SPECIILE GENULUI

EPIC

Portofoliu la limba și literatura română

cl. a X-a „A”

2022-2023
 Speciile genului epic (culte/populare)
In versuri:
Balada- specie a genulu epic în versuri de mici proporții care descrie o acțiune eroică,
având protagoniști de origine, istorică, mitică, legendară sau fantastică.

Ex: „Miorița” culeasa de V. Alecsandri

În structura baladei se disting două mari planuri:
- unul epic în cadrul căruia autorul anonim narează faptele și construiește personajele
reale sau fabuloase
- și celalalt lirico-dramatic, ce se definește prin exprimarea gândurilor, sentimentelor și
prin atitudinea ciobănașului în fața morții, într-un dramatism impresionant.

Balada ilustrează o interpretare filozofică a destinului și a succesiunii trăirilor

pământești și astrale. De-a lungul timpului balada “Miorita” a cunoscut o larga raspandire
in toate teritoriile locuite de romani circuland in circa o mie de variante. Geneza ei se
pierde in negura timpului, fiind rodul transmiterii pe cale orala a impletirii diferitelor
teme si motive florclorice.

Blada se incheie simetric prin repetarea alegoriei moarte-nunta, ce accentueaza
caracterul
liric. 'Miorita' face loc, dupa ultimul vers, meditatiei asupra sensului ei adanc, maiindepar
tat, un sens filozofic. Privind moartea ca pe un fenomen natural, ciobanulse gandeste la
destinul lui si al celor apropiati oile, mama in eventualitatea mortii.El este preocupat
de savarsirea tuturor oranduielilor traditionale, pentru implinirealui ca om nunta cosmica
si pentru a-si asigura prezenta postuma in mediul pastoral, atat de familiar

Testamentul ciobanasului reprezinta in structura epica a baladei insertia unei ample

confesiuni lirice. Este cea mai importanta secventa, deoarece cuprinde ideea
poetica aoperei si are un puternic rol caracterologic in prezentarea personajului principal.

Personajele reale sau fabuloase au atitudini specifice în acţiunea baladei, în funcţie de

rolul pe care îl atribuie autorul anonim fiecăruia în parte: cei doi ciobani pun la cale un
omor, oiţa năzdrăvană este îngrijorată pentru viaţa stăpânului, ciobănaşul moldovean
priveşte moartea cu seninătate, iar măicuţa bătrână îşi caută cu înfrigurare fiul.

Concepţia mitică a ales mioriţa înzestrată cu puteri fabuloase pentru a ilustra - în

acelaşi timp - tema folclorică a comuniunii ancestrale dintre om şi natură, simbolizată aici
de animal. Mioara năzdrăvană devine şi executor testamentar, iar tăcerea ei pare să
confirme respectarea dorinţelor stăpânului său, în perspectiva posibilei morţi. Aşadar,

1
titlul ilustrează un simbol al mitologiei româneşti şi o temă populară ce vine din timpuri
primordiale, comuniunea om-animal.

Epopeea- specie epică de mari dimensiuni, în versuri, în care se povestesc fapte eroice,
legendare sau istorice, ale unui singur personaj, ale unui grup de oameni sau ale unui
popor, dominate adesea acțiuni cu totul ieșite din comun care se petrec în locuri stranii și
depărtate, personaje extraordinare și/sau supranaturale.

Ex: „Tiganiada” Ioan Budai Deanu

Tema: lupta pentru apărarea fiinţei naţionale şi pentru afirmarea conştiinţei naţionale.

Ideea: critica instituţiilor şi moravurilor feudale.

Subiectul: Se urmăreşte evoluţia ţiganilor în timpul luptei lui Vlad Ţepeş cu turcii.

Pentru a nu fi folosiţi ca iscoade de către turci, Vlad Ţepeş îi adună pe ţigani într-o
tabără. Defilarea lor în cete, prin faţa lui Vlad Ţepeş, este comică, realizând o satiră la
adresa moravurilor feudale. Astfel, argintarii au 110 ca steag o cioară de argint cu pene
de aur, sunt conduşi de Parpangel — un fel de Ahile ţigan, Bălăban îi conduce pe
căldărari, care au ca steag o tipsie de aramă şi bat într-o căldare, în loc de „dobă“. Fierarii
sunt conduşi de Drăghici şi au ca steag o tigaie de plăcinte. Tandaler îi conduce pe aurari,
care au ca steag o suliţă de aur, iar lăieţii, conduşi de Corcodel, au ca steag o cârpă şi
sună din cornuri. Ei îi jură credinţă lui Vlad Ţepeş, dar acesta, îmbrăcându-se în haine
turceşti, cu un grup de oşteni, vine să-i încerce; ţiganii se predau imediat. Văzând că-i
Vodă, promit că se vor bate cu turcii.
Pe alt plan, Satana o fură pe Romica, logodnica lui Parpangel, şi acesta, ca orice
cavaler rătăcitor, pleacă s-o caute. O găseşte în pădurea fermecată, într-un castel, dar se
pomeneşte într-o baltă. Ajunge la două izvoare: unul cu apă vie şi unul cu apă moartă.
Eroul român, Argineanul, vine şi bea din izvorul cu apă moartă, îşi leapădă armura,
fiindcă înnebuneşte. Parpangel bea din izvorul cu apă vie, ia armura lui Argineanul, vine
în tabără, când turcii îi atacau pe ţigani, face minuni de vitejie, îi alungă pe turci, dar cade
de pe cal şi-şi rupe oasele. Este îngrijit de mama sa, Brânduşa, şi de Romica.
Ţiganii hotărăsc să se bată legaţi la ochi, ca să nu se înspăimânte de vederea turcilor.
Dau peste o turmă de boi şi se bat cu ea. Apoi îşi dau seama că se află în tabăra
abandonată de turci şi găsesc o mulţime de provizii. De aceea hotărăsc să-şi facă o ţară şi
discută despre cele două forme de guvernământ: republică sau monarhie luminată. Nu se
înţeleg, se iau la bătaie şi pierd şansa să-şi dobândească conştiinţa naţională. Între timp,
Vlad Ţepeş, deşi îi bate pe turci şi-i alungă, este silit de boieri să părăsească ţara, fiindcă

2
aceştia se tem de răzbunarea turcilor. Armata română continuă lupta condusă de
Romândor.

Legenda – specie a genului epic, care narează o întâmplare populară în proză sau în

versuri, în care se împletesc realitatea și ficțiunea.

Ex: “Legenda ciocarliei”

Tema legendei este reprezentată de povestea de iubire dintre două personaje aparținând
unor medii diferite: Lia, fata de împărat, și Soare. Astfel, fata de împărat îi refuză pe toți
pețitorii care doreau să o ia de soție și pornește în căutarea astrului de care era profund
îndrăgostită. 

Textul este format dintr-un motto, inspirat din folclorul popular, și cinci secvențe, fiecare
având un număr diferit de versuri.

Fabula- o scurtă povestire alegorică, care aparține genului epic, de obicei în versuri, în

care autorul personifică animale, plante, fenomene ale naturii și lucruri care satirizează
anumite năravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le îndrepta

Ex: „Lupul si Motanul” de Alecu Donici

,,Lupul și motanul”de Alecu Donici este o fabulă în care sunt satirizate defecte omenești
cu scopul de a le îndrepta. Personajele fabulei sunt animale,plante sau obiecte înzestite cu
însușiri omenești.

Are acţiune, personaje, narator. Structura textului este specifică fabulei are două
secvențe:sceneta propriu-zisă-întâmplarea- și morala-învățătura.
Acţiunea este simplă :un lup vânat de câini,,întărâtați” și de vânători își găsește scăparea
într-un sat.În fuga-i disperată,gândind că n-ar dori nimănui o așa încercare,întâlnește un,,
prieten de mai an”-un motan,căruia îi cere ajutorul.Motanul îi propune mai multe variante
de adăpost,dar lupul refuză,pentru că tuturor le adusese pagube:o vițică,niște oi,miei.

Personajele, prin intermediul unor animale, sunt criticate defecte umane :lupul
dobândeşte semnificaţii de simbol al ferocităţii, o sinteză a atributelor negative, o
augmentare a trăsăturilor malefice. Este urmărit de vânători și câini,disperat caută
oriunde scăpare.Totuși recunoaște fărădelegile săvârșite,înțelegând că nu-și poate găsi
adăpost niciunde.Este tipul omului ce a înfăptuit nedreptăți,ce se știe dușmănit pentru

3
faptele nedemne,care trebuie să-și primească o pedeapsă.Motanul este tipul omului
prietenos,dornic de a ajuta pe cei în impas;găsește soluții,iar,în final,când înțelege
caracterul celui ce-și mărturisește faptele,cu inteligență,experiență de viață îl
dojenește:cel ce face nedreptăți,va avea parte de suferință,nu va fi primit într-o
comunitate.
Poemul-  o specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic,
istoric, mitologic, legendar etc., în care se povestesc fapte mărețe săvârșite de personaje
însuflețite de sentimente nobile

Ex:”Dan, Capitan de plai” V. Alecsandri

Opera 'Dan,capitan de plai' este o opera epica, ca specie poem eroic, in care se imbiba
istoria cu folclorul,realitatea cu fantasticul.Aici Dan intruchipeaza sentimentul de
patriotizm ce zace de secole in inimele fiecarui roman.Il cunoastem pe Alecsandri ca un
fantastic autor a multor pastele , dar iata ca in creatile sale apare si un poem cu caracter
legendar. Fiind un adevarat patriot a stiut sa ivedentieze spiritul de patriotizm al
poporului roman prin personajele pozitive:Dan, un batrin luptator ce locuieste departe in
stinci ca soimul singuratic;Ursan,om aspru pletos ca zbirul cu pieptul gros si lat .
Dan este intruchiparea simbolica a patriotismului si eroismului anonim, este un
personaj simbol, care reprezintă poporul român în lupta lui pentru apărarea fiinţei
naţionale. De aceea, faţă de duşmani, „a lui mânie ca trăsnetul era / În patru mari hotare
tuna şi fulgera“.
Trăind în perfectă comuniune cu natura, Dan ajunge să înţeleagă glasul acesteia. Aude
„grăind doi vechi stejari” că „au năvălit tătarii! / Şi-acum în bălţi de sânge îşi joacă
armăsarii”. Omoară, ard satele, „ard holdele-n câmpii”, iar „sub robie cad fete şi copii”,
îndoiala îi este spulberată de un „stol de vulturi urmaţi de uli grămadă / Atraşi în
orizonturi de-a morţii rece pradă”. Patriotismul eroului îi redă acestuia puterea din
tinereţe - „Pe inimă şi paloş rugina nu s-au pus” şi, după ce-l roagă pe Dumnezeu să-l
ajute dându-i zile şi putere până va strivi „toţi lupii, toţi şerpii de pe plai”, pleacă la luptă.

Antiteza dintre Dan şi Ghirai pune în evidenţă două laturi: una a dreptăţii creştine,
reprezentată de Dan, şi alta a bestialităţii păgâne, reprezentată de hanul Ghirai. Ca şi
Baiazid, sultanul turc, din Scrisoarea III de Mihail Eminescu, Ghirai reprezintă tipul
cuceritorului orgolios, care-l întreabă pe Dan: „Ce simte firul ierbii când coasa e
vecină?“. Dan răspunde senin şi demn: „Ea pleacă fruntea-n pace“, fiindcă ştie că legea
creştină îi va aduce mântuirea, iar pe păgâni i-aşteaptă pieirea. Ameninţările lui Ghirai nu
au pentru el nici o valoare, iar propunerea hanului tătar de a-şi părăsi legea creştină o
respinge ca pe o viclenie 
4
In proză:
Basm-prezintă evenimente și personaje ce posedă caracteristici supranaturale, fără a
pretinde că acestea sunt reale sau seamănă cu realitatea.

Ex: “Fuoasa Luminii” M. Eminescu

Titlul ,,Frumoasă-i” este strigătul de admirațe,de bucurie, entuziasm al omul ce tânjește
după Natură, după frumusețe și puritate, armonie și freamăt, este nostalgie după Edenul
din care în mod natural facem parte… Tabloul naturii îi provoacă privitorului
admirație,satisfacție sufletească.

Strigătul,,Ce frumoasă e!”este rostit cu admirație sinceră. În poezia,, Frumoasă-i” fondul

răsunător este al unui paradis pierdut, pe care l- a dorit poetul,un paradis departe de
lume,dar pe care ştia că nu-l va dobândi niciodată.
Cuprins de fiorul emoției, poetul descrie un tabloul terestru- lacul ce poartă verdele
armoniei,al calmului, în care cerul senin își reflectă în oglinda apei norii,purtând albul-
sacrul ceresc,iar soarele,transformându-i în raze argintii. Lacul, oglinda în care se reflectă
norii, creează o stare de melancolie, de visare, valurile care mişcă umbra fină a norilor
trec asemenea gândurilor.Imaginea vizuală luminoasă este realizată prin epitete
cromatice:,,verde,senin-albastru,alb-argint”,iar sufletul este cuprins de liniște,armonie în
peisajul luminos.Privirea descoperă dumbrava-spațiu misterios al visării,paradisul
terestru ce-și reflectă calmul verdelui în voia valului,a trecerii timpului.
Alături ,,stânca”este locul nemișcării,al tăriei,locul căutat pentru Înălțarea inspirației,al
fanteziei,unde gândul prinde aripi-metaforă a zborului spre lumină,al dorinței de a
cunoaște libertatea.
,,Răsăritul” urmărit spre noi începuturi cu,,sufletul dus”,îngândurat din locul înălțării îi
aduce căutarea sinelui, dorința de a afla ce este natura.

Muzicalitatea interioară a versurilor degajă o atmosferă de vrajă, de farmec ,de armonie

prin care poetul surprinde o serie de procese ritmice ce se petrec în natură ca: legănarea,
baterea, suspinul.Repetiția verbului,,caut”exprimă încercarea de a găsi necuprinsul
ceresc,simbol al perfecțiunii spiritului; repetiția verbului,,văd”este un pretext pentru a
enumera elementele naturii pe care le vede pe covorul verde: apa clară, luminată
solar;lebedele simbol al perfecțiunii divine;fluturii-
zborul sufletului spre înalturi.
Lirismul subiectiv se defineşte prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele şi
pronumele la persoana I singular:,,eu,mă”;,,caut,cobor,ascult,văd”-verbe ce au rolul de a
arăta liniștea naturii.

5
Poveste- speci a genului epic în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor
personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă.

Ex: “Făt-Frumos din lacrimă” M. Eminescu

Titlul povestii este cel al eroului, cu origine miraculoasa iar actiuneaincepe cu o
situatie initiala fixataintr-un timp indepartat si neprecizat.
Expozițiunea
Ajunsă la bătrânețe și fără a avea urmași, o împărăteasă adresează rugăciuni pline de
lacrimi Maicii Domnului. Aceasta îi dăruiește un copil, care a fost numit “Făt-Frumos din
lacrimă”.
Intriga: Tânărul crește repede și se dovedește a fi foarte viteaz. Ia decizia de a pleca în
lume pentru a se lupta singur cu oștile inamice împărăției tatălui său. Ajunge la împărăția
vecină, al cărui tănâr împărat îi devine frate de cruce și îi mărturisește că se teme
de Muma-pădurilor, care făcea ravagii pe teritoriul său, ucigându-i supușii.
Făt-Frumos o așteaptă noaptea, se luptă cu ființa malefică, o învinge și o leagă în lanțuri,
dar aceasta reușește să fugă astfel imobilizată.
Desfășurarea acțiunii: Tânărul erou pleacă pe urmele acesteia și în drumul său cunoaște
o fată frumoasă, Ileana, de care se îndrăgostește. Ulterior află că era chiar fata Mumei-
pădurilor și din nou este nevoit să lupte cu aceasta. Reușește în final să o ucidă iar cei doi
îndrăgostiți pleacă la împăratul cel tânăr, care la rându-i mărturisește că este îndrăgostit
de fata Genarului, un om care trăiește vânând prin păduri.
După mai multe peripeții, Făt-Frumos reușește să o răpească pe fata Genarului.
Punctul culminant: Cei doi ajung la curtea împăratului cel tânăr și sunt primiți cu mare
bucurie.
Deznodământ: Făt-Frumos din lacrimă se căsătorește cu Ileana fata Mamei-Pădurilor,
iar prințul mai tânăr se căsătorește cu fata Genarului.
La fel ca în toate basmele populare, protagonistul narațiunii (Făt-Frumos din lacrimă)
își găsește mireasa în timpul unei călătorii inițiatice și își demonstrează loialitatea față de
prietenul său, cu care se face frate de cruce. În călătorie, eroul își descoperă și modelează
unele trăsături de caracter, ca de exemplu: curajul, înțelepciunea, fidelitatea, demnitatea,
modestia, tenacitatea, generozitatea, sensibilitatea și altele.
Timpul în care are loc povestea ține de fabulosul creștin: pe când Dumnezeu „călca încă
pietroasele pustii ale pământului”. Astfel intervenția divină este posibilă: la rugămintea
Sfântului Petru, Dumnezeu îl reîntrupează pe Făt-Frumos din lacrimă după ce Genarul l-a
preschimbat în izvor.
Obiecte magice care apar în basm sunt: peria, cutea și năframa care se transformă în
pădure, stâncă și, respectiv, lac.

6
Deosebirea între basmele populare și acesta este folosirea caracterului poematic în
descrieri. De exemplu, Făt-Frumos când a plecat în lume, „horea și doinea”, își arunca
buzduganul „să spintece norii”; sau: „Văile și munții se uimeau auzindu-i cântecele,
apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte”. O furtună animă povestea, după ce Făt-
Frumos o înfrânge pe Mama Pădurii: „cerul încărunți de nouri, vântul începu a geme rece
și a scutura casa mică”.
Rochia de mireasă a Ilenei conține toate florile de la câmpie: „trandafirul cel înfocat,
crinii de argint, lăcrămioarele sure ca mărgăritarul, mironosițele viorele și florile toate, s-
adunară vorbind fiecare în mirosul ei și ținură sfat lung cum să fie luminele hainei de
mireasă; apoi încredințară taina lor unui curtenitor flutur albastru, stropit cu aur”.

Schița-  specie a genului epic, în proză, de dimensiuni reduse, cu o acțiune restrânsă la

care participă un număr mic de personaje, în care se redă o întâmplare scurtă și simplă,
caracteristică pentru un individ sau pentru viața socială 

Ex: “Vizita” I. L. Caragiale

I.L. Caragiale este cel mai mare dramaturg roman. El s-a impus in literatura romana si
prin umorul sau deosebit. Armele cu care Caragiale critica defectele oamenilor sunt
ironia si umorul. Izvorul umorului lui Caragiale sta la baza contrastului dintre ceea ce vor
sa para personajele sale, si ceea ce sunt ele in realitate.

In schita "Vizita... " este surprins naratorul in vizita la madam Popescu, intr-o zi de Sf.
Ion, ca sa o felicite pentru onomastica fiului sau, Ionel Popescu. Dar ca sa nu mearga cu
mana goala, acesta ii duce baiatului o minge. Atat madam Popescu, cat si fiul acesteia,
Ionel Popescu, se bucura de cadoul primit.

Dupa formalitatile de rigoare, acestia ajung sa vorbeasca despre educatia baiatului, foarte
importanta pentru doamna Maria Popescu.
Autorul realizeaza portretul fizic al lui Ionel prin intermediul descrierii: este un baiat
dragut, de vreo opt anisori, imbracat intr-un frumos costum de maior de rosiori. Portretul
moral al copilului este realizat indirect, si reiese din comportamentul si limbajul acestuia.

Principala trasatura de caracter a lui Ionel este obraznicia si lipsa de educatie.

Obrazniciile lui Ionel se tin lant in prezenta musafirului (este gata sa rastoarne masina de
cafea, o loveste pe mama lui cu sabia, face o galagie de nedescris cu trambita si tobele,
toarna dulceata in sosonii musafirului).
7
Educatia dezastroasa a lui Ionel este rezultatul incercarilor nereusite ale mamei de a-l
educa. Fara indoiala, ea nu a stiut sa-l educe, fapt care reiese din gesturile ei cand Ionel
face vreo prostie. (il saruta si il scuipa sa nu-l deoache; il rasplateste).

Modurile de expunere folosite in aceasta opera literara sunt naratiunea (cu ajutorul ei sunt
relatate fapte si intamplari), descrierea (prezinta aspectul fizic al personajelor) si cel mai
important, dialogul (cu ajutorul caruia personajele se prezinta singure, prin modul lor de a
vorbi).

Datorita existentei acestor trasaturi specifice schitei, putem afirma fara teama de a gresi
ca opera literara "Vizita... " este o schita.
Subiectul este modelul de modelare al parazitului. Doamna Popescu îi expune
musafirului preocupările ei de a-i da lui Ionel o educaţie. Parodia este procedeul utilizat
de autor, fiindcă tocmai atunci se aud din bucătărie ţipetele servitoarei, care-i cere
doamnei Popescu să intervină. Fiind obraznic, Ionel era gata să verse cafeaua şi să
răstoarne maşina cu spirt pentru făcut cafea. Doamna Popescu, în loc să-l certe, îl ia în
braţe şi-l sărută, întrebându-l: „Vrei să moară mama?“. Răsfăţul îşi arată imediat roadele.
Ionel ia o trompetă şi-i sparge timpanele, se urcă pe cal, bate din tobă. Autorul intervine
şi-i explică felul în care trebuie să se poarte un maior de roşiori, fiindcă Ionel poartă
uniformă de maior de roşiori. Ionel scoate sabia şi atacă servitoarea, care venea cu
cafeaua şi dulceaţa. Doamna Popescu intervine şi este lovită cu sabia lângă ochi. În loc
să-l certe sau să-l pedepsească, doamna Popescu îl pune s-o sărute. Ionel îi răspunde
obraznic musafirului, ia chiseaua cu dulceaţă, iese în hol şi-i toarnă dulceaţa în galoşi, ca
să nu-şi mai poată scoate pantofii.

Obrăznicia lui Ionel nu se opreşte aici. El ia ţigări din cutia musafirului, fumează, i se
face rău, dar doamna Popescu este încântată: „Scuipă-l să nu mi-l deochi“. Ionel va lua o
minge, va lovi ceaşca de cafea a musafirului şi-i va păta hainele. Doamna Popescu în loc
să-l certe pe Ionel, îi spune musafirului: „ — Nu-i nimic ! iese...“. Schiţa este
semnificativă pentru felul în care se formează parazitul social.

Parazitul, ca prototip, este studiat de Caragiale cu pasiunea unui om de ştiinţă. Aşa cum
biologul urmăreşte o specie într-un anumit climat, tot aşa scriitorul realist urmăreşte
tipurile sociale în mediul social, care le formează şi le face posibilă existenţa.

8
 Nuvela- specie a genului epic în proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ,
urmărind un conflict unic, în care relativ puține personaje sunt antrenate în derularea unor
evenimente, cu intrigă riguros construită, accentul fiind pus mai mult pe definirea
personajului decât pe acțiune.

Ex: „Moara cu noroc” I. Slavici

 
Moara cu Noroc este o nuvelă psihologică. Analiza psihologică este caracteristica
fundamentală a literaturii realiste și reprezintă tehnica narativă prin care se analizează
psihologia personajelor – viața interioară, trăiri, gânduri, sentimente, dorințe. Prin
introspecție analitică, monolog, observație psihologică, confesiune, personajele realiste
nu sunt idealizate ori înfrumusețate ci au o viață interioară bogată ce le permite să
oscileze între cinste și demnitate.

Nuvela e de factură CLASICĂ, cu o structura riguroasă, (17 capitole) prezentate în

manieră cronologică. Cele 17 capitole debutează cu un prolog (incipit)  care este rostit de
bătrâna mamă a Anei, ce are funcție de personaj raissoneur, fiind încadrată în tipologia
înțeleptului: „omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția , ci liniștea
colibei tale te face fericit.” Acesta este un îndemn la cumpătare, la chibzuință și echilibru
moral.

Nuvela se încheie cu un epilog (final), rostit tot de bătrână: „se vede că au lăsat ferestrele
deschise…simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dat.” – denotă un destin
tragic și imposibilitatea sustragerii de sub tutela sorții.

xpozițiunea – Ghiță, personajul principal, nemulțumit de condiția sa socială de cizmar

modest, se hotărăște să i-a în arendă cârciuma de la Moara cu Noroc. Intenția era de a
rămâne acolo doar 3 ani. La început, mutându-se la Moara cu Noroc îmreună cu soția,
soacra și copilul, Ghiță duce o viață liniștită și prosperă în deplină înțelegere cu familia.

Intriga – sosirea lui Lică Sămădău la Moara cu Noroc, un simbol al răului, tulbura
echilibrul familiei. Acesta-i dă de înțeles că dacă vrea să rămână acolo trebuie să îl anunțe
despre tot ce se întâmplă la han și în împrejurimi. Conflictul psihologic se amplifică
treptat, pe măsură ce Ghiță se implică în afacerile necinstite ale lui Lică. Portretul lui Lică
este realizat prin tehnica detaliului și prin notarea amănuntului semnificativ „un om de 36
de ani, înalt, uscățiv, cu ochi mici, cu sprâncenele dese împreunate la mijloc.” Meseria lui
era de porcar, însă unul „care poartă cămașă subțire și albă, pieptar cu bumbi de argint și
bici de carmajin.”

9
Desfășurarea acțiunii – deși își dă seama de influența nefastă a porcarului, Ghiță cade în
plasa acestuia și acceptă să-i fie tovarăș și tăinuitor la acțiunile sale necinstite. Se
declanșează conflictul psihologic ce constă în degradarea morală și sufletească a lui
Ghiță, lupta din sufletul său dintre dorința de a rămâne un om cinstit și aceea de a se
îmbogăți.

Ghiță se îndepărtează de familie, devenind complicele și părtașul lui Lică în afacerile

necurate. Se gândește la un moment dat să părăsească hanul, aceasta fiind singura soluție
de a rămâne un om cinstit însă, lăcomia pentru bani îl face să nu se mai poată retrage din
încurcăturile în care a intrat. Jefuirea unui arendaș și uciderea femeii în negru îl fac să
depindă definitiv de Lică și să îi recunoască autoritatea. Prin depunerea mărturiei
mincinoase în fața justiției, Ghiță devine complicele lui Lică. Când Buză Ruptă și Săilă
sunt condamnați, Ghiță e convins de nevinovăția lor, dar nu le poate lua apărarea pentru a
nu-și face sieși rău.

Lică îi aduce bani însemnați lui Ghiță pentru ca acesta să îi schimbe la vânzări. Într-un
moment de lașitate Ghiță o lasă pe Ana singură cu Lică și pleacă pentru a-l aduce pe
Pintea jandarmul, cu scopul de a-l prinde pe Lică cu banii însemnați asupra sa.

Punctul culminant – coincide cu momentul în care Ghiță ajunge pe ultima treaptă a

degradării sale morale, lăsându-și soția în brațele Sămădăului. Ghiță revine la han, Lică și
Raut vor să fugă, hangiul o omoară pe soția infidelă, fugarii dau foc la han, Raut îl
împușcă pe Ghiță. Lică, pentru a nu fi prins, își strivește capul de un copac.

Deznodământul – prezintă întoarcerea bătrânei și a copiilor care, văzând hanul în flăcări,

cred că a luat foc din cauza unui fulger pentru că au lăsat ferestrele deschise.

Finalul este catharic și stă sub auspiciul cuvintelor rostite de bătrână „așa le-a fost dat”.
Focul distruge totul, semn că așa trebuia purificat de relele ce se înrădăcinase acolo.

Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul este detașat, imparțial, narațiunea fiind la

pers- III-a, dublată de punctul de vedere și intervențiile simetrice ale bătrânei.

Moara cu Noroc ne prezintă un Ghiță care evoluează spre un sfârșit tragic, iar degradarea
sa morală se realizează treptat. Motivația pentru faptele sale și-o găsește inițial în dorința
de a asigura un trai decent familiei sale „tot ceea ce fac e pentru voi” însă, neîncrederea în
ziua de mâine și sentimentul culpabilității îl determină să devină ursuz și violent.

10
Conflictul interior – este extenuant, manifestându-se prin exacerbarea simțurilor, prin
somn agitat. Ghiță suferă un proces de conștiință, se simte vinovat și este măcinat de
remușcări „Iartă-mă Ano…căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe fața pământului”.

Drama lui Ghiță este pusă în evidență prin alternarea momentelor de sadisfacție diabolică
în fața banilor, cu cele de conștientizare a răului ireversibil. Destinul lui este unul tragic
fiind ucis de Raut care-i oferă astfel prilejul de a se întâlni prin moarte cu Ana.

Prin intenția moralizatoare, compoziția lineară și prin construcție asimetrică,

nuvela Moara cu Noroc este Realist-Psihologică.

11