Particularităţile unei opere care aparţine lui G.

Bacovia
Plumb
G. Bacovia
Schema lecției
-planul exterior-
Dormeau (motivul somnului) adânc sicriele(simbolul morții) de plumb(metal greu, cenușiu, rece,
toxic),
Şi flori(simbloul vieții) de plumb şi funerar veşmânt(vestimentație funebră)-
Stam singur(motivul solitudinii) în cavou(odaia poetului)...şi era vânt(toamna, singurul element
dinamic)...
Şi scârţâiau(un element auditiv rece al morții) coroanele de plumb.
-planul interior-
Dormea întors amorul(stingerea iubirii) meu de plumb
Pe flori(asociere cu moartea) de plumb, şi-am început să-l strig(motivul strigătului-disperarea)-
Stam singur lângă mort(singurătatea, ipostaza fantomatică)... şi era frig(înfiorare)...
Şi-i atârnau(zbor în jos/descendent) aripile(înălțare) de plumb (din cauza greutății metalului,
acesta nu poate să-și depășească condiția).
 Plumb
De G. Bacovia
-comentariu-
Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia
literară respectivă. Tema aleasa de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume,
înţelegând prin aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează,
precum şi atitudinea şi opinia lui faţă de aspectele realităţii înfăţişate.
Viziunea despre lume într-o creaţie literară lirică este una subiectivă, fie că este vorba
de lirismul subiectiv sau de cel obiectiv, întrucât genul liric este prin excelenţă genul
subiectivităţii, dar se poate nuanţa în funcţie de specia literară a operei şi de curentul literar
căruia aceasta îi aparţine.
Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un
curent literar.
George Bacovia este reprezentantul tipic al curentului simbolist, cu o lirică profund
originală, dar care se impune mai târziu, când curentul intrase în faza declinului, volumele sale
apărând în majoritate în perioada interbelică. La început este văzut ca poet minor de critica
literară, el va cunoaşte treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoaşterea sa ca cel
mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai de seamă poeţi din poezia română
modernă.
Simbolismul românesc își găsește chintesența în poezia bacoviană atât din punctul de
vedere al recuzitei (totalitatea accesorilor necesare pentru a crea textul), cât și la nivelul retoricii
(arta de a vorbi frumos, de a convinge). Atmosfera bacoviană relevă două dimensiuni: cea
exterioară, fizică și cea interioară, metafizică, aflate într-un permanent proces de osmoză(proces
prin care se trece un solvent printr-o membrană semipermeabilă), încât ființa eului pare a se
supune pe cadrul inert. Elementele ce alcătuiesc imaginarul bacovian reflectă tripla dramă a
ființei: drama existențială (oboseala de a fi, ostilitatea lumii, imposibilitatea evadării,
claustrarea), drama erotică (declinul iubirii și însingurarea eului), drama poetică (harul resimțit
ca damnare).
Prin George Bacovia în literatura română se produce o necesară schimbare a poeziei de
început de secol XX, o ruptură față de schema romantică anterioară.
 Poezia ,,Plumb” (1916) este de la început salutată de Macedonski și de cercul acestuia ca
artă poetică aparținând simbolismului. Simbolismul este un curent literar european apărut
ca reacție la naturalism și la parnasianism.
Textul poetic se înscrie în acest curent prin folosirea simbolurilor și a
corespondenței, tehnica repetițiilor, cromatica specifică și dramatismul trăirilor eului liric.
Cultivarea simbolului este evidentă din faptul că niciun termen explicit nu scoate la
iveală starea eului liric sau motivul acestei stări. Totul se sugerează cu ajutorul cadrului
din elementele căruia fac parte: sicrie, flori de plumb, cavou, amor de plumb, aripi de
plumb. Fiecare este un simbol care creează puternica impresia a pustiirii sufletești
bacoviene. Poezia aparține simbolismului și prin folosirea repetițiilor care cultivă cadența
gravă, interioară a versurilor. Substantivul ,,plumb” este laitmotiv central. Sunt prezente
eufonii, repetarea consoanelor și a vocalelor închise-m, n, u, î . Pe lângă recurențe fonetice
și lexicale , întreaga structură a poeziei se bazează pe paralelismul sintactic ce adâncește
impresia de repetare obsesivă a unei stări.
Totuși, așa cum observa Manolescu, muzica nu mai e una a consonanței, ci
disonantă, dizarmonică, expresionistă precum strigătul lui Munich.
Textul este o elegie, deoarece sentimentele de tristețe și de spaimă de moarte sunt
transmise sub forma monologului liric al unui eu, care apare în ipostază fantomatică.
Poezia ,,Plumb’’ este o artă poetică, deoarece are ca temă atitudinea poetului față de
societatea burgheză artificială, dar și față de propria afectivitate.
Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive
Tema poeziei o constituie singurătatea, condiţia poetului într-o societate meschină incapabilă să-
i înţeleagă adevărata valoare şi artă. O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este
spaţiul limitat şi definit chiar din primul vers prin structura ,,sicriele de plumb’’, accentuat în
versul al treilea prin altă sintagmă ,,stam singur în cavou’’. Cele două simboluri ,,sicriu’’ şi
,,cavou’’ îl imping pe individ la izolare şi la singurătate într-un spaţiu sufocant, închis şi
apăsător. A doua imagine semnificativă este cea simbolică a ,,amorului de plumb” ce apare în
strofa a doua, unde atenția eului liric se transferă în plan interior, tonul devenind confesiv.
Metafora ,,amorul meu de plumb” sugerează ,,mineralizarea” sentimentului, apăsarea pierderii
iubirii. Imaginea sinestezică (figură de stil prin care se asociază diferite senzații din natură
diferite care dau impresia că sunt simbolul celuilalt),,dormea întors…și-am început să-l strig…”
amintește motivul folcloric al morții ca întoarcere către apus. El se asociază cu un efort disperat
al eului liric de recuperare a sentimentului. Metafora finală/Oximoron ,,și-i atârnau aripile de
plumb” pune în opoziție zborul și căderea ca pierdere definitivă a speranței.
Viziunea despre lume este sumbră, nemetafizică, în care eul liric, aflat în ipostaza însinguratului
își asumă cu luciditate tragismul.
Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului semnificative pentru ilustrarea
temei şi a viziunii despre lume
Un prim element de structură reprezentativ pentru tema singurătății și viziunea sumbră asupra
lumii este titlul, care este sintetic, format dintr-un substantiv comun, simplu, chintesența
întregului text simbolist, pragul care face trecerea de la realitate la ficțiune. Cuvântul „plumb”
devine motivul central (laitmotivul) din cauza sugestiei morții: lumea exterioară și lumea
interioară (sufletească), care sunt supuse mineralizării sub efectul metalului toxic. Semnificațiile
acestui termen se construiesc pe baza corespondențelor dintre planul subiectiv-uman și planul
obiectiv-cosmic. Simbolul se asociază cu diferite senzații tactile (răceală, greutate, duritate),
cromatice (gri) și auditive (patru consoane „grele” și o vocală închisă, sugerând căderea grea).
De asemenea, poezia este compusă din două catrene, fiecare evidenţiind câte un plan al
existenţei: unul exterior şi altul interior, sentimental. Realitatea exterioară este descrisă în prima
strofă prin cuvinte ca ,,sicriu’’ şi ,,cavou’’, simboluri ale unei lumi care îl imping pe individ la
izolare şi la singurătate într-un spaţiu sufocant, închis, apăsător. Cuvântul ,,plumb’’ este asociat
sicrielor, florilor şi coroanelor, toate acestea din urmă devenind simboluri ale morţii prin
alăturarea lor cu plumbul ,,Funerarul veştmânt’’ vine şi el să marcheze acest spaţiu aflat sub
semnul morţii, în care nu poate pătrunde decât vântul, singurul element, care sugerează mișcarea,
însă relevă și anotimpul toamna. Macabrul acestui spaţiu este sporit de scârţâitul sinistru al
coroanelor de plumb. Strofa a doua ilustrează un univers interior degradat, sugerat prin
sintagmele ,,amorul de plumb’’, ce ,,dormea întors’’, care pot simboliza atât zădărnicia
sentimentului de dragoste pe care poetul încearcă inutil să-l salveze, cât şi întoarcerea spre apus,
spre moarte. Sentimentul nu mai este posibil, pentru că aripile care înseamnă zbor, înălţare
sunt ,,de plumb’’, iar ,,florile de plumb’’, pe care ,,dormea întors amorul’’, semnifică falsa iluzie
a salvării unui sentiment condamnat pieirii. Aşa se explică ţipătul deznădăjduit al poetului (,,şi-
am început să strig’’), asociat senzaţiei de frig (,,şi era frig’’) pe care o simte priveghind în
singurătate lângă ,,mort’’, lângă amorul pierdut.
Ceea ce conferă, de asemenea, originalitate textului este simetria. Astfel, primul vers al fiecărei
strofe începe cu verbul ,,a dormi’’ la imperfect, sintagma ,,flori de plumb’’se întâlneşte în versul
al doilea din fiecare strofă, iar cuvântul ,,plumb’’apare în încă patru structuri, pe lângă
substantivele ,,sicriele’’, ,,coroanele’’, ,,amorul’’şi ,,aripile’’, simetric repartizate la sfârşitul
primului şi ultimului vers ale celor două strofe. Substantivul ,,plumb’’ ca atribut al unui regent
formează cu acesta o metaforă-simbol, cu semnificaţii identice sau apropiate, aflate în cele două
planuri ale existenţei-cel exterior şi cel interior (,,sicriele de plumb’’, ,,flori de plumb’’,
,,coroanele de plumb’’, ,,amorul de plumb’’, ,,aripile de plumb’’).
Concluzia
Prin toate aceste aspecte, poemul ,,Plumb’’ este o capodoperă a liricii bacoviene şi, în general, a
poeziei simboliste, dezvăluind o sensibilitate ieşită din comun, prin care poetul realizează o
viziune despre lume tipic simbolistă. Această viziune este evidenţiată prin tema poeziei, prin
simbolurile folosite şi printr-un imaginar poetic adecvat, toate menite să realizeze o atmosferă
specific bacoviană, reliefată prin unele elemente exterioare, transpuse apoi într-un univers
interior, afectiv, în care rezonează profund. Astfel, din îngemănarea elementelor de conţinut cu
cele de formă ia naştere un univers ficţional inedit prin sensibilitate şi prin originalitate.
Manolescu afirma că Bacovia este „singurul poet român care a coborât în infern”, recuzita care
alcătuiește imaginarul bacovian preponderent eului, justificând această idee. Ceea ce este
semnificativ este faptul că prin intermediul procedeelor simboliste, cititorul îl însoțește pe eul
liric în această călătorie în lumea tenebrelor (întunericului, obscurităților).