Cartea care mi-a schimbat viata

Cand implinisem un an si-mi fusese taiat motul,din multitudinea de lucruri ce mi-au fost
asezate pe o tava doar catre unul singur am intins mana.
Cartea,pe care mama a luat-o la intamplare,a fost singurul lucru care m-a atras
atunci.Odata cu trecerea timpului s-au perindat prin mainile mele multe carti de
colorat.Toate prindeau culoare.La 7 ani am facut cunostinta cu Abecedarul cartea cea mai
depret,a tuturor.Datorita lui am invatat sa iubesc cititul cartilor.Citind,descopeream o
lume noua.Orizonturile mele se largeau.
Si totusi una singura ramane cartea mea de capatai. ,,Romania pitoreasca” a lui Al.
Vlahuta.Este cartea in care este descrisa patria noastra.Si patria e datorie sfanta.
Facem parte dintr-un popor pentru care iubirea de patrie a constituit sufletul
existentei sale istorice.Ne-am nascut pe aceste meleaguri,cu radacinile fiinite noastre
infipte in acest pamant,am rezistat sub toate furtunile si vitregiile ca oameni ai
pamantului.Istoria noastra a fost o necontenita lupta pentru existenta,patria
insemnand,secole in sir,a ne apara “saracia si nevoile si neamul”,a lupta cu sabia si cu
pana pentru drepturile noastre.
Patria a fost,dintotdeauna,si pamantul de sub noi,dar si visul ce plutea in zari
departate si nesperate decat pentru generatiile viitoare.Eliberandu-ne de sub stapanirile si
dominatiile straine,am reusit sa ne intemeiem o tara libera si unita,sa facem a rodi geniul
creator al poporului roman.
Nu exista roman care sa nu tresalte la auzul cuvantului patrie. Chemarea lui dulce
suna in inimile noastre ca un legamant fata de trecutul,prezentul si viitorul neamului.Cati
romani n-au murit cu numel ei pe buze!Cati romani n-au inceput insa ca sa traiasca,cu
adevarat,decat in momentul cand au patruns in profunzime rascolitoarea ei semnificatie!
Patria s-a aflat totdeauna in sufletele celor mai buni dintre fiii acestor plaiuri.Cuvantul
acesta a rasunat intotdeauna in inima poporului roman,imbarbatandu-l sa reziste in clipe
grele,sa-si apere pruncii si pamantul,bisericile si cetatile,holdele si vetrele.
Cea dintai virtute a romanului a fost devotamentul fata de tara.N-a existat datorie
mai sfanta a stramosilor ca aceea de a apara vatra strabuna,ramanand neclintiti ca
muntii,cum ne spune si poetul:

“Numai vantul se tot schimba

Insa muntii stau pe loc”.