”Dormeau adânc sicriele de plumb, ”Dormea întors amorul meu de plumb

Și flori de plumb și funerar vestmânt - Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur în cavou… și era vânt… Stam singur lângă mort… și era frig…
Și scârțâiau coroanele de plumb.” Și-i atârnau aripile de plumb.”

Plumb

de George Bacovia

Simbolism

1. Context

Poezia „Plumb” apare în anul 1916, în volumul cu același titlu. Așezarea privilegiată, în
fruntea volumului, îi conferă caracterul de text programatic, deoarece descrie direcțiile de
semnificație și interpretare a întregului volum, prin conturarea unui univers unic, în care
predomină obsesia morții.

2. Încadrarea în simbolism (evidențierea a 2 imagini reprezentative pentru trăsăturile

curentului)

Lirica bacoviană corespunde vizunii estetice simboliste, simbolismul fiind un curent literar ce
apare în Franța, și care promovează necesitatea unei înnoiri a poeziei, prin raportarea la
retorismul romantic și la impersonalitatea poeziei parnasiene.

Poezia „Plumb” se încadrează în simbolism prin temă și motive specifice, care creează stări
de angoasă, sentimente neclare, confuze, transmise cu ajutorul sugestiei. De asemenea, întâlnim
corespondențele care se stabilesc între lumea exterioară și cea interioară, poetică, între materie și
spirit. Recurența simbolului, crearea unui univers sinestezic, conturează imaginea unei lumi
aflate în agonie.

Întâlnită în poezia bacoviană, sinestezia presupune o aglomerare de sugestii vizuale, auditive,

olfactive sau motorii, care au rolul de a amplifica trăirile eului poetic. Raportându-ne la „Plumb”,
putem identifica prezența mai multor imagini senzoriale care intensifică cadrul sinistru. Deși
vântul sugerează mișcare, deci viață, aici produce efecte reci ale morții, subliniate prin imaginea
auditivă „scârțâiau coroanele de plumb”.

Poeții simboliști caută armonia muzicală, nu numai în ritmuri și rime perfecte, ci și în

repetarea obsesivă a unor cuvinte așezate în poziții sintactice simetrice, prin intermediul
paralelismului sintactic. Astfel, putem identifica simetrie când vine vorba de cum sunt structurate
cele două strofe: ambele încep cu verbul „a dormi” la imperfect însoțit de un epitet, („adânc”,
„întors”) și se termină în cuvântul „plumb”. Florile de plumb sunt întâlnite în al doilea vers din
fiecare strofă, precum se repetă și imaginea vizuala „stam singur” în versul al treilea
corespondent fiecărui catren. Paralelismul sintactic așază față în față cele două planuri, exterior
și interior eului poetic, întărind contrastele dintre acestea și puterea de sugestie a simbolului
„plumb”.

3. Tema și motivele

Tema este dată de condiția poetului aflat într-o societate meschină, ostilă, care îi împiedică
devenirea și afirmarea poetică. În acest sens, se conturează o altă temă, cea a morții, susținută
prin motive sugestive în înțelegerea viziunii poetice, lipsite de perspectivă metafizică. Aceste
motive – „amorul”, „tristețea”, „singurătatea” - ajută la reliefarea ideii esențiale de alunecare
inevitabilă spre moarte și la crearea unei atmosfere dezolante.

4. Elemente de structură si compoziție (Titlul + Lirismul + Structura)

Titlul poeziei este redat de simbolul „plumb”, care, prin greutatea specifică a materialului,
sugerează ideea de apăsare sufletească, de prăbușire interioară, de angoasă. Culoarea sa gri-
albăstruie indică închiderea într-un univers cenușiu, monoton, fără posibilitate de evadare.
Plumbul, fiind un metal toxic, evocă lipsa de viață, conturând tema morții. La nivel fonetic, titlul
poeziei cuprinde o vocala închisă de doua consoane, ceea ce intensifică sentimentul de limitare și
izolare.

Lirismul poeziei este unul subiectiv, dat de folosirea persoanei I („stam singur”, am început
să strig”) și indus de utilizarea adjectivului pronominal posesiv „meu”, care ilustrează stările și
trăirile eului poetic raportate la planul lumii exterioare, dar și al celei exterioare.

Compozițional, poezia este structurată în două catrene și două secvențe lirice care corespund
celor 2 planuri: unul al lumii exterioare, creionată simbolic de „cavou” sau cimitir, și cel al lumii
interioare, conturată prin moartea amorului.

5. Imaginarul poetic (strofele comentate) + procedee artistice + 2 secvențe temă

Strofa întâi a poeziei surprinde un cadru închis, apăsător și sufocant sugerat de „cavou”.
Acesta face referire la lumea exterioară, la societatea rece și artificială care provoacă în sufletul
eului liric un sentiment de claustrare, evocând de altfel tema principală a poeziei. Repetarea
cuvântului „plumb” conturează ideea de greutate sufletească, amplificată de singurătatea
absolută a eului poetic într-o lume limitată, fără aspirații și din care nu poate evada. Prin
folosirea elementelor funerare, precum: „sicriele de plumb”, ”funerar vestmânt”, „flori de
plumb”, „coroanele de plumb”, este invocată, în plan secundar, tema morții, sugerată și prin
folosirea verbului „dormeau” în incipit, moartea fiind în esență un somn veșnic. Folosirea
imperfectului desemnează o acțiune începută si neterminată, deci un trecut nedeterminat și o
suferință continuă, conturându-se altfel motivul singurătății sufocante.

Simbolul „plumb” invadează toate câmpurile lexicale și creionează o atmosferă sumbră, o

lume a eului liric care este marcată de nuanțe cenușii. Prin prezența imaginilor cromatice
sinestezice, care subliniază nuanțe de gri și negru, este insuflată cititorului senzația de întuneric
absolut și este introdusă ideea mineralizării, a trecerii în lumea anorganică. Florile capătă o
valoare opusă frumuseții romantice, iar vântul produce un disconfort funebru. Putem observa
cum elementele din jur rezonează cu durerea eului poetic, fapt evidențiat de imaginea „scârțâiau
coroanele de plumb”.

Spre deosebire de prima strofă, a doua prezintă realitatea interioară, tragicul existențial
generat de moartea amorului. Adjectivul „întors” insinuează faptul că amorul este întors cu fața
spre moarte, că este îndepărtat de atingerea eului liric, fiind pusă în evidență tema morții. Acesta
privește lipsa afecțiunii ca un spectator al unei scene macabre. Sinestezia strigătului, subliniată
prin imaginea auditiva „am început sa-l strig”, conturează atât dorința disperată, cât și
imposibilitatea eului poetic de a părăsi starea de tristețe, de angoasă, fiind condiționat de natura
mediului în care se află. Repetarea cuvintelor „stam singur” în corespondență cu prima strofă
întărește starea de solitudine deprimantă resimțită de eul liric, accentuată de prezența sinestezică
a frigului, ce redă senzația de pustietate sufletească, de răcire produsă de moarte. „Aripile de
plumb” sunt un simbol ce relevă inabilitatea iubirii de a reveni în ființă, căci înălțarea este
limitată de greutatea plumbului. Identificăm o sinestezie a mișcării, plumbul întărind ideea de
descendență și în final, de mineralizare. Încercarea de „ridicare” a sufletului din cenușiul
desăvârșit este inutilă, căci lumea interioară a eului poetic este prăbușită.

6. Concluzie

În concluzie, prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a

corespondențelor, este zugrăvită starea de angoasă și tema morții, poezia „Plumb”, scrisă de
George Bacovia, încadrându-se în estetica simbolistă.