Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
referat
Principiile instruirii (didactice) reprezinta normele (legitatile sau legile) generale care
fundamenteaza teoria si practica educativa, si, in acest context, care orienteaza conceperea,
organizarea si desfasurarea procesului de invatamant (predare-invatare).
Principiile didactice sunt rezultatul generalizarii experientei pozitive a practicii educationale, al
creativitatii marilor ganditori ai omenirii ce au abordat problemele educatiei si a cercetarilor
pedagogice.
Printre marii ganditori si pedagogi care si-au adus contributia in descoperirea si formularea
principiilor pedagogice, mentionam la loc de cinste pe J. A. Comenius-Komcnsky, principii ce au
fost consemnate in lucrarea sa fundamentala Didactica magna (Marca didactica), secolul al XVII-
lea.
a) au un caracter legic (de lege), deoarece exprima raporturile esentiale si generale, care
orienteaza conceperea si desfasurarea procesului de invatamant;
d) au un caracter dinamic, deoarece semnificatiile si algoritmii lor nu sunt elemente inchise, ci sunt
elemente legice, deschise innoirilor, creativitatii.
in pas cu schimbarile si cu mutatiile ce intervin in actul didactic; deci principiile orienteaza procesul
instructiv-educativ in schimbare, asigurandu-i maleabilitate si creativitate, fara nici un caracter
restrictiv;
Lat. intueor (intuitio) -a privi (privire), a observa realitatea nemijlocit, prin perceptie. Semnificatia
este diferita de engl. insight, care inseamna perspicacitate cu insusiri intelectuale.
Astfel: Seneca (secolul I d.Hr.) spunea: „Non scholae sed vitae discimus." (Nu pentru scoala, ci
pentru viata invatam); John Dewey (secolul al XlX-Iea) - pedagog american - a completat ideea Iui
Seneca, sustinand ca: „Scoala nu trebuie sa pregateasca pentru viata, ci sa fie viata insasi".
Legarea teoriei de practica are influente favorabile asupra invatarii, usurandu-i demersul
sau.„Munca elevului - spunea J.A. Comeni us- Komcn sk v - se usureaza cand i se arata ce folos
are in viata cotidiana ceea ce i se preda" (Didactica Magna, E.D.P., Bucuresti, 1970, p. 75). In
lumea contemporana se acorda o atentie sporita principiului legarii de practica, in contextul in care
se cere ca pregatirea profesionala sa aiba un accentuat caracter actionai, pragmatic.
d) Reguli orientative pentru aplicarea eficienta a principiului legarii teoriei de practica: atelierele,
cabinetele, laboratoarele cu caracter didactic si din unitatile de profil sa fie dotate la nivelul
cerintelor contemporane; conditiile de lucru pentru elevi (studenti) sa fie relativ asemanatoare cu
cele din unitatile moderne de profil (halate, salopete, norme de lucru, disciplina muncii, cooperarea
si raspunderea personala etc); activitatile aplicative ale elevilor (studentilor) sa aiba, pe cat posibil
si un caracter util (rezultatele activitatii sa foloseasca la ceva - confectionarea de material didactic,
producerea unor bunuri folositoare, pregatirea unor activitati didactice etc); daca activitatile
practice au un caracter util, atunci sa se asigure si cointeresarea elevilor (studentilor), pentru care
antrenarea unor sponsori ar fi binevenita si in invatamant; toate activitatile practice sa fie
fundamentate pe teoria de specialitate, pentru a se evita orice empirism sau caracter
mestesugaresc al pregatirii elevilor (studentilor); sa se asigure indrumarea competenta de
specialitate si evaluarea exigenta pe parcursul activitatilor practice curente si finale, in care sa
actioneze in permanenta fenomenul de feedback, reglajul predarii si autoreglajul invatarii, bazate
pe formarea si dezvoltarea deprinderilor de autocontrol si autoconducere.
- respectarea adecvata a regulilor celorlalte principii didactice: intuitiei, legarii teoriei de practica,
constientizarii si activizarii, sistematizarii si continuitatii;
- folosirea unor demersuri logice inductive de predare-invatare, de genul: de la simplu la complex;
de la apropiat la departat; de la usor la greu; de la particular la general; de la concret la abstract;
de la inferior la superior, urmarindu-se ca treapta a doua a fiecarui demers logicinductiv sa devina
progresiv treapta intai a demersului, asigurand astfel accesibilitatea si progresul continuu ale
invatarii;
- folosirea, concomitent, si a unor demersuri logico-deductive, de genul: de la general la
particular; de la abstract la concret (concretul logic), in stransa legatura cu folosirea
instrumentului logico-matematic;
- acordarea unui numar mai mare de „puncte de sprijin" la elevii de varste mai mici si la inceputul
predarii disciplinelor de invatamant, reducand treptat numarul acestor puncte de sprijin, in functie
de gradele de invatamant, cu sporirea eforturilor personale ale elevilor (studentilor) pentru
intelegerea celor studiate; explicatiile etimologice pot usura si ele intelegerea;
- asigurarea unui studiu ritmic, pentru pastrarea si reactualizarea cunostintelor esentiale, pentru a
evita „pierderile" si „golurile" de cunostinte, pentru a diminua eforturile si a creste capacitatea de
intelegere, asimilare, reproducere si aplicare;
- folosirea, dupa caz, a demersurilor de predare-invatare liniar sau concentric (in spirala);
- controlul si evaluarea, imbinate cu autocontrolul si autoevaluarea, care sa determine fenomenul
de feedback in invatare;
- caracterul interdisciplinar - prin extrapolare poate usura intelegerea, cu evitarea limbajului
sofisticat.
In lumina „Declaratiei drepturilor omului" (ONU - 1948) „fiintele umane au drepturi si sanse
egale de dezvoltare si manifestare". Este cunoscut faptul ca fiintele umane nu se nasc egal
inzestrate ca posibilitati psihofizice si ca nu au conditii identice de dezvoltare si manifestare.
Orice fiinta umana se naste si se dezvolta astfel incat ajunge sa aiba unele particularitati
psihofizice relativ comune, dar si anumite particularitati psihofizice, mai ales psihice deosebite,
particulare. Ideea optimista ca fiecare fiinta umana este destinata sa ajunga un succes, face ca
educatorii si factorii de decizie sociala si educationala sa accepte conceptia potrivit careia
inegalitatea psihofizica nu duce in mod automat si fatal la inegalitatea sanselor, si ca tratarea
individuala si diferentiata a fiintei umane poate sa aduca contributii benefice in dezvoltarea
personalitatii si profesionalitatii.
Pedagogia contemporana admite atat existenta unor particularitati psihologice individuale ce
deosebesc, in mod evident, persoanele unele de altele, cat si existenta unor particularitati
individuale, relativ comune unor grupe de persoane. Din aceasta perspectiva obiectiva a aparut
principiul tratarii individuale si diferentiate a elevilor (studentilor).
b) Individualizarea invatarii (tratarea individuala) exprima necesitatea de a valorifica cat mai bine
posibilitatile si eforturile individuale, atat in ceea ce priveste persoanele inzestrate, cat si pe cele
mai putin inzestrate.
in acest context, sunt folosite strategii de individualizare a invatarii ca:
- sarcini instructive (teme, lucrari etc.) individualizate in functie de aptitudinile, inclinatiile,
optiunile, nivelul de dezvoltare intelectuala, coeficientul de inteligenta etc. ale fiecarei persoane;
- fise de lucru individualizate (initiate de Robert Dottrens, in lucrarea „A educa si a instrui"), de
genul: de recuperare, pentru elevii ramasi in urma la invatatura; de dezvoltare, pentru elevii buni
si foarte buni; de exercitii, pentru formarea priceperilor si deprinderilor; de autoinstruire, pentru
insusirea tehnicilor de invatare individuala si independenta; fise de evaluare, pentru constatarea
nivelului de pregatire si asigurare a feedbackului; pregatirea individuala sub forma de meditatii,
consultatii, discutii si autoinstruire.
Astfel de continut satisface pe cei inzestrati (foarte buni). in acelasi timp, ofera posibilitatea
cunoasterii de catre ceilalti elevi (studenti) al nivelului lor de inzestrare (si al rezultatelor obtinute),
putandu-i determina pe unii sa-si declanseze resurse (energii) latente, spre a obtine rezultate
superioare, fie ca este vorba de cei buni, fie ca este vorba de cei slabi. Desigur, aceasta ipostaza,
pentru a oferi tuturor sanse egale de realizare, conform posibilitatilor lor, necesita activitati si
eforturi suplimentare, atat din partea educatorilor, cat si a subiectilor educatiei (meditatii si
consultatii suplimentare, in grup si individuale, sarcini instructive diferentiate pentru activitatea din
laboratoare, cabinete, ateliere, proiecte, cercuri pe obiecte etc, studiu individual independent
prelungit etc). Aceasta ipostaza are calitatea de a nu eticheta elevii (studentii) dupa rezultatele la
invatatura (obtinute la concursuri), oferindu-le tuturor sanse si conditii asemanatoare la invatatura
si dezvoltare intelectuala si profesionala, admi-tandu-se, insa, competitia loiala, bazata pe
posibilitatile si eforturile de invatare individuale, pe stimularea celor supradotati spre a obtine
performante pe masura. Acest sistem de invatare este aplicat in mare masura in invatamantul
romanesc, mai ales in cel superior si intr-o anumita masura in cel liceal. Daca se respecta cerintele
invatamantului individualizat si diferentiat, el da rezultate corespunzatoare. Daca nu se aplica
cerintele invatamantului individualizat si diferentiat pot aparea consecinte nedorite, fie
diminuandu-se performantele celor foarte buni - atunci cand se scad exigentele de continut, fie
descurajandu-i pe cei buni si mai ales pe cei slabi, prin mentinerea ridicata a stachetei
continutului, fara acordarea sprijinului necesar invatarii lor.
Termenul de temeinicie include in el semnificatii ca: profund, serios, fundamental, complet, trainic,
durabil, fiabil etc.
a) Conceptul si semnificatiile principiului insusirii temeinice a cunostintelor. Principiul insusirii
temeinice nu inseamna invatare deplina sau desavarsita, caci aceasta ar fi imposibila de realizat,
ar insemna stagnare in dezvoltarea personalitatii in conditiile progresului stiintific. Principiul
insusirii temeinice a cunostintelor exprima necesitatea realizarii unei finalitati valoroase, elevate si
eficiente a invatarii, in care context sa se evidentieze urmatoarele semnificatii: cunostinte
esentiale si profunde, care asigura formarea integrala si eficienta a personalitatii si
profesionalitatii; capacitati elevate intelectuale si profesionale; fiabilitatea cunostintelor teoretice si
practice; eficienta ridicata in folosirea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor; adaptabilitatea la
nou, Ia schimbari a cunostintelor teoretico-aplicative; initiativa si spirit de independenta;
capacitatea de autoinstruire, autocontrol si autoevaluare; responsabilitate personala si sociala;
integrare socio-profesionala cu randament sporit, cu spirit de competitie si creativitate; evitarea
alienarii profesionale si a creativitatii etc.
Acest principiu exprima necesitatea ca teoria, precum si practica educatiei moral-civice sa fie
fundamentate pe principiile eticii demne, civilizate - strans legate de conceptul de bine, de
principiile democratiei, de respectarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor omului, prevazute in
Declaratia universala a drepturilor omului, in Constitutia Romaniei si in legile tarii.
Principiul presupune ca tinerilor sa li se asigure conditiile educationale care sa-i ajute sa-si
insuseasca atat conceptele si normele moralei demne si civilizate, cat si conceptele si normele
democratiei ce se dezvolta in societatea libera si in statul de drept, promovandu-se caracterul
constient al educatiei moral-civice, care sa-i faca sa deosebeasca faptele morale de faptele
imorale, dezvoltandu-le pe cele morale demne, civilizate si prevenindu-le sau combatandu-le pe
cele imorale. Acest cadru etic trebuie sa dezvolte tinerilor constiinta indeplinirii indatoririlor fata de
colectivitatea ce se dezvolta si actioneaza in societatea libera, deoarece numai in acest cadru sunt
posibile dezvoltarea si manifestarea libera si deplina a personalitatii, profesionalitatii si civismului.
Principiul exprima necesitatea asigurarii unitatii stranse dintre vorbele si faptele morale, dintre
teoria si actiunea morala, dintre constiinta si conduita roorala.
In acest sens este necesar ca tanara generatie sa cunoasca, sa inteleaga, sa constientizeze teoria
si normele morale, dobandind constiinta moral-civica. Formarea acestei componente a educatiei
morale este deosebit de importanta si valoroasa, dar nu este si suficienta. Asta deoarece sunt
cazuri in care se cunosc teoria si normele moralei, pot chiar sa fie expuse cu o anumita
competenta, dar detinatorii lor pot sa infaptuiasca actiuni (fapte) imorale, unele chiar cu caracter
infractional si inuman. De aceea, putem vorbi de o educatie morala temeinica numai in situatia in
care, concomitent cu formarea constiintei morale demne, se formeaza si o conduita morala demna,
civilizata. Aceasta implica necesitatea ca tanara generatie sa fie pusa in situatia de a infaptui fapte
morale demne, civilizate in activitatile didactice si extradidactice. Exercitarea neintrerupta a
faptelor morale, in orice ocazie, duce la formarea deprinderilor si obisnuintelor morale, la formarea
conduitei demne, civilizate, care va asigura concordanta cu constiinta morala.
Educatorii, concomitent cu exigentele, trebuie sa acorde cat mai multa stima, consideratie, respect
si dragoste fata de tineri. Exigenta si respectul presupun controlul sistematic si sporirea cerintelor.
Controlul asigura evaluarea stadiului educatiei morale, oferind posibilitatea atat a corectarii unor
eventuale carente, cat si gasirea de solutii pentru formarea morala la cote superioare de
performanta si eficienta. Oricat de necesara ar fi sporirea exigentelor, oricate ramaneri in urma s-
ar constata sub raportul dezvoltarii morale, datorita respectului fata de tanar, educatorilor nu le
este permis sa formuleze si sa puna in aplicare cerinte absurde, arbitrare, nelogice, brutale etc,
nclcgate de nevoile reale si rationale ale dezvoltarii tinerilor. De asemenea, oricat de complex si
dificil ar fi demersul educatiei morale, educatorii nu au voie, sub nicio forma, sa aduca jigniri
morale (injurii, epitete injositoare, invective etc.) si nici jigniri fizice (bataie, luarea dreptului de
masa etc), care injosesc fiinta umana. Pentru abaterile morale se folosesc cu tact si maiestrie
metodele de educatie morala, in cadrul carora in ultima instanta se aplica sanctiunile morale cu
caracter educativ, promovate de pedagogia stiintifica si consemnate in regulamentul scolar (carta
universitara).
Consecventa nu se mai mentine atunci cand regulile si strategiile educationale nu mai corespund
stadiului calitatii de dezvoltare si comportare a tineretului studios, ceea ce necesita noi reguli si
strategii de educatie morala, cand apare necesitatea unei noi consecvente, fapt care se repeta la
fiecare etapa de modificare calitativa in comportamentul tinerei generatii studioase.
Lipsa de unitate, continuitate si consecventa in sistemul educational creeaza tensiuni nedorite,
deruteaza factorii educatiei, diminuand sau denaturand efectul scontat al educatiei morale.
Principiile educatiei morale implica coerenta, dinamism si mobilitate in conceperea, orientarea si
realizarea educatiei, implica racordare la nou si la schimbarile sociale.