Plumb

de George Bacovia

Tema si viziunea despre lume

George Bacovia este cel mai de seama poest simbolist roman, el autodefinindu-se ca “poet al
toamnei, al nervilor, al deznadejdii provincial”. Ca orice poet simbolist, George Bacovia tinde spre
starile de spirit vaporoase, confuze, traduse in imagini ce se pot interpreta diferit.

Poezia “Plumb” de George Bacovia deschide volumul de debut cu acelasi nume, publicat in 1916 si
poate fi considerata o sinteza a universului poetic bacovian. Arta poetica este poezia in care
poetul isi exprima conceptia despre lume si viata, despre rolul artistului si al artei sale, intr-un limbaj
care il particularizeaza.

Titlul este un simbol care exprima corespondenta dintre un element al naturii si starile
sufletesti exprimate poetic. “Plumb” este cuvantul cheie, repetandu-se obsesiv de cate trei ori in
fiecare strofa. Intreaga greutate metaforica a poeziei se sprijina pe acest cuvant care da sensul
poeziei. Avem de-a face cu o metafora-simbol larg cuprinzatoare ca putere sugestiva.

In sens denotativ, “plumbul” este un element chimic, un metal, moale, greu, maleabil, de culoare
cenusiu-inchis, rau conducator de caldura si electricitate. In sens conotativ, prin greutatea
specifica mare poate sugera apasarea sufleteasca sfasietoare la care este supus artistul intr-o lume
ostila, incapabila sa-l inteleaga…Prin culoare poate sugera monotonia si plictisul, mediu meschin,
cu false straluciri de o clipa. Topit si turnat in apa, plumbul este folosit in magie, ocultismul intrand si
el in vederile simbolistilor.

Poezia este alcatuita din doua catrene aflate in simetrie. Cele doua catrene pot fi
structurate pe doua planuri, realizandu-se corespondenta intre planul exterior (lumea
inconjuratoare)/ universul mare si planul interior(eul liric)/ universul mic.

Totul este plumb : ”sicriele de plumb” sunt cufundate in moarte, lemnul fiind inlocuit cu
plumbul, pentru a evidentia greutatea lor care faciliteaza atractia pamantului; florile, simbol al
frumusetii si gingasiei sunt alaturate oximoronic plumbului, prevestind moartea. Universul devine un
imens sicriu suprins de moarte atat pe orizontala cat si pe verticala. Starea de spirit a poetului este
echivoca, putand fi interpretata in mai multe feluri. Cavoul poate fi casa sau orasul in care locuieste
poetul; sau poate mediul, lumea meschina; daca nu cumva propriul corp in care salasluiseste un
suflet de plumb. Senzatia de neplacere, de discomfort este accentuata de imaginile tactile (aparitia
vantului) si cele auditive (“scartaiau coroanele”).
Prin simetrie, corespondentul “sicrielor de plumb” este in strofa a doua “amorul” care doarme
“intors”. Poetul il striga zadarnic in linistea sinistra si friguroasa, caci este “mort”. Aripile lui, care pot
fi si ale poetului, atarna grele, de plumb, ca ale unei pasari ranite. A avea plumb in aripi este o stare
tipic bacoviana. Neputandu-si lua zborul spre inaltimi, sufletul poetului se inchide in sine, ca intr-un
cavou, schitand cateva gesturi caudate, schematice.

In opinia mea, poezia “Plumb”, care a dat titlul unui ciclu din creatia lui George Bacovia, ar
putea figura foarte bine pe coperta intregii sale opere, elementele simboliste din text evidentiind
viziunea bacoviana.