Sunteți pe pagina 1din 4

Comentariu literar - poezia Lacul de Mihai Eminescu

Mihai Eminescu, supranumit Luceafarul poeziei romanesti, face parte din generatia marilor clasici alaturi de Ion Creanga, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale grupati de Titu Maiorescu la cenaclul literar Junimea care a functionat la Iasi si apoi la Bucuresti. El a trait intre anii 1850-1889 si a debutat in anul 1866, cu poezia La mormantul lui Aron Pumnul scrisa la moartea profesorului sau de limba romana. Temele favorite ale poetului sunt: timpul, natura, istoria nationala si dragostea. Printre cele mai importante poezii enumeram: Luceafarul, Scrisorile (V), Mai am un singur dor, Seara pe deal, Revedere, Glossa, etc. Poezia Lacul a fost publicata la 1 septembrie 1876 in revista Convorbiri literare. Ea apartine genului liric in care predomina exprimarea unor stari sau a unor sentimente ale eului liric. Tema poeziei este dorinta arzatoare a indragostitului de implinire a iubirii ce ramane doar un vis neimplinit. Eminescu imagineaza in poezia Lacul o intalnire cu fiinta iubita care este pentru el unica si ideala. Prima strofa a poeziei prezinta o imagine feerica a lacului incarcat cu flori de nufar. Lacul apare apoi personificat si vibreaza impreuna cu poetul. Strofa a doua cuprinde motivul asteptarii, infatisat insa ca posibilitate. Tot ca posibilitate este prezentat si gestul tandru al imbratisarii. Apoi este marcata prezenta fiintei iubite. Prezenta fiintei iubite este marcata prin pronumele personal ea, care sugereaza o iubire ideala. Strofele a III-a si a IV-a cuprind visul de iubire al poetului, generat de starea de asteptare si de singuratate. Poetul isi imagineaza un anumit scenariu al implinirii visului de iubire avand senzatia de ireal, de vis. In strofa a V-a visul ia sfarsit, iar eul liric se trezeste la o realitate trista si dureroasa, deoarece totul a fost in zadar. Poetul dezamagit, trist si singur ramane in acelasi decor, dar mai putin dinamic si luxuriant. Imaginea cadrului natural in care are loc intalnirea dintre cei doi indragostiti este realizata prin epitetele cromatice lacul albastru, nuferi galbeni, care realizeaza imagini vizuale ce sugereaza armonie, limpezime, claritate, seninatate, lacul fiind asemenea unei oglinzi in care urmeaza sa se reflecte atat lumea exterioara, cat si cea interioara. Folosirea personificarii:Tresarind in cercuri albe/El cutremura o barca face ca lacul sa vibreze impreuna cu poetul prin preluarea zbuciumului sau sufletesc. Trairile interioare ale indragostitului sunt surprinse in diferite momente: al asteptarii, al visului, si al trezirii la realitate. Prin repetitiile: Parc-ascult si parc-astept, autorul sugereaza motivul asteptarii.

Pentru a prezenta motivul asteptarii poetul foloseste verbe la modul conjunctiv: Ea din trestii sa rasara/ Si sa-mi cada lin pe piept. Senzatia de ireal, de vis este reliefata prin folosirea verbelor la modul conjunctiv: sa sarim, sa scap, sa scape, sa plutim, sune. iar imaginile vizuale se impletesc cu cele auditive care sunt realizate prin metafore si epitete, care sugereaza un sunet lin, domol. Epitetul personificator in inversiune: blandei lune - sugereaza o imagine vizuala. De asemeni sunt folosite metafore cu rol personificator: inganati de glas de ape, vantu-n trestii lin fosneasca, unduioasa apa sune, prin care evidentiaza armonia intregii naturi. Epitetul: singuratic, verbele: suspin, sufar, prezinta sfarsitul visului. Trezirea din vis la realitate se face grafic prin prezenta punctelor de suspensie. Imaginea vizuala din final lacul cel albastru/Incarcat cu flori de nufar reia simetric, cu mici modificari, pe cea din prima strofa si nu mai are stralucirea si consistenta cromatica a celei dintai, ea sugerand tristetea apasatoare din sufletul indragostitului. Dispunerea modurilor verbale indicativ prezent la inceputul si sfarsitul poeziei si conjunctiv prezent in strofa a II-a, a III-a si a IV-a delimiteaza realitatea de starea de visare. Muzicalitatea interioara a versurilor este realizata prin aliteratii care contin repetarea silabei sa ( sa sarim), a consoanei s (sa-mi scape) si asonante care sunt realizate prin accentuarea vocalei a: unduioasa apa, galben si incarca. Armonia versurilor este realizata de ritmul trohaic, rima de tip abcb, in care rimeaza numai versurile al doilea si al patrulea si masura de 8 silabe. Armonia poeziei sugereaza armonia intregii naturi care diminueaza tristetea si singuratatea eului liric.

Referat "Izvorul noptii" de Lucian Blaga Apartenenta operei Ia genul liric, specia literara idila. "Frumoaso,/ti-s ochii-asa de negri nct seara/cnd stau culcat cu capu-n poala ta/mi pare,/ca ochii tai, adncii, sunt izvorul/din care tainic curge noaptea peste vai/si peste munti si peste sesuri,/acoperind pamntul/c-o mare de-ntuneric./Asa-s de negri ochii tai/lumina mea." Lucian Blaga (1895-1961), s-a nascut n satul Lancram din judetul Alba, sat ce poarta-n nume "sunetele lacrimei". Copilaria sa a stat, dupa cum el nsusi marturiseste, sub semnul unei fabuloase absente a cuvntului", deoarece viitorul poet nu a vorbit pna la vrsta de 4 ani, fiind "mut ca o lebada". Blaga este un poet interiorizat, cu sufletul prea plin de trairu profunde: "Eu cred ca sufeream de prea mult suflet". "Idila este o specie a liricii erotice [de dragoste] in care este ilustrata viata si dragostea, manifestate n mijlocul naturii, ntr-o forma optimista sau idealizata". Idila "Izvorul noptii" de Lucian Blaga face parte din volumul de debut intitulat sugestiv "Poemele luminii", din 1919. In conceptia lui Lucian Blaga, iubirea este singura cale de patrundere n misterele lumii, de cunoastere a tainelor universului. Unul dintre principalele sinonime ale "luminii", metafora revelatorie centrala a volumului, este cunoasterea. Titlul poeziei sugereaza fascinatia ochilor negri ai iubitei, care sunt numiti printr-o metafora revelatorie, "izvorul noptii", semnificnd originea - "izvorul" - sentimentului de iubire, ce capata proportii cosmice, prin cuvntul "noapte". Poezia "Izvorul noptii" este un scurt, dar profund omagiu adus frumusetii iubitei, exprimat ntr-un ton solemn si plin de fiori. Structura, semnificatii, limbaj artistic. Poezia este alcatuita dintr-o fraza ampla, care contine o afirmatie constatativa si admirativa pentru frumusetea ochilor iubitei si o propozitie dezvoltata, ca o concluzie emotionanta, naltnd dragostea la apogeu. Poezia ncepe printr-o invocatie cu ncarcatura afectiva, sugernd admiratia poetului fata de fiinta draga. Vocativul "Frumoaso" ilustreaza, concis si sintetic, perfectiunea fizica a iubitei, nsumnd toate trasaturile fizice si morale ale fetei dragi. Cuvntul "ochii" se constituie n cuvnt-cheie al poeziei si apare de trei ori, sugernd intensitatea sentimentului de admiratie si extazul poetic. Aceeasi semnificatie o au si metaforele "izvorul" si "o mare de-ntuneric". Momentul n care este imaginat cuplul este al nserarii, gesturile sunt tandre, idilice, iar adresarea este directa, constatativa si plina de admiratie: "Frumoaso, / ti-s ochii-asa de negri nct seara / cnd stau culcat cu capu-n poala ta". Pozitia cuplului predispune la visare, la meditatia premergatoare starii de extaz de care este cuprins poetul atunci cnd priveste n ochii fermecatori ai iubitei. Negrul intens al ochilor iubitei semnifica unul din marile mistere ale universului, ntruct se identifica aici cu emotionantul cadru nocturn care acopera vaile, muntii, sesurile, ntreg pamntul, ca o taina fascinanta: "ochii tai, adncii, sunt izvorul / din care tainic curge noaptea peste vai / si peste munti si peste sesuri, / acoperind pamntul /c-o mare de-ntuneric". Negrul dens al ochilor este sugerat de superlativul absolut exprimat prin formula adverbiala "asa de", alaturat adjectivului "negri" si de opozitia simpla "adncii", un adjectiv substantivizat, care amplifica profunzimea sentimentului de dragoste. Epitetul adverbial "tainic" care exprima trasatura verbului "curge", ca si metafora "o mare de-ntuneric" evidentiaza ideea ca dragostea este una din marile taine

ale lumii. Formele pronominale de persoana nti si a doua pun n evidenta armonia totala a cuplului de ndragostiti, aflat sub vraja misterioasa a iubirii: "ti-", "ta", "mi", "tai". Verbul dubitativ "mi pare", aflat n pozitie izolata si formnd un singur vers, sugereaza emotia si nesiguranta ndragostitului, care niciodata nu poate avea certitudini depline n manifestarea reciproca a sentimentului de iubire. Ultimele doua versuri se constituie ntr-o concluzie a versurilor declarative anterioare, care exprimasera o constatare plina de admiratie. Se reia superlativul absolut din versul al doilea, pentru a exprima consecinta pe care o are asupra poetului vraja emanata de frumusetea ochilor iubitei: "Asa-s de negri ochii tai / lumina mea." Contrastul dintre negrul ochilor si lumina care aureoleaza iubirea este realizat printr-un oximoron, adica alaturarea a doua cuvinte cu sens contradictoriu, care formeaza nsa un tot indestructibil, sentimentul profund de iubire: "asa de negri" n opozitie cu "lumina mea". Poezia contine si inversiunile "ti-s ochii", "tainic curge noaptea", "asa-s de negri ochii tai", care amplifica starea de extaz, de ncntare a eului liric pentru misterul iubirii. Prozodia. Poezia nu este structurata n strofe, metrica este variabila, versurile de 3 silabe alternnd cu cele de 12. Ritmul si rima lipsesc, iar muzicalitatea este data de pauze dirijate de emotia poetului. Erosul n lirica lui Lucian Blaga este, asadar, calea fundamentala de patrundere n misterele universului, caci, asa cum nota poetul, "nu sufletul se orienteaza dupa natura, ci natura dupa suflet".