Poezia ,,Plumb” deschide volumul de debut al poetului George Bacovia, care poartă
același nume, apărut în 1916.
       Opera ,,Plumb” se incadreaza in simbolism, in cadrul acestuia regasindu-se trăsături
definitorii ale acestui curent. O primă trăsătură definitorie a curentului este cultivarea
simbolului. Plumbul, care deservește ca simbolul central al operei, este o metafora sugerand
moartea, dar si o multitudine de alte sentimente negative, asociate caracteristicilor metalului.
Culoarea acestuia, gri sugerează monotonia si lipsa de viata. Poetul afirmă că imaginea
metalului se asociază, în viziunea sa, cu galbenul și implicit cu suferința „plumbul ars este
galben…sufletul ars este galben”. Fiind un metal, acesta transmite apasare prin greutatea
sa, iar faptul ca prin încălzire, plumbul devine maleabil creionează stări de oscilație,
caracterizate de nesiguranță și confuzie. Un alt simbol valorificat în poezie este cavoul.
Acesta reprezinta lumea exteriora, resimtita ca o cusca, un loc care înseamnă captivitate su
claustrare. De asemenea, amorul este utilizat ca și simbolul sufletului, asociat mortului și
transmite sentimente reci și negative. O alta trasatura specifica simbolismului este cultivarea
corespondenței. Acesta susține legatura dintre cele două planuri, cel exterior creionat de
prima strofa si cel interior, regasit in a doua strofa. Planul exterior surprinde lumea
înconjurătoare și este reliefat prin multitudinea de cuvinte din sfera semantica a morții:
„sicrie”, „cavou”, „funerar”. De asemenea, în structurile „flori de plumb” și „coroanele de
plumb„, flori și coroane devin insemne ale mortii prin asocierea cu plumbul. Planul interior,
sustinut de a doua strofa, prezinta ca element central amorul mort, simbol al sufletului. Omul
conștientizează apropierea morții și încearcă o ultima forma de salvare prin strigat „am
început să-l strig”. Gestul arată atat disperarea resimtita de fiinta, cat și nevoia de salvare a
propriului suflet. De asemenea, versul cheie „Dormea întors amorul meu de plumb”
prefigureaza moartea și susține somnul zbuciumat și agitat al ființei, care înțelege ca
moartea e iminenta. 
       Tema operei este una simbolista, regasita des în poeziile bacoviene, surprinzand
singuratatea văzută ca un presentiment al morții. Fiinta umana presimte venirea inevitabilă a
morții, ceea ce îi amplifica sentimentele de nesiguranță și disperare. O prima idee poetică
reprezentativă temei este singuratatea în raport cu lumea exterioară. Aceasta este sugerată
de secvența „Stam singur în cavou…și era vint…”, cavoul fiind elementul central ce defineste
lumea exterioară. La nivel simbolic este definită relații ratata a ființei cu lumea exterioară,
acesta simțindu-se prizonier intr-o lume caracterizată ca fiind neprimitoare și apăsătoare prin
apel la de elemente mortuare precum: „sicriele de plumb” și „ funerar vestmant”. Ambele
structuri surprind anularea frumosului și a vieții prin asocierea cu sentimentul morții și
greutatea plumbului. Imaginea auditiva „Si scârțâiau coroanele de plumb.” sugerează sunetul
nefiresc și iritant al coroanelor, care accentueaza sentimentele negative cu privire la lumea
exterioară  și care o fac aproape insuportabila. Acest lucru îi induce un sentiment profund de
tristețe interioară: „Stam singur…” și conturează starea permanentă a acestui sentiment. O
alta idee poetică reprezentativă este singuratatea în raport cu lumea interioară. Omul este
acaparat de suferința determinată de pierderea sinelui dar și de greutatea și apasare
sentimentului morții care se apropie. Ideea poetică e sugerată de secvența: „Stam singur
lângă mort… și era frig…”, care prin termenul „mort” reia imaginea amorului din primul vers și
simbolizeaza portretul sufletului omului, un suflet rece, care nu mai are capabilitatea de a
simți nicio urma de caldura. Acest sentiment susține înstrăinarea de propria persoana și
răceala lăsată în urmat de pierderea sinelui, un proces treptat și plin de singuratate. Mai
mult: „era frig” susține apropierea inevitabilă a sfarsitului.
       Un element de structura relevant ce se regaseste in „Plumb” este reprezentat de relația
de simetrie opozitie. Aceasta este specifica poeziei simboliste și evidențiază un echilibru
compozițional între cuvinte din cele doua strofe. In poezie se remarca simetria cuvantului
cheie plumb care marchează rima exterioară, apărut ca ultim cuvânt în opera. Poziția
simetrică prezenta in versul al doilea al fiecărei strofe al secventei: „flori de plumb„ ilustrează
atributul unui element din lumea exterioară, flori care asociate cu cuvantul plumb devin
însemne ale morții. De asemenea, paralelismul sintactic din versul al treilea al fiecărei strofe
reprezentat de cele doua propozitii principale, prima cu subiectul inclus, iar cealalt cu un verb
impersonal sugerează în mod vizibil relația dintre doua planuri. Inițial, prima propozitie
sugerează existența unui subiect, chiar dacă acesta este ascuns, mai apoi următoarea
propoziție anuland total orice urmă de existență, subiectul transformându-se într-unul
impersonal, dispărut. În schimb, opoziția este sugerată la nivel morfologic prin verbele
dormeau la plural, care fac referire la planul exterior și dormea la singular, care face referire
la planul interior, din primul vers al celor doua strofe. Acestea arată opoziția dintre ființă și
lume, o stare care este în concordanță. Un alt element de structura relevant ce se regaseste
in „Plumb” sunt figurile semantice. Acestea se regasesc într-o multitudine de figuri de stil și
imagini artistice presărate de-a lungul poeziei precum metafora: „aripile de plumb” care
sugerează greutatea și apasarea resimtita de sufletul singur și greu . Aripile sunt simbolul
libertății și al zborului, semnificație care este anulata prin asocierea cu plumbul, sugerand
astfel greutatea și apasarea resimțite de ființa, parcă blocat și cu sufletul captiv, fără vreo
șanse de scăpare. De asemenea, epitetul: „Dormea întors” face referire la amorul de plumb,
sufletul gol si rece al persoanei. Acesta este adormit, fără sentimente, pustiit, iar poziția sa,
intoarsa sugerează sentimentul morții, doar cei decedați fiind asezati cu capul invers, spre
apus. Personificarea: „Dormeau sicriele” creionează tabloul morții, aceste elemente mortuare
fiind tăcute și asteptand parca, pregatite, ca moartea sa ajunga.
Poezia „Plumb” este o poezie prin intermediul căreia George Bacovia își exprima
viziunea singuratica si rece asupra lumii in care acesta trăiește.