc.);
- stări afective produse după desfășurarea acțiunilor din antrenament sau concurs
(bucuria reușitei, demoralizare, îndârzire, orgoliu etc.).

Bibliografie:
1. http://conferinte-defs.ase.ro/2010/pdf/09.pdf
2. https://www.qdidactic.com/sanatate-sport/psihologie/afectivitatea252.php
3. https://ro.scribd.com/document/410932890/Afectivitatea-in-Invatare#download
4. https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/PROCESELE-SI-STARILE-
AFECTIVE-96.php
5. https://www.scrigroup.com/sanatate/sport/Rolul-proceselor-reglatorii-in75498.php