Metode şi instrumente de evaluare

Evaluarea este un proces didactic complex integrat întregului proces de învăţământ, care
urmăreşte măsurarea cantităţii cunoştinţelor, priceperilor, capacităţilor dobândite de elev, ca şi
valoare, nivelul, performanţele şi eficienţa activităţii de perfecţionare a activităţii instructiv-
educative.
Metoda de evaluare este o cale prin care profesorul oferă elevilor posibilitatea de a
demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin
utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate scopului urmărit. Relaţia dintre metoda de
evaluare şi instrumentul de evaluare trebuie interpretată ca o relaţie de dependenţă univocă a
instrumentului de metodă, în sensul că cel dintâi îşi subsumează valenţele formative şi
operaţionale realizării perspectivei metodologice propuse. Astfel, metoda de evaluare în
ansamblul său, vizează întregul demers de proiectare şi realizare a actului evaluativ, de la
stabilirea obiectivelor de evaluare şi până la construirea şi aplicarea instrumentului de evaluare
prin care intenţionăm să obţinem informaţiile necesare şi relevante pentru scopurile propuse. Din
această perspectivă, instrumentul de evaluare este parte integrantă a metodei, fiind cel care
concretizează la nivel de produs opţiunea metodologică pentru testarea performanţelor elevului
într-o situaţie educaţională bine definită.
În dinamica procesului educativ cele două etape importante, măsurarea şi aprecierea
capătă semnificaţii şi coerenţă în funcţie de metoda utilizată în susţinerea acestui demers. În
contextul metodologic descris pentru un anumit tip de evaluare, instrumentul în sine devine
partea operaţională cu sarcina de lucru prin intermediul căreia elevul demonstrează abilităţi şi
capacităţi specifice situaţiei de învăţare şi/sau de evaluare.
Instrumentul de evaluare este cel care pune în valoare atât obiectivele de evaluare, cât şi
demersul iniţiat pentru a atinge scopul propus, uneori reuşind chiar o schimbare a modului de
abordare a practicii evaluative curente sau a celei de examen. Utilizarea din ce în ce mai
susţinută a unor instrumente de evaluare care valorizează sarcinile de lucru centrate pe
competenţe şi abilităţi de ordin practic ar putea revigora întreaga viziune a profesorului asupra a
ceea ce trebuie evaluat, când, cum şi mai ales, cu ce.
Metodele tradiţionale de evaluare au căpătat această denumire datorită consacrării lor în
timp, ca fiind cele mai des utilizate. Din această categorie fac parte: probele orale, probele scrise
şi probele practice. Principalele metode complementare de evaluare, al căror potenţial formativ
susţine individualizarea actului educaţional prin sprijinul acordat elevului sunt: observarea
sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor, investigaţia, proiectul, portofoliul,
autoevaluarea.
În cadrul procesului de învăţământ, activităţile de predare, învăţare şi evaluare constituie
elemente importante, care se află într-o strânsă legătură. Orice schimbare produsă la nivelul
uneia din aceste activităţi influenţează modalităţile de realizare ale celorlalte, generând o
adevărată relaţie în lanţ, care impune revenirile şi revizuirile necesare. De aceea, predarea-
învăţarea-evaluarea trebuie proiectate în acelaşi timp.
Evaluarea şi autoevaluarea fac parte integrantă din didactică, deci trebuie gândite şi
aplicate în cadrul acesteia ca etape în activitatea de învăţare, având drept scop măsurarea
progreselor elevului şi a eficienţei acţiunii pedagogice în ansamblul ei.
Activitatea de evaluare va ţine seama de o serie de condiţii care pot asigura reuşita, din
care cele mai importante sunt: evaluarea să facă parte din procesul de formare, momentele de
evaluare să fie pregătite cu grijă, într-o atmosferă reală de comunicare profesor-elev.
Măsurarea şi aprecierea rezultatelor se prezintă ca un proces care parcurge trei etape:
examinarea, cunoaşterea rezultatelor şi aprecierea şi care trebuie să ţină seama de câteva
elemente: definirea clară a aspectelor de măsurat în comportamente măsurabile, utilizarea unor
instrumente de măsurare validate, formularea unor norme de măsurare şi a unor criterii clare de
reuşită.
Pentru elaborarea probelor de evaluare la limba şi literatura română se va ţine seama de
câteva criterii: verificarea capacităţilor de comunicare se va realiza prin punerea elevului în
situaţii de a comunica; competenţele elevului în exprimarea scrisă sau orală vor fi verificate în
funcţie de gradul de stăpânire a normelor ortografice, ortoepice şi de punctuaţie; noţiunile de
teorie şi istorie literară vor fi evaluate numai prin prisma modului în care sunt utilizate în
comentariul de text, în emiterea judecăţilor de valoare asupra unei opere literare; noţiunile de
limbă şi stil vor fi evaluate în acţiunea practică a elevului de a utiliza modele de limbă,
aparţinând deferitelor stiluri funcţionale, evaluarea gradului de cunoaştere a operelor literare
studiate va viza capacitatea elevului de a opera cu instrumente ale muncii intelectuale, de a
comenta şi aprecia corect o operă literară, de a emite judecăţi de valoare.
 Metodele şi procedeele utilizate în activitatea de evaluare, sunt, în general, cele mai
utilizate în predare-învăţare căpătând un anume specific în funcţie de obiectivele evaluării.