Plumb

de George Bacovia

-argumentare-

George Bacovia este cel mai autentic poet simbolist român care prin creația sa lirică a marcat
evoluția literaturii românești făcând trecerea către modernism. Dintre volumele sale de poezie
amintim: ”Plumb”, ”Scântei galbene”, ”Cu Voi”.

Poezia Plumb face parte din volumul cu titlul omonim pe care îl și descrie fiind o artă poetică
simbolistă. Arta poetică este tipul de creație lirică în care autorul îți exprimă idei, gânduri,
sentimente și concepții referitoare: la poezie, elemente ale laboratorului poetic: teme, motive
literare, figuri de stil etc. Și la condiția omului de geniu: relația poet-nume; poet-poezie etc.
Utilizându-se un limbaj artistic expresiv.

Plumb este o artă poetică implicită care se încadrează în orientarea estetică simbolistă
deoarece sunt cultivate simbolurile, se poate identifica preferința pentru sugestie și preocuparea
pentru muzicalitate. Textul poetic cultivând sensibilitatea pură în care sunt redate emoții și
sentimente transmise prin intermediul corespondențelor: Ambiguitatea devine o trăsătură a
limbajului poetic, vagul echivoc oferind cititorului posibilitatea multiplelor interpretări.

Sursa de inspirație a poemului a fost vizita pe care George Bacovia o realizează la cavoul
Sturgeștilor în anul 1900, la Bacău fiind foarte impresionat de sicriele, coroanele și ornamentele de
Plumb care confereau interiorului o notă stranie.

Tema textului este reprezentată de condiția poetului într-o societate meschină și superficială
incapabilă să respecte adevărata artă. Această lume stranie si ostilă în care este nevoit să trăiască
poetul este conturată în text prin câteva pete de culoare care ar reprezenta proiecția universului său
lăuntric: ” Și flori de plumb, ți funerar veștmânt”.

Titlul este reprezentat de un simbol, un termen concret cu multiple semnificații monotonia

existențială, apăsarea sufletească, căderea care pot conota atât stări sufletești cât și emoții
echivotice. Este un metal de culoare gri, reprezintă diviziunea, neantul element aparținând
anorganicului ceea ce traduce lipsa de viață. Este un metal greu și semnifică apărarea sufletească.

Poezia este alcătuită din două catrene. Strofa I reprezintă cadrul în care se află poetul: un
cavou cu sicriu și flori de plumb, percepute astfel de eul liric din pricina atmosferei sumbre. Acest
spațiu al morții își extinde influența asupra naturii exterioare. Verbele la imperfect: ”dormeau”,
”stam”, ”scârțâiau” prelungesc veghea poetului si agonia naturii într-un timp infinit. Cuvântul
”cavou”, pe lângă sensul propriu are mai multe semnificații: ar putea fi camera poetului așa cum este
descrisă în poezie. Singur: poate reprezenta orașul, care într-o zi de iarnă cu ninsoare imensă, devine
un rece și intens cimitir; prin extensie, cavoul ar putea reprezenta planeta, ori chiar întreg Universul,
care este ultimul cerc al singurătății și al agoniei. Sensul echivoc al termenului constituie un element
simbolist.

Strofa a II a reprezintă veghea poetului la sicriul unei persoane iubite. Primul vers al strofei are
sensul de ”întors cu fața către apus”, adică mort și sugerează sensul de involuție a vieții, prăbușirea
în stările primare alea materiei. Poetul are în față o ipostază răsturnată a Creației divine. Chemarea
poetului: ” Și-am început să-l strig” este zadarnică, mortul din sicriu este transformat într-o pasăre cu
aripi de plumb ce nu se mai poate desprinde din încleștarea pământului.

În acest cadru morbid, poetul trăiește mai multe stări: singurătatea, frigul, semnul, și este
cuprins de sentimente: tristețea, apăsarea sufletească, pustiul, neliniștea, disperarea. Stările
sufletești vagi, nelămurite ale eului liric, transmise pe calea sugestiei, constituie un alt element
simbolist.

Primul element de expresivitate îl constituie repetiția cuvântului ”plumb” de câte trei ori în
fiecare strofă și o dată în titlu. Rimele de tonalitate închisă: ”plumb-plumb”, ”veștmânt-vânt”, ”strig-
frig” sugerează moartea: ”dormeau”, ”sicriele”, ”cavou”, ”funerar”, ”frig”, ”mort”. Rima este
îmbrățișată, ritmul iambic, iar măsura versului este de zece silabe.

Ca specie literară, poezia este o elegie cu elemente de meditație. Lirismul sugestiv al poetului
este întrerupt prin puncte de suspensie, de parcă acesta ar auzi, în curgerea mileniului, pașii
Neantului.

Se poate remarca utilizarea sinesteziei, procedeul artistic specific simbolismului, o asociere

între senzații de natură diferită. Universul este perceput sinestezic: vizual (”funerar veștmânt”, ”flori
de plumb”), tactil (”era vânt”, ”era frig” ) și auditivă (”scârțâiau”, ”am început să-l strig”).

În concluzie, opinia mea este că nu întâmplător poezia „Plumb” este prima din volumul de
debut al lui George Bacovia, căci această poezie este reprezentativă pentru toată lirica bacoviană
prin atmosfera specifică, prin corespondențe și prin exprimarea stărilor de angoasă, nevroză și
spleen.