Metode de instruire

Conf. univ. dr. Mihaela Ștefan

Metodele de învăţământ
Metoda (gr. metha = către, spre; gr. odos = cale, drum) -
drumul, calea parcurse de către profesor şi elevi, cu scopul
atingerii obiectivelor.

În strânsă legătură cu termenul de metodă, în teoria şi

practica instruirii se utilizează şi cel de procedeu.
Procedeul este un detaliu, o particularizare a metodei, o
componentă a acesteia, care ţine de execuţia acţiunii. El se
reflectă într-un sistem de operaţii practice sau intelectuale
ale profesorului şi elevilor, operaţii care transpun în plan
practic modalitatea concretă de acţiune (Bocoş, Jucan,
2007).
Clasificari ale metodelor didactice
Metodele de învăţământ se clasifică după
anumite criterii, în diferite moduri:

1. după scopul didactic: metode de predare-

învăţare şi metode de evaluare.
2. după criteriul istoric: vechi şi noi,
tradiţionale şi moderne,
 Clasificari ale metodelor didactice

3. Un al treilea criteriu este gradul de

participare a elevului în acţiunea propriei
instruiri:
metode expozitive – accent pe educator, elevul
fiind doar receptor;
metode active – cuprind o doză mai mare sau
mai mică de participare a elevului
 Clasificari ale metodelor didactic-
după sursa cunoașterii (Cerghit,
2006)
A. Metode de transmitere şi însuşire a
cunoştinţelor

1. metode de comunicare orală:

a. expozitive: expunerea, povestirea (narațiunea), descrierea,
explicaţia ș.a;
b. Interactive (de dialog): conversaţia, dezbaterea,
problematizarea, brainstormingul ș.a;
2. metode de comunicare scrisă (învățarea prin lectură):
lectura, studiul individual (independent);
3. metode de comunicare la nivelul limbajului intern:
reflecţia personală.
 Clasificari ale metodelor didactice

B. Metode de explorare/cercetare a realităţii

1. metode de explorare/cercetare directă:

observaţia, experimentul ș.a;

2. metode de explorare/cercetare indirectă:
demonstraţia, modelarea, studiul de caz etc.
 Clasificari ale metodelor didactice

C. Metode bazate pe acţiune practică

1. metode de acţiune reală: exercițiul, metoda
proiectelor, lucrări practice;
2. metode de acţiune simulată: jocurile didactice,
jocurile de simulare (metoda jocului de rol),
metoda instruirii pe simulatoare
D. Metode de raționalizare a învățării și
predării: activitatea individuală cu ajutorul fișelor,
instruirea programată, instruirea asistată de calculator
Abordare comparativă metode clasice
– metode moderne de instruire
Criterii Metode clasice Metode moderne
1. Esenţă -pun accent pe -pun accent pe formare,
instrucţie, pe pe latura educativă
informare - accentul cade pe
- accentuează rolul acţiunea proprie a
cuvântului elevului
2. Scopul -însuşirea unui volum -formarea unor
urmărit cât mai mare de capacităţi, deprinderi,
cunoştinţe din cât competenţe, cunoştinţele
mai multe domenii; fiind doar punctul de
orientare plecare în acest proces al
enciclopedistă. formării
Abordare comparativă metode clasice
– metode moderne de instruire
Criterii Metode clasice Metode moderne
3. Activitatea -este predominantă; - nu mai ocupă locul central
profesorului accentul cade pe activitatea - se multiplică rolurile
de predare; rolul esenţial al profesorului: de antrenare,
profesorului este de de stimulare; de facilitare a
transmiţător condiţiilor
4. Activitatea - elevul este privit, mai - este predominantă, elevul
elevului ales, ca obiect al instruirii devenind şi subiect, nu
- elevul are rol pasiv, de numai obiect al propriei
simplu receptor de formări
informaţii, cunoştinţe; - este prioritară învăţarea
- activitatea de învăţare se prin descoperire,
bazează pe memorie şi pe problematizantă, acţiunea
reproducere având rol central în actul
învăţării
Abordare comparativă metode clasice
– metode moderne de instruire
Criterii Metode clasice Metode moderne
5. Avantaje - asigură însuşirea, într- - se îmbină eficient informativul cu
un timp relativ scurt, a formativul
unui volum mare de - promovează o învăţare activă,
cunoştinţe conştientă
- comoditatea utilizării -stimulează cooperarea, colaborarea
lor, atât pentru între elevi
profesori, cât şi pentru - dezvoltă gândirea (operaţiile
elevi superioare ale acesteia), imaginaţia
- valorificarea lor se -permit formarea unor competenţe
poate realiza cu resurse care să le permită elevilor să de
materiale puţine descurce în situaţii practice concrete
Abordare comparativă metode clasice
– metode moderne de instruire
Criterii Metode clasice Metode moderne
6. - predomină aspectele teoretice, în - necesită un consum
Dezavantaje defavoarea celor practice, energetic, psihic, fizic
aplicative; mai mare
-cunoştinţele însuşite nu au - necesită un timp mai
aplicabilitate, nu sunt operaţionale mare pentru valorificarea
- este încurajată competiţia lor în practică şi
exacerbată, este încurajat obţinerea unor rezultate
individualismul vizibile.
- antrenează, în special motivaţia
extrinsecă a elevilor
- relaţiile profesor – elev sunt rigide
- încurajează activitatea frontală, în
defavoarea celei individuale sau pe
grupe
Predarea tradiţională nu trebuie eliminată, ci
combinată cu predarea interactivă.

Nicio metodă nu are caracter universal. Important este,

însă, de a avea în vedere în ce măsură corespunde
nivelului de dezvoltare ontogenetică,
în ce măsură este adecvată conţinutului pe care-l
transmite şi
scopului pe care-l urmăreşte.
Prezentarea selectivă a unor
metode de instruire
Metoda Descriere

Povestirea Constă în nararea unor fapte / întâmplări aşa cum s-au

petrecut ele, fără explicarea cauzelor. Se foloseşte mai
ales în clasele mici.
Descrierea Presupune prezentarea trăsăturilor şi a detaliilor
exterioare ale unui obiect sau proces. Prin descriere
sunt evidenţiate fie aspectele fizice ale obiectului, fie
momentele şi conţinutul evenimentului respectiv.
Explicaţia -Argumentarea raţională a informaţiilor furnizate.
Constă în dezvăluirea relaţiilor cauzale, a conexiunilor
interne dintre elementele cunoaşterii, înţelegerea
esenţei lucrurilor şi a descoperirii cursului firesc al
fenomenelor.
 Metoda Descriere
Prelegerea Este o expunere sistematică a informaţiilor; constă în
comunicarea neîntreruptă, sistematică şi coerentă a ideilor,
care se încadrează într-o temă prevăzută în programa şcolară.
Conversaţia Constă în formularea de întrebări, în alternanţă cu răspunsuri
de la elevi, destinate descoperirii de noi date, informaţii. Prin
întrebări şi bazându-se pe cunoştinţele anterioare, elevul va
putea să sesizeze singur relaţiile cauzale, caracteristicile
lucrurilor, fenomenelor, evenimentelor.
Problematizarea Punctul de pornire îl constituie crearea situaţiei – problemă,
care desemnează o situaţie contradictorie, conflictuală între
experienţa de cunoaştere anterioară şi elementul de noutate cu
care se confruntă elevul. Rezolvarea nu este posibilă fără
valorificarea cunoştinţelor şi experienţelor dobândite anterior.
Tensiunea (conflictul) este creată între experienţa anterioară
(ceea ce şcolarul deja cunoaşte) şi elementul de noutate cu
care se confruntă. Această tensiune îl va determina să
acţioneze, să caute (investigheze) şi să intuiască soluţia de
rezolvare.
 Metoda Descriere

Observaţia directă Este metoda de explorare a unor obiecte / fenomene fie sub
îndrumarea profesorului (observare dirijată), fie în mod autonom
(observaţie independentă). Scopul observaţiei – depistarea unor
noi aspecte ale realităţii şi întregirea (completarea) unor
informaţii.
Studiul de caz Constă în etalarea unor situaţii tipice, reprezentative pentru o
clasă de fenomene. Etape: a) descoperirea cazului şi înţelegerea
profundă a acestuia; b) examinarea cazului din mai multe
perspective: teoretică, documentară, practică; d) prelucrarea
cazului, respectiv: sistematizarea informaţiilor, analiza situaţiilor
prezentate, stabilirea variantelor de rezolvare; e) stabilirea
concluziilor (alegerea variantei optime).
Exerciţiul Constă în efectuarea unor operaţii şi acţiuni mintale sau motorii,
în scopul consolidării unor cunoştinţe şi al dezvoltării unor
abilităţi. Metoda are caracter algoritmic deoarece presupune
parcurgerea conştientă a anumitor secvenţe riguroase, ce se repetă
întocmai, determinând apariţia unor comportamente automatizate
ale şcolarilor.
 Metoda Descriere

Jocul de rol Reprezintă o metodă de acţiune simulată, bazată pe

simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, fenomene, sisteme.

Etape:
a) identificarea situaţiei interumane ce urmează a fi
simulată;
b) proiectarea scenariului;
c) alegerea partenerilor şi instruirea lor (se distribuie
rolurile, sunt familiarizaţi cu rolul);
d) învăţarea individuală a rolului, prin studierea fişei dată
de profesor (15 – 20 minute pentru a se acomoda);
e) interpretarea rolurilor – simularea propriu- zisă;
f) dezbaterea finală – se face cu toţi elevii.
Categorii de jocuri de rol: cu caracter general (jocul de
reprezentare a structurilor, jocul de decizie, jocul de arbitraj,
jocul de competiţie); jocuri specifice (jocul de negociere,
jocul de-a ghidul şi vizitatorii).
Aplicaţie
Identificați metodele de instruire
utilizate de profesor la cursul de
pedagogie.
 Referinţe
 Bocoş, M. (2003). Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi
acţiune, ediţia a II-a, revăzută. Cluj-Napoca: Editura Presa
Universitară Clujeană
 Cerghit, I. (2006). Metode de învăţământ, ediţia a IV-a, revăzută şi
adăugită. Iaşi: Editura Polirom
 Cucos,C., Pedagogie generala,Editura „Polirom”,Iaşi,1998
 Ionescu, M. (2003). Instrucţie şi educaţie. Paradigme, strategii,
orientări, modele. Cluj-Napoca
 Joiţa, E. (coord.). 2003. Pedagogie – Educaţie şi Curriculum, Craiova:
Editura Universitaria
 Maciuc, I. (2007). Clasic şi modern în pedagogia actuală. Craiova:
Editura Sitech
 Oprea, C. L. (2007). Strategii didactice interactive. Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică R.A.