PARTICULARITĂȚILE TEXTULUI ,,ULTIMA NOAPTE..

,,- CAMIL PETRESCU

Romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” apare in anul 1930, prezentand o
noua etapa a esteticii literare, Camil Petrescu valorificand modelul lui Marcel Proust cu trimiteri la
modernitate si subiectivism.

Ca formula estetica, romanul se inscrie in modernism, curent ce trimite catre exprimarea

directa a gandurilor si sentimentelor. O prima trasatura care sa ateste incadrarea in modernism este
autenticitatea romanului. Aceasta este oferita de perspectiva narativa subiectiva, dupa cum afirma si
autorul: „Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele...Eu nu
pot vorbi onest decat la persoana I”. Astfel, prin prisma naratorului personaj Stefan Ghoerghidiu se
realizeaza medierea intre cititor si celelalte personaje si relatarea a doua subiecte ce marcheaza
existenta lui Ghoerghidiu: iubirea si razboiul. Din perspectiva iubirii, este prezentata dragostea ca
„istorie a esecului”. Astfel, drama interioara a lui Stefan ivita din pricina geloziei sale si a
incertitudinilor cu privire la infidelitatea sotiei sale Ela duce in cele din urma la destramarea casniciei.
Aceasta experienta este intrecuta insa de drama umanitatii, traita de catre protagonist pe front,
moment in care realizeaza ca ororile vazute pe campul de lupta intrec orice suferinta pe plan
sentimental. Romanul dezvoltă si politica incertitudinii, debutând cu afirmatia lui Ghoerghidiu ce
denota vizibile incertitudini: „Eram insurat de vreo doi ani si jumatate cu o colega de la universitate
si banuiam ca ma inseala”. Conflictul interior evolueaza insa pe parcursul romanului, odata cu
incercarile continue ale barbatului de a dovedi infidelitatea sotiei. Cu toate ca acest fapt este dovedit
intr-o oarecare masura de aparitia scrisorii anonime, romanul se incheie in aceeasi nota de
incertitudine: „Dar daca e nevinovata....Daca am facut din nou o serie gresita de supozitii? Am
obosit, mi-e indifernet chiar daca e nevinovata”. O altă trăsătură este oferită de carcterul confesiv.
Romanul modern este de analiză psihologică, personajul creat de autor fiind un intellectual cu
vizibile probleme de conștiință concentrate în conflictul de natură interioară. Zbuciumul sufletesc a
lui Ghiorghidiu este generat de iubire și orgoliu.

Tema romanului este iubirea vazuta ca forma de suferinta si esec. Desi la inceput relatia ce
domina viata celor doi protagonisti este una inegalabila, gelozia si schimbarile pe diferite planuri duc
la degradarea ei. Problematica iubirii apare inca din discutia de la popota din incipitul romanului. O
prima secventa care sa ilustreze tema este momentul mostenirii de catre Stefan a averii unchiului
sau Tache. Atrasa de viata burgheza, Ela se conformeaza moralei acesteia , iubirea pentru Stefan
intrand intr-un soi de conformism conjugal. Gelozia lui Stefan devine macinatoare, lucru care il
afecteaza tot mai mult din punct de vedere psihic si il indeparteaza tot mai mult de sotia sa: „Viata
mi-a devenit curand o tortura continua. Stiam ca nu mai pot trai fara ea”. O a doua secventa este cea
in care Stefan, intors de pe front, e inca marcat de cele vazute si de drama umanitatii, moment in
care realizeaza ca problemele sale sentimentale nu au nicio valoare in raport cu problemele
omenirii. De asemenea, acesta nu isi mai vede sotia la fel de atragatoare ca la inceput. Momentul
sosirii unei scrisori anonime care o acuza pe Ela de infidelitate amplifica aceasta atitudine, moment
in care Stefan decide sa puna capat casniciei sale: „-Asculta, fata draga, ce-ai zice tu daca ne-am
desparti?”. Ela incearca sa il opreasca pe Stefan de la aceasta decizie, insa fara succes: „Alta avalansa
de intrebari gemute si protestari scancite”, iar acesta este marcat acum de cat putea insemna
aceasta relatie pentru el: „Ma gandesc halucinat ca as fi fost in stare sa ucid pentru femeia asta”.
 Un prim element de structura relevant este titlul. Titlul romanului este unul metaforic,
acesta prezentand prin cele două numerale limitele experiențelor trăite. Astfel, finalul calmului
relației este sugerat prin metafora ce constituie prima parte a titlului ,,ultima noapte de dragoste,, ,
începutul zbuciumului sufletesc definit ca război interior, este redat prin partea a doua a titlului și
marcat prin numeralul cu valoare adjectivală ,,întâia,,. Titlul concentrează cele două experiențe
limită pe care le trăiește personajul: iubirea și războiul. Un alt element de structura relevant este
relatia dintre incipit si final. Intre cele doua exista atat o relatie de similitudine, cat si de opozitie. Cea
de similitudine este data situarea actiunii in planul prezent, atat in incipit: „In preajma anului
1916...la fortificarea vaii Prahovei dintre Busteni si Predeal”, cat si in final: „Plecarea mea la
Bucuresti este inevitabila”. Relatia de opozitie dintre cele doua este redata de atitudinea lui Stefan
fata de casnicie. La inceputul romanului, Stefan este marcat de nevoia naturala de afectiune si
dragoste si de gelozia coplesitoare la semnele de infidelitate din partea nevestei, pe cand in final,
acesta este indiferent, devenind un personaj maturizat de experienta razboiului.

In incheiere, romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman
modern datorita autenticitatii sale, ce ilustreaza in de-aproape experienta iubirii si a razboiului,
transformand-o pe cea din urma intr-o experienta de ordin initiatic pentru protagionist.