Principiile instruirii (didactice) (normativitatea instruirii)

referat

Conceptul de principiile instruirii

(didactice)

Principiile instruirii (didactice) reprezinta normele (legitatile sau legile) generale care
fundamenteaza teoria si practica educativa, si, in acest context, care orienteaza conceperea,
organizarea si desfasurarea procesului de invatamant (predare-invatare).
Principiile didactice sunt rezultatul generalizarii experientei pozitive a practicii educationale, al
creativitatii marilor ganditori ai omenirii ce au abordat problemele educatiei si a cercetarilor
pedagogice.
Printre marii ganditori si pedagogi care si-au adus contributia in descoperirea si formularea
principiilor pedagogice, mentionam la loc de cinste pe J. A. Comenius-Komcnsky, principii ce au
fost consemnate in lucrarea sa fundamentala Didactica magna (Marca didactica), secolul al XVII-
lea.

Caracteristicile principiilor instruirii (didactice)

Principiile didactice au urmatoarele caracteristici:

a) au un caracter legic (de lege), deoarece exprima raporturile esentiale si generale, care
orienteaza conceperea si desfasurarea procesului de invatamant;

b) au un caracter obiectiv, deoarece sunt descoperite, formulate si actioneaza conform realitatii si

necesitatilor acesteia, in afara constiintei educatorului si a celui care este educat, fiind
independente de acestia, orientand procesul de invatamant in concordanta cu legile activitatii
creierului, cu legile dezvoltarii psihice si cu legile dezvoltarii sociale, in acest context, principiile
didactice asigura o orientare a procesului de invatamant nefalsificata si detasata de impresii,
tendinte si dorinte subiective. Acest caracter obiectiv se manifesta in conditiile in care procesul de
invatare este si un proces subiectiv;

c) au un caracter algoritmic, deoarece se exprima printr-un sistem de reguli, solutii si cerinte, ce

se cer cunoscute si respectate pentru orientarea eficienta a procesului de invatamant;

d) au un caracter dinamic, deoarece semnificatiile si algoritmii lor nu sunt elemente inchise, ci sunt
elemente legice, deschise innoirilor, creativitatii.

in pas cu schimbarile si cu mutatiile ce intervin in actul didactic; deci principiile orienteaza procesul
instructiv-educativ in schimbare, asigurandu-i maleabilitate si creativitate, fara nici un caracter
restrictiv;

e) au un caracter sistemic, deoarece fiecare principiu, ca o entitate proprie, intra in relatie cu

celelalte principii, alcatuind un ansamblu unitar normativ (de legitati), ale carui componente se
conditioneaza reciproc.

Sistemul principiilor instruirii (didactice)

Didactica (teoria invatamantului) a omologat urmatorul sistem al principiilor didactice: 7.3..

Principiul intuitiei sau unitatii dintre senzorial si rational; 7.3.. Principiul legarii teoriei de practica;
7.3.. Principiul insusirii constiente si active a cunostintelor; 7.3.. Principiul sistematizarii si
continuitatii cunostintelor; 7.3.. Principiul accesibilitatii cunostintelor sau respectarii
particularitatilor de varsta; 7.3.. Principiul individualizarii si diferentierii invatarii sau respectarii
particularitatilor individuale si 7.3.. Principiul insusirii temeinice a cunostintelor.
. Principiul intuitiei sau unitatii dintre senzorial si rational

Lat. intueor (intuitio) -a privi (privire), a observa realitatea nemijlocit, prin perceptie. Semnificatia
este diferita de engl. insight, care inseamna perspicacitate cu insusiri intelectuale.

a) Conceptul si semnificatiile principiului intuitiei.

Principiul intuitiei exprima necesitatea studierii obiectelor, fenomenelor si proceselor prin
intermediul simturilor, care realizeaza cunoasterea senzoriala a realitatii, ca punct de plecare si de
usurare a intelegerii esentialului realitatii, spre cunoasterea logica, rationala, contribuind astfel la
infaptuirea unitatii dintre senzorial si rational.
Ideea unitatii dintre senzorial si rational este remarcata din Antichitate de catre Aristotel (384-322
i.Hr.), care considera ca sensibilul si inteligibilul se afla in unitate, ca substante alcatuite din
materie (sensibilul) si forme (inteligibilul, rationalul). Ideea s-a mentinut si mai tarziu in conceptia
filosofica senzualist-empirista, care sustine ca originea tuturor ideilor este experienta sensibila sau
„cunoasterea prin marturia simturilor" - cum se exprima filosoful englez David Hume (171l-l776).
Pe aceeasi linie, filosoful englez John Locke (1632-l704) spunea: „Nihil est in intellectu quod non
prius fuerit in sensu" („nimic nu este in intelect pana cand nu a trecut mai intai prin simturi").
Leibnitz, G.E. (1646-l716), filosof german, sustine, pe drept cuvant, ca sunt domenii ale
cunoasterii in care unele idei apar pe cale deschisa (ratiune, logica), asa cum este in Logica
matematica s.a.
(Filosoful si pedagogul ceh LA. Comenius-Komcnsky (1592-l670), pornind de la aceasta conceptie,
a formulat principiul intuitiei, denumit de el ..regula de aur" a prcdarii-invatarii. „Si ca totul sa li se
imprime cat mai usor- spunea I. A. Comcnius-Komensky - trebuie apelat, ori de cate ori este
posibil, la simturi (); sa fie unite auzul cu vederea si gustul, cu mana (), materia care trebuie
invatata sa nu fie doar expusa, ca sa patrunda numai in urechi, ci ea trebuie prezentata si prin
imagini etc, ca astfel reprezentarea sa se imprime ochiului, urechii, intelectului si memoriei"
(Didactica magna, E. D. P., Bucuresti, 1970, pagina 74-75 - trad. I. Antohi).
intr-un text, mai vechi, din Didactica magna - I. A. Comennius-Komensky formula astfel aceeasi
idee: „Totul pe cat este posibil sa se prezinte simturilor: ceea ce se vede - vazului, ceea ce se aude
- auzului, ceea ce se gusta - gustului, ceea ce se pipaie - pipaitului si daca ceva poate fi perceput
prin diferite simturi sa le prezinte acestora simultan". {Didactica magna, 1893, pagina 42, trad. P.
Garboviccanu).
Au sustinut principiul intuitiei (invatamantul intuitiv) si alti pedagogi si ganditori de seama, cum au
fost: J J, Rousseau, J.H. Pestalozzi, iar la noi in tara: Ion Creanga, Minai Eminescu, Stefan
Mihailescu, George Baritiu, Stanciu Stoian, Stefan Barsanescu si altii.

b) Abordarea stiintifico-didactica a principiului intuitiei

Principiul intuitiei a aparut ca un demers legic impotriva invatarii scolastice, a invatarii mecanice,
pe de rost. Principiul intuitiei a corespuns necesitatii psihope-dagogice a realizarii unui invatamant
bazat pe intelegere, legat de viata, realist.
Realizand unitatea dintre cunoasterea senzoriala si cea rationala, principiul intuitiei nu inseamna
deci ramanerea la treapta cunoasterii senzoriale. El realizeaza treapta cunoasterii senzoriale,
pentru usurarea intelegerii, pentru a ajunge la treapta dificila, dar de mare importanta pentru
cunoastere, treapta invatarii logice (a cunoasterii rationale), bazata pe studierea elementelor si
conexiunilor abstracte, esentiale si generale, exprimate prin notiuni, concepte, idei, teorii, principii
etc. Numai astfel se poate ajunge prin invatare la insusirea stiintei. Principiul intuitiei face ca
invatarea sa aiba la baza formarea unor perceptii si reprezentari. Perceptiile si reprezentarile nu
sunt simple imagini (fotografii) globale ale realitatii, ci ele sunt acte psihice de cunoastere activa,
de reflectare cognitiva, care stau la baza realizarii proceselor psihice ideatice sub forma notiunilor,
ideilor, teoriilor etc, deci acte de cunoastere (invatare) cu elemente rationale. in acest context, a
intui inseamna a observa si a gandi in acelasi timp.
Principiul intuitiei (al unitatii dintre senzorial si rational) se realizeaza prin imbinarea materialului
didactic intuitiv - natural (obiecte, substante, sisteme tehnice, procese, experiente etc. la scara lor
reala) si de substitutie (machete, modele, reprezentari grafice, mijloace audio-vizuale etc. - cu
cuvantul, mijloacele logico-matematice, informatice etc.
Pedagogul elvetian Robert Dottrens spunea: „Nu exista obiectul (reprezentat prin materialul
didactic - ad. ns. B. I.), nu trebuie sa aiba loc predarea".
imbinarea echilibrata a celor patru componente: imaginea, cuvantul, elementele logico-matematice
si informatice reprezinta esenta intuitiei ca baza pentru o invatare eficienta. in acest context, este
binevenita recomandarea pedagogului elvetian Jean Piaget de a se evita exagerarile ce duc la
„verbalismul" cuvantului, ca si la „verbalismul" imaginii.
Principiul intuitiei are o pondere de aplicare mai mare in scoala primara si gimnaziu, determinata
de prezenta mai activa a gandirii concrete. Aplicarea acestui principiu este insa benefica pentru
invatare ori de cate ori tineretul studiaza obiecte, fenomene, procese etc. necunoscute, deoarece
cunoasterea senzoriala usureaza drumul spre cunoasterea rationala.
Principiul intuitiei (unitatii dintre senzorial si rational) orienteaza predarea -invatarea disciplinelor
realist - umaniste si experimental - aplicative (chimia, biologia<, fizica, tehnologia etc), care,
pentru a ajunge la cunoasterea rationala, porneste de la continutul concret al ideilor, folosind in
mare masura inductia logica (rationamentul inductiv). Pentru studiul disciplinelor stiintifice, cu un
pronuntat caracter teoretico-abstract ce le defineste ca stiinte formale (matematicile superioare,
filosofia, cibernetica etc), predarea, invatarea pot face abstractie de continutul concret al realitatii
si pornesc de Ia continutul abstract al acesteia, folosind cu precadere regulile logicii formale,
indeosebi ale deductiei logice (rationamentului deductiv).
Aplicarea principiului intuitiei va fi intalnita in studiul metodelor de invatamant, indeosebi al
metodelor demonstratiei, modelarii, simularii etc.

. Principiul legarii teoriei de practica

a) Conceptele de teorie si de practica si raportul dintre ele.

Teoria este rezultatul reflectarii abstracte, conceptuale a realitatii, sub forma de sisteme de
informatii sau de cunostinte. Fiecare domeniu al realitatii a dezvoltat si dezvolta continuu teorii
specifice, ceea ce a dus la dezvoltarea diverselor stiinte din domeniile naturii, societatii si gandirii
umane. Practica este rezultatul aplicarii cunostintelor, obiectivate in tehnici, tehnologii, in priceperi
si deprinderi de producere a bunurilor materiale si spirituale, de realizare de servicii etc, care sunt
si demersuri de formare si exercitare activa si eficienta a profesiilor, intre teorie si practica exista
interactiune, conditionare reciproca.
b) Conceptul de principiu al legarii teoriei de practica si semnificatiile sale. Principiul legarii teoriei
de practica exprima necesitatea imbinarii (unirii) stranse a componentei ideatice a invatarii - a
actului de insusire a cunostintelor teoretice - cu componenta actionata, aplicativa, a invatarii, adica
cu actul de insusire a cunostintelor practice sau de formare a priceperilor si deprinderilor practice
productive, de proiectare, de investigatie, de creativitate si manageriale - dupa caz, in functie de
profesia dobandita (sau in curs de dobandire).
Ideea legarii teoriei de practica in actul predarii-invatarii, dar si in activitatea sociala, in general,
este destul de veche, cu semnificatii viabile in timp.

Astfel: Seneca (secolul I d.Hr.) spunea: „Non scholae sed vitae discimus." (Nu pentru scoala, ci
pentru viata invatam); John Dewey (secolul al XlX-Iea) - pedagog american - a completat ideea Iui
Seneca, sustinand ca: „Scoala nu trebuie sa pregateasca pentru viata, ci sa fie viata insasi".
Legarea teoriei de practica are influente favorabile asupra invatarii, usurandu-i demersul
sau.„Munca elevului - spunea J.A. Comeni us- Komcn sk v - se usureaza cand i se arata ce folos
are in viata cotidiana ceea ce i se preda" (Didactica Magna, E.D.P., Bucuresti, 1970, p. 75). In
lumea contemporana se acorda o atentie sporita principiului legarii de practica, in contextul in care
se cere ca pregatirea profesionala sa aiba un accentuat caracter actionai, pragmatic.

Principiul legarii teoriei de practica se prezinta ca o sustinere, uneori o completare si o dezvoltare

specifica a principiului intuitiei. El reprezinta atat un demers legic impotriva conceptiei
teoretizante, cat si un demers impotriva conceptiei exagerat pragmatice a predarii-invatarii. El
lupta impotriva scolii rupte de viata, de practica, dar sustine ca scoala legata de viata, de practica
trebuie sa se fundamenteze pe teoria care orienteaza actiunea respectiva, evidentiind, in acest
context, necesitatea obiectiva a imbinarii teoriei cu practica.
Principiul legarii teoriei de practica evidentiaza faptul ca: practica este un izvor al teoriei si criteriul
de verificare al acesteia, ea vitalizand si valorificand teoria, iar sub raport didactic, ea transforma
cunostintele in convingeri stiintifice; teoria (izvorata din practica, din investigatii si deductii
stiintifice si verificata de practica) vine in sprijinul practicii, al aplicarii cunostintelor (formarii
priceperilor si deprinderilor), oferindu-i eficienta si fundamentare stiintifica.
Contactul nemijlocit al studiilor cu realitatea, determinat de legitatea legarii teoriei de practica,
contribuie la formarea multidimensionala a personalitatii si profesionalitatii, integrand pe langa
calitati intelectuale si profesionale, de dragoste fata de adevar, stiinta si aplicabilitate si alte genuri
de calitati, precum cele umane, afective, caracteriale, estetice, etice, juridice, ecologice, civico-
sociale etc, care le pot asigura absolventilor scolilor si facultatilor conditiile integrarii reale,
responsabile, creative si eficiente in activitatea social-utila, in viata.

c) Mijloace si forme de realizare a principiului legarii teoriei de practica:

exemple, argumentari, exercitii, probleme in orele didactice etc, luate din productie, proiectare,
cercetare etc. - dupa caz; activitati didactice cu caracter aplicativ in laboratoare, cabinete, ateliere
productive, de proiectare, cercetare, scolare sau din intreprinderi (societati comerciale) etc;
activitati in cercuri de specialitate - cum sunt cele tehnico-stiintifice; abordarea de teme actuale
sau de perspectiva cu caracter aplicativ, de cercetare-proiectare in cadrul proiectelor de an sau de
diploma; vizite si excursii didactice in unitati de profil - productive, de proiectare, cercetare etc;
vizite la muzee, expozitii etc. de profil si altele.

d) Reguli orientative pentru aplicarea eficienta a principiului legarii teoriei de practica: atelierele,
cabinetele, laboratoarele cu caracter didactic si din unitatile de profil sa fie dotate la nivelul
cerintelor contemporane; conditiile de lucru pentru elevi (studenti) sa fie relativ asemanatoare cu
cele din unitatile moderne de profil (halate, salopete, norme de lucru, disciplina muncii, cooperarea
si raspunderea personala etc); activitatile aplicative ale elevilor (studentilor) sa aiba, pe cat posibil
si un caracter util (rezultatele activitatii sa foloseasca la ceva - confectionarea de material didactic,
producerea unor bunuri folositoare, pregatirea unor activitati didactice etc); daca activitatile
practice au un caracter util, atunci sa se asigure si cointeresarea elevilor (studentilor), pentru care
antrenarea unor sponsori ar fi binevenita si in invatamant; toate activitatile practice sa fie
fundamentate pe teoria de specialitate, pentru a se evita orice empirism sau caracter
mestesugaresc al pregatirii elevilor (studentilor); sa se asigure indrumarea competenta de
specialitate si evaluarea exigenta pe parcursul activitatilor practice curente si finale, in care sa
actioneze in permanenta fenomenul de feedback, reglajul predarii si autoreglajul invatarii, bazate
pe formarea si dezvoltarea deprinderilor de autocontrol si autoconducere.

. Principiul insusirii constiente si active a cunostintelor

Lat. conscientia - cu intelegere; convingere intima, cu stiinta, constiinta; lat. activitas-atis -

activitate bazata pe deliberare, pe vointa si efort (in mod voluntar), activ(a).

a) Definirea principiului si semnificatiile sale. Principiul insusirii constiente si active a cunostintelor

exprima necesitatea ca invatarea (dobandirea cunostintelor) sa se faca cu stiinta, sa-ti dai seama,
sa intelegi semnificatiile si conexiunile abstracte, esentiale si generale ale obiectului sau procesului
studiat si, in acest context, sa depui un efort operational mental (de gandire) si, dupa caz, si un
efort actionai, de aplicare a cunostintelor, adica sa fii constient si activ in acelasi timp.
Principiul insusirii constiente si active a fost elaborat ca un demers legic impotriva insusirii
mecanice (pe de rost) si pasive a cunostintelor, impotriva dresajului si domesticirii in educatie.
Acest principiu exprima necesitatea ca invatarea sa fie un act de trecere a cunostintelor prin
„filtrul" gandirii si prin eforturile proprii. „Fiecare trebuie sa ajunga la adevar, spunea filosoful Rene
Descartes - cu propria-i gandire" si. am adauga noi si prin propriul efort practic.
Principiul insusirii constiente inseamna ca cel ce invata sa ajunga sa distinga clar semnificatiile,
fara nici o retinere (confuzie), netrecand mai departe pana cand n-au fost intelese cele predate
(studiate). „La fiecare lucru - spunea Comenius - trebuie sa ne oprim atata vreme, pana cand a
fost inteles (), pana cand cel ce invata isi da seama de stiinta" {Didactica inagna, E.D.P.,
Bucuresti, 1970, p. 100).
Lipsa constientizarii active in predare-invatare nu poate modela decat simpli executanti,
dependenti de altii, fara perspectiva creatoare. Constientizarea activa in predare-invatare
formeaza oameni vii, cu imaginatie si gandire flexibila si creativa, care, fara nici o indoiala, vor
putea actiona pentru autodepasirea lor si pentru progresul societatii.
insusirea constienta si activa a cunostintelor determina anumite elemente mobilizatoare benefice
pentru invatare, printre care evidentiem: motivatia favorabila si satisfactia invatarii; credibilitatea
adevarurilor si transformarea lor in convingeri si deprinderi stiintifice personale, deoarece le-ai
inteles si ai operat in mod constient cu ele; sporirea rezultatelor invatarii, oferind potentialului
individual sanse de reusita superioare, nu numai pentru asimilare (stocare) de informatii, dar si
pentru disponibilitati de creatie.

b) Reguli de aplicare a principiului insusirii constiente si active a cunostintelor: folosirea de

explicatii, argumentari, exemplificari si aplicatii adecvate etc. pentru asigurarea inteligibilitatii si
accesibilitatii, evitandu-se fenomenul de a da, de a oferi totul „de-a da gata" sau de a prezenta
cunostintele fara explicatii, ceea ce ar duce la o memorizare mecanica, care va deveni o carenta,
diminuand invatarea temeinica si eficienta; realizarea de conexiuni intre vechile si noile cunostinte;
crearea si rezolvarea de situatii problematice care sa determine manifestarea gandirii creatoare a
elevilor (studentilor); intrebari retorice, probleme, simulari, modelari, ipoteze, interpretari critice
etc; legarea cunostintelor teoretice de cele practice in cadrul experientelor, aplicatiilor etc;
dinamizarea elevilor pentru a gasi (afla, descoperi) singuri explicatii, argumentari, solutii de
rezolvare a problemelor teoretice si practice, folosind atat documentarea, cat si investigatia
stiintifica de laborator etc; dinamizarea capacitatii de autocontrol si autoevaluare in procesul
insusirii cunostintelor teoretice si practice; antrenarea procesele afective, in vederea trairii mintale
si sufletesti a actului de invatare, pentru formarea convingerilor stiintifice.

. Principiul sistematizarii si continuitatii cunostintelor

Grec. systema - ansamblu de parti componente corelate intre ele, sistem; lat continuitas-atis -fara
intrerupere, ordonat, continuitate.

a) Conceptul si semnificatiile principiului sistematizarii si continuitatii cunostintelor, intre conceptul

de sistematizare si cel de continuitate exista interactiune. Principiul sistematizarii si continuitatii
cunostintelor exprima necesitatea ca materia de studiu sa fie structurata in unitati metodice
(secvente de cunostinte esentiale coerente), ordonate intr-o succesiune (continuitate) logica,
stiintifica si pedagogica si care sa alcatuiasca, in final, un sistem informational.
Principiul evidentiaza cateva caracteristici (semnificatii): materia de studiu nu poate fi predata si
nici inteleasa de la inceput in mod global, in integralitatea ei; de aceea este necesar efortul de
divizare a materiei de studiu in secvente informationale coerente; succesiunea secventelor de
studiu trebuie facuta intr-o ordine logica, fara intrerupere, adica sa decurga in mod firesc una din
alta, intr-o ordine stiintifica, adica sa se completeze, si intr-o ordine pedagogica, aceea care sa
asigure accesibilitatea secventelor informationale in succesiunea lor; sistematizarea si
continuitatea logica, stiintifica si pedagogica elimina situatiile de predare-invatare a unor
cunostinte fragmentare, izolate, dezordonate, incoerente, care pot produce goluri in cadrul
materiei studiate si lipsa de conexiuni ideatice si paraxiologice, diminuand foarte mult calitatea si
performantele invatarii.

b) Regulile aplicarii principiului sistematizarii si continuitatii cunostintelor:

- secventele de cunostinte sa aiba semnificatii ideatice si practice, coerente si unitare, iar
ordonarea lor sa conduca la conexiuni stiintifice, incat in final sa se poata determina sistemul de
cunostinte, asa cum ar fi cazul in studiul unei masini unelte: importanta masinii; parti constructive
si elemente de automatizare; principii de functionare; metode de calcul si metode de lucru
(aplicatii) etc; ,M'Mea cu cunostinte fragmentare si neordonate - spunea pedagogul K. D. Usinsky
— seamana cu o camara plina, dar in dezordine, in care gasesti ceva, doar din intamplare" sau
,JWintea cu cunostinte fara continut (fara semnificatii stiintifice) - spune acelasi pedagog -
seamana cu o pravalie in care exista doar ambalaje cu etichete si ordonate, iar cand le desfaci nu-
ti folosesc, deoarece sunt «goale»";
- invatarea sa se faca ritmic, la intervale optime, asigurand pastrarea, ca si restructurarea si
reordonarea cunostintelor noi;
- sistematizarea si continuitatea cunostintelor pot fi realizate fie printr-un demers liniar, care sa
adauge mereu cunostinte noi, fie printr-un demers concentric (in spirala), care sa reia unele
cunostinte pe un plan superior, cu adaugarea de noi semnificatii, care sa perfecteze invatarea in
profunzime si extensiune;
- sistematizarea (si continuitatea) cunostintelor poate fi realizata printr-o serie de procedee de
structurare si ordonare a informatiilor, cum sunt: rezumatele, conspectele, sintezele, planurile de
idei, clasificarile, tabelele, schemele sintetice, modelele generalizatoare (numerice, analogice etc);
- controlul si evaluarea insotite, indeosebi, de autocontrol si autoevaluare, sunt modalitati de
reglaj si autoreglaj ale unei bune sistematizari si continuitati a cunostintelor.
Structurarea sistemului de invatamant si documentele continutului invatamantului (plan,
programe, manuale etc), activitatile didactice in ansamblul lor se bazeaza pe apucarea principiului
sistematizarii si continuitatii cunostintelor.

. Principiul accesibilitatii cunostintelor sau respectarii particularitatilor de varsta

Lat. accessibilitas - accesibilitate, calitate de a intelege cu o anumita usurinta: intcligibilitatc -

intelegere cu ajutorul gandirii logice.

a) Conceptul si semnificatiile principiului accesibilitatii cunostintelor. Principiul accesibilitatii

cunostintelor exprima necesitatea ca materia de studiu sa fie astfel vehiculata (transmisa si
asimilata) incat sa fie inteleasa cu o anumita usurinta, corespunzator particularitatilor de varsta
(intelectuale, afective, voluntare, actionale) ale elevilor (studentilor).
Acest principiu presupune a potrivi, in mod suplu si dinamic, incarcatura cognitiva a continutului
invatamantului cu posibilitatile de intelegere pe care le au cei educati intr-un anumit grad si profil
al invatamantului. Realizarea accesibilitatii necesita asigurarea nivelului si performantelor
prevazute de documentele scolare, dar, in acest context, este necesara gasirea strategiilor
metodico-pedagogice (mijloace, metode, forme) care sa usureze intelegerea cunostintelor
performante si complexe. Deci, accesibilitatea cunostintelor in invatamant nu presupune
„popularizarea" stiintei, coborarea nivelului cunostintelor, predarea si asimilarea de cunostinte
usoare, „de-a gata". Accesibilitatea presupune imbinarea eforturilor educatorilor de asigurare a
intelegerii, cu eforturile personale ale elevilor (studentilor) de a ajunge singuri la intelegerea
cunostintelor, oricat de complexe si dificile ar fi ele.

b) Reguli de aplicare a principiului accesibilitatii:

- respectarea adecvata a regulilor celorlalte principii didactice: intuitiei, legarii teoriei de practica,
constientizarii si activizarii, sistematizarii si continuitatii;
- folosirea unor demersuri logice inductive de predare-invatare, de genul: de la simplu la complex;
de la apropiat la departat; de la usor la greu; de la particular la general; de la concret la abstract;
de la inferior la superior, urmarindu-se ca treapta a doua a fiecarui demers logicinductiv sa devina
progresiv treapta intai a demersului, asigurand astfel accesibilitatea si progresul continuu ale
invatarii;
- folosirea, concomitent, si a unor demersuri logico-deductive, de genul: de la general la
particular; de la abstract la concret (concretul logic), in stransa legatura cu folosirea
instrumentului logico-matematic;
- acordarea unui numar mai mare de „puncte de sprijin" la elevii de varste mai mici si la inceputul
predarii disciplinelor de invatamant, reducand treptat numarul acestor puncte de sprijin, in functie
de gradele de invatamant, cu sporirea eforturilor personale ale elevilor (studentilor) pentru
intelegerea celor studiate; explicatiile etimologice pot usura si ele intelegerea;
- asigurarea unui studiu ritmic, pentru pastrarea si reactualizarea cunostintelor esentiale, pentru a
evita „pierderile" si „golurile" de cunostinte, pentru a diminua eforturile si a creste capacitatea de
intelegere, asimilare, reproducere si aplicare;
- folosirea, dupa caz, a demersurilor de predare-invatare liniar sau concentric (in spirala);
- controlul si evaluarea, imbinate cu autocontrolul si autoevaluarea, care sa determine fenomenul
de feedback in invatare;
- caracterul interdisciplinar - prin extrapolare poate usura intelegerea, cu evitarea limbajului
sofisticat.

. Principiul individualizarii si diferentierii invatarii

a) Conceptul si semnificatiile principiului individualizarii si diferentierii invatarii.

Principiul individualizarii si diferentierii invatarii exprima necesitatea adaptarii (potrivirii) dinamice
a incarcaturii cognitive si actionale a continu-turilor si a strategiilor instructiv-educative, la
particularitatile psihofizice ale fiecarui elev (student) si, respectiv, la particularitati diferentiate,
relativ comune numai unor grupuri de elevi (studenti), in vederea dezvoltarii lor integrale ca
personalitate si profesionalitate - care privesc pe elevii cu potential favorabil pentru matematica,
tehnica, arta s.a.
Principiul urmareste sa asigure unitatea dintre particular si general in educatie, dintre obiect si
subiect al educatiei, dintre strategiile de educatie de grup cu cele de educatie individuala.

In lumina „Declaratiei drepturilor omului" (ONU - 1948) „fiintele umane au drepturi si sanse
egale de dezvoltare si manifestare". Este cunoscut faptul ca fiintele umane nu se nasc egal
inzestrate ca posibilitati psihofizice si ca nu au conditii identice de dezvoltare si manifestare.
Orice fiinta umana se naste si se dezvolta astfel incat ajunge sa aiba unele particularitati
psihofizice relativ comune, dar si anumite particularitati psihofizice, mai ales psihice deosebite,
particulare. Ideea optimista ca fiecare fiinta umana este destinata sa ajunga un succes, face ca
educatorii si factorii de decizie sociala si educationala sa accepte conceptia potrivit careia
inegalitatea psihofizica nu duce in mod automat si fatal la inegalitatea sanselor, si ca tratarea
individuala si diferentiata a fiintei umane poate sa aduca contributii benefice in dezvoltarea
personalitatii si profesionalitatii.
Pedagogia contemporana admite atat existenta unor particularitati psihologice individuale ce
deosebesc, in mod evident, persoanele unele de altele, cat si existenta unor particularitati
individuale, relativ comune unor grupe de persoane. Din aceasta perspectiva obiectiva a aparut
principiul tratarii individuale si diferentiate a elevilor (studentilor).

b) Individualizarea invatarii (tratarea individuala) exprima necesitatea de a valorifica cat mai bine
posibilitatile si eforturile individuale, atat in ceea ce priveste persoanele inzestrate, cat si pe cele
mai putin inzestrate.
in acest context, sunt folosite strategii de individualizare a invatarii ca:
- sarcini instructive (teme, lucrari etc.) individualizate in functie de aptitudinile, inclinatiile,
optiunile, nivelul de dezvoltare intelectuala, coeficientul de inteligenta etc. ale fiecarei persoane;
- fise de lucru individualizate (initiate de Robert Dottrens, in lucrarea „A educa si a instrui"), de
genul: de recuperare, pentru elevii ramasi in urma la invatatura; de dezvoltare, pentru elevii buni
si foarte buni; de exercitii, pentru formarea priceperilor si deprinderilor; de autoinstruire, pentru
insusirea tehnicilor de invatare individuala si independenta; fise de evaluare, pentru constatarea
nivelului de pregatire si asigurare a feedbackului; pregatirea individuala sub forma de meditatii,
consultatii, discutii si autoinstruire.

c) Diferentierea invatarii (tratarea diferentiata). Ea exprima necesitatea de a adapta (potrivi)

continuturile si strategiile educationale in functie de particularitatile diferentiate, relativ comune
unor grupe de persoane, cum
ar fi: aptitudinile pentru matematica-fizica, tehnice, artistice etc. Diferentierea (diversificarea)
invatarii raspunde atat satisfacerii nevoilor tratarii unor particularitati individuale intalnite la mai
multi elevi, cat si satisfacerii unor cerinte sociale privind pregatirea specialistilor. Diferentierea
invatarii se realizeaza prin organizarea unor grade, profiluri, sectii, institutii scolare sau discipline
si activitati deosebite, diversificate cum sunt: scoli, tipuri (profiluri), clase specializate de: fizica-
matematica, informatica, industriale, de biologie, de chimie, economie, de arta, sanitare,
pedagogice, educatie fizica si sport etc; sectii de specializare, mai ales la facultati (de exemplu, in
energetica centrale hidro, termo si nuclearo-electrice, energetica industriala etc. sau in
automatica: calculatoare, automatizari, informatica etc, discipline de invatamant optionale si
facultative; teme (lucrari, proiecte etc.) optionale sau facultative, ce intereseaza anumite grupuri
de elevi (studenti) cu particularitati individuale (aptitudini, interese etc.) relativ asemanatoare;
cercuri pe obiecte (stiintifice, tehnice, artistice etc.) ce intereseaza anumite grupuri de elevi
(studenti) cu particularitatile individuale relativ asemanatoare; consultatii si discutii diverse ce
intereseaza, de asemenea, grupuri de elevi (studenti) cu particularitati individuale relativ
asemanatoare etc.

d) Reguli si conditii de aplicare eficienta a principiului individualizarii si diferentierii invatarii:

cunoasterea cat mai completa a fiecarui elev (student), atat ca individualitate, cat si ca fiinta
sociala, pentru ca sa se poata concepe si realiza o tratare individualizata si diferentiata, adecvata
si eficace; imbinarea judicioasa a tratarii individuale si diferentiate cu tratarea globala, frontala, de
grup, care sa asigure atat dezvoltarea posibilitatilor individuale, cat si a caracteristicilor comune
varstei din care fac parte elevii (studentii); tratarea individuala si diferentiata a invatarii sa fie
privita ca un demers in devenire si schimbare, pentru a adapta adecvat si eficace continuturile si
strategiile educationale; folosirea invatamantului programat, a invatamantului asistat de
calculator, care ofera continuturi si strategii adecvate de tratare individuala si diferentiata a
invatarii (programe adaptive, ritm individual de invatare etc); constientizarea in mod activ a
elevilor (studentilor) privind posibilitatile lor individuale, in scopul gasirii (adaptarii) de catre ei
insisi a continuturilor si strategiilor de invatare la specificul individualitatii lor; folosirea adecvata a
unor continuturi ale invatarii in functie de modul de selectie si de organizare a grupurilor de
invatare.

In acest context, pot fi luate in considerare urmatoarele ipostaze:

a) Pentru un grup selectat (clasa, an de studiu), dar neomogen ca inzestrare si rezultate la

invatatura, se poate folosi un continut de nivel elevat pentru toate categoriile de inzestrare si de
rezultate, dupa schema urmatoare.

Astfel de continut satisface pe cei inzestrati (foarte buni). in acelasi timp, ofera posibilitatea
cunoasterii de catre ceilalti elevi (studenti) al nivelului lor de inzestrare (si al rezultatelor obtinute),
putandu-i determina pe unii sa-si declanseze resurse (energii) latente, spre a obtine rezultate
superioare, fie ca este vorba de cei buni, fie ca este vorba de cei slabi. Desigur, aceasta ipostaza,
pentru a oferi tuturor sanse egale de realizare, conform posibilitatilor lor, necesita activitati si
eforturi suplimentare, atat din partea educatorilor, cat si a subiectilor educatiei (meditatii si
consultatii suplimentare, in grup si individuale, sarcini instructive diferentiate pentru activitatea din
laboratoare, cabinete, ateliere, proiecte, cercuri pe obiecte etc, studiu individual independent
prelungit etc). Aceasta ipostaza are calitatea de a nu eticheta elevii (studentii) dupa rezultatele la
invatatura (obtinute la concursuri), oferindu-le tuturor sanse si conditii asemanatoare la invatatura
si dezvoltare intelectuala si profesionala, admi-tandu-se, insa, competitia loiala, bazata pe
posibilitatile si eforturile de invatare individuale, pe stimularea celor supradotati spre a obtine
performante pe masura. Acest sistem de invatare este aplicat in mare masura in invatamantul
romanesc, mai ales in cel superior si intr-o anumita masura in cel liceal. Daca se respecta cerintele
invatamantului individualizat si diferentiat, el da rezultate corespunzatoare. Daca nu se aplica
cerintele invatamantului individualizat si diferentiat pot aparea consecinte nedorite, fie
diminuandu-se performantele celor foarte buni - atunci cand se scad exigentele de continut, fie
descurajandu-i pe cei buni si mai ales pe cei slabi, prin mentinerea ridicata a stachetei
continutului, fara acordarea sprijinului necesar invatarii lor.

b) Pentru persoanele cu particularitati individuale si rezultate la invatatura relativ asemanatoare

stabilite prin selectie in cadrul concursurilor, cum ar fi cele legate de domeniile fizicii, matematicii,
chimiei, biologiei, tehnicii, artei etc, se pot organiza grupe (clase, sectii etc.) diferentiate de
invatatura, cu continuturi adecvate nivelului de performanta dovedit - foarte buni, buni si slabi,
dupa schema urmatoare (fig. 5):

O asemenea aplicare a principiului individualizarii si diferentierii poate fi considerata ca adecvata si

eficienta, deoarece ofera sanse si conditii de studiu in concordanta cu nivelurile de inzestrare si de
pregatire proprii fiecarui tanar. Aceasta varianta pedagogica se aplica si in invatamantul romanesc,
ca urmare a selectiei prin concursuri, asa cum o intalnim in liceele de diverse profile, ca cele de
fizica-matematica, biologie, chimie, informatica etc. Desigur, in invatamantul superior si in
anumite profile ale liceului, ca in cele mentionate mai sus, stacheta continutului trebuie sa fie
ridicata, incat nivelul continutului ideatic si actionai sa raspunda grupului ce-l alcatuiesc cei mai
buni tineri — foarte buni si apropiati de acestia. in acest context, nu se poate concepe ca stacheta
continutului in invatamantul superior sa fie la nivelul celor buni sau al celor slabi, caci aceasta ar
scadea grav nivelul pregatirii viitorilor specialisti.
Implementarea creativa a individualizarii si diferentierii, obiectivata in contextul respectarii
celorlalte principii didactice, al asigurarii unui continut informational si actionai elevat si al unor
strategii educationale activ-participativ-euristice, presupune cresterea performantelor intelectuale
si profesionale ale tuturor tinerilor si, intr-un grad maximizat, mai ales a celor supradotati.

Principiul insusirii temeinice a cunostintelor

Termenul de temeinicie include in el semnificatii ca: profund, serios, fundamental, complet, trainic,
durabil, fiabil etc.
a) Conceptul si semnificatiile principiului insusirii temeinice a cunostintelor. Principiul insusirii
temeinice nu inseamna invatare deplina sau desavarsita, caci aceasta ar fi imposibila de realizat,
ar insemna stagnare in dezvoltarea personalitatii in conditiile progresului stiintific. Principiul
insusirii temeinice a cunostintelor exprima necesitatea realizarii unei finalitati valoroase, elevate si
eficiente a invatarii, in care context sa se evidentieze urmatoarele semnificatii: cunostinte
esentiale si profunde, care asigura formarea integrala si eficienta a personalitatii si
profesionalitatii; capacitati elevate intelectuale si profesionale; fiabilitatea cunostintelor teoretice si
practice; eficienta ridicata in folosirea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor; adaptabilitatea la
nou, Ia schimbari a cunostintelor teoretico-aplicative; initiativa si spirit de independenta;
capacitatea de autoinstruire, autocontrol si autoevaluare; responsabilitate personala si sociala;
integrare socio-profesionala cu randament sporit, cu spirit de competitie si creativitate; evitarea
alienarii profesionale si a creativitatii etc.

b) Reguli si conditii de aplicare a principiului insusirii temeinice a cunostintelor: conceperea

principiului ca un corolar (derivat concluziv nemijlocit) al tuturor principiilor didactice; manifestarea
celui care invata, treptat, in tot mai mare masura ca subiect al predarii-invatarii; studiul ritmic si
repetarea constienta, sistematica, corecta si activa a cunostintelor; imbinarea tehnicilor de
invatare frontala si in echipa cu a tehnicilor de invatare individuala, de autoinstruire eficienta;
asigurarea motivatiei invatarii in stransa legatura cu anumite aspiratii individuale, profesionale si
sociale; manifestarea capacitatilor de autodepasire a pregatirii intelectuale, profesionale si moral-
civice; manifestarea capacitatilor si deprinderilor de autocontrol si autoevaluare, ca implicare a
fenomenului de feedback si altele.

Cunoasterea si aplicarea sistemica adecvata, elevata si creatoare a principiilor didactice reprezinta

o necesitate a modernizarii si perfectionarii scobi si invatamantului romanesc.

Principiile (normativitatea) educatiei morale

Principiile didactice pot fi extrapolate si la educatia morala. Folosirea lor necesita insa o aplicare
adecvata si creatoare, care sa respecte specificul educatiei morale.
Educatia morala a tinerei generatii are insa la baza un sistem de legitati, de
norme sau principii specifice.
Principiile educatiei morale reprezinta normele sau legitatile care orienteaza conceperea,
organizarea si desfasurarea actiunilor de formare a profilului moral demn, civilizat al tinerilor.
Sistemul principiilor educatiei morale cuprinde: 1) principiul educatiei morale in spirit demn,
civilizat si democratic; 2) principiul imbinarii educatiei morale individuale cu educatia moral-civica
de grup si in grup; 3) principiul educatiei morale in spirit constient si activ-participativ; 4)
principiul sprijinirii pe insusirile pozitive ale tinerilor in educatia morala; 5) principiul imbinarii
exigentei cu respectul in educatia morala si 6) principiul unitatii, continuitatii si consecventei in
educatia morala.

Principiul educatiei morale in spirit demn, civilizat si democratic

Acest principiu exprima necesitatea ca teoria, precum si practica educatiei moral-civice sa fie
fundamentate pe principiile eticii demne, civilizate - strans legate de conceptul de bine, de
principiile democratiei, de respectarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor omului, prevazute in
Declaratia universala a drepturilor omului, in Constitutia Romaniei si in legile tarii.
Principiul presupune ca tinerilor sa li se asigure conditiile educationale care sa-i ajute sa-si
insuseasca atat conceptele si normele moralei demne si civilizate, cat si conceptele si normele
democratiei ce se dezvolta in societatea libera si in statul de drept, promovandu-se caracterul
constient al educatiei moral-civice, care sa-i faca sa deosebeasca faptele morale de faptele
imorale, dezvoltandu-le pe cele morale demne, civilizate si prevenindu-le sau combatandu-le pe
cele imorale. Acest cadru etic trebuie sa dezvolte tinerilor constiinta indeplinirii indatoririlor fata de
colectivitatea ce se dezvolta si actioneaza in societatea libera, deoarece numai in acest cadru sunt
posibile dezvoltarea si manifestarea libera si deplina a personalitatii, profesionalitatii si civismului.

Principiul imbinarii educatiei morale individuale cu educatia morala de grup si in grup

Principiul exprima necesitatea interactiunii educarii morale individuale, cu educarea generala a

grupului si prin grup (clasa, an de studiu, scoala, facultate etc).
in spiritul principiului se urmareste formarea profilului moral al individului in stransa legatura atat
cu posibilitatile, aspiratiile, idealurile, interesele etc. lui personale, cat si cu posibilitatile,
aspiratiile, idealurile, interesele etc. grupului.
Grupul, ca o uniune (comuniune) libera de individualitati, trebuie format in asa fel incat sa aiba
calitatile si forta de a sprijini dezvoltarea si manifestarea fiecarei persoane, in stransa legatura si
cu interesele generale ale grupului, interese care au semnificatii si implicatii mai complexe si mai
largi in afara grupului, fiind astfel legate de aspiratiile si interesele macrogrupului social.
Dezvoltarea morala a individului este o necesitate obiectiva a progresului individual si social.
Aceasta dezvoltare necesita legaturi cu cerintele sociale, din urmatoarele motive: a) omul este o
fiinta sociala, care se naste, traieste, se dezvolta si se manifesta in societate; el nu poate sa existe
si sa se manifeste in izolare individuala; pentru afirmarea calitatii sale de fiinta sociala, el are
nevoie sa-si formeze si sa-si manifeste o serie de insusiri sociale, cum sunt cele de cooperare,
respect si ajutor reciproc; aceste calitati pot fi formate numai prin educatia si activitatea lui in
grup.
Activitatile din toate domeniile economico-sociale (stiintifice, tehnice, productive etc.) au devenit
deosebii de complexe, incat rezolvarea lor se poate face numai intr-un cadru inter- si
multidisciplinar, care necesita cooperare, unirea eforturilor membrilor grupului (echipei); aceste
calitati pot fi educate numai in grup si prin grup; ele trebuie dinamizate din timpul studiilor scolare
si universitare.
Transformarea grupului intr-un factor educativ cu valente modelatoare, in spiritul celor mentionate
mai sus, presupune educarea grupului in spiritul unor calitati deosebite: obiective comune unui
grup; capacitate de cunoastere integrala a individualitatilor; organizarea grupului in concordanta
cu posibilitatile individualitatilor; caracterul deschis, dinamic al activitatilor si deciziilor grupului; un
management competent, democratic si etic in cadrul grupului; competitie loiala; evaluarea
obiectiva a rezultatelor activitatilor individualitatilor si grupului etc.

Principiul educatiei morale in spirit constient si activ-participativ

Principiul exprima necesitatea asigurarii unitatii stranse dintre vorbele si faptele morale, dintre
teoria si actiunea morala, dintre constiinta si conduita roorala.
In acest sens este necesar ca tanara generatie sa cunoasca, sa inteleaga, sa constientizeze teoria
si normele morale, dobandind constiinta moral-civica. Formarea acestei componente a educatiei
morale este deosebit de importanta si valoroasa, dar nu este si suficienta. Asta deoarece sunt
cazuri in care se cunosc teoria si normele moralei, pot chiar sa fie expuse cu o anumita
competenta, dar detinatorii lor pot sa infaptuiasca actiuni (fapte) imorale, unele chiar cu caracter
infractional si inuman. De aceea, putem vorbi de o educatie morala temeinica numai in situatia in
care, concomitent cu formarea constiintei morale demne, se formeaza si o conduita morala demna,
civilizata. Aceasta implica necesitatea ca tanara generatie sa fie pusa in situatia de a infaptui fapte
morale demne, civilizate in activitatile didactice si extradidactice. Exercitarea neintrerupta a
faptelor morale, in orice ocazie, duce la formarea deprinderilor si obisnuintelor morale, la formarea
conduitei demne, civilizate, care va asigura concordanta cu constiinta morala.

Principiul sprijinirii pe insusirile pozitive ale tinerilor in educatia morala

Acest principiu determina o conceptie pedagogica optimista, de incredere in puterea educatiei si in

posibilitatile dezvoltarii pozitive a tineretului studios, in acest sens, principiul exprima increderea
ca fiecare tanar normal are ca inzestrare cel putin o insusire fizica, intelectuala, profesionala sau
morala etc pozitiva, care trebuie descoperita, cunoscuta si valorificata in actul educational, chiar
daca ea este in stare potentiala, in scopul dezvoltarii morale pozitive
a acestuia.

Principiul evidentiaza adevarul ca descoperirea si constientizarea insusirii pozitive il poate pune pe

tanar, chiar in situatia in care ar fi dovedit fapte negative, sa inteleaga si sa se convinga ca are un
drum deschis spre corectare morala, putandu-si mobiliza toate resorturile sale in directia unei
dezvoltari morale pozitive, corecte, demne si civilizate.
Adesea, faptele imorale sunt analizate, si in baza cunoasterii cauzelor ce le-au determinat, se
concep masurile si actiunile morale de combatere, corectare sau prevenire, folosindu-sc printre
acestea si sanctiunile. Sanctiunile pot avea efect in corectarea comportamentului. Unele sanctiuni
date pe baza analizei abaterilor morale pot determina sentimente de teama (frica), de neplacere,
insatisfactie etc, incat nu mai avem siguranta unei corectari morale viabile. Corectarea morala
facuta prin intermediul descoperirii si valorificarii unei insusiri pozitive a tanarului poate duce la o
corectare si comportare din convingere, astfel ca transformarea morala are un caracter pozitiv,
devine viabila. De exemplu, un copil egoist, analizat si criticat numai pe baza egoismului, s-ar
putea sa spuna ca se corecteaza si in realitate sa nu se corecteze. Un acelasi copil egoist, caruia ii
evidentiezi ca insusire pozitiva, de exemplu, nivelul ridicat la invatatura, pe baza caruia il soliciti sa
te sprijine in ajutorarea unor colegi slabi la invatatura, este posibil, daca s-a antrenat in aceasta
munca de ajutorare, sa-si diminueze tot mai mult egoismul, pana la inlaturarea lui.

Principiul imbinarii exigentei cu respectul in educatia morala

Principiul exprima necesitatea ca in educatia morala, in educatie in general, sa imbinam exigentele

(cerintele) fata de tanar, cu respectul fata de el, privindu-l astfel ca om, ca cetatean, indiferent de
varsta si nivelul sau de pregatire.
Aceasta legitate este justificata de adevarul educational ca numai punerea unor cerinte pe care
tinerii sa le indeplineasca poate sa-i dezvolte ca personalitati elevate si eficiente. Principiul
evidentiaza, insa, necesitatea ca cerintele sa tina seama de realizarea respectului fata de tanar, in
orice ocazie (situatie) scolara sau extrascolara.
Exigentele sunt cerute de necesitatea progresului in educatie, iar respectul este determinat de
respectul fata de om.

Educatorii, concomitent cu exigentele, trebuie sa acorde cat mai multa stima, consideratie, respect
si dragoste fata de tineri. Exigenta si respectul presupun controlul sistematic si sporirea cerintelor.
Controlul asigura evaluarea stadiului educatiei morale, oferind posibilitatea atat a corectarii unor
eventuale carente, cat si gasirea de solutii pentru formarea morala la cote superioare de
performanta si eficienta. Oricat de necesara ar fi sporirea exigentelor, oricate ramaneri in urma s-
ar constata sub raportul dezvoltarii morale, datorita respectului fata de tanar, educatorilor nu le
este permis sa formuleze si sa puna in aplicare cerinte absurde, arbitrare, nelogice, brutale etc,
nclcgate de nevoile reale si rationale ale dezvoltarii tinerilor. De asemenea, oricat de complex si
dificil ar fi demersul educatiei morale, educatorii nu au voie, sub nicio forma, sa aduca jigniri
morale (injurii, epitete injositoare, invective etc.) si nici jigniri fizice (bataie, luarea dreptului de
masa etc), care injosesc fiinta umana. Pentru abaterile morale se folosesc cu tact si maiestrie
metodele de educatie morala, in cadrul carora in ultima instanta se aplica sanctiunile morale cu
caracter educativ, promovate de pedagogia stiintifica si consemnate in regulamentul scolar (carta
universitara).

Aplicarea principiului imbinarii exigentei cu respectul este necesar sa aiba ca finalitate si

dezvoltarea autoexigentei si autorespectului, a exigentei si respectului fata de colegi, fata de cei
din jur.

Principiul unitatii, continuitatii si consecventei in educatia morala

Principiul exprima necesitatea respectarii in interactiune a trei conditii pedagogice, astfel:

a) unitatea exprima necesitatea de a asigura imbinarea conceptiei, cerintelor si actiunilor
educative, ca si a tuturor factorilor educativi, intr-un sistem de educatie morala, care sa se
manifeste prin omogenitate, coerenta si forta educationala unitara; unitatea exprima necesitatea
ca si in cazul unor schimbari ce se cer facute, pe baze stiintifice si etice, in sistemul educatiei
morale, unirea eforturilor factorilor educativi si a conceptiilor, actiunilor si exigentelor de educatie
morala sa se mentina;
b) continuitatea exprima necesitatea de a asigura caracterul neincetat, neintrerupt, permanent al
educatiei morale, oferind posibilitatea de a obtine in timp rezultate pozitive in educatia morala, in
formarea constiintei si conduitei morale demne, civilizate; continuitatea presupune realizarea
educatiei morale in anumite stadii (etape), determinate de dezvoltarea particularitatilor de varsta,
de adaptarea exigentelor morale la ritmul dezvoltarii individuale, precum si la formarea si
dezvoltarea grupului scolar, ca factor educativ;
c) consecventa exprima necesitatea de a asigura desfasurarea educatiei morale in conformitate cu
teoria si normele eticii si ale educatiei morale, demne, civilizate, fara abateri de la acestea;
consecventa presupune ca actiunile morale desfasurate sa fie in concordanta cu conceptia si
exigentele morale stabilite, evitandu-se contradictiile cu acestea si schimbarile nejustificate si
neacceptate de toti cei care concura la realizarea sistemului de educatie morala.

Consecventa nu se mai mentine atunci cand regulile si strategiile educationale nu mai corespund
stadiului calitatii de dezvoltare si comportare a tineretului studios, ceea ce necesita noi reguli si
strategii de educatie morala, cand apare necesitatea unei noi consecvente, fapt care se repeta la
fiecare etapa de modificare calitativa in comportamentul tinerei generatii studioase.
Lipsa de unitate, continuitate si consecventa in sistemul educational creeaza tensiuni nedorite,
deruteaza factorii educatiei, diminuand sau denaturand efectul scontat al educatiei morale.
Principiile educatiei morale implica coerenta, dinamism si mobilitate in conceperea, orientarea si
realizarea educatiei, implica racordare la nou si la schimbarile sociale.