”PLUMB”- GEORGE BACOVIA

Introducere + încadrare în perioadă

Universul liric bacovian cuprinde versuri ale căror elemente de compoziție creează o atmosferă
specifică, referitoare la o stare sufletească de tristețe apăsătoare prin obsesia morții și a neantului.
Poezia simbolistă ”Plumb” a apărut în fruntea volumului de debut cu același nume, în anul 1916,
fiind reprezentativă pentru lirica lui George Bacovia.

Curent literar

Opera literară se încadrează în simbolism nu doar prin temele specifice – moartea, singurătatea,
monotonia- și prin motivele literare recurente – motivul metalelor, motivul zborului icaric,
motivul culorilor-, ci și prin procedeele artistice definitorii: fragmentarismul, corespondența
dintre materie și spirit, sinestezia, paralelismul sintactic.

Tipologie

Lirismul subiectiv este conturat prin mărcile lexico-gramaticale ale prezenței eului liric,
reprezentate de verbe la persoana I singular („stam”, „am început”, „să strig”) și adjectivul
pronominal de persoana I ”meu”, ceea ce atestă încadrarea poeziei în categoria artelor poetice.

Orientare tematică

Tema centrală a textului liric este singurătatea, conturată printr-o serie de motive literare şi
asociată unor teme specifice simbolismului: moartea (temă redată prin intermediul câmpului
semantic format din cuvintele „cavou”, „sicriele”, „funerar” și „mort”), metalele rare și culorile
(nuanțele de negru și gri). Cu toate că tema singurătății fusese abordată și de romantici, la
Bacovia se remarcă o diferență majoră de viziune. Dacă în romantism, solitudinea era o opțiune a
geniului, care, constatând limitarea lumii comune, alegea să se retragă ȋn căutarea ataraxiei, în
simbolism, singuratatea nu este o formă de detașare, ci un blestem, o condamnare absurdă a
individului. Susținută de motivul morții, această temă ilustrează un univers devitalizat, în care
cele din urmă sentimente s-au pierdut.

2 versuri comentate

Secvența poetică ,,Stam singur în cavou... și era vânt...” reflectă tema operei prin numeroase
procedee artistice. Prin forma de imperfect a verbului ,,a sta” se sugerează o stare continuă,
monotonă și sufocantă, iar semantica acestuia ilustrează caracterul imobil al unui univers
împietrit. De asemenea, simbolul ,,cavoului” reia motivul morții și conturează ideea de claustrare
și devitalizare, în vreme ce imaginea tactilă ,,era vânt” surprinde răceala sufletească asociată
solitudinii și completează sinestezia din prima strofă. Utilizarea punctelor de suspensie creează
fragmentarismul, cu rol în accentuarea stărilor sufletești și a trăirilor.
Expresivitatea poeziei mai este redată și prin secvența din a doua strofă: ”Și-i atârnau aripile
de plumb”. Prin verbul la mod indicativ, timp imperfect ”atârnau” se conturează din nou o stare
de continuitate, de stagnare din care eul liric nu mai poate scăpa, iar sensul semantic al acesuia
sugerează greutatea și apăsarea sufletească interioară pe care el le resimte la vestea
imposibilității refacerii lumii întoarse. Nu doar atât, însă oximoronul ”aripile de plumb” redă
căderea inevitabilă, din care poetul nu se mai poate înălța, și nici măcar iuibirea invocată cu
diperare nu reprezintă o șansă de salvare.

Titlul

La nivel compozitțional, titlul poeziei reprezintă un laitmotiv, întrucât are 6 ocurențe în cele 8
versuri, plasate simetric în rima versului 1 și 4 din fiecare strofă și la cezura versului 2. Într-un
interviu din anul 1929 pentru revista ”Viața literară”, Bacovia spune că ”fiecărui sentiment îi
corespunde o culoare. În plumb am văzut culoarea galbenă...Plumbul ars e galben...Sufletul ars e
galben...Plumbul apasă cel mai greu pe om...”. Astfel, substantivul ”plumb” devine simbol
central prin asocierea caracteristicilor metalului cu stări sufletești tipice liricii bacoviene:
greutatea sugerează apăsarea sufletească, culoarea accentuează monotonia, trăsătura sa de a se
oxida arată distrugerea frumosului, iar toxicitatea redă lumea otrăvită de nepăsare. De asemenea,
structura fonetică a acestuia (o vocală închisă între 2 grupuri consonatice) exprimă izolarea.

Incipitul

Incipitul ”Dormeau adânc sicriele de plumb” este marcat de imperfectul verbului ”a dormi”,
care simbolizează absența trăirilor interioare și care prefigurează o lume statică, monotonă.
Substantivul ”sicriele” introduce câmpul semantic al morții (”funerar”, ”cavou”, ”coroanele”),
devenind un simbol al dispariției afectivității. Metafora ”sicriele de plumb” sugerează
imposibilitatea evadării dintr-un spațiu care înăbușă existența.

Secvențe lirice

Structural, se pot identifica două secvenţe lirice, ȋntre care se stabilește corespondenţa exterior –
interior. Strofa inițială cuprinde o serie de termeni care alcătuiesc un câmp semantic al ideii de
moarte - însă nu fizică, ci spirituală - , eul liric simțindu-se atât de însingurat, încât îi prezinta pe
cei din jur ca pe niște ființe devitalizate. Bacovia folosește sinestezii specific simboliste pentru a
contura o atmosfera sumbră atât prin imagini auditive (verbul onomatopeic „scârțâiau”), cât și
prin imagini tactile („era vânt”). Dedicată prezentării interiorității eului liric, cea de-a doua strofă
debutează prin metafora:„Dormea întors amorul meu de plumb”, care sugerează deznădejdea ce
va fi accentuată ȋn ultimul vers al poeziei: ”Și-i atârnau aripile de plumb” prin oximoronul
„aripile de plumb”. Acesta exprimă sugestiv imposibilitatea evadării, deprimarea totală și
definitivă a eului liric, care realizează că nici iubirea nu mai este o modalitate de salvare a
sufletului, așa cum era concepută de romantici.
Elemente de simetrie și opoziție

Simetria dintre cele două secvențe poetice este realizată prin paralelismul sintactic care are
menirea de a stabili corespondența dintre planul exterior si cel interior al sentimentelor.
Sugestive în redarea mesajului sunt, de asemenea, elementele de opoziție; se remarcă atȃt
oximoroanele ,,flori de plumb”și ,,aripile de plumb”, cât și contrastul dintre imobilitatea verbului
,,stam” și intensitatea, revolta ascunsă în gestul ,,și-am început să-l strig”.

Prozodia

La nivel prozodic, ritmul iambic alternează cu cel amfibrah, rima este îmbrățișată, iar măsura
versurilor este de 10 silabe.

Concluzie

În concluzie, prin atmosfera ei, prin muzicalitatea interioară, prin cromatică, prin simboluri și
sugestii, poezia ”Plumb” aduce în lirica românească sentimentul tragic al spaimei, al însingurării.
Lumea bacoviană este închisă, fără iluzia salvării; este o lume monotonă, artificială, dezolantă:
”Cât privește despre mine, am fost și rămân un poet al decadenței”.