Plumb

George Bacovia

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale

unui text poetic studiat, aparţinând lui George Bacovia.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic
studiat;
– analiza a două elemente de compoziţie şi/sau de limbaj, semnificative pentru textul
poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri
semantice, elemente de prozodie etc.).

Simbolismul, curent literar apărut în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea, marchează

sincronizarea literaturii române cu cea europeană. După câteva perioade de tatonări, după
teoretizarea sa (Al. Macedonski, „Poezia viitorului”), simbolismul românesc autentic are parte
de recunoașterea definitivă în 1916, odată cu apariția volumul „Plumb”, publicat de George
Bacovia. Volumul conține poezii ce dezvăluie temele preferate ale simboliștilor: însingurarea,
disperarea, moartea, spleenul, monotonia existenței, descompunerea lumii, condiția poetului
damnat. În același registru se încadrează și poezia „Plumb”, care dă titlul volumului, devenită
reprezentativă pentru întreaga creație bacoviană. Textul conturează ipostaza fundamentală a
eului liric bacovian – aceea de ființă însingurată/alienată, înstrăinată de sine.
Universul poetic bacovian este prin excelență unul închis, fie că înfățișează un spațiu mai
larg – târgul, fie unul limitat – odaia. Lecturile din simboliștii francezi (Mallarmé, Verlaine,
Baudelaire) l-au determinat pe Bacovia să acorde o atenție deosebită culorii, căci simbolismul
încearcă să recupereze unitatea pierdută a lumii, folosind simultan mijloacele poeziei, ale picturii
și ale muzicii: „Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urmă, m-a obsedat
galbenul, culoarea deznădejdii. De aceea ultimul volum poartă titlul ˂˂ Scântei galbene˃˃”
(G. Bacovia). În perioada interbelică, publică volumele „Cu voi”, „Poezii”, „Comedii în fond”,
iar, după război, „Stanțe burgheze”. Alexandru Macedonski l-a considerat pe George Bacovia un
adevărat „alchimist”: „Poete scump, pe frunte/ Porți mândre foi de laur/ Căci singur până
astăzi/ Din plumb făcut-ai aur”.
Poezia „Plumb” face parte din lirica simbolistă prin cultivarea unor teme și motive
specifice curentului, folosirea sugestiei, a simbolurilor și a corespondențelor, a muzicalității.
Temele poeziei (singurătatea, moartea, eșecul existențial) sunt puse în lumină prin
motive literare simboliste: sicriele, cavoul, vântul, florile funerare. Ipostaza eului liric este cea
de însingurat, poezia ilustrând condiția poetului neînțeles, inadaptat într-o societate artificială.
Printr-o suită de simboluri, sunt sugerate izolarea și disperarea poetului într-o lume în care se
simte străin și singur. Viziunea simbolistă este evidențiată prin corespondența dintre cele două
planuri ale existenței: cel exterior, în care lumea este prezentată sugestiv ca un cavou, în care
poetul se izolează, și cel interior, în care poetul este cuprins de disperare, deoarece
conștientizează imposibilitatea de a se mai salva.
Poezia este alcătuită din două secvențe poetice corespunzătoare celor două strofe. Primul
catren surprinde cadrul exterior, prin elementele din câmpul semantic al morții, ce sunt de altfel
motive literare: „sicriele”, „florile de plumb” (coroanele), „funerar veșmânt”, „cavou”. Eul liric
apare în ipostaza solitarului („stam singur în cavou”), prin imperfectul verbului „a sta”
sugerându-se că singurătatea și claustrarea sunt permanente. Epitetul „adânc”, asociat verbului
„a dormi”, sugerează că totul în jur se află în încremenire. Imaginile predominante sunt vizuale
(sicrie, flori, cavou), în finalul strofei îmbinându-se auditivul, vizualul, tactilul, în sinestezie „și
scârțăiau coroanele de plumb”; zgomotul macabru accentuează parcă liniștea cimitirului.
A doua secvență poetică pune în prim-plan cadrul interior și sentimentul de dragoste
asociat tot somnului, deci morții („dormea întors amorul meu de plumb”). Epitetul „întors”
sugerează respingerea totală, definitivă, imposibilitatea ca „amorul” să reînvie. Motivul literar al
florilor de plumb, pus în legătură cu sentimentul de iubire, evidențează falsul, artificialul, lipsa
de viață. Pe lângă ipostaza solitară („stam singur lângă mort”), apare și cea a eului liric disperat
(„am început să-l strig”), finalul strofei punând în lumină un motiv literar recurent în lirica
bacoviană – căderea. Imaginea vizuală „atârnau aripile de plumb” sugerează zborul în jos
(căderea) și, implicit, imposibilitatea eului liric de a se mai salva.
Estetica simbolistă este evidențiată prin elemente de compoziție și limbaj specifice
curentului: simbolurile și muzicalitatea.
 Cel mai important simbol, ce reprezintă și titlul poeziei, respectiv al volumului, este
cuvântul cheie „plumb”, care apare de șase ori, sugerând diferite stări și sentimente. Cromatica
(gri-cenușiu) trimite către atmosfera monotonă, mohorâtă, sumbră. Prin greutate, exprimă
apăsarea sufletească, iar zgomotul surd, imaginat prin căderea metalului, sugerează golul
existenței. Acest simbol este asociat tuturor elementelor din text: „sicriele de plumb” sunt o
sugestie a nemișcării, a încremenirii, a izolării totale; „amorul de plumb” pune în lumină răceala
sufletească, moartea oricărei stări sufletești, „florile de plumb” – falsul, artificialul, iar metafora
„aripi de plumb” evidențează căderea și imposibilitatea de a se salva. Așadar, acest simbol
central sugerează greutatea absolută ce apasă sufletul omului, precum și lipsa oricărei speranțe.
Dacă pentru alchimiști plumbul era punctul de plecare (ei urmăreau transformarea metalelor
lipsite de valoare în aur), pentru Bacovia, plumbul este punctul terminus, toate elementele
exterioare și interioare fiind asociate acestui metal. Alte substantive cu valoare de simbol sunt
„cavou” și „sicriu” – sugestii ale claustrării și ale alienării eului poetic. „Vântul”, prin
sonoritatea stridentă și sinistră, devine simbolic mesagerul morții. „Frigul” este un alt stadiu al
trecerii spre moarte, sugerând golirea de căldura vieții. Simbolismul iubirii (care în poezia
romantică salvează, înalță sufletul) este inversat: „amorul de plumb” trimite către inerție, către
golul sufletesc, sugerând dispariția oricărei forme de pasiune, golirea de orice posibilitatea de
salvare.
Muzicalitatea, o trăsătură preferată de poeții simboliști („Muzica înainte de toate”, Paul
Verlaine), este dată, în primul rând, de repetarea sintagmei-refren „stam singur [...]” (versul al
treilea al fiecărei strofe). Se creează astfel o relație de simetrie, accentuându-se sentimentul
singurătății. Simetria se realizează și prin repetarea verbului „a dormi” la începutul fiecărui
catren. Acesta evidențează motivul literar al somnului ce reprezintă anticamera morții.
Imperfectul verbului sugerează că starea de somn este permanentă, nesfârșită. Muzicalitatea este
creată și la nivel fonetic: cuvântul „plumb” cuprinde o singură vocală închisă („u”), așezată între
consoane sonore, sugerându-se astfel în spațiu închis, claustrant. Predominanța vocalelor închise
dă sentimentul golului existenței, al vidului. Tonul elegiac și muzicalitatea sunt sugerate și de
ritmul iambic, de tonalitatea verbelor la imperfect, de tonurile închise, stinse din cuvintele
„veșmânt”, „vânt”.
În concluzie, prin atmosfera muzicală, folosirea sugestiei, a simbolurilor și a
corespondențelor, prin tematica simbolistă, poezia „Plumb” ilustrează estetica simbolistă.