Plumb

de George Bacovia

Poemul Plumb scris de George Bacovia și apărut în anul 1916, în volumul său de debut,

este considerat o operă reprezentativă a simbolismului românesc și a scrierilor ulterioare ale
autorului.

Această poezie poate fi încadrată în curentul simbolist, prezentând fidel trăsături specifice
ale acestuia. O primă astfel de trăsătură este utilizarea tehnicii simbolului. Astfel, remarcăm
imaginea centrală a plumbului, acesta fiind asociat cu moartea și cu cuvinte din câmpul lexical al
acestui termen. Deoarece din punct de vedere chimic și fizic, plumbul este un metal foarte greu
ce izolează radiația, de culoare gri închis, acesta sugerează o stare de apăsare, disconfort și
înghesuială. De asemenea, simbolistica este realizată și la nivel cromatic: griul este un amestec
de non-culori, asociat unei stări de monotonie și vid. Alte două idei poetice care derivă din
imaginea centrală sunt cea a cavoului, prezent în prima strofă a poeziei, reprezentând mediul
înconjurător, redus la un spațiu definit; acesta exprimând o stare de apăsare, disconfort și lipsă
de viață, respectiv, ideea iubirii pierdute, prezent în cea de-a doua strofă, unde metafora „amor
de plumb” simbolizează moartea trăirilor eului liric.

O altă trăsătură a simbolismului prezentă în text este utilizarea corespondenței, stabilită

mai exact între planul interior, al eului liric și planul exterior, al mediului înconjurător, care se
găsește în continuă degradare. Lumea exterioară este văzută ca una lipsită de viață, o lume
mortuară căreia îi corespunde un „funerar veștmânt”. În schimb, lumea interioară este văzută ca
o lume a sentimentelor,  marcată de pesimism, singurătate și presiune; mai mult, la nivel
morfologic se realizează o corespondență între verbele „dormeau” și „dormea”, având la bază
același verb, folosit în construcții diferite: numărul plural sugerează lumea exterioară, în timp ce
numărul singular sugerează lumea interioară.

Tema poeziei o constituie eșecul existențial, însă acesteia i se subordonează teme

precum iubirea (neîmplinită), moartea și condiția poetului izolat într-o societate lipsită de aspirații,
condiție marcată de singurătate, imposibilitatea comunicării și a evadării. Aceasta este susținută
în mod special prin prezența sintagmei „stam singur”, constituind un laitmotiv care accentuează
solitudinea eului liric, precum și dorința acestuia de separare de lumea exterioară. O primă idee
poetică care susține această temă este ascunderea și izolarea de lumea exterioară a eului liric,
sugerată de versurile: „Stam singur în cavou… și era vânt…”. În acest fel, eul liric se înfățișează
într-un decor funerar, marcat de substantivul „cavou”, un spațiu claustrofobic care subliniază
limitarea comunicării cu lumea înconjurătoare, precum și apasărea pe care lumea exterioară o
exercită asupra ființei.

O altă idee poetică relevantă pentru tema textului este dedublarea și depersonalizarea
eului liric, conturată de versul „Stam singur lângă mort… și era frig…”, prezentându-se moartea
trăirilor eului liric și detașarea de acestea, consecințele acestei separări lăsând un vid în sufletul
ființei, fapt ce este subliniat de imaginea senzorială „era frig” ce subliniază ideea de lipsă,
singurătate și tristețe. Utilizarea punctelor de suspensie în acest vers sugerează pauze în
monologul eului liric.

Elementele de structură, compoziție și limbaj au și ele un rol semnificativ în construcția

textului. Un prim element specific și reprezentativ îl constituie utilizarea figurilor semantice.
Discursul poetic se concentrează în jurul metaforei, cea a plumbului fiind fundamentală, definită
ca un atribut al morții. Astfel, metafora „aripi de plumb” evidențiază zborul invers, o cădere lentă
spre moarte, dar în același timp și greutate sau suferință, sugerate concomitent de verbul
„atârnau” și substantivul „de plumb”. Mai mult, se poate remarca și epitetul „funerar veștmânt”,
care surprinde imaginea lumii exterioare – o lume mortuară cu o imagine decadentă, sugerată de
adjectivul „funerar” și „dormeau adânc”, epitet care conturează ideea unui coșmar, a unui somn
agitat, prevestitor de moarte.

O altă astfel de componentă este titlul, un element de structură relevant pentru tema
poeziei. Având la bază un presentiment al morții, relația dintre titlu și această idee se stabilește la
nivel fonetic. Cuvântul „plumb” este format din patru consoane și o vocală închisă, sugerând o
sonoritate marcată de monotonie, iar vocala închisă sugerează ideea de sufocare și
apăsare. Titlul apare de șase ori în text, repetiția acestui cuvânt contribuind la muzicalitatea
specific simbolistă și, totodată accentuând suferința eului liric, marcată de o resemnare
apăsătoare.

Reprezentativ pentru simbolismul românesc, poemul Plumb de George Bacovia este o

capodoperă a scrierii bacoviene și prezintă într-un mod extrem de deznădăjduit relația dintre
ființa umană și lumea exterioară, ambele fiind într-o stare de continuă degradare.