de Mihai Eminescu

1
oScrisă în perioada de maturitate, când erotica ocupă un
loc preponderent în creaţia eminesciană, poezia aparţine
liricii intime.
o Poezia “Lacul” a fost publicată la 1 septembrie 1876 în
revista ieşeană “Convorbiri literare” şi este reprezentativă
pentru creaţia eminesciană prin îmbinarea celor două teme:
dragostea şi natura.
oAvând elemente de pastel, titlul poeziei accentuează
spaţiul natural de o frumuseţe aparte în care are loc
aşteptarea iubitei, spaţiu dominat de imaginea lacului.
Acesta este alcătuit dintr-un substantiv comun articulat
hotărât care denumeşte cadrul unei iubiri romantice.
Farmecul şi misterul apei determină visul îndrăgostitului ,
lacul devenind prin prezenţa lui, atât la începutul, cât şi la
sfârşitul poeziei, un personaj central. Toate celelalte
elemente ale decorului – trestiile, barca, luna, vântul –fiind
raportate la el. 2
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

3
 În prima strofă, cadrul natural de basm
A
invită la visare şi reprezintă planul real în Ş
care ar urma să se petreacă aşteptata clipă
L a iubirii. T
A Tabloul este plin de culoare: înconjurat de E
codri şi “încărcat de nuferi” , lacul este
C elementul central al decorului. Epitetele P
cromatice “albastru”, “galbeni”,“albe”,
U realizează imagini vizuale care sugerează T
L armonia.
 De la imaginea statică din primele două
A
versuri se trece la una dinamică prin R
intermediul personificărilor “tresărind” şi
“cutremură”, verbe ce sugerează prezenţa E
unei naturi însufleţite. A
4
Şi eu trec de-a lung pe maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;

5
 În strofa a doua se face trecerea de la realitate
A la vis şi este dominată de sentimentul de
nerăbdare produsă de aşteptarea iubitei.
Ş Nerăbdarea este sugerată prin numărul mare de
T verbe la indicativ prezent, persoana I singular
(“trec”,”ascult”,”aştept”), dar şi de locuţiunea
E prepoziţională “de-a lung(de maluri)”.
P Aşteptarea se îmbină cu visul momentului
apariţiei iubitei, sugerată ca o posibilitate prin
T folosirea verbelor la modul conjunctiv prezent:
A “să răsară”,”să cadă”. Folosirea verbului “să
răsară”( în loc de “să apară”) o învecinează pe
R iubită cu astrele(luna, stelele), încadrând-o în
E vecie. Din acest motiv, cuvântul “ea” este scris
cursiv, în poezia eminesciană, cei doi
A îndrăgostiţi reprezentând perechea eternă.
6
Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma
Şi lopeţile să-mi scape;

7
  Cu strofa a treia se pătrunde în planul
ideal. Visul de dragoste continuă prin
închipuirea perechii de îndrăgostiţi plutind pe
V undele lacului.
 Observăm că eul liric se exprimă acum la
I persoana I plural.
S  Verbele la modul conjunctiv prezent (“să
sărim”,”să scape”) scot clipa de iubire din
U real şi o proiectează în ideal.
 Imaginea auditivă “ Îngânaţi de glas de ape”
L realizată printr-o personificare, vine să
întregească tabloul fericit al iubirii prin
participarea activă a naturii cosmice şi
terestre.

8
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!

9
  Sentimentul este atât de profund, încât
îndrăgostiţii încep să viseze, lăsându-se
V purtaţi în voie de barcă.
 Lumina lunii, sunetul apei şi foşnetul
I “lin” al vântului măresc fiorul tainic din
S inimile îndrăgostiţilor.
 Aliteraţia, prin repetarea consoanei “l”,
U şi asonanţa, prin repetarea vocalei “u”,
conferă, la nivel fonetic, aceeaşi armonie
L desăvârşită a tabloului.

10
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
11
  Ultima strofă spulberă însă toate
D speranţele de iubire, iar îndrăgostitul revine
la o realitate dureroasă, tristă, idee sugerată
E de epitetul “singuratic”.
Z  Revenirea în planul real se face prin L
I
intermediul verbelor la indicativ prezent
(“suspin”, “sufăr”).
A
L  Eul liric, marcat aici prin persoana I C
singular, subliniază ideea că totul nu a fost
U decât un vis, iar eul liric este, de fapt, un U
Z însingurat deznădăjduit. L
 Ceea ce rămâne adevărat este “ lacul cel
I albastru / Încărcat cu flori de nufăr”, de
A aceea poemul se încheie într-o manieră
asemănătoare cu începutul.
12
 VERSIFICAŢIA

 Poezia este alcătuită din cinci catrene.

 Versurile cu măsura de opt silabe, rima
încrucişată imperfectă şi ritmul trohaic
dau poeziei “Lacul” o muzicalitate calmă,
care îmbie la visare.

13
 ÎNCADRAREA OPEREI ÎNTR-UN
GEN LITERAR

Poezia “Lacul”, de Mihai Eminescu, se încadrează

în genul liric, deoarece :
• exprimă, în mod direct, sentimentele autorului;
• are caracter de confesiune;
• eul liric este prezent în mod nemijlocit, fapt
exprimat prin folosirea persoanei I;
• există numeroase procedee artistice.

14
 FIŞĂ DE LUCRU
Completează enunţurile cu răspunsurile potrivite :

1. “Lacul” se încadrează între poeziile eminesciene

de................în care iubirea şi natura apar..................
2. Poezia are o construcţie simetrică , deoarece..........
3. Visul de iubire este descris în strofele.......................
4. Folosirea verbelor la modul indicativ sugerează......
5. Folosirea verbelor la modul conjunctiv
sugerează.....................
6. Mărcile gramaticale ale eului liric sunt.......................
7. Poezia este structurată în................ , versurile au o
măsură de ........ , rimă ................. şi ritm ...................
15
16