Plumb

George Bacovia
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.

Poezia „Plumb” deschide volumul cu același titlu , apărut în anul 1916. Textul se încadrează în
simbolism prin: folosirea simbolurilor, cromatica, tehnica repetițiilor și dramatismul trăirilor
eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondența ce se stabilește între materie (planul
exterior) și sentimente (trăirile interioare ale eului liric).
Titlul poeziei este simbolul plumbului, care sugerează greutatea, apăsarea și accentuează
cromatica monotonă dată de cenușiul plumbului. Titlul se repetă de 6 ori pe parcursul celor două
strofe, lucruri care accentuează tragicul exisistențial văzut fără soluții de ieșire.
Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate ostilă, astfel el apare în ipostaza
însinguratului și trăiește sentimente de disperare.
Textul este structurat în două catrene care constituie imaginarul poetic, având la bază cuvîntul
„plumb”. Cele două strofe corespund celor două planuri: realitatea exterioară, simbolizată de
cavou și realitatea interioară, trăirile eului liric și pierderea sentimentului de iubire.
Lirismul subiectiv este redat prin mărcile lexicogramaticale ale eului liric: verbele la persoana I:
„stam” „am început” „să strig” și forma pronominală la persoana I: „meu” (amorul meu).
Strofa întâi surprinde elementele unui cadru spațial închis în care eul poetic se simte claustrat
(captiv): un cavou care simbolizează mediul înconjurător apăsător. Elementele decorului funerar
sunt sicriele de plumb, funerar veșmânt, flori de plumb și coroane de plumb, acestea accentuând
artificialitatea planului exterior. Frumusețea florilor este anulată prin mineralizarea lor.
Repetarea structurii „de plumb” are sugestii multiple: cromatică, apăsare, lipsa posibilității de
salvare. Lumea este marcată de împietrire, vântul fiind singurul element care sugerează mișcarea,
însă produce efectele reci ale morții: „Și scârțâiau coroanele de plumb”.
Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat de pierderea iubirii „Dormea
întors amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” constitiue misterul poeziei, fiind primele semne
ale înstrăinării. Eul liric își privește sentimentele ca un spectator, iar încercarea eșuată de a-l
salva sporește disperarea: „și-am început să-l strig”.
Elementele naturii sunt în poezie frigul și vântul. Starea de solitudine a eului liric este sugerată
de repetarea sintagmei „stam singur”, care alături de celelalte simboluri accentuează senzația de
pustietate. Înstrăinarea, izolarea și solitudinea eului liric se înscriu în estetica simbolistă. La nivel
fonetic, repetarea cuvântului „plumb” accentuează muzicalitatea interioară stridentă prin
constituirea aliterațiilor, evidențiind închiderea și apăsarea spațiului exterior. Verbele remarcate
în text sunt in cea mai mare parte la timpul imperfect. Prin folosirea acestui timp se
permanentizează starea de angoasă: „dormeau”, „stam”, „era”, „atârna”.
În concluzie, prin folosirea simbolului ca mijloc de sugestie, cromatica monotonă susținută de
culoarea plumbului, temele și motovele specifice, poezia lui George Bacovia se încadrează în
simbolism.