Principiile procesului de

învățământ.
Sarcinile cadrului didactic.
Conceptul de principiu didactic
 Cuvântul principiu provine din latinescul ”principium, - ii” și înseamnă ”început”,
”bază”, ”imperativ”. Astfel, principiile didactice sunt imperative care guvernează,
sub aspect tehnic, procesul de predare-învățare. Principiile didactice sunt rezultatul
generalizarii experienței pozitive a practicii educaționale, al creativității marilor
gânditori ai omenirii ce au abordat problemele educației si a cercetărilor
pedagogice.

 Principiile didactice sunt concepte cu caracter general, sistemic, normativ şi

deschis, care stau la baza atingerii obiectivelor educaţionale şi care guvernează
proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii didactice.
 Printre gânditorii și pedagogii care au avut contribuții deosebite la formularea
principiilor didactice s-a remarcat J.A.Comenius care indentifică și descrie în
lucrarea sa “ Didatica Magna ˮ- “principiile generale ale învățării și predării
lesnicioase, temeinice, concise și rapide ˮ- pe care le regăsim astăzi fundamentate
teoretic prin achizițiile pedagogice și psihologice,drept principii ale procesului de
învățământ.
 Caracteristici principii didactice
Caracterul general este dat de faptul că principiile vizează toate componentele structural –
funcţionale ale procesului de învăţământ, precum şi totalitatea activităţilor şi disciplinelor,
indiferent de nivelul de şcolaritate la care acestea se adresează.

Caracterul deschis este dat de ideea că principiile nu sunt formulate odată pentru totdeauna. De-a
lungul istoriei lor, principiile au suferit modificări atât ca număr, cât şi ca formă, au evoluat
transformându-şi forma în funcţie de natura arealului educaţional curent. Evoluţia principiilor
didactice de-a lungul timpului a depins şi depinde de impactul socialului în educaţie, de noile
date ale pedagogiei şi de evoluţia psihologiei.

Caracterul sistemic al principiilor didactice are două niveluri: unul intern şi celălalt extern.
Caracterul sistemic intern se referă la faptul că principiile interacţionează între ele, aflându-se în
relaţii de interdependenţă şi constituind un ansamblu. Astfel, respectarea unui principiu
facilitează respectarea celorlalte, precum încălcarea unuia va îngreuna respectarea celorlalte.
Caracterul sistemic extern presupune interacţiunea principiilor didactice cu toate celelalte
componente ale procesului didactic (finalităţi, conţinuturi, metode, mijloace, forme de
organizare, activităţi etc.) şi cu acesta ca entitate, în virtutea realizării unui proces de predare cu
randament ridicat.
Au un caracter legic intrucat exprima raporturile generale, esentiale, cauzele,
relative stabile si repetabile ale conceperii si realizarii procesului de invatamant;

Au un caracter obiectiv deoarece actioneaza independent de factorii antrenati in

procesul de invatamant, organizatori, cadre didactice sau elevi si in concordanta
cu legile dezvoltarii psihice si cu cerintele dezvoltarii sociale;

Au un caracter algoritmic intrucat se exprima printr-un sistem de reguli si cerinte

care trebuie cunoscute si respectate;

Caracterul normativ al principiile didactice rezultă din rolul de reglare pe care îl

au în stabilirea obiectivelor, în conturarea şi structurarea conţinuturilor, în alegerea
metodelor, tehnicilor şi strategiilor didactice, în stabilirea mijloacelor de
învăţământ şi în realizarea evaluării.
Specialiştii în educaţie au stabilit ca definitorii în orientarea
activităţii educative , următoarele principii didactice:

• principiul participării conştiente şi active a elevilor în activitatea de

învăţare;
• principiul legăturii teoriei cu practica;
• principiul intuiţiei sau unităţii dintre senzorial şi raţional, dintre
concret şi abstract;
• principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor,
deprinderilor;
• principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare;
• principiul accesibilităţii şi individualizării învăţământului;
• principiul asigurării conexiunii inverse în procesul de învăţământ
Principiul participării conştiente şi active a elevilor în
activitatea de învăţare

 Face referire la necesitatea învățării (dobandirii cunostintelor) cu știință,înțelegerea

semnificațiilor si conexiunilor abstracte, esențiale si generale ale obiectului sau
procesului studiat si, in acest context, depunerea unui efort operațional mental (de
gandire) si, dupa caz, și un efort de aplicare a cunostintelor, adica participare constienta
si activă în acelasi timp.

 A fost elaborat ca un demers impotriva învățării mecanice si pasive și exprima

necesitatea ca învatarea sa fie un act de trecere a cunostintelor prin „filtrul" gandirii si
prin eforturile proprii : „La fiecare lucru trebuie sa ne oprim atata vreme, pana cand a
fost inteles, pana cand cel ce invata isi da seama de stiintaˮ spunea Comenius

 Ideea centrală a acestei orientări este dată de psihologia behavioristă potrivit căreia un
act de învăţare bazat pe comportament activ este mai eficient şi mai durabil decât unul
realizat în urma unui comportament mai mult sau mai puţin pasiv. Deci, cunoştinţele
acumulate prin efort personal intens şi activ fac mai rapid trecerea spre dezvoltarea de
abilităţi şi formarea de atitudini, decât cele acumulate printr-un minim de efort.
Realizarea practica a principiului se bazeaza mai ales pe cateva procedee cu
valoare orientativa, cum ar fi:

☻ Sa fie folosite, in mod sistematic, mijloacele de sprijin necesare intelegerii

complete de catre elevi (planse, desene, proiectii, formulari simple si clare);
☻ Lectiile sa fie concepute in asa fel incat sa suscite interesul elevilor pe tot
parcursul lor; mentionam cateva formulari de acest fel“Cum credeti ca ar trebui
procedat in cazurile….?”; “Sa incercam sa punem in formula rezolvarea
problemelor de tipul….”;
☻ Sa fie utilizate, cat mai frecvent, intrebarile de sondaj, pe parcursul lectiei;
ele stimuleaza elevii si conving profesorul daca acestia participa la lectie
constient sau nu;
☻ Sa fie utilizate pe scara crescanda metodele active, ele reprezentand o
veritabila ucenicie pentru elevi, in perspectiva educatiei continue.
Principiul legării teoriei cu practica
 Teoria este privită ca un sistem de principii, legi, cunoştinţe, care guvernează o ştiinţă şi pe baza
cărora pot fi interpretate fenomene ale lumii reale şi care trebuie transmise elevului pentru a fi
înţelese şi învăţate.
 Practica reprezintă totalitatea formelor de aplicare şi verificare în activitatea concretă a
cunoştinţelor teoretice
 Principiul corelativităţii dintre teorie şi practică ne atenţionează asupra faptului că tot ceea ce se
însuşeşte în activitatea didactică se cere a fi valorificat în activităţile ulterioare, fie că acestea sunt
activităţi de învăţare, fie că sunt activităţi materiale.
 Acest principiu urmărește ca lecțiile să ofere suficiente ocazii de valorificare, în practică, a
cunoştințelor teoretice şi a capacităților învățate,să asigure putere operatorie cunoştințelor
teoretice, adică transferul învățării în circumstanțe noi și să aducă elemente din viața cotidiană în
şcoală.
Pentru respectarea acestui principiu cadrul didactic va trebui sa indeplineasca
urmatoarele sarcini:

☻ prezentarea de catre profesor, in desfasurarea lectiei, a domeniilor de aplicare a

cunostintelor predate
☻ rezolvarea de exercitii si probleme;
☻ efectuarea unor operatii de calcul si masurare, de analize gramaticale, literare;
☻ efectuarea unor experiente si lucrari practice in laborator, atelier, pe lotul scolar
experimental, intemeiate pe cunostintele teoretice;
☻ realizarea unor schite, proiecte, aparate pe baza cunostintelor insusite;
☻ vizite in unitati economice, social – culturale;
☻ practica in productie – forma superioara de imbinare a teoriei cu activitati aplicative.
Principiul intuiției

  Aserţiunea lui Locke, după care „nimic nu există în intelect dacă mai întâi nu ar exista în
simţuri”, primeşte în contextul didactic o puternică relevanţă. Psihologia contemporană
acreditează teza conform căreia cunoaşterea sporeşte şi se amplifică atât pe traiectul inductiv,
prin simţuri – de la concret la abstract, dar şi deductiv, prin intelect – de la abstract la concret.
trebuie scăpat din vedere, ca un amendament diacronic, faptul că a fost construit iniţialmente,
cu mulţi ani mai înainte, de către Comenius: „totul se va preda intuitiv”. Deci, cele două căi
ale cunoaşterii trebuie exploatate în egală măsură, cu inspiraţie şi experienţă.
 Conceptul de intuiţie îni pedagogie are sensul de cunoaştere directă, prin intermediul analizatorilor,
al obiectelor şi fenomenelor. Aceasta se concretizează într ‑o imagine, care întotdeauna este
concretă, individualizată. Intuiţia se clădeşte pe un anumit suport concret (dar nu tot timpul
palpabil, în sensul fizic). Concreteţea poate fi de ordin obiectual (un lucru care poate fi văzut,
atins, manipulat etc.), dar şi de ordin logic (cuvintele pot fi mai concrete sau mai abstracte – de
pildă, conceptul de creion este mai concret decât conceptul de ecuaţie sau relaţie).
 In “Didactica magnaˮ - I. A. Comenius-formula astfel aceeasi idee: „Totul pe cat este posibil sa
se prezinte simturilor: ceea ce se vede - vazului, ceea ce se aude - auzului, ceea ce se gusta -
gustului, ceea ce se pipaie - pipaitului si daca ceva poate fi perceput prin diferite simturi sa le
prezinte acestora simultan".
Potrivit acestui principiu, cadrul didactic va avea în vedere următoarele sarcini:

☻ selectarea materialului didactic potrivit funcției pe care o are intuiția în învățare;

☻ folosirea rațională și adecvată a materialului didactic;
☻ solicitarea intensă a elevului în efectuarea unor activități variate de manipulare,
observare, selectare, analiză, sinteză, comparație, verbalizare;
☻ dozarea atentă a raportului dintre cuvânt și intuiție (tendința de a verbaliza în exces,
fără a oferi suficient timp pentru secvența intuitivă a învățării).
☻ dirijarea observaţiei educabililor.
☻ folosirea unor demersuri gradate de predare/învăţare, de genul: de la simplu la
complex, de la uşor la greu, de la particular la general, de la concret la abstract;
Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor,
priceperilor, deprinderilor

 Acest principiu exprima cerinta racordarii cunostintelor, priceperilor si deprinderilor la

posibilitatile psihice ale varstei elevilor, care se realizeaza prin selectionarea si gradarea
cunostintelor si a sarcinilor de invatare
 Educaţia va fi temeinică şi durabilă, impregnând elevilor o nouă demnitate a fiinţei, o
rectitudine spirituală aparte, fortificând personalitatea educatului în faţa unor evoluţii
necunoscute sau imprevizibile ale realităţii. 
 Se cere o atentă dimensionare a cantităţii şi calităţii informaţiei date, a expectanţelor şi
cerinţelor în aşa fel încât să nu‑i dezarmeze, dar nici să ‑i plictisească pe elevi. Nu trebuie
dat totul dintr‑o dată, ci câte puţin, gradat, noua cunoştinţă preluând, întărind şi valorificând
în chip natural vechea informaţie.
 Acest principiu presupune asigurarea aplicabilității cunoștințelor și utilizarea lor în situații
obisnuite de viață, stimularea înțelegerii noilor cunoștințe și evitarea memorării mecanice,
fixarea informației în contexte variate de învățare, solicitarea elevilor de a se exprima
liber, evaluarea cumulativă și evaluarea continuă.
 Se conturează câteva reguli care presupun respectarea principiului însuşirii
temeinice a cunoştinţelor:

☻ asigurarea unei predări intuitive şi accesibile;

☻ direcţionarea însuşirii cunoştinţelor spre o asimilare logică, conştientă şi sistematică;
☻ stimularea participării active a elevilor la lecţii şi asigurarea continuităţii participării
acestora la procesul de învăţare;
☻ asigurarea motivaţiei învăţării, în concordanţă cu aspiraţiile individuale ale fiecărui
elev (de autodepăşire)
 Principiul sistematizării și continuității în învățare

 Cuprinde în sine două imperative concrete:proiectarea, predarea, învăţarea să fie concepute

strict sistematic (acesta fiind, după opinia noastră, cel mai reprezentativ atribut al procesului
didactic şi, totodată, piatra de încercare şi coloana vertebrală a profesiei didactice);procesul de
predare-învăţare să aibe caracter continuu.
 Aspectul sistemic presupune o ordonare a informaţiilor conform unei logici a actului de
învăţare, a disciplinei respective şi a didacticii. Se cere evitarea unor informaţii nestructurate,
secvenţiale, izolate, care nu permit o învăţare durabilă.
 Aspectul continuu presupune realizarea fluentă, logică, eşalonată, permanentă, consecventă şi
fără salturi a procesului de învăţare. Nerespectarea acestei cerinţe antrenează apariţia unor
goluri în învăţare care împiedică realizarea unui proces paideutic durabil şi eficient.
 Principiul evidentiaza cateva caracteristici (semnificatii): materia de studiu nu poate fi predata si
nici inteleasa de la inceput in mod global, in integralitatea ei; de aceea este necesar efortul de
divizare a materiei de studiu in secvente informationale coerente; succesiunea secventelor de
studiu trebuie facuta intr-o ordine logica, fara intrerupere, adica sa decurga in mod firesc, intr-o
ordine stiintifica si de asemenea sa se completeze, si intr-o ordine pedagogica .
 
Cerinta expunerii sistematice, coerente a cunostintelor poate fi
respectata de profesor prin urmatoarele modalitatii:

☻ insusirea si ordonarea cunostintelor în sistem reprezinta o premisa si o

conditie fundamentala a unei expuneri sistematice, logice, inchegate;
☻ expunerea cunostintelor dupa un plan structurat logic;
☻ desprinderea si sublinierea ideilor principale, notarea lor pe tabla;
☻ alcatuirea unei scheme care cuprinde sau exprima aceste idei, fie
concomitent cu expunerea, fie la sfarsitul ei.
☻ învăţarea trebuie făcută ritmic - la intervale optime - simultan asigurându-
se restructurarea şi reorganizarea pachetului de cunoştinţe;
 Principiul accesibilității și individualizării învățământului

 Principiul accesibilitatii cunostintelor exprima necesitatea ca materia de studiu sa fie astfel vehiculata
(transmisa si asimilata) incat sa fie inteleasa cu o anumita usurinta, corespunzator particularitatilor de
varsta (intelectuale, afective, voluntare, actionale) ale elevilor (studentilor).
 Acest principiu presupune a potrivi, in mod suplu si dinamic, incarcatura cognitiva a continutului
invatamantului cu posibilitatile de intelegere pe care le au cei educati intr-un anumit grad si profil al
invatamantului. Realizarea accesibilitatii necesita asigurarea nivelului si performantelor prevazute de
documentele scolare, dar, in acest context, este necesara gasirea strategiilor metodico-pedagogice
(mijloace, metode, forme) care sa usureze intelegerea cunostintelor performante si complexe
 De aceea, informaţiile transmise nu trebuie să fie prea abstracte, să poate fi înţelese şi asimilate în
stadiul vârstei respective. Ele să nu se prezinte într-un volum prea mare, iar ritmul în care sunt
prezentate informaţiile, sunt exersate deprinderile etc. trebuie să fie adecvat.
 Legată de accesibilitatea învăţământului este şi individualizarea care se referă la faptul că, atât
predarea cât şi învăţarea să ţină cont de particularităţile individuale ale elevilor. Factorii care stau la
baza necesităţii tratării individuale sunt: modul de înţelegere al lumii exterioare, sistemul de interese
ale elevului, nivelul experienţei sale, receptarea tipurilor de învăţare, modul de reacţie în situaţii de
învăţare.
Pentru favorizarea dezvoltării optime a aptitudinilor şi capacităţilor elevilor este nevoie
ca profesorul să recurgă la diverse strategii de lucru individual:

☻ activităţi în clase organizate pentru elevi cu nevoi speciale (persoanele cu

handicapuri, şi cei cu abilităţi deosebite)
☻ elaborarea de sarcini instructive (teme, lucrări, etc.) diferenţiate, pentru fiecare elev în
parte, în funcţie de aptitudinile, înclinaţiile, opţiunile, nivelul de dezvoltare intelectuală,
coeficientul de inteligenţă;
☻ concretizarea sarcinilor prin fişe de lucru individuale, cum ar fi: fişe de recuperare
(pentru cei rămaşi în urmă); fişe de dezvoltare (pentru elevii foarte buni); fişe de
exerciţii, destinate tuturor, în scopul formării unor priceperi şi deprinderi aprofundate;
 Principiul asigurării conexiunii inverse

 La nivelul sistemului de învăţământ – principiul conexiunii inverse presupune corelarea

finalităţilor realizate în mod efectiv cu cele propuse iniţial, în scopul îmbunătăţirii modalităţilor de
organizare, planificare şi conducere a sistemului

 La nivelul procesului de învăţământ – presupune corelarea optimă între obiectivele urmărite şi

cele realizate de procesul de învăţământ, indiferent de nivelul la care acesta se desfăşoară (lecţie,
sistem de lecţii, disciplină, arie curriculară, an şcolar, ciclu curricular, ciclu de învăţământ,
profil/tip şcolar sau chiar global).
 Cunoscut şi sub denumirea de principiu al feedback-ului, principiul conexiunii inverse exprimă
cerinţa analizei activităţilor desfăşurate anterior, în funcţie de informaţia primită despre acestea,
cu scopul ameliorării, îmbunătăţirii rezultatelor. Profesorul cunoaşte ce au asimilat şi cum au
asimilat elevii materia predată, modul în care s-au îndeplinit obiectivele propuse ,sesizează
greşelile elevilor în rezolvarea unor sarcini, unele dificultăţi ivite în procesul de predare -
învăţare, etc. - date care stau drept suport profesorului în activitatea sa de retuşare a erorilor şi
înlăturare a obstacolelor ce apar în obţinerea rezultatelor scontate.
 Interdependenta dintre principiile didactice.
Din cele prezentate se desprinde concluzia ca principiile
didactice alcatuiesc un sistem unitar, se presupun logic
unele pe altele. Respectarea unuia dintre ele nu numai ca
atrage respectarea celorlalte, dar asigura, in acelasi timp,
teren favorabil pentru realizarea cerintelor acestora.
Insusirea constienta si activa presupune intelegerea si
prelucrarea informatiilor, pregatind premisele
sistematizarii si temeiniciei celor asimilate. Unitatea
dintre senzorial si logic stimuleaza operativitatea
gandirii, deschizand camp larg legarii teoriei de practica.
Numai prin respectarea unitara a acestor principii se
poate imprima un caracter functional procesului de
invatamant. In totalitatea lor, principiile imprima o
traiectorie ideala desfasurarii procesului de invatamant,
traiectorie care imbraca intotdeauna un continut concret
in functie de factorii si conditiile care intervin la un
moment dat.Valoarea lor orientativa rezulta din modul in
care profesorul reuseste sa coordoneze toti acesti factori.
 Bibliografie & Webografie
• Ausubel, P.D., Robinson, Fl., Învăţarea în şcoală, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1981
• Cerghit, I., Radu, T., Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 199
• https://
eduform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-bune-practici-pentru-educatie-incluziva-de-cal
itate/principii-didactice-specifice-educatiei-speciale
• https://ro.scribd.com/doc/46973588/Principiile-Didactice
• https://
www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-oradea/psihologia-educatiei/principii
-didactice/12048067
• https://www.qreferat.com/referate/pedagogie/Definirea-si-caracterizarea-ge927.php

• https://edict.ro/aplicarea-principiilor-didactice-in-cadrul-predarii-disciplinelor-tehnic
e
/
• Teoria_i_metodologia_instruirii_Marian.pdf
Vă
mulțumesc!!!