Plumb, de George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt –
Stam singur în cavou... și era vânt...
Și scârțâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort... și era frig...
Și-i atârnau aripile de plumb.
Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinţi tema şi viziunea
despre lume, reflectate într-un text poetic simbolist studiat din opera lui George Bacovia.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidenţierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o tipologie, într-un
curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
- prezentarea temei, reflectată în textul poetic ales, prin referire la două imagini/ idei poetice;
- sublinierea a două elemente ale textului poetic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre
lume a poetului (de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, elemente de
recurenţă, simbol central, figuri semantice – tropii, elemente de prozodie etc.);

O operă prin care se poate evidenția aspectele care să pună în lumina tema şi
viziunea despre lume a poetului simbolist George Bacovia ar putea fi poezia „Plumb”, cea
care deschide volumul de poezii cu același titlu, apărut în anul 1916, într-un moment în care
literatură română se află la o răscruce, urmând ca în perioada interbelică să dea literaturii
universale o contribuție importantă prin creațiile care doresc să pună în aplicare îndemnul
lui Eugen Lovinescu, acela de a se sincroniza cu literatură occidentală.
O trăsătură care califică poezia „Plumb” drept o poezie simbolistă este chiar
utilizarea cuvântului-simbol, pe care autorul alege să îl folosească, pe lângă a denumi
volumul şi poezia însăşi, de încă şase ori în textul poeziei de numai opt versuri. Vorbim aici
de recurența cuvântului plumb, care are valenţe semantice multiple ce îl ajută pe poet să
contureze aceea atmosferă bacoviană uşor de recunoscut şi în alte creaţii din acelaşi volum.
Corespondența trăirilor eului liric cu elementele cadrului spațial este o altă trăsătură a
poeziei „Plumb”, ce face din aceasta un manifest literar ce continuă promovarea tehnicii
baudleriene din sonetul „Corespondenţe”, considerat a fi primul manifest literar al simbolismului.
Ideile poetice întâlnite în poezia „Plumb” sunt cele care exprimă viziunea
poetului despre lume, astfel că, o lectură avizată ar putea descoperi faptul că Bacovia
structurează creația sa în așa fel încât cele două catrene să se suprapună cu două secvenţe
poetice, fiecare având în centrul atenţiei o idee poetică reprezentativă pentru lirică
bacoviană.
Secvența întâi se remarcă prin cadrul exterior, ostil, dat de contextul funerar şi
lexicul specific acestuia, însă ideea care devine subtemă cu o recurență semnificativă în
lirică bacoviană este singurătatea, evidenţiată prin adverbul „singur”, reluat nu numai în
strofă a două, într-o poziţie simetrică (simetria – o altă trăsătură simbolistă), ci şi în alte
opere literare („Lacustră”). Singurătatea este, aşa cum reiese de aici, o problematică pe care
Bacovia o integrează viziunii sale despre lume, fiind cea care declanșează stările interioare
de angoasă, amplificată de elementele exterioare („cavou”, „sicriu”, „coroane”).
Secvenţa a două este dominată de ideea pierderii cuiva drag (tema iubirii).
Aceasta face ca trăirile eului liric să fie amplificate, iar singurătatea din prima secvenţă să
fie percepută la cote şi mai înalte. Starea de angoasă, descrisă în prima secvenţă, unde se
insistă pe cadrul exterior se transformă în nevroză, exprimată prin strigătul de disperare din
versul secund al acestui catren („şi am început să-l strig”). Disconfortul se mută în planul
interior, trăirile fiind accentuate, exacerbate, singurătatea devenind disperare.
Elemente de compoziție și limbaj semnificative pentru viziunea despre lume,
reflectate în poezie „Plumb”, sunt titlul, motivele literare, imaginarul poetic şi
anticalofilismul manifestat prin limbajul simplu, fară multe figuri de stil.
 Titlul poeziei este cel care ajută la conturarea atmosferei bacoviene prin
sugestiile pe care trăsăturile metalului le aduce, începând de la culoare (ce sugerează
monotonie, cenuşiul existenţial) şi până la greutate (ca sugestie a apăsării, a greutăţii
sufleteşti) sau maleabilităţii (prin care se sugerează nu numai remodelarea cu uşurinţă a
stărilor şi trăirilor eului liric, ci şi gravitatea dată de atenuarea eventualelor sunete aşteptate
în cazul lovirii plumbului de un alt corp).
Motivele literare care pun în evidenţă viziunea despre lume în poezia „Plumb”
sunt singurătatea şi somnul, care amplifică starea interioară de nelinişte şi angoasă a eului
liric, aşa cum vedem că se întâmplă în repetarea adverbului „singur”, utilizat în poziţie
simetrică (simetria fiind o tehnică adesea utilizată în poezia simbolistă ) în cele două catrene
și care însoţeşte un verb de stare. În cazul ceilulalt motiv literar prezent şi el în ambele
strofe („dormeau sicriele”, „dormea amorul”) şi aceasta reluat într-o structură sintactică
simetrică în primul vers al fiecărei strofe, identificăm şi o nuanţă semantică suplimentară,
cuvântul utilizat sugerând, de fapt, moartea, care, în concepţia comună, în tradiţia
românească, este asimilat unui somn adânc, nu de puţine ori folosindu-se expresii ca
„somnul de veci”. În al doilea catren, ideea somnului ca moarte este amplificată prin epitetul
„întors”, care în acest context trimite cu gândul la ideea întoarcerii mortului cu faţă spre
apus sau răsărit, întâlnită la majoritatea culturilor lumii („dormea întors”).
Imaginarul poetic completează tema şi motivele literare printr-un inventar lexical
din câmpul semantic al funebrului („sicrie”, „cavou”, „coroane”, „funerar vestmânt”), toate
acestea creionând spațiul perceput ca ostil de eul liric şi care devine o sursă a obsesiei ce
creşte treptat, transformându-se în nevroză. Florile şi aripile de plumb sunt elemente care
vin să încarce suplimentar imaginea spaţiului îngust, izolat, care sugerează senzaţia de
claustrare. Deşi nu avem în textul poeziei referinţe clare, cromatica şi elementele decorului
sugerează nocturnul sau cel puţin semi-întunericul, specific poeziei simboliste, fiind un
element exterior care accentuează până la acutizare trăirile eului liric.
Anticalofilismul bacovian se intuieşte şi în poezia „Plumb”, mai ales că sunt
prezente ca figuri de stil doar epitetul și metafora, dacă putem să apreciem că lexeme ca
„flori”, „aripi” ar putea să fie metafore, care să reprezinte viaţa, respectiv zborul. Observăm
în ipostaze diferite substantivul în acuzativ cu prepoziţie „de plumb”, care, în cele şase
recurențe, este asociat unor elemente ale cadrului spaţial, sugerând metamorfoza acestora,
devenite acum toate reprezentări diferite ale aceleiaşi materii lipsite de viaţă, ceea ce, pe
lângă faptul că duce la monotonie, sugerează şi ideea de trecere în starea de nemişcare, de
împietrire, de moarte, în final. Bacovia, ca toţi ceilalţi simbolisti preferă figurilor de stil,
simbolul şi sugestia, la care adaugă o tehnică poetică ce se bazează pe simbolistică, simetria
repetitivă, ceea ce conferă textului poetic şi o cadenţă, dar şi o muzicalitate internă deosebită.
Tema și viziunea despre lume, aşa cum se reflectă ele în textul poeziei „Plumb”,
sunt definitorii pentru lirica bacoviană, care impune în critica şi istoria literară sintagma
„atmosfera bacoviană” sau „univers bacovian”, fiind ușor de recunoscut în creaţiile poetului
simbolist, mai ales prin aceea că moartea şi singurătatea, prezente în cele două catrene ale
celei mai cunoscute opere ale lui Bacovia, sunt recurente în simbolismul românesc, iar
stările, trăirile eului liric sunt duse până la exacerbare, devenind un model clasic de poezie
simbolistă. Astfel că au fost adesea apreciate ca o adevărată „ars poetica”.
În concluzie, poezia „Plumb”, de George Bacovia, este o creaţie literară de o
deosebită valoare artistică, cu o mare importanță pentru lirică bacoviană şi românească prin
tehnicile poetice utilizate, prin modalitatea inedită de abordare a tematicii şi prin
valorificarea unor cuvinte fără potenţial poetic, poetul dovedind măiestria artistică, fără a
utiliza instrumentele expresivității şi rămânând un anticalofil.