PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

ÎNVĂȚAREA – TEORII ALE ÎNVĂȚĂRII

 Învățarea
- Este prezentă din primele momente de viață
- Exprimă o modificare în cunoaștere sau a conduitei (sau
elaborarea unui comportament nou)
- Are caracter procesual, fiind rezultatul unor experiențe individuale
- Stă la baza dezvoltării, angrenând întreaga personalitate
- Se realizează eficient prin implicarea în activitate

Învățarea ca proces
Învățarea ca produs
- Presupune participarea
- Reprezintă un ansamblu de
activă prin construcție și
achiziții ce pot îmbrăca
reconstrucție, deconstrucție
diverse forme (cunoștințe,
și restructurare, integrare și
norme, atitudini, valori,
reintegrare de cunoștințe și
comportamente etc.)
operații
 TEORII SAU MODELE?
 Modelul / paradigma – este definit / definită la nivel ideal
- Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi
studiate proprietățile și transformările altui sistem, mai
complex, cu care primul sistem prezintă o analogie
- Nucleul unei teorii

 Teoria (gr. „theoria”) – este definită la nivel operațional

- Se concentrează pe studierea, cercetarea și aplicarea
strategiilor pentru a realiza metode eficiente de învățare.
- Dezvăluie și descrie procesul de învățare al unei ființe vii.

Teoriile sunt grupate în modele.

 MODELE
 Modelul behaviorist
- Dacă psihologia vrea să devină știință, trebuie să își schimbe
obiectul cunoașterii, înlocuind conștiința cu comportamentul,
singurul care poate fi perceput și supus măsurării.

 Modelul cognitivist
- Psihologia cognitivă încearcă să evidenţieze mecanismele
procesării mentale, prin care elevul formulează ipoteze, ia
decizii, utilizează informaţiile pentru a face faţă diferitelor situaţii
problematice, exploatează cunoştinţele.

 Modelul constructivist
- Realitatea este construită de fiecare individ (acesta îi conferă
o semnificaţie unică, pornind de la propriile experienţe).
 Teoria asociaționistă
- Pornește de la ideea existenței unor „particule” elementare, a
unor atomi care, prin asociere, generează întreaga viață psihică
a omului

- Originea acestei idei se află în filosofia lui Aristotel și, mai

ales, în empirismul (și senzualismul) unor filosofi (ex. J.
Locke, Th. Hobbes)

- Din punct de vedere teoretic, asociaționismul a promovat o

viziune simplistă asupra vieții psihice, aplicabilă cel mult în
cadrul fenomenelor psihice simple
 Teoria condiționării clasice
- I. P. Pavlov – a studiat funcțiile creierului prin experiment
psihic: a provocat la câine salivația prin excitanți psihici (ex.
sunet)
a) Înaintea condiționării: stimulul necondiționat, care este
unul natural (ex. hrana), declanșează automat un răspuns
(ex. saliva)
b) În timpul condiționării: stimulul anterior neutru (ex.
clopoțelul) este asociat în mod repetat cu stimulul
necondiționat (ex. hrana)
c) După condiționare: răspunsul condiționat este răspunsul
învățat la stimulul anterior neutru
 Condiționarea în clasa de elevi
• Profesorii sunt capabili să aplice condiţionarea clasică în clasă
creând un mediu pozitiv pentru a ajuta elevii să depăşească
anxietatea sau frica.
Exemplu
Asocierea unei situaţii provocatoare de anxietate (ex. vorbitul în
fața grupului) cu un mediu plăcut ajută elevul să înveţe noi
asocieri. În loc să se simtă neliniştit şi încordat în aceste situaţii,
copilul va învăţa să rămână relaxat şi calm.

• Condiţionarea operantă este un tip de învăţare asociativă prin

care puterea unui comportament este modificată prin
recompensă sau pedeapsă. Prin condiţionarea operantă, se
realizează o asociere între un comportament şi o consecinţă a
acelui comportament.
 Teoria behavioristă
 Ed. L. Thorndike (teoria conecționistă)
- Legea efectului: învățarea este o succesiune de încercări și erori
în care subiectul reține încercările soldate cu succes și le respinge
pe cele care au dus la eșec
- Legea exercițiului: asociațiile S-R sunt întărite prin repetare
Acele comportamente urmate de întărire pozitivă (recompensă) se vor
repeta, iar cele urmate de întărire negativă (sancțiune, pedeapsă) ori
fără întărire nu vor mai fi învățate și se pierd.
 B. F. Skinner (condiționarea clasică este prea simplistă pentru a
descrie ceva complex, cum este comportamentul uman)
a) Comportamentul respondent se manifestă prin intermediul unor
reflexe / răspunsuri automate la interacțiunea acestora cu anumiți
stimuli (condiționarea clasică)
b) Comportamentul operant este legat de condiționarea operantă
(se referă la faptul că organismul operează asupra mediului, cu
scopul de a produce un anumit efect)
 Teoria gestaltistă
Gestaltismul – curent apărut ca reacție la asociaționism (se bazează
pe ideea că întregul este perceput înaintea părților)

 Max Wertheimer (Școala de la Frankfurt)

- Importantă este ideea de „câmp psihologic” care sugerează

importanța întregului, a unității elementelor unui fapt psihic
- Transpusă în domeniul învățării, doctrina gestaltistă a condus la
conturarea teoriei intuiției (insight-ului) – un fel de iluminare
intelectuală care se produce brusc, informațiile fiind rapid
reorganizate în vederea surprinderii de noi relații între date și a
găsirii de soluții pentru anumite situații problematice
 Teoria psihogenezei cunoștințelor și
operațiilor intelectuale (J. Piaget)
- În ceea ce privește raportul învățare-dezvoltare, susține că
învățarea este subordonată dezvoltării
- Învățarea se realizează ca asimilare (este conservatoare, în sensul
că integrează noile situații și evenimente la schemele anterioare) și
acomodare (presupune schimbare, în funcție de transformările
mediului)
- dezvoltarea intelectuală este văzută ca o succesiune stadială a
evoluției gândirii:
a) Stadiul gândirii senzorio-motorii (0-2 ani)
b) Stadiul gândirii preoperaționale (2-7 ani)
c) Stadiul operațiilor concrete (7-12 ani)
d) Stadiul operațiilor formale (12-15 ani)
 Teoria genetic-cognitivă și structurală
(J. Bruner)
- Caracteristica definitorie a ființelor umane este capacitatea de a
învăța (transmisă ereditar)
- Învățarea este modalitatea principală de dezvoltare a proceselor
psihice

- Există trei modalități prin care copilul descoperă lumea:

1. Modalitatea activă – realizată de subiect prin acțiune, prin
manipularea liberă a realului
2. Modalitatea iconică – bazată pe folosirea imaginilor
3. Modalitatea simbolică – bazată pe folosirea simbolurilor
(cuvinte)
 Teoria învățării cumulativ-ierarhice (R. Gagne)
- La întrebarea „Ce drum urmează învățarea?” răspunde: capacitățile se
învață într-o manieră secvențială, acest proces ducând la ierarhia
învățării
- Există 8 tipuri de învățare:

Învățarea prin rezolvare de probleme

Învățarea de reguli
Învățarea noțiunilor
Învățarea prin discriminare
Învățarea de tip asociativ-verbală
Învățarea de tip înlănțuire
Învățarea stimul-răspuns
Învățarea de semnale
Teoria organizatorilor cognitivi și anticipativi
de progres (D. Ausubel)
- Un organizator este o „idee ancoră”, un cuvânt-cheie sau un
atribut definitoriu
- „Ideea ancoră este văzută ca:
1. Modalitate de a vehicula cele învățate
2. Premisă în învățarea ulterioară
Tipuri de învățare școlară:
a) După poziția elevului față de procesul cunoașterii:
- Învățare prin receptare
- Învățare prin descoperire
b) După poziția elevului față de mecanismul înțelegerii:
- Învățare mecanică
- Învățare conștientă
Teoria învățării depline (J. B. Carroll, B. Bloom)
1. Aptitudinea de învățare a unei sarcini de instruire (obiect
de învățământ)
2. Capacitatea de înțelegere a instruirii
3. Perseverența în învățare
4. Timpul pus la dispoziție
5. Calitatea instruirii

Exista diferențe individuale în învățare.

- Fiecare elev poate ajunge la un nivel de dezvoltare așteptat
prin modificarea particularităților sale cognitive, afective și
volitive, precum și a calității instruirii.
 Teoria constructivistă
 Este privită ca o aprofundare a cognitivismului.

 Constructivismul este definit de principiile educației centrate pe elev

și pune accentul pe procesele de interpretare a stimulilor care au loc în
mintea elevului.

 Paradigma învăţării prin construcţia cunoaşterii s-a conturat în anii

1980-1990, când studierea cogniţiei a trecut de la studiile de laborator
la cele din situaţiile reale.

 Cei care învaţă îşi construiesc o nouă cunoaştere pe temeliile

învăţărilor anterioare, experimentând şi reflectând asupra
experienţelor.

 Elevul nu mai este văzut ca un recipient care absoarbe pasiv

informațiile, cunoștințele fiind transmise prin semnificația personală
pe care o acordă stimulilor educaționali.
 Tipuri de constructivism
1. Constructivismul radical: E. von Glasersfeld
- Noua experiență creează un dezechilibru, un conflict cognitiv cu
starea anterioară și motivează căutarea individuală și socială,
rezolvarea diferită a sarcinilor de învățare
2. Constructivismul cognitiv: J. Piaget
- Experiențele anterioare trebuie reactualizate, elevului trebuie să i se
ofere oportunități de construire a cunoașterii, prin experiență proprie
3. Constructivismul social: L. S. Vîgotski
- Subliniază natura socială a cunoașterii, pe baza interacțiunii în
comunicare
4. Construcționismul: S. Papert
- Indică aplicarea în practică (construcțiile conceptuale sau aplicative
ajută la formularea de ipoteze, la interpretare, analiză critică,
concretizarea unui proiect mental).