Didactica domeniului si

dezvoltarii: psihologie
Mihalcea Alexandru
alexandru.utm@gmail.com
DIDACTICA
• Știința sau teoria procesului de învățământ
• Elaborează bazele teoretice ale organizării și conducerii procesului de
învățământ
• Asigură fundamentele metodicii
• Știința sau teoria predării și învățării în toate formele și pe toate
treptele învățământului
• Emite reguli privind modul de atingere a unui anumit nivel de cunoștințe și
deprinderi
• Stabilește criterii generale și condiții necesare pentru funcționarea procesului
de învățământ
• Teoria conducerii procesului de predare-învățare sau teoria instruirii
Terminologie
Didactica generala cuprinde norme si principii cu caracter general, valabile pentru toate
disciplinele de învatamânt, pentru procesul de învatamânt în ansamblul sau. Fiecare obiect de
învatamânt are didactica/metodica sa.
Didactica specialitatii este „…procesul de învatamânt din perspectiva pedagogica a predarii si
învatarii obiectelor de studiu, caz în care poarta denumirea de didactica speciala sau metodica (ce
studiaza continutul, principiile, metodele si formele de organizare proprii obiectului respectiv în
detaliile concrete aplicative)…” (Ionescu, M., Radu, I., Didactica moderna, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
2001, pag. 24).
Învățare și didactică
• Accentul pus asupra elevului ca subiect activ al învățării mai mult decât asupra cadrului
didactic care împarte cunoștințe
• Construirea progresivă a cunoștințelor și a deprinderilor, nu numai printr-o activitate
proprie, dar și prin acțiuni sociale atât între elevi, cât și între elevi și profesori.
• Decompartimentarea disciplinelor – competențe globale, funcționale vs achiziții
noționale și fragmentate
• Ancorarea învățărilor școlare în experiențele cotidiene, în trăirile elevului
• Respectul față de diversitatea personalităților și a culturilor
• Valorizarea autonomiei copilului
• Prețuirea motivației intrinseci, a dorinței de a descoperi și de a face (contrar recompensă
și pedeapsă)
• Importanță acordată sarcinilor de echipă, cooperării
• Importanță dată educației și dezvoltării persoanei, contrar centrării exclusive pe
cunoștințe sau pe deprinderi
Specificitatea sarcinilor
• Nu toți elevi fac mereu același lucru în același timp
• Sarcinile sunt deschise și nu cer o singură soluție
• Sarcinile sunt mai globale, având la bază o necesitate funcțională
• Sarcinile sunt mai puțin stereotipe legate de ocazii și de proiecte
• Sarcinile fac apel la oral, fără obsesia semnului scris
• Sarcinile sunt colective, asumate de mai mulți elevi
• Se compară mai puțin randamentul elevului cu al altora
• Se inițiază sarcini de durată, asemenea unor poriecte
• Sarcinile răspund unui interes
• Sarcinile se definesc progresiv, împreună cu elevii
Orientările
teoretice majore
Orientările teoretice majore - Behaviorismul
Behaviorismul sau curentul comportamentalist îşi are originile în în filosofia
empiristă a unor gânditori precum Francis Bacon şi John Locke.
Conform acestora, toate cunoştintele noastre îşi au originea în experiență, in
contactul direct cu obiectele şi fenomenele realității; spiritul uman este un
fel de vas gol umplut progresiv cu experiență, iar spiritul copilului este o foaie
alba (tabula rasa) pe care se poate imprima orice.
Accepțiune asupra învățării: ea se produce grație impresiilor pe care le
degajăm din lucrurile sensibile şi le transformăm în imagini mintale ;
principalul proces prin care se învață este inducția, adică demersul cognitiv
de la particular la general ; prin repetiție, se întărește asocierea unui anumit
lucru cu o anumită idee.
Orientările teoretice majore - Behaviorismul
Thorndike formulează legea efectului, ce stabilește că un comportament este
reținut, întărit dacă a dus la o soluție, la o rezolvare pozitivă a unei situații;
acțiunile soldate cu eșecuri se vor manifesta cu o frecvență mai mică, până la
stingere (dispariție). Nuanțării ale legii efectului sunt propuse de Skinner,
care, în completarea condiționării clasice, propune condiționarea operantă;
Esența concepției despre învățare este aceeași ca la empiriști: învățarea
presupune asocieri între stimuli, dar și întăriri prin repetiție. Meritul
principal al asociaționiștilor constă în evidențierea unor mecanisme simple
de învățare, a legităților după care funcționează aceste mecanisme, a unor
condiții de realizare și menținere a învățării.
Critici: teorie simplistă, mecanică, reducționistă
Orientările teoretice majore - Behaviorismul
Teoria învățării cumulativ ierarhice
Gagne: învățarea este determinată de anumite condiții interne
(capacități intelectuale) sau externe...8 tipuri de învățare plecând de la
variabilitatea acestor condiții de învățare: învățarea de semnale
(Pavlov),asociația verbală, învățarea prin discriminare, învățarea de
reguli , însușirea ne noțiuni (răspuns comun la o clasă de stimuli),
rezolvare de probleme (combinare a două sau mai multe reguli însușite
anterior) Titone 14 tipuri de învățare
Intelectualismul Bloom.
Orientările teoretice majore -
Constructivismul
• Teoria psihogenezei operațiilor intelectuale - Jean Piaget
• Teoria operațională a învățării
Este cunoscută sub denumirea de teoria formării pe etape a operațiilor mintale și a
cunoștințelor. Autorul ei, Galperin, afirmă că există trei etape in formarea operațiilor
mintale și în dobândirea cunoștințelor :
1: constituirea bazei de orientare in acțiune, când subiectul își formează o imagine
provizorie despre sarcina de învățare .
2: desfășurarea propriu-zisa a acțiunii, în plan material și apoi intern cu sub etapele:
acțiunea cu obiectele, transferarea acțiunii obiectivate in reprezentare; comunicarea
pentru sine in limbaj extern; vorbirea interioară sau comunicarea in limbaj intern.
3: intervine controlul, ca principiu esențial al acțiunii.
Orientările teoretice majore - Socio -
Constructivismul
• Bruner: învățarea umană se realizează prin trei modalități fundamentale de
cunoaștere sau la trei niveluri :
1. Modalitatea activă (enactivă). realizată de subiect prin acțiune asupra lumii
înconjurătoare ; se referă la acțiuni materiale, motrice ; În stadiile dezvoltării
intelectuale ale lui Piaget, acestei modalități ii corespunde stadiul inteligentei
senzorio-motorii.
2. Modalitatea iconică. bazata pe organizarea vizuala și pe folosirea unor imagini
schematice sau grafice, fără manipulare efectiva., corespunzător stadiului pre
operațional -al lui Piaget.
3. Modalitatea simbolică, În care locul imaginilor este luat de simbolurile lor -
cuvinte sau alte forme de limbaj - care permit aplicarea de operatori - reguli de
formare şi transformare - şi au o mare capacitate de condensare. Acest ultim stadiu
se suprapune, in linii mari, cu stadiile operațiilor concrete, respectiv ale operațiilor
formale din teoria piagetiană
Orientările teoretice majore - Socio -
Constructivismul
• Vigotski: zonă a proximei dezvoltări:
- nu trebuie sa confundăm capacitățile (momentan virtuale, deci posibile !)
de învățare ale unui copil cu nivelul cognitiv atins la un moment dat - la momentul
prezent. Întotdeauna va exista un spatiu potențial de progres, ce poate fi cucerit
dacă adultul (profesorul) știe să organizeze învățarea într-un context colectiv (sala
de clasa). Profesorii trebuie sa identifice această zonă de dezvoltare proximă şi să-i
creeze copilului oportunități de instruire eficientă.
- Adulții ar trebui sa-i asigure copilului activități superioare ca dificultate
nivelului sau de dezvoltare, fără însă a-i crea confuzie şi demoralizare
- Experiențele de învățare propuse trebuie să fie mai dificile decât ceea ce
poate sa facă la un moment dat copilul singur, însă nu atât de dificile încât să nu le
facă față nici asistat de profesor. Găsirea echilibrului optim a dificultății necesare și
acceptabile tine de cunoașterea aprofundata a copilului și de pasiunea educatorului
pentru munca didactica.
Orientările teoretice majore - Cognitivismul
• Cognitiviștii considera ca nu se poate vorbi despre cunoaștere in
general, ci despre cunoașterea unui domeniu delimitat, cu
instrumente mintale şi prin procesări informationaJe precise.
Cognitiviștii pun in discuție, de pilda, chiar existenta unei inleligențe
generale, demonstrând ca nu exista inteligentă in general, ci numai
performanțe inteligente, circumscrise unui domeniu de cunoaștere şi
acțiune.
Orientările teoretice majore - Cognitivismul
• Concepte cheie:
- Prototipul – exemplarul
tipic al unei categorii
real/ideal (imagine sintetică
preconceptuală ...psiholog)
- Sisteme mnezice
- Rețele propoziționale –
înățăm afirmații despre
ceva
- Rețele semnatice –
- Scheme/scenarii cognitive
Cognitivismul - Rețea semantică
Educația bazată pe
competențe
Educația bazată pe competențe
Finalităţile procesului de instruire se mută sensibil din zona obiectivelor, în zona competențelor, ca
rezultat al dezvoltării concepțiilor cognitiviste, conform cărora procesarea informației duce la
formarea de competențe.
• Premisa apariţiei acestora este că orice dezvoltare socială presupune oameni pregătiți să o
realizeze, iar școala este cea care îi pregăteşte.
• Centrarea educației pe competenţe își are originea în criza resurselor umane, criză ce se
manifestă prin apariţia oamenilor depaşiţi de evoluţia tehnică şi socială din anii 60. Epoca
industrială are nevoie de mase mari de oameni cu un nivel de pregătire care să permita utilizarea
instrumentelor sofisticate ale noului mileniu.
• Dezideratul şcolii de astăzi este înzestrarea cu un ansambu structurat de compentenţe
funcţionale. Astfel, programele şcolare sunt oganizate pe o structură care sa permită formarea
competenţelor specifice prin studiul disciplinelor de învățământ si corelarea conținuturilor cu aceste
competenţe.
Educația bazată pe competențe
Există în prezent trei dimensiuni ale abordării competenţelor:
a. o dimensiune care îşi are originea în sensul strict ştiinţific al competenţelor;
b. o dimensiune care rezultă din competenţele – cheie ofertate la nivel european;
c. o dimensiune a concretizării competenţelor descrise în curriculum şcolar
(competenţe generale şi competenţe specifice).
În primul caz, se analizează procesul propriu-zis de formare a acestor competenţe. Se subliniază
caracterul integrat al acestora şi succesiunea de evenimente de instruire care duc la formarea şi
dezvoltarea competenţelor în sine. Învăţarea şcolară are, în acest caz, un profund caracter inductiv
(pornind de la competenţe elementare bine definite, la competenţe cu o generalitate mai mare).
Educația bazată pe competențe Competenţele – cheie ale Comisiei

Europene
Competențele – cheie ofertate la nivel european (1) Comunicarea în limba maternă
Se pornește de la competențele – cheie europene (rezultate ele însele
(2) Comunicarea în limbi străine
dintr-un lung proces de elaborare, negociere şi asumare), spre
(3) Competenţe matematice şi
competențele procesului de instruire. Elementul principal îl reprezintă
competenţe de bază în ştiinţe şi
caracterul transversal al acestora și orientarea lor spre învățarea pe
tehnologii
parcursul întregii vieți.
(4 Competenţa digitală
Competențele se definesc printr-un sistem de cunoștințe – deprinderi
(5) Competenţa socială şi competenţe
(abilităţi) – atitudini şi au un caracter transdisciplinar implicit;
civice
Competențele – cheie reprezintă într-un fel finalitățile educaționale ale
(6) A învăţa să înveţi
învățământului obligatoriu;
(7) Iniţiativă şi antreprenoriat

(8) Sensibilizare şi exprimare culturală

Competențe cheie Legea Educației Naționale
Art. 68 – (1) Curriculum naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează
pe 8 domenii de competenţe – cheie care determină profilul de formare a elevului:
a) competenţe de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul
minorităţilor naţionale;
b) competenţe de comunicare în limbi străine;
c) competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie;
d) competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de
învăţare şi cunoaştere;
e) competenţe sociale şi civice;
f) competenţe antreprenoriale;
g)competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;
h)competenţa de a învăţa să înveţi.
Competențe generale Psihologie clasa a X a
1. Utilizarea conceptelor specifice științelor sociale pentru organizarea
demersurilor de cunoaștere şi explicare a unor fapte, evenimente, procese
din viaţa reală
2. Aplicarea cunoştinţelor specifice ştiinţelor sociale în rezolvarea unor
situaţii – problemă, precum şi în analizarea posibilităţilor personale de
dezvoltare
3. Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în
cadrul diferitelor grupuri
4. Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil, adecvat unei
lumi în schimbare
5. Participarea la luarea deciziilor şi la rezolvarea problemelor comunității
Competențe
specifice
Psihologie
clasa a X a
Educația bazată pe competențe
Învăţarea tradiţională/centrata pe continuturi Invatarea bazata pe dezvoltarea competentelor

Instruire centrată pe profesor Instruire centrată pe elev

Informații foarte multe transmise doar de profesor
Acestea nu sunt si funcționale si operaționale
De multe ori intervine uitarea deoarece nu toţi copii au o
memorie dezvoltata
Factuală, bazată pe cunoştinţe
Predare bazată pe disciplinele tradiţionale
Organizare tradiționala în sala de clasă
Învățare pasivă
Răspuns ca reacție
Un singur mijloc media
Muncă individuală
Evaluarea în mare parte prin examene
Schimb de informații
Conținuturile devin instrumente de exersare, de formare a
unor competențe, elevii având capacități superioare de
operare cu acestea
Gândire critică, luare de decizii bine informată
Abordare în funcție de nevoi
Elevii pun întrebări şi rezolvă probleme
Aranjamente flexibile cu ajutorul mobilierului modular
Învățare activă, de plăcere, provenită din bucuria de a
învăța prin explorare, bazată pe cercetare
Acțiune interactivă, planificată
Multimedia
Muncă în colaborare
Diversitate de evaluări(evaluarea continua)
Derivarea competențelor
Învățarea se realizează la diferite niveluri de dificultate\complexitate,
începând cu niveluri simple(identificarea, amintirea, reamintirea,
enumerare etc.).
Taxonomia elaborată de B. Bloom în anul 1956, poate fi interpretată ca
un model al obiectivelor pedagogice de competenţă, care vizează
următoarele domenii ierarhice ale cunoaşterii: cunoaşterea simplă –
înţelegerea – aplicarea – analiza – sinteza – evaluarea critică;

Obiectivele generale descriu tocmai competenţe care se formează prin

studiul disciplinelor teoretice. Bloom şi colaboratorii le-au ordonat de la
cele mai simple la cele mai complexe.
 Taxonomia lui Bloom – Anderson
• Taxonomia lui Blooma fost prima taxonomie elaborată, realizează o
ordonare ierarhică a proceselor (informative şi formative),ordonare ce
este necesară in formarea unei competenţe.
• Unul dintre meritele acestei taxonomii este faptul că a stimulat
conştientizarea importanţei pe care o acordă învăţământul simplei
memorări şi mai puţin formării intelectuale.
• Lista de recomandări pentru întrebări legate de diferite niveluri ale
taxonomiei lui Bloom contribuie la dezvoltarea capacităţilor de gândire
de nivel superior.
Derivarea competențelor – Bloom cognitiv
1. Cunoaşterea- se referă la situaţiile care îi solicită elevului doar să-şi reamintească şi să expună din
memorie anumite informaţii specifice, metode, proceduri, clasificări, teorii s.a
2. Înţelegerea- vizează acele obiective care solicită
- transpunerea unor informaţii, anterior memorate, într-un alt limbaj (“traducerea”).
- extrapolarea unor informaţii (de exemplu, desprinderea tuturor consecinţelor ale faptelor la care se
referă, efectuarea unor predicţii bazate pe sesizarea tendinţelor);
- interpretarea unei informaţii (redarea intr-o noua configuratie, expunerea ei într-o manieră
rezumativă, prezentarea ei în cuvinte proprii, comentarea ei prin evidenţierea relaţiilor ei logice cu
alte informaţii s.a.).
3. Aplicarea indică utilizarea cunostinţelor învăţate în situaţii problematice noi, diferite de cele
cunoscute de elev în procesul de instruire.
Derivarea competențelor – Bloom cognitiv
4. Analiza semnifică posibilitatea de a descompune un material în părtile sale componente, relevând
relaţiile dintre aceste părti cât şi modul lor de realizare. Se observa că aceasta clasă de obiective
cognitive se referă la analiza elementelor,a relaţiilor şi a principiilor de organizare a unui obiect,
fenomen, problemă,etc.
5. Sinteza este o capacitate de ordin creativ care permite reunirea elementelor separate ale unui proces
de gândire intr-un întreg având drept concretizare posibilitatea de a elabora o lucrare personala,un
plan original de acţiune.
6. Evaluarea
Evaluarea implica formularea unor judecăti de valuare în legătura cu o anumită problema şi cuprinde:
validarea soluţiilor si a raspunsurilor, critica dovezilor şi judecarea semnificaţiei unei probleme, cu
alte cuvinte, constatarea că raspunsul dat unei problem este valabil şi pentru alte probleme
asemănătoare.
Taxonomia lui Bloom – revizuită – Anderson
 Taxonomia lui Bloom – revizuită – Anderson
Autorii taxonomiei revizuite subliniază acest dinamism, folosind verbe pentru a eticheta
categoriile și subcategoriile lor (mai degrabă decât substantivele taxonomiei originale). Aceste
„cuvinte de acțiune” descriu procesele cognitive prin care gânditorii întâlnesc și lucrează cu
cunoașterea.
În taxonomia revizuită, cunoașterea se află la baza acestor șase procese cognitive, dar autorii
săi au creat o taxonomie separată a tipurilor de cunoștințe utilizate în cunoaștere:
• Cunoștințe factuale: Cunoașterea terminologiei, Cunoașterea detaliilor și elementelor
specifice
• Cunoașterea conceptuală: Cunoașterea clasificărilor și categoriilor, Cunoașterea principiilor și
generalizărilor, Cunoașterea teoriilor, modelelor și structurilor
• Cunoștințe procedurale: Cunoașterea abilităților și algoritmilor specifici, Cunoașterea
tehnicilor și metodelor specifice, Cunoașterea criteriilor pentru determinarea contextului în
care se utilizează procedurile adecvate
• Cunoștințe metacognitive: Cunoștințe strategice, Cunoștințe despre sarcinile cognitive,
inclusiv cunoștințe contextuale și condiționale adecvate, Cunoașterea de sine
Psihologie experimentală
https://psiedu.ubbcluj.ro/01-psihologie-romana
• Cunoaşte principalele designuri de cercetare ştiinţifică, avantajele şi
limitele fiecareia.
• Cunoaşte şi înţelege etapele prioectării unei cercetări ştiinţifice şi rolul
acestora în obţinerea unei cercetări.
• Cunoaşte termenii specifici de cercetare şi analiză folosiţi la
redactarea lucrărilor ştiinţifice.
• Cunoaşte constrângerile impuse de obiectivele şi condiţiile specifice
ale cercetării asupra designului şi a modului de operaţionalizare a
variabilelor.
• Cunoaşte modalităţile de control a variabilelor externe şi confundate
necesare pentru creşterea obiectivităţii cercetării.
Proiectarea didactică
• Reprezintă ansamblul operaţiilor de anticipare a obiectivelor, conţinuturilor, strategiilor
instrucţiei şi educaţiei şi strategiilor de evaluare, precum şi a relaţiilor dintre acestea, a
modalităţii orientative (şi nu strict riguroase) în care se va desfăşura activitatea de
instruire şi autoinstruire şi cea de educare şi autoeducare.
• Funcţie de resursa “timp real destinat învăţării în mediul şcolar şi extraşcolar”, la nivel
micro
se distinge:
• proiectarea globală, care acoperă perioada unui nivel, a unui ciclu de învăţământ sau a
unei trepte de învăţământ şi care se concretizează în elaborarea planurilor de învăţământ
şi a programelor şcolare;
• proiectarea eşalonată, care acoperă perioada unui an de învăţământ, semestru sau a
unei activităţi didactice şi care se concretizează în planificarea calendaristică (orientativă)
şi în proiectarea secvenţială, pe termen scurt (a unităţilor de învăţare şi a lecţiilor/
activităţilor didactice).
 Proiectarea didactică – algoritm procedural
Întrebări Componentele procesului de Demersurile cadrului didactic
învățământ
Ce urmăresc? Obiectivele operaționale Formulează obiectivele operaționale, le derivă
pornind de la competențele generale și cele
specifice
În ce condiții: Analizează resursele psihologice ale elevilor:
- Cu cine, pentru cine? Subiecții instruirii potențialul lor intelectual, interesul, motivația
- Unde, când, în cât Mediul și timpul de instruire pentru studiu
timp? Analizează caracteristicile mediului de instruire,
restricțiile existente și fixează timpul de instruire
Cu ce voi face? Resursele educaționale Analizează resursele educaționale de care dispune
și, eventual, stabilește resursele pe care le poate
procura sau confecționa
Cum voi face? Conținuturile curriculare Elaborarea strategiei de instruire centrate pe
Strategia de instruire și obiectivele operaționale și pe conținuturi
autoinstruire
Cum voi ști dacă am Strategia de evaluare și Elaborarea strategiei de evaluare centrate pe
realizat cele propuse? autoevaluare obiectivele operaționale.
Conținutul învățământului
• un sistem de cunoștințe. priceperi şi deprinderi din domeniul ştiintei.
tehnicii şi artei. predate de către profesor şi asimilate de către elev
• volumul, structura şi natura cunoştintelor cu ajutorul carora este
realizată instruirea şi educarea omului pe trepte distincte de
şcolarizare. intr-o etapă istoriceşte determinată" (Ionescu, V!ideanu.
1982, p. 59) ; -
• ansamblul de cunoştinte, priceperi şi deprinderi care urmează să fie
predate-învățate conform planului de învățământ, programelor şi
manualelor şcolare (Cristea, 2004, p. 43) .
Conținutul învățământului
În spirit cognitivist, o caracterizare a conținutului învățământului ar trebui să țină seama de următoarele:

- conținutul învățământului este reprezentat de ansambluri structurate de cunoștințe; reprezintă substanța,

materia acțiunii didactice;

- Cunoștințele predate/învățate sunt de tip declarativ, procedural şi condițional ;

- cunoștințele se dobândesc prin procesări cognitive, sunt construite activ de elev ;

- conținutul este selectat din cultura umană și organizat prin corespondenți cu marile categorii ale
cunoașterii: știință, artă, tehnică...
Sursele și criteriile de selecție a conținuturilor
• evoluția științelor exacte: mutații şi revolutii epistemologice, transferuri metodologice şi interdisciplinare,
discipline de graniță şi combinații inedite de discipline (bioetica, problemele clonării umane etc.),
generalizarea folosirii informaticii şi calculatorului, ubicuitatea Internetului etc.)
• Evoluția tehnologiei (impactul acesteia asupra producției moderne, asupra urbanismului, vieții de familie şi
stilurilor de viată)
• Evolutia lumii muncii (mutații in profesiuni, apariția unor noi ocupații, dispariția altora, informatizarea
crescânda a pregătirii profesionale, importanta sporita a cunoașterii limbilor de circulație intenațională etc.)
• Evoluția științelor sociale şi umane, rolul lor sporit in cultivarea atitudinilor, capacitaților şi valorilor (rolul
comunicării interumane, a cunoașterii de sine şi a celuilalt etc.)
• Evoluția culturii şi a artei: noi curente, forme inedite de participare la creație, mutații în gusturile receptorilor
• aspirațiile tineretului: participarea, nevoia de viață democratica, dorința de a cunoaște şi de a comunica etc,
• achizitiile cercetării pedagogice privind la selecția şi organizarea conținuturilor, inter- şi transdisciplinaritatea,
modularitatea, noile modalități de învățare etc. ;
• problematica lumii contemporane, caracterizata prin universalitate, globalitate, interdependente şi caracter
prioritar
Criteriile de selecție a conținuturilor
• finalitățile și obiectivele educative, definite în prealabil ;
• valoarea intrinsecă şi potențialul formativ al conținuturilor;
• frecvența utilizării cunoștințelor, competentelor și atitudinilor in viața individuală
şi sociala a individului
• cunoștințele valabile pentru o lungă perioada de timp, pentru cea mai mare parte
a indivizilor
• cunoștințele utile in formarea generala
• modularitatea cunoștințelor, adică posibilitatea grupării și regrupării elementelor
de conținut in funcție de contextele specifice
Criteriile de organizare și structurare a
conținuturilor
• Criterii filosofice: structurarea continuturilor se face in virtutea unei conceptii generale despre om şi realitate
• Criterii ideologice: continuturile sunt organizate în funcție de ideologiile politice care animă decidenții in
materie de politică a educației.
• Criterii epistemologice: disciplinele școlare vor reflecta tendințele epistemologice din disciplinele sau
științele in care se originează; organizarea materiilor școlare trebuie să țina seama de paradigmele științifice
dominante într-o epoca data (de exemplu, relativismul epistemologie in științe, postmodernismul în arte,
neoumanismul şi paradigmele democrației - democrația liberală - in științele sociale etc.); in egală măsură
disciplinele școlare vor reflecta evoluția științelor, tensiunile traversate, marile modele şi descoperiri,
tendințele manifeste sau latente etc.; este important ca elevii sa-şi aproprie cu adevărat spiritul științific al
epocii, sa-şi asume raționalismul și umanismul ca valori fundamentale, sa-şi formeze o gândire științifică,
conceptuală.
• Criterii psihologice: este necesara determinarea concepției psihologice asupra învățării, ca premisa esențială
a elaborării conținutului; ordonarea conținuturilor se face în raport cu teoriile despre dezvoltare şi cele
despre învățare ; in acest sens. cunoașterea principalelor teorii ale învățării şi respectarea legilor formulate în
aceste teorii pot garanta o organizare pertinentă a conținuturilor.
• Criterii etice: conținuturile din programele școlare vor fi in acord cu anumite norme etice, deontologice.
• Criterii pedagogice : valorile educative selectate vor fi structurate in așa fel încât să determine ânvățarea şi
autonomia spirituala la elevi.
Criteriile de organizare și structurare a
conținuturilor - specifice
• obiectivele, in termeni de cunoștințe și competențe ale educaților;
• cantitatea de cunoștințe de memorat
• ponderea diverselor tipuri de cunoștințe in ansamblu
• continuitatea dintre cunoștințe, in sens logic (înlănțuirea fireasca a conceptelor, corectitudinea
raționamentelor etc.), in sens epistemologie (valoarea de cunoaştere), dar şi în sens psihologic
(de pildă prototipurile, in calitate de preconcepute, vor preexista, de regulă, conceptelor)
• profunzimea elementelor memorate, a procesărilor cognitive realizate de elevi/studenți
(procesării de nivel superficial sau de nivel profund)
• Preachizițiile, cunoștințele anterioare necesare ale elevilor
• Ritmul de învățare a unei materii etc.
Modalitățile de organizare a conținuturilor
curriculare
• Organizarea logică. Se pleacă de la logica științei, care este translatată ca atare in disciplina școlară; nucleul
de legi, metodologii de cercetare, de rezolvare a problemelor specifice, miezul conceptual al disciplinei se
regăsește în conținuturile din programă și mai ales din manualul școlar.

• Situația este întâlnită sporadic in cazul manualelor de științe sau de matematică de la nivel liceal. dar mult
mai frecvent in cazul tratatelor științifice și cursurilor universitare; la acest nivel de învățământ,
didacticizarea, simplificarea conținuturilor curriculare se reduce. uneori până la dispariție: studenților le este
livrată știința ca atare, fără medieri, explicați sau diminuări pentru a ușura asimilarea.

• Activitatea sudeților se concretizează in asimilarea, dar și in producerea de noi cunoștințe științifice

(cercetari ştiințifice cu ocazia realizării tezelor de licență).

• Puncte slabe: caracterul abstract, codat şi uneori de-a dreptul ezoteric al diverselor limbaje de specialitate.

• Avantaje: elevii reușesc astfel sa-şi reprezinte structura conceptual-teoretică a disciplinei și științei de
origine, înțeleg marile constante sau legități.
Modalitățile de organizare a conținuturilor
curriculare
• Organizarea lineară. Cunoștințele sunt aranjate in structuri in care unele le preceda pe altele ; anumite
cunoștințe devin precondiții pentru achiziționarea altora, astfel încât sunt parcurse o singură data pe
parcursul școlarități. Deprinderile de scris-citit, cele de rezumare, de extragere a ideilor principale dintr-un
text. de efectuare a operațiilor matematice elementare etc. sunt cunoștințe declarative și procedurale
organizate în structuri automatizate adică sunt deprinderi.

• În situația în care aceste cunoștințe nu sunt bine însușite devine problematica achiziția altora mai complexe:
rezolvarea ecuațiilor de gradul doi este imposibilă dacă nu este însușită perfect tabla înmulțirii

• Organizarea lineara prezintă unele dezavantaje: rigiditate, lipsa creativității recomandându-se ca aceasta
modalitate de structurare a conținutului să fie combinată cu alte modalități de organizare. Din perspectiva.
cognitivista, acest demers linear de ordonare concatenară a cunoștințelor nu se suprapune cu organizările
mai degrabă tridimensionale ale informațiilor in mintea elevilor: rețele semantice. propoziționale, scheme și
scenarii cognitive. Organizarea lineara pare a fi consonanta. cu teoriile behavioriste, care promovează
înlănțuirile S-R, motiv pentru care nu se recomandă.