Plumb

George Bacovia a fost un scriitor roman format la scoala simbolismului literar

francez.Acesta este considerat a fi cel mai mare reprezentant al simbolismului
romanesc.
Simbolsimul este un curent literar aparut in Franta in jurul anului 1880 ca
reactie impotriva parnasianismului si a romantismului retoric.Poezia
simbolista se opune declamatiei,falsei sensibilitati ori descrierii
obiective,cautand,prin intermediul simbolurilor,idea pura.
Arta poetica defineste un ansamblu de trasaturi ce compun conceptia artistica
a unui scriitor despre lume,viata,univers,conditia omului in lume,precum si
menirea artistului si rolul creatiei sale,realizate intr-un limbaj si o tehnica
artistica proprie,care-l particularizeaza in intreaga literatura nationala.
Poezia „Plumb” a aparut in anul 1916 in deschiderea volumului cu acelasi
nume,care marcheaza debutul lui Bacovia in lumea literara.Poezia apartine
simbolismului prin corespondenta dintre cuvinte si elemente din natura,dar si
prin muzicalitatea versurilor.
Din punct de vedere compozitional,poezia este structurata in doua strofe
formate de in catrene.Poezia exprima starea de tristete,de melancolie,de
izolare a poetului,care se simte insingurat in lume.

Prima strofa sugereaza simbolic spatiul inchis,sufocant,apasator,in care

traieste poetul,ce poate fi camera,mediul,propriul suflet,societatea.Repetarea
simetrica a simbolului „plumb” plasat ca rima la primul si ultimul vers al
strofei intai poate sugera apasarea sufleteasca,neputinta poetului de evada
din lumea stresanta.
A doua strofa a poeziei sugereaza planul interior,prin sentimentul de
iubire(„amorul meu”),care „dormea intors” sugerand disperarea poetului si
faptul ca in acesta poeziei dragostea nu este inaltatoare,ci dimptoriva,este
rece(„frig”) si fara nici un fel de perspective de implinire(„atarnau aripile de
plumb”).

Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii

si artificiala,conditie determinata de doua coordonate esentiale,iubirea si
moartea.
O imagine semnificativa privind tema poeziei este cadrul spatial
inchis,apasator,sufocant,in care eul liric se simte claustrat:”Stam singur in
cavou...”.Cavoul este un simbol pentru universul exterior care provoaca o
stare de angoasa din cauza sugestiei greutatii plumbului.Acest cadru este
descris cu ajutorul epitetelor metaforice:”sicriele de plumb”,”flori de
plumb”,funerar vestmant,”coroanele de plumb” si este un spatiu
claustrofobic,un spatiu limitat.
Ideea ca optimismul este anulat total impreuna cu iubirea si afectivitatea este
simitita in momentul disparitiei:”Dormea intors amorul meu de
plumb”.Incercarea de salvare este iluzorie,strigatul eului liric fiind unul
zadarnic:”SI-am inceput sa-l strig...”.Dorinta de evadare si de inaltare produsa
de sentimentul de iubire este si ea contaminata de atmosfera
generala,”aripile de plumb” sugerand, de fapt , o cadere surda si grea,adica
moartea.