Sunteți pe pagina 1din 9

Stiluri de predare, nvare i inteligenele multiple

Notiunea de stil poate fi identificata ca fiind modalitatea preferata de cineva, folosindu-si abilitatile si caracteristicile, care il/o diferentiaza intre indivizi, in termeni de moduri de gandire, invatare, predare si chiar indeplinirea sarcinilor (Stenberg si Grigorenko citati de Sulaiman et al, 2011). Rayner si Riding (1997) afirma ca acest concept este este asociat si conectat cu natura individualitatii si obisnuia sa descrie o calitate unica, forma, activitate sau comportament sustinut de-a lungul timpului. Autorii citati considera ca idea de stil poate exista in toate ariile si domeniile din perimetrul educational, fie el cognitiv, predarea si invatare si este cert ca toate acestea vor influenta performanta studentilor. De-a lungul timpului, cativa cercetatori au examinat natura si scopul stilurilor de predare. In 1983 a fost realizat un studiu de catre Stensrud si Stensrud, in urma caruia s-a constat ca 84,2% din profesorii examinati prefera studiul vizual, in timp ce 80% afirmau ca stilul kinestetic e cel mai putin preferat stil. Este un consens intre toti educatorii si cercetatorii ca un repertoriu extins de strategii si stiluri de predare este benefic atata profesorilor cat si studentilor. Astfel, stilurile si strategiile pot intampina nevoile individuale ale studentilor dintr-o arie mai larga Cand invatatul este perceput mai degraba ca act de cunoastere autoreglementat decat ca si act de insusire a cunostintelor provenite din exterior, rolul predatului se schimba de la transmiterea cunostintelor la ghidarea si indrumarea a actului de cunoastere autorelementat. Ideea de stil de predare", inclusiv de stilistic didactic" reprezinta un concept relativ recent n teoria instruirii. Acesta s-a impus, ctignd amploare i profunzime, n ultimele decenii, datorit multiplelor semnificatii teoretice i practice pe care stilurile prezint. i anume, acestea: reprezint o form de manifestare a originalitlii n activitatea didactic; au o valoare strategic, inspirnd alegerea i utilizarea preferential a unor strategii. In cadrul unui stil se pot pune n actiune mai multe tipuri de strategii, ceea ce faciliteaz adaptarea instruirii la stilurile cognitive dominante la elevi. Altfel, pot s apar dezarmonii de natur s creeze dificultai n invatare, perturbri i chiar unele blocaje; imbogatesc, practica colar, introduc variatie, favoriznd o activitate mai vie, mai nuantata n clas; induc comportamente variate de invaare si cotribuie la modelarea stilurilor de munca intelectuala la elevi;

o utilizare prefereniala de stiluri poate sa semnaleze schimbari vizibile in sistemul de valori ce ghideaza activitatea cu elevii, noi direcii n practica colar capabile s angajeze n mai mare masura gandirea i imaginaia, inventivitatea i creativitatea, s faciliteze depirea mai rapid a unui eventual didacticism arid i stereotip; sugereaz interpretarea predrii drept abilitatea profesorului de a se comporta utiliznd diferite stiluri educationale n vederea atingerii obiectivelor. Ceea ce ar putea s nsemne c stilurile devin o necesitate n susinerea unei prestaii didactice de calitate i eficien; pot scoate la iveal i supune verificrii noi tipuri de competene pedagogice ceea ce ar putea s contribuie la lrgirea bazei teoretice a formrii profesional iniiale i continue a personalului didactic. n general, studiul stilurilor i al factorilor care le genereaz imbogete percepia noastr despre procesul de invmnt, ne ajut s inelegem mai bine orientrile i direciile noi ale dezvoltrii calitative a invamntului. Pornind de la stilurile aplicate se poate ajunge la aprecierea mai justa a valorii actului de predare. Stilurile de predare nu se identific, totui, cu stilurile de conducere ale clasei de elevi, de relationare profesor-elevi. Sunt de retinut, aadar, stilurile: academic sau discursiv (centrat pe transmitere, comunicare)/euristic (axat pe stimularea cutrii, experimentrii, cercetrii, descoperirii, de participare cot la cot cu cei care invat); raional (bazat pe argumentatie tiintifica i evaluare sistematica, pe deliberare logic ntr-o perspectiv temporar ateptat)/intuitiv (axat pe intuitie, imaginatie, pe cunoaterea de sine, emotional, pe spontaneitate, miestrie pedagogic, cu sentimentul prezentului); inovator (cu deschidere spre nou, spre inventie, creatie, originalitate, ingeniozitate)/rutinier (rigid, cu inclinatie spre repetitie, fr alt reflectie sau punere n chestiune, avnd ca pretext experienta proprie); informativ/formativ (centrat pe dezvoltarea personalittii elevilor, fcnd continut un instrument de exersare a gndirii specifice domeniului, valorifica maximal potentialul educativ al continutului); productiv (bazat pe gndire divergent, critic, producere de nou)/reproduc(confomist, dogmatic, de imitatie); profund\superficial;

independent (cu initiativ, ntreprinztor, depete dificulttile, nu simte nevoia de ajutor)/dependent (analiza greoaie a situatiei); expozitiv/socratic (cu preferint pentru dialog); descriptiv/dialectic; analitic/sintetic; autoritar (centrat pe dirijare riguroas)/centrat pe autonomie (independenta conferit elevilor, pe spontaneitatea lor); imperativ (exigent)/indulgent (nivel sczut de exigent); afectiv sau empatic(apropiat, cald, atitudine empatic)/distant (rece, rezervat, autoritar); autocontrolat sau autocenzurat (calculat ntru toate, metodic)/spontan (impulsiv, dezorganizat); solitar(prefera munca de unul singur)/de echip (lucreaz n cooperare cu colegii); axat pe profesor/axat pe elev; elaborat/neelaborat (spontan); motivant (compensatoriu, rspltete eforturile, performantele, lauda)/ nemotivant (nu stimuleaz curiozitatea, interesul, pasiunea, aspiratiile); vechi (cu inclinatie spre forme standardizate)/nou (situat n actualitatea pedagogic, dovedete flexibilitate, adaptabilitate la schimbri); previzibiI \imprevizibil. Cea mai cunoscuta clasificare a stilurilor de predare este cea care are la baza criteriul relatiei profesorului-manager cu clasa de elevi. Potrivit acestui criteriu, se disting urmatoarele stiluri: a) Stilul democratic: profesorul incurajeaza implicarea activa a elevilor in procesul invatarii, initiativa, potentialul lor creativ; valorizeaza experienta cognitiva a elevilor, coopereaza si conlucreaza cu elevii in organizarea situatiei de invatare; prezinta criteriile comune de apreciere, de intarire pozitiva/negativa pe care le respecta impreuna cu elevii; se comporta ca

un membru al grupului. Stilul democrat valorifica integral resursele corelatiei dintre subiectul si obiectul actiunii educationale. Caracteristici: managerul incurajeaza participarea activa a tuturor membrilor in dezbaterea obiectivelor generale ale grupului; desfasurarea activitatilor este rezultatul unor decizii colective; repartizarea sarcinilor este decisa de grup, iar alegerea colaboratorilor se face in mod liber; managerul incearca sa se comporte ca un membru obisnuit si egal cu ceilalti membrii ai grupului. Profesorul conditioneaza folosirea posibilitatilor de participare a elevilor, a initiativei si experientei acestora; perspectiva si liniile de desfasurare a activitatii de predare-invatare se definesc si decid prin cooperare si conlucrare cu elevii; aceasta inseamna ca stilul profesorului se distinge prin faptul ca el elaboreaza si propune mai multe variante de predare-invatare, elevii avand posibilitatea sa aleaga; elevii au libertatea sa se asocieze cu cine doresc pentru a rezolva anumite sarcini si probleme ale invatarii. Profesorul prezinta criteriile comune de apreciere, de laudare, de criticare pe care le respecta in comun cu elevii; el se comporta, intr-un fel, ca un membru al grupului; b) Stilul autoritar: se caracterizeaza prin selectarea si promovarea tehnicilor, a procedeelor de invatare, a modalitatilor de lucru, a etapelor activitatii dirijata efectiv de catre profesor. El structureaza timpul, nu incurajeaza initiativele, sanctioneaza atitudinile si rezultatele instruirii elevilor, mentine o anumita distanta fata de grup. Din punct de vedere pedagogic dezechilibreaza corelatia dintre subiectul si obiectul actiunii, prin accentuarea rolului educatorului in defavoarea celui educat, ceea ce blocheaza canalele de conexiune inversa externa. Caracteristici: obiectivele generale ale grupului sunt stabilite de catre profesor; modalitatile de lucru si etapele activitatii sunt stabilite sau decise de catre profesor, astfel incat membrii grupului nu vor cunoaste in avans ceea ce urmeaza sa se realizeze; profesorul este cel care decide si impune fiecaruia sarcina de realizat si colaboratorii cu care va desfasura activitatea; profesorul personalizeaza elogiile si criticile, dar atitudinea sa este mai degraba rece si impersonala, decat ostila. Acest stil se caracterizeaza prin hotararea si promovarea de catre profesor a tuturor tacticilor predarii, a modalitatilor de lucru, a tehnicilor si etapelor activitatii care sunt comunicate si dirijate efectiv de catre el; profesorul structureaza timpul, initiativele nu sunt incurajate si nici admise; profesorul isi asuma o responsabilitate foarte mare in predarea si in dirijarea mersului invatarii, il lauda ori il critica; el recompenseaza ori sanctioneaza atitudinile si rezultatele instruirii elevilor, si se mentine la o anumita distanta de grup. c) Stilul permisiv: releva rolul pasiv al educatorului, indiferenta, minimalizarea fenomenelor semnificative in procesul instruirii; accepta deciziile elevilor, comune ori individuale; nu face evaluari la adresa comportamentelor elevilor, manifesta un nivel scazut al aspiratiilor si

exigentelor pedagogice ale predarii; lasa demersul didactic sa mearga de la sine; favorizeaza obtinerea de rezultate slabe ale elevilor la invatatura si manifestarea conduitelor deviante. Stilul permisiv dezechilibreaza corelatia educator educat prin accentuarea rolului celui educat, fapt care conduce la blocarea canalelor de conexiune inversa interna. Stilul definit prin laissez-faire exprima un profesor care considera ca intotdeauna este suficient ce preda, cat preda si cum preda, fiind sigur ca elevii inteleg, acordandu-le insa ajutor la cererea lor; au un minimum de initiativa in ceea ce priveste formularea unor sugestii. In ultimul deceniu profesorii s-au intalnit adesea cu problema potrivit careia elevii nu fac fata criteriilor de evaluare aferente examenelor standardizate, acestea axandu-se numai pe deprinderi de baza care acopera doar inteligentele ligvistice si logice-matematice, trecand peste alte variatii de inteligenta care exista. Cercetatorul Gardner (1989) afirma ca o redefinire a inteligentei ar extine intelegerea procesului de invatare in randul elevilor. Profesorii se lupta cu gasirea unor cai de a atinge diversitatea stilurilor individuale de invatare si a nevoilor. Prin urmare, ca si o solutie la aceasta problema, ei s-au orientat spre abordarea inteligentelor multiple (IM) in predare. Insa ce presupun aceste inteligente multiple? Potrivit lui Gardner, profesor si cercetator la Harvard, inteligenta poate reprezenta abilitatea de a rezolva o problema, sau de crea produse care sunt pretuite intr-una sau mai multe comunitati. In urma cercetarilor efectuate, acesta a ajuns la o lista preliminara de sapte inteligente, si anume: 1. Inteligenta lingvistica: este genul de abilitate care se regaseste din plin in cazul poetilor 2. Inteligenta logico-matematica: abilitatea logica si matematica, cat si cea stiintifica 3. Inteligenta spatiala: abilitatea de a forma un model mental a unei lumi spatiale si sa fii capabil sa manevrezi si sa operezi in acel model (marinari, ingineri, chirurgi, sculptori, pictori) 4. Inteligenta muzicala: a 4-a categorie de abilitati identificata 5. Inteligenta corporalo-kinestetica: abilitatea de a rezolva probleme folosind-ti corpul, sau parti din acesta (dansatori, atleti, chirurgi) 6. Inteligenta interpersonala: abilitatea de a-i intelege pe altii: ce ii motiveaza, cum muncesc, cum sa cooperzi cu ei (agenti de vanzari, politicieni, profesori) 7. Inteligenta intrapersonala: o abilitate corelativa, orientata spre interior. Este capacitatea de a forma un model precis al tau si sa fii capabil sa folosesti acel model pentru a fii eficient in viata. Caracteristicile personale ale unui profesor ii afecteaza performanta in predare, caracteristicile efective de predare si eficacitatea acesteia). Un studiu recent arata ca profilul IM unui individ este legat de stilul lui specific de invatare. Astfel, elevul va fi capabil sa

absoarba mai bine cunostintele care pun accent pe inteligenta lor dominanta sau pe metoda lor preferata de invatare. Elevii sunt caracterizati prin diferite stiluri de invatare: in mod preferential ei se axeaza pe diferite tipuri de informatii, tind sa opereze pe informatiile percepute in moduri diferite. A fost demonstrat ca studentii al caror stil de invatare este compatibil cu cel al profesorului tind sa retina informatia pentru mai mult timp, sa o aplice mai eficient, si sa aiba atitudini pozitive vizavi de subiect si dupa predare. Exista: 1. Elevi care se bazeaza pe stimuli si intuitie: cei ce se bazeaza pe stimuli tind sa fie practici, atenti, insa si mai inceti; cei ce se bazeaza pe intuitie tind sa fie imaginativi, actioneaza mai rapid, insa sunt neatenti. 2. Elevi cu stil vizual si verbal; 3. Elevi care prefera stilul inductiv (care intai se uita peste observatii si exemple, trecand apoi spre principii si teorii) si deductiv; 4. Elevi cu stil activ (cei care invata facand practic ceva) si reflectiv; 5. Elevi cu stil secvential (absorb informatia pe bucati mici conectate) si global. Cat de tare poate influenta stilul de predare performanta unui elev? Daca exista discrepante majore intre stilul in care este transmisa materia si stilul in care este absorbita aceasta, pot sa apara conecinte serioase. Elevii se simt ca si cum cineva le-ar vorbi intr-o limba straina: tind sa ia note mai mici decat studentii al caror stil de invatare se potriveste mai bine cu cel al profesorului, si este mai putin probabil sa dezvolte un interes fata de acea materie. Daca nepotrivirile sunt extreme, elevii pot sa sa se numere printre cei care isi schimba total domeniul. Aceste probleme ar putea fi diminuate semnificativ daca profesorii si-ar modifica stilul de predare astfel incat sa se potriveasca tuturor studentilor din clasa. Pare coplesitoare ideea de a te adresa simultan catre 20-30 de stiluri de invatare diferite. Ideea nu e sa determinam stilul de invatare al fiecarui elev, si mai degraba sa ne adresam fiecarui stil, macar din cand in cand. Astfel, ar fi promovat invatatul efectiv si atitudinea pozitiva fata de stiinta. Tabel 1. O abordare multistil pentru a facilita procesul de predare Stiluri de invatare Activ Reflectiv Senzorial Tehnica de predare adoptata Proiecte de grup, bainstorming, invatarea prin exercitiu practic, rezolvarea de probleme; Afirmatii reflective, pauze functionale pentru reflectie sievaluare; Studii de caz, exemple si legaturi explicite cu lumea reala

Intuitiv Vizual Verbal Secvential Global

Teorii si modele, spatiu pentru abstractizare si conceptualizare; Utilizarea de casete si materiale vizuale, grafice, harti, diagrame Venn; Prezentari orale Progresia integrata a scubiectelor, oferirea informatiilor in parti mai mici; O abordare in doi pasi care sa combine elemente specifice inspre general si general inspre specific. Sursa: Galuco De Vita, 2001

Nu sunt necesare schimbari majore in stilul de predare. Utilizarea sistematica a unui numar mai mic de metode de predare aditionale ar trebui sa fie suficient pentru a intampina nevoile tuturor elevilor, astfel: Motivarea materialului teoretic prin prezentarea, mai intai, a fenomenelor care vor fi explicate de teorie si a problemelor a caror rezolvare se va face prin acea teorie (senzitiv, inductiv, global); Echilibrarea informatiei concrete descrieri de fenomene, demonstratii cu informatii conceptuale teorii, modele matematice si materiale care sustin intelegerea fundamentala (intuitiv) - in toate cursurile; Folosirea schitelor, graficelor, diagramelor, demonstratiilor fizice (vizual) in aditie la explicatiile orale si scrise (verbal); Pentru ilusrarea unor concepte abstracte sau a unor algortimi, se recomanda utilizarea a cel putin unui exemplu numeric (senzorial) pentru a suplimenta exemplele obisnuite (intuitiv); Utilizarea analogiilor si a demonstratiiloe pentru a ilustra magnitudinea cantitatilor calculate (senzorial, global); Oferirea de observatii experimentale inainte de a prezenta principiile generale (inductiv); Oferirea de timp pentru meditare asupra materialului prezentat (reflectiv) si pentru participarea activa a studentilor (activ); Incurajarea sau obligativitatea muncii in echipa le teme (activ) Demonstrarea cursului logic al lectiilor (secvential), dar si evidentierea conexiunilor dintre materialul curent si alte materiale relevante (global).

Poate un profesor sa faca toate acestea si sa respecte programa? Un mod de a face asta e prin a crea handouts care sa cuprinda majjoritatea materialului care ar fi trebui scris pe tabla, si astfel sa foloseasca timpul ramas pentru activitati ca si cele enuntate mai sus.

Bibliografie 1. Galuco D. V., 2001, Innovations in Education and Teaching International, Taylor & Francis Ltd. 2. Howard G., 1993, Multiple Intelligences in theory and practice, Basic Books, SUA. 3. Jan D., Nico V., 1999, Congruence and friction between learning and teaching, Learning and instruction, pg. 257-280. 4. Richard F., Reaching the second tier Learning and teaching styles in college science education. 5. Stiluri de predare versus stiluri de invatare disponibil online la http://www.scribd.com/doc/48035948/stiluri-de-predare-vs-stiluri-de-invatare. 6. Sulaiman T., Hassan A., Yi H. Y., 2011, An analysis of teaching styles in primary and Secondary School teachers based on the theory of Multiple Intelligences.