Plumb, de George Bacovia

1) Introducere
Simbolismul este un curent literar european, apărut în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, ca reacţie la rigorile
parnasiene şi la patetismul romantic.
2) Incadrarea in curent
Lirica simbolistă cultivă simbolul, sugestia şi corespondenţele. Temele recurente sunt moartea, boala, natura
(citadină, provincială, dezolantă, supusă disoluţiei, săracă, umedă, ostilă), iubirea ca pretext pentru nevroză. Motive precum
toamna, orașul, somnul, golul, frigul, plânsul, ploaia contribuie la realizarea viziunii despre lume a poeţilor simbolişti. O
altă particularitate este preferinţa pentru stările confuze, apăsătoare: angoasa, plictisul, spleenul, nevroza, tristeţea,
melancolia gravă. Simboliştii și-au manifestat, de asemenea, preferinţa pentru trăirile sinestezice, pentru versul liber şi
pentru muzicalitate, trăsătură realizată, îndeosebi, prin utilizarea laitmotivelor şi a refrenului.
În literatura noastră, simbolismul a parcurs mai multe etape: a experienţelor, reprezentată de activitatea de
teoretician a lui Al. Macedonski, pseudosimbolistă sau a orientării condusă de Ovid Densusianu; a simbolismului exterior
reprezentată de Ion Minulescu si a simbolismului autentic marcată de lirica lui George Bacovia.
George Bacovia (pe numele adevărat, Gh. Vasiliu) este autorul unei poezii depresive, care exprimă sentimentul
morţii, al degradării, al inadaptării.
3) Elemente de compozitie(structura, titlu)
Volumul său de debut, tipărit în 1916 sub titlul Plumb, se deschide cu o poezie omonimă, o artă poetică, alcătuită din
două catrene cu rimă îmbrăţişată, ritm iambic, elegiac, şi măsura de 10 silabe.
Titlul poeziei se repetă de câte trei ori în fiecare strofă, având valoarea unui simbol şi, totodată, a unui laitmotiv ce
conferă versurilor muzicalitate. Sensul denotativ al substantivului plumb este de metal greu şi cenuşiu. În text, capătă
conotații simboliste: greutatea plumbului sugerează apăsarea sufletească, iar culoarea acestuia – tristeţea gravă, monotonia
existenţială.
4) Imagini poetice relevante pentru tema
De fiecare dată, substantivul plumb apare în poziţia unui determinant , alcătuind secvențe metaforice, de o
expresivitate deosebită: sicriele de plumb, flori de plumb, coroanele de plumb, amorul…de plumb, aripi de plumb. Secvența
flori de plumb, prezentă în al doilea vers al fiecărei strofe, contribuie la realizarea unui paralelism sintactic (de altfel, cele
două strofe se află în relaţie de simetrie) şi sugerează moartea naturii, prin transformarea vegetalului în mineral. Toate
atributele florii (viață, parfum, frumusețe) sunt anulate de cromatica sumbră, de greutatea și de duritatea unui metal. Amorul
de plumb exprimă ideea că şi dragostea devine apăsătoare într-un univers închis, un pretext pentru nevroză, iar aripi de
plumb sugerează un zbor în jos, o căderea surdă şi grea, o prăbuşire în neant. Totul are, aşadar, “culoarea cenuşie a
plumbului” (Lidia Bote).
3) Elemente de compozitie (tema, motive, imperfectul, perspectiva)
Tema generică a poeziei este moartea, sugerată de cuvinte – simbol din acelaşi câmp semantic: funerar, coroanele,
sicrielele, cavou. Substantivele sicrielele și cavou sunt, totodată, simboluri ale unui spaţiu închis, umed, strâmt, întunecat şi
rece, deci ale universului înăbuşitor. Astfel, poezia poate fi interpretată și ca artă poetică, ilustrând condiţia artistului
damnat, marginalizat, nedrept, de o lume artificială, insensibilă, ostilă.
Sunt evidente, de asemenea, motive tipic simboliste: al somnului (Dormeau adânc...) al frigului (...şi era frig), al
golului sufletesc, al solitudinii apăsătoare (Stam singur...).
Majoritatea verbelor sunt la timpul imperfect: dormeau, stam, scârţâiau, era, atârnau, acestea sugerând trăiri
continue, nesfârşite, senzaţia de încremenire, neputinţa evadării dintr-un univers închis. Acest univers apăsător se află într-o
perfectă corespondenţă cu spaţiul intim, cu sentimentul obsedant al morţii, al condamnării definitive la o existență sumbră,
izolată.
Lirismul în care se încadrează poezia Plumb este de tip subiectiv, discursul fiind o autocomunicare. Subiectivitatea
limbajului rezultă, în primul rând, de prezența mărcilor specifice eului poetic - verbe la persoana I: stam, am început, să
strig, adjectivul pronominal posesiv meu (amorul meu de plumb). Prin urmare, poezia este un monolog liric. Punctele de
suspensie, prin fragmentarea simetrică a versului al treilea din fiecare strofă, contribuie la evidenţierea senzației de
alunecare în neant. Creând tensiune lirică, punctele de suspensie sunt și o marcă a realizarea reflexivităţii limbajului.
5) Incheiere
Așadar, George Bacovia consideră acest text definitoriu pentru viziunea sa asupra unei lumi sufocante, în care
speranţa eliberării este iluzorie. Totodată, transmite o percepție sumbră asupra realității, pe care ar putea-o trăi oricine, în
împrejurări nefericite ale vieții, dacă relația cu semenii sau cu propriul sine e contaminată de trăiri bacoviene.
PLUMB –GEORGE BACOVIA

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.