TESTAMENT TUDOR ARGHEZI

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,

Decât un nume adunat pe o carte.
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci,
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.

Ea e hrişovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară,

Sapa-n condei şi brazda-n călimară,
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni,
Le-am prefacut în versuri şi-n icoane.
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.

Veninul strâns l-am preschimbat în miere,

Lãsând întreagã dulcea lui putere.
Am luat ocara, și torcând ușure
Am pus-o când sã-mbie, când sã-njure,
Am luat cenușa morților din vatrã
Și am fãcut-o Dumnezeu de piatrã,
Hotar înalt, cu douã lumi pe poale,
Pãzind în piscul datoriei tale.
Întinsã leneșã pe canapea,
Domnița suferã în cartea mea.
Slova de foc și slova fãuritã
Împãrechiate-n carte se mãritã,
Ca fierul cald îmbrãțișat în clește.
Robul a scris-o, Domnul o citește,
Fãr-a cunoaște cã-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.

Poezia Testament deschide volumul de debut Cuvinte potrivite, apărut în perioada

interbelică, poezia fiind un punct de referință (titlul dat volumului evidențiază concep ția lui
Arghezi despre cuvintele folosite in textele poetice: acestea pot aparține oricărei sfere, câtă
vreme exprimă intensitatea sentimentelor.)
Astfel, arta poetică va fi creația în care autorul își exprimă concepția despre
creație și creator și despre misiunea acestora.
Se încadrează esteticii moderniste prin:
estetica urâtului,
concepțiile despre inspirație (inspirația nu este de origine divină, ci este un bun
individual),
temă, expresivitate, ambiguitate,
structură prozodică.
Titlul operei Testament, (alcătuit dintr-un substantiv comun), ilustrează conceptul
de moștenire spirituală și sugerează tema: condiția creatorului și a creației și misiunea
acestora.
Specific artei poetice este existența eului liric, a cărui prezență este marcată prin:
verbe la persoana I: nu voi lăsa, am ivit; adjective pronominale posesive la persoana I:
(străbunii) mei, (cartea) mea, dar și prin mărci la persoana a II a: verbe: să urc, aseaz-(o) si
pronume personale: (nu)-ți (voi lăsa), te (așteaptă).
Mărcile subiectivității definesc lirismul subiectiv, discursul liric luând forma unui
monolog adresat: poetul își exprimă concepțiile despre artă, adresându-se genera țiilor
următoare: fiule. Pe lângă lirism subiectiv, textul este caracterizat si prin lirism obiectiv
(persoana I plural), eul poetic devine mesager al tuturor celor care cred că trecutul definește
prezentul și viitorul.
Titlul operei ar putea sugera, de asemenea, organizarea textului poetic, din punct
de vedere al conținutului, pe trei planuri: trecutul (bătrâni, străbuni, oseminte), prezentul
(condiția poetului conștient de posibilitatea trecerii în neființă) și viitorul (generațiile
următoare: fiule).
Ideea de bază regăsită in text valorifică sacrificiul material al generațiilor
anterioare, astfel încât generațiile următoare sa beneficieze de o moștenire spirituală.
Astfel, orice carte instituie un cult al strămoșilor: oseminte, cenușa morților din
vatră, Dumnezeu de piatră, hotar înalt.
Incipitul este și el relevant în construcția temei și a viziunii autorului asupra lumii.
Ca strategie lirică, Arghezi apelează la monologul adresat, tonul poeziei fiind, prin urmare,
confesiv. Adresarea directă către un fiu simbolic – termen generic pentru urmaș - cititor sau
un alt scriitor, reliefeaza idea că in poezie există două instanțe lirice: poetul ipostaziat în
creatorul conștient de valoarea operei sale și posteritate.
Poezia se deschide cu un enunt negativ: Nu-ti voi lasa drept bunuri, după
moarte/Decât un nume adunat pe-o carte, verbul la forma negativă: nu voi lăsa și adverbul
restrictiv decât, evidențiind unicitatea produsului artistic, a bunului spiritual lăsat ca
moștenire.
În text există mai multe metafore pentru carte: treaptă (creeaza legătura între
planuri: trecut – prezent; prezent – viitor; trecut - viitor) și hrisov (urmașii prin moștenirea
spirituală, cunosc valoarea trecutului). Cartea va deveni, astfel, elementul central al poeziei,
susținând tema: condiția creatorului și a creației și misiunea acestora.
În versurile strofei a treia se va defini procesul de creație construit pe baza
motivului metamorfozei: să schimbăm.
Primele metamorfoze definesc obiectele fiecărui tip de muncă: sapă/condei;
brazdă/călimară. Procesul creației este completat de elemente ale conținutului: graiul lor cu-
ndemnuri pentru vite/cuvinte potrivite.
Din perspectiva esteticii moderniste cuvintele potrivite fac parte din orice sferă
semantică, inclusiv din cea a urâtului evidențiat prin celelalte metamorfoze: zdrențe/muguri,
icoane, veninul strâns/miere, ocară, sa-njure/vioară, bube,mucegaiuri si noroi/ frumuseți si
prețuri noi etc.
Pe lângă metamorfoze, procesul creației este definit și prin prezența verbelor și a
adjectivelor: le-am prefăcut, l-am preschimbat, am făcut-o, frământate(mii de săptămâni).
Astfel, se evidențiază o altă idée a modernismului: inspirația nu este de origine divină, ci un
bun individual cultivat doar prin muncă, efort creator.
Raportul dintre inspirație și muncă este marcat de prezența metaforelor din finalul
poeziei: Slova de foc și slova făurită/Împerecheate-n carte se mărită.
 Procesul creator este definit pe baza a două motive literare: motivul perechii
(inspirație/muncă) și al nuntirii, simbol al perfecțiunii.
Arta poetică este ilustrată în versul: Robul a scris-o/Domnul o citește pentru că
definește condiția creatorului (Robul) în relație cu cititorul (Domnul) – creația presupune, în
special, muncă și nu doar inspirație, evidențiindu-se, astfel, expresivitatea dar și
ambiguitatea.
Așadar, finalul rămâne esențial în înțelegerea crezului artistic arghezian și a viziunii
sale despre lume: poezia este o îmbinare între harul divin și meșteșug.
La nivel prozodic, textul evidențiază o altă trăsătură a modernismului: construcția
diversificată a strofelor (cinci strofe cu număr inegal de versuri), cu măsură variabilă (6-11
silabe) și rimă împerecheată.
Consider că tema creației și viziunea modernă asupra lumii se reflectă în mod
original in poezia argheziană Testament prin limbajul poetic ce se caracterizează prin
expresivitate, sugestie și plasticitate.
 .
TESTAMENT
Tudor Arghezi

INTRODUCERE
a) Context – date despre operă:
- integrare in volum: Cuvinte potrivite (1927)
- primul text din volum – valoare de artă poetică, sinteză a convingerilor
despre artă, evidențiind rolul poeziei și al creatorului;
b) ipoteză: artă poetică modernist;
c) formularea argumentelor:
- definirea artei poetice: operă în care se exprimă crezul artistic privind
definirea artei, a rolului poeziei și al creatorului;
- trăsăturile modernismului:
 estetica urătului;
 concepția despre inspirație – nu este de inspirație divină ci este un
dat propriu ființei umane;
 transfigurarea socialului in esthetic;
 tema creației;
 expresivitatea (limbaj artistic construit cu ajutorul metaforelor);
 ambiguitatea (mai multe posibilități de interpretare);
 sugestia (prin prezența ideilor-simboluri);
 structura prozodică (lipsa constrângerilor – vers alb).
CUPRINS – dezvoltarea argumentelor:
a) titlul: - testament – substantive comun;
- din punct de vedere LEXICAL:
  document în care se stipulează obținerea unor bunuri material, ca
urmare a voinței cuiva,la trecerea acestuia în neființă;
 operă tardivă a unui scriitor/artist, considerată ca ultima expresie a
concepțiilor sale estetice/literare;
- din punct de vedere METAFORIC:
 creația – moștenire spiritual pe care poetul este obligat să o lase
posterității – experiența FINALĂ;
 valoare sugestivă – prin tema condițiri creatorului, a creației și
misiunea acestora.