Plumb - George Bacovia Simbolism

INTRODUCERE
Poezia „Plumb” de George Bacovia a fost publicată în volumul omonim în anul
1916. Deschide volumul, exprimând intenția poetului de a face din text o emblemă a
universului său liric.

CERINTA 1
Simbolismul este un curent literar-artistic constituit în Franța la sfârșitul
secolului al XIX-lea, ca reacție la romantismul retoric și pozitivismul parnasianismului
și naturalismului. Două trăsături care fac posibilă încadrarea poeziei luate în discuție în
acest curentul literar sunt sugestia pentru exprimarea stărilor trăite și muzicalitatea
operei.
Astfel, o primă trăsătură care face posibilă încadrarea creației „Plumb” în
curentul literar menționat este simbolul. Scopul urmărit prin utilizarea acestuia este
acela de a sugera corespondențele existente între diferite elemente ale universului, între
legăturile ascunse dintre lucruri. În poezia „Plumb” regăsim cromatica, reprezentată în
mod indirect prin culoarea gri, cenușie a plumbului, precum și culoarea neagră, sugerată
prin epitetul în inversiune: „funerar vestmânt”. De asemenea, regăsim prezența
simbolului reprezentat prin cuvântul „plumb”, care devine un simbol al existenței
cenușii și al morții; este expresia împietririi definitive dintr-o provincie dezolantă. Dinu
Flămând subliniază despre acest material că: „ ... plumbul bacovian este insinuant și
amorf...”
O altă trăsătură care face posibilă încadrarea operei literare luate în discuție în
curentul literar simbolism este muzicalitatea. Este susținută de expresivitatea la nivel
fonetic, dar și de simetrie. Astfel că, la nivel fonetic, putem remarca o predominanță
consonantică, creând sonorități triste, apăsătoare, care susțin atmosfera bacoviană încă
din titlu, dar și pe parcursul textului, construit din cuvinte aglomerate de consoanele
dure: b, p, m, n, s, t. La nivel lexico-semantic regăsim intenția poetului de a recurge la
economie lingvistică, prin repetiția cuvântului „plumb” de șase ori, ceea ce contribuie la
crearea unei atmosfere apăsătoare. Cele două catrene sunt simetrice și din punctul de
vedere al semnelor de punctuatie: versul al treilea din primul catren, „Stam singur în
cavou... Și era vânt...”, și al treilea vers din al doilea cantren: „Stam singur lângă mort...
Și era frig...”, sunt simetrice din punct de vedere al punctelor de suspensie.

CERINTA 2
Tematica poeziei „Plumb” este una complexă și rezidă prin tratarea temelor
morții și a solitudinii pe două planuri existențiale, planul exterior (universul mare) și
planul interior (universul mic). Astfel, două imagini poetice sugestive în această creație
sunt corespondențele celor două planuri, respectiv atmosfera bacoviană.
Astfel, surprindem în textul poetic atitudinea eului liric, manifestată în raport cu
două realități regăsite în cele două catrene, reprezentând două planuri existențiale:
planul exterior, vizibil în primul catren, este sugerat de elemente concrete precum
„sicriele de plumb”, „flori de plumb” și „cavou”. Toate acestea crează un cadru funerar,
un spațiu al morții și un sentiment de apăsare sufletească trăit cu luciditate de eul liric.
Planul interior, prin care „melancoliile dureroase” prind glas, se dezvoltă în al doilea
catren. Versul „Dormea adânc amorul meu de plumb” constituie „axul afectiv” al
poeziei și rezumă deziluzia ultimă, pierderea definitivă a vibrației vitale: iubirea.
„Amorul de plumb” devine un „personaj” care „dormea întors”, ceea ce simbolizează
moartea definitivă.
Atmosfera bacoviană este comentată de Eugen Lovinescu, care spune că este o
„... atmosferă de copleșitoare dezolare, de toamnă, cu ploi putrede, cu arbori cangrenați,
limitată într-un peisagiu de mahala de oraș, provincial, între cimitir și abator, cu
căsuțele scufundate în noroaie eterne,... și în această atmosferă de plumb, o stare
sufletească identică..., o nimicire a vieții nu numai în formele ei spirituale, ci și
animale”. În atmosfera bacoviană, „cavoul” poate reprezenta casa, ori orașul în care
 Plumb - George Bacovia Simbolism
locuiește poetul, sau chiar mediul, lumea meschină, „dacă nu cumva si propriul corp în
care sălășluiește un suflet de plumb”,spune Ion Rotaru. În realizarea acestei atmosfere,
poetul recurge la imagini vizuale, „Dormeau adânc”, „stam singur în cavou”, și imagini
auditive, „și-am încetul să-l strig”, „scârțăiau coroanele de plumb”.

CERINTA 3
Două elemente de compoziție și de limbaj, semnificative pentru acest text poetic
sunt: titlul și figurile semantice.
Astfel, un element semnificativ este titlul, care reprezintă motivul și simbolul
central al textului, ilustrat prin substantivul comun „plumb”, prin care se face referire la
un metal greu, de culoare cenușie, care în poezie poate sugera „apăsarea sufletească,
sfâșietoare, la care este supus artistul și, în general, intelectualul aruncat de soartă într-
un oraș pustiu de provincie de pe vremuri, un târg pluvios, cu uliți murdare, ceea ce este
cazul lui Bacovia însuși”, remarcă Ion Rotaru. Chiar și la nivel fonetic, titlul transmite
o gravitate apăsătoare, cuvântul „plumb” fiind alcătuit din consoanele dure : p, l, m, b;
precum din singura vocală închisă „u”, creând senzația unui spațiu închis, limitat.
Un alt element semnificativ îl constituie figurile de stil, regăsite în număr redus,
aspect care păstrează puritatea poeziei. Chiar dacă nu sunt multe figuri de stil, acestea
contribuie la crearea atmosferei bacoviene. Poezia debutează cu o personificare,
„Dormeau adânc sicriele”, care stabilește încă de la început cadrul funerar.
Personificarea este urmată de oximoronul „flori de plumb” , care conturează și prezintă
o lume încremenită în care chiar și o floare, simbol al purității, devine element din
atmosfera funerară. Repetiția obsesivă a cuvântului „plumb” evidențiază sentimentele
de apăsare sufletească, teamă și claustrare.

CONCLUZIE
În concluzie, poezia „Plumb” este reprezentativă pentru simbolism, dezvoltând
teme specifice acestui curent literar, precum moartea și solitudinea. Simbolul principal
este plumbul, comentat de însuși George Bacovia, care își exprimă viziunea asupra
acestui material și, de asemenea, viziunea asupra creației sale: „Plumbul apasă cel mai
greu pe om. Forța lui m-a apăsat până la distrugere.”