Genul liric cuprinde operele literare în care autorul își exprimă gândurile, ideile

și sentimentele prin intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea și

transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aluzive si asociative, creând
un univers de mare forță de sugestie care se adresează sensibilității cititorului.
Este, din acest motiv, genul literar al discursului subiectiv, exprimând
sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei,
discursul genului liric este la persoana I, dar este folosită și persoana a II-a.
Opera lirică poate fi cultă (are autor cunoscut sau are originalitate) sau populară
(are caracter anonim, colectiv, oral).

Lirismul este o tonalitate, un registru artistic, care pune accentul pe expresia

poetică și elevată a sentimentelor personale, a pasiunii.

Cuvântul liric iși are originea în cuvântul liră, instrument muzical cu coarde,
care este considerat atributul lui Apollo, inventatorul său legendar, dar și al lui
Orfeu, sau Erato, muza antică a poeziei lirice și erotice reprezentată ca fiind
încoronată cu trandafiri și mirt și purtând o liră în mâna dreaptă. Poeziile se
recitau într-un cadru formal, pe monodiile ce răsunau din lira artistului erudit.
Ritmul nu constituia o speculație matematică, ci se desprindea din metrica
versului, și astfel piciorul metric al acestuia genera gruparea ritmica ce putea fi
alcătuită din 2,4,8 timpi (piric, spondeu, dactil, anapest etc.) sau din 3,6,9
timpi (iamb, troheu, tribrah etc.)