ILIADA

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR

Una din cele mai cunoscute opere ale Antichitatii este Iliada, epopeea despre luptele de
cucerire a cetatii Troia(Ilion), devenita model, sursa de inspiratie si izvor de studiu pentru
cercetatorii vremurilor de demult.
Intinderea si complexitatea acestei capodopere dovedesc ca autorul ei, pe care traditia il
recunoaste fara sovaire in persoana rapsodului ionian Homer, era nu numai un inzestrat
creator de povestiri eroice in versuri, ci si un autentic demiurg, adica un mester neintrecut
in manuirea vastului material al cantecelor despre razboiul troian.
Opera a circulat pe cale orala in cultura greaca fiind apoi adunata in canturi si structurata
in aceasta opera ampla. Actiunea epopeii isi desfasoara firul cand precipitat, cu infruntari
dramatice, cand molcom cu amanari intentionat provocate de povestitor. Personajele sale
sunt numeroase si sunt surprinse intr-un anume moment al evolutiei lor fara a intervene
mari transformari in comportamentul lor.
AHILE este unul din personajele cele mai reprezentative ale operei, cel mai razboinic
dintre toti, cel mai viteaz dintre viteji. Impetuos si viteaz, dispretuitor al mortii, Ahile
ramane mereu acelasi.
Forta distrugatoare, forta manjita de sange, astfel apare el in canturile cele mai
inspaimantatoare ale poemului. Ahile este infiorator. Rareori un poet a impins groaza mai
departe decat in scene ca aceea a mortii adolescentului Lycaon.
El este sensibil la pasiuni, si in modul cel mai ascutit, mistuit de prietenie, de amor
propriu, de glorie si de ura. Forta sa, el fiind cel mai vulnerabil dintre oameni, nu se
manifesta cu o violenta nemaiauzita decat in revarsarea pasiunii.
Nimic supraomenesc, nimc divin la acest om, daca divinul inseamna impasibilitatea.
Ahile nu domina nimic, dimpotriva, el suporta totul. Sufletul sau este ca un cer intins,
niciodata senin, pe care pasiunea ingramadeste si face sa izbucneasca neincetate furtuni.
Intr-adevar Ahile iubeste viata. O iubeste peste masura. Intotdeauna gata sa puna
stapanire pe ceea ce ea ii aduce emotie si actiune, strict legat de prezent, el apuca cu
lacomie tot ceea ce ii ofera fiecare eveniment. Gata sa ucida, gata sa manie, gata sa
planga, gata sa se induioseze si chiar sa aiba mila, el primeste totul, nu in felul
inteleptului antic, cu o egala indiferenta, ci in felul unei naturi robuste, infometate, care se
hraneste cu orice, cu o egala ardoare. Sorbind chiar bucurie din suferinta.
Elanul vital este in Ahile atat de puternic, incat totul intr-insul pare a sfida moartea. El nu
se gandeste niciodata la ea, moartea nu exista pentru el. Intelepciunea sa este profunda. El
iubeste de ajuns viata pentru a prefera intensitatea duratei ei. Se leaga, prin dragostea de
glorie, de comunitatea oamenilor din toate timpurile. Gloria nu este pentru el numai un
mormant solemn, ea este patria comuna a oamenilor vii.
Exista o scena frumoasa in Iliada, in care Ahile da pe fata, in alt fel, umanitatea adanca a
fiintei sale si anume scena cand batranul rege Priam incearca sa-l induplece sa-i dea
trupul fiului sau pentru a fi inmormantat cu onoruri asa cum se cuvine unui erou. Atunci
Ahile cedeaza si-i reda trupul, fiind miscat pana in adancul inimii de amintirea tatalui sau.
Asa se sfarseste, printr-o scena de o extrema frumusete si de un umanism cu atat mai
stralucitor cu cat nu il asteptam din partea lui Ahile, portretul acestui aspru erou al
pasiunii si al gloriei.
HECTOR este un alt personaj al epopeii. El este modelat de mainile proprii ale poetului.
Homer care s-a folosit poate de o schita rudimentara anterioara. Hector este creatia sa de
predilectie. Poetul proclama aici, mai mult decat in oricare alta parte, increderea sa in om.
Ca si Ahile, si ca si cea mai mare parte din personajele epopeii, Hector este viteaz si
puternic. Comparatii stralucitoare, niciodata patate de sange, zugravesc forta si
frumusetea sa.”Asa cum armasarul, hranit cu orz din belsug si tinut prea mult in grajd,
rupe deodata legaturile si, intr-un galop care face sa duduie pamantul,alearga sa se afunde
in apele fluviului limpede, apoi, cu capul in sus, scuturandu-si coama, mandru de
frumusetea sa, sare pana la locurile unde pasc iepele, la fel Hector.”
Viteaz cat si Ahile, vitejia lui Hector este, totusi, de cu totul alta natura. Curaj cucerit
asupra propriei sale firi, disciplina pe care si-a impus-o. In ceea ce-l priveste detesta
razboiul, spunand-o cu toata simplitatea Andromacai : el a trebuit “sa invete” sa fie
viteaz, sa lupte in prima linie a troienilor. Curajul sau este cel mai inalt curaj, singurul
care, dupa Socrate, merita sa fie numit curaj, pentru ca, desi stie ce e teama, o stapaneste.
El traieste sub imperiul datoriei si faptele lui sunt determinate de o inalta exigenta
morala, desi are constiinta pieirii cetatii pe care o apara.
In mijlocul tuturor personajelor se gaseste ULISE, mester la lupte si in arta vorbirii,
ingenios si puternic prin insasi lumina inepuizabila a ratiunii sale.
Ulise este “raisonneur”-ul mereu lucid, eroul la care forta atletica este dublata de
inteligenta si viclenie. Ulise, prin structura lui spirituala atat de complexa, pare a fi mult
mai aproape de idealul omeniei omului grec, asa cum l-au conceput mai tarziu scriitorii
antichitatii.